Am văzut prima femeie alăptând „în public”, la nunta mea. Stăteam la masa „de prezidiu” și îmi trăgeam sufletul, când am zărit-o scoțând din cărucior, un copilaș dolofan pe care l-a pus la sân. De față cu o sală plină de oameni (peste 100), în zgomotul muzicii și al hărmălaiei generale.

În mod surprinzător, după uimirea inițială, am fost mai degrabă acaparată de întreaga scenă. Și tocmai asta m-a șocat, normalitatea unui gest pe care nu îl mai văzusem, dar asupra căruia plana la modul teoretic o aură de presupusă intimitate.

Oare ce simțea mama respectivă?

Trebuie că scena m-a influența mai mult decât am crezut, din moment ce o povestesc acum. Cu mintea mamei ce sunt acum (după 7 ani de crescut și alăptat copii), mă gândesc că aș fi putut face mai mult. Chiar pentru acea mamă. Oare se simțea confortabil? Așa părea!

Oare nu ar fi avut nevoie de o cameră să se odihnească și să pună bebelușul la somn? Oare a avut unde să îl schimbe? Oare a venit la nuntă din pură obligație, fiind forțată de împrejurări să ia și copilul alăptat? Sau poate că își dorea atât de mult să iasă din casă și să revină la viața de dinainte de copil?

Gest de o normalitate…firească

Dincolo de aceste întrebări fără răspuns, ceva semnificativ s-a întâmplat atunci: am văzut pentru prima oară un gest de o normalitate…firească. Și m-am lepădat de preconcepțiile avute, despre ceva ce nu cunoșteam de fapt. Așa că mamei respective îi mulțumesc și acum.

Când am devenit eu însămi mamă, povestea alăptării primului copil a fost un carusel, ca să nu zic roller coaster din acela extrem. Am cunoscut deopotrivă decăderea și mărirea.

Decăderea și mărirea alăptării

Cu un sistem de nutriție suplimentară atârnat de gât, mă plimbam prin casă încercând să liniștesc un bebeluș mic. Doar una din scene. Îmbrăcată în pijamaua de alăptare, cu părul nepieptănat prins într-un coc, nu arătam deloc a mă afla într-o fază de mărire. Ci mai degrabă într-una de decădere. Mă țineau însă la suprafață bucuria interioară și oxitocina …

Așa m-a văzut o prietenă, pe atunci studentă la Medicină, viitor medic pediatru. Ani mai târziu, când a devenit mamă, mi-a mărturisit că alăptează datorită mie. A imaginii pe care a văzut-o în zilele acelea de început când mă vizita. „Când te-am văzut pe tine și problemele de care te-ai lovit și faptul că ai reușit, am înțeles că merită să încerc să alăptez.”

Când propria poveste de alăptare a primului copil a devenit mai ușoară și pentru mine, am simțit nevoia să ies cât mai mult din casă. Și să îmi reiau viața normală de dinainte.

Nimic ostentativ în a hrăni un bebeluș

În mod firesc, am alăptat de fiecare dată când copilul a semnalizat că îi e foame. Pe o bancă în parc, pe o bancă în Piața Sfatului, la o terasă sau la o masă mai retrasă dintr-un restaurant, pe plajă, la supermarket.

Nu există nimic ostentativ în a hrăni un bebeluș, iar pentru multe din mamele ce au un început dificil în alăptare, odată depășite problemele, totul devine o celebrare a firescului.

Așa m-a văzut o altă prietenă. Care mi-a mărturisit că până atunci nu mai văzuse niciodată o altă femeie alăptând.

Aproape de fiecare dată când ne întâlneam amintea acest subiect, cu o uimire din aceea faină. Care nu te judecă, ci cumva admiră ceva ce vede pentru prima dată.

Ani mai târziu, prietena mea a devenit și ea mamă. Și a alăptat și ea, motivată să depășească începuturile care aproape întotdeauna sunt grele. Și deși nu a alăptat exclusiv, s-a bucurat de experiența emoțională a alăptării.

Pentru că undeva, cândva o mamă a hrănit un bebeluș

Sigur că nu toate poveștile sunt la fel. Dar trei mame pe care le cunosc eu au fost influențate în mod pozitiv de alte mame pe care le-au văzut alăptând „în public”.

Una am fost eu și asta m-a ajutat să am deschidere față de un gest pe care îl consideram până atunci rezervat doar femeilor sărace, care nu au ce să își hrănească copiii. Tristă prejudecată, dar nebănuit rezultat : am devenit una din cele mai mari susținătoare ale acestei metode de hrănire.

O altă viitoare mamă a înțeles că alăptarea nu e întodeauna simplă. Și asta a motivat-o să depășească propriile dificultăți.

O alta a descoperit în imaginea de alăptare a altei femei, faptul că a hrăni un bebeluș nu este despre totul sau nimic. Ci despre bucuria conectării, a atingerii și a iubirii materne împărtășite. De care se pot bucura toate mamele. Chiar și atunci când nu alăptează, sau nu alăptează exclusiv.

Și toate acestea pentru că undeva, cândva o femeie a hrănit un bebeluș atunci când acestuia i s-a făcut foame.

Citește și de ce avem nevoie de alăptare în public

Dacă ai nevoie de sprijin în alăptare și susținere din partea altor mame ce alăptează, poți intra în comunitatea de Facebook În brațe la mami – sprijin în alăptare și parenting pozitiv