Prietenia noastră continuă și după 25 mai

Noua directiva europeana privind datele personale.

Informaţiile prezentate în continuare au scopul de a aduce la cunoştinţa utilizatorului mai multe detalii despre plasarea, utilizarea şi administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul nostru. De asemenea, sunt prezente şi câteva linkuri utile legate de acest subiect. Începând cu data de 25 mai 2018 va intra în vigoare noul regulament de protecție a datelor personale la nivelul Uniunii Europene. Textul său poate fi consultat aici.

În data de 4 mai a.c. au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cele două acte normative care compun pachetul legislativ privind protecţia datelor la nivelul Uniunii Europene:

- Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor),

- Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii.

Regulamentul (UE) 2016/679 actualizează principiile stabilite încă de acum două decenii de Directiva 95/46/CE care își va înceta aplicabilitatea.

Regulamentul General de Protecția Datelor a intrat în vigoare pe data de 25 mai 2016 și va fi de directă aplicabilitate începând cu data de 25 mai 2018.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și ele nu se regăsesc mai jos, ne puteți contacta.

Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele informații.

Drepturi de autor

Intregul continut al site-ului (incluzand, dar fara a se limita la: texte, imagini, logo-uri, butoane, elemente grafice, baze de date, orice alte date, scripturi, design web, programe etc) este proprietatea Andreei Ola si este aparat de legile in vigoare pentru protectia drepturilor de autor si de legile privind proprietatea industriala si intelectuala.

Folosirea fara acordul scris explicit al Andreei Ola, a oricaror elemente enumerate mai sus, se pedepseste in conformitate cu legile in vigoare.

Termeni de utilizare

inbratelamami.ro (Andreea Ola) nu isi asuma in nici un mod raspunderea pentru cazul in care anumite informatii sunt oferite cu intarziere, pierdute, sterse ori nu pot fi stocate pe serverele sale din orice motive. In acelasi timp, nu isi asuma in nici un fel raspunderea pentru consecintele care pot aparea din cauza intarzierii, pierderii sau inexactitatii informatiilor publicate sau existente pe site-ul sau. Informatiile pot fi utilizate de catre utilizator pe propria raspundere. Utilizatorul nu poate da in judecata sub nici o forma in cazul vreunei daune generate de utilizarea serviciilor sau informatiilor furnizate pe inbratelamami.ro. Preluarea informatiilor de pe site in vederea republicarii nu poate fi realizata decat cu acordul scris.

Serviciile  sunt oferite numai acelor utilizatori ce sunt de acord cu termenii si conditiile prezentate aici. Folosirea serviciilor inbratelamami.ro presupune acceptarea in totalitate a termenilor si conditiilor sub care sunt furnizate aceste servicii.

Termenii si conditiile acestor servicii pot fi schimbate in orice moment de catre furnizor, fara notificarea prealabila a utilizatorului, insa acesta are acces permanent la termenii si conditiile de utilizare a serviciilor pentru a le putea consulta oricand. In cazul in care nu este de acord cu conditiile impuse, utilizatorul trebuie sa inceteze folosirea serviciilor

inbratelamami.ro foloseste cookie-uri ?

Da! Pentru a furniza vizitatorilor săi o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Fiind platforma WordPress, primele informatii necesare despre cookie-uri sunt oferite chiar de WordPress.

Ce este un “cookie”?

Un “Internet Cookie” (termen cunoscut şi ca “browser cookie”, “HTTP cookie” sau pur şi simplu “cookie”) este un fişier de mici dimensiuni, format din litere şi numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alt echipament al unui utilizator de pe care se accesează Internetul.

Cookie-ul este instalat prin solicitara emisă de către un web-server unui browser (ex: IE, Chrome) şi este complet “pasiv” (nu conţine programe software, viruşi sau spyware şi nu poate accesa informaţiile de pe hard-driveul utilizatorului).

Cookie-urile persistente sunt stocate la nivelul calculatorului utilizatorului și nu sunt șterse atunci când sesiunea de navigare este închisă. Aceste cookie-uri pot reține preferințele utilizatorului pentru un anumit site web, astfel încât acestea să poată fi utilizate în cadrul altor sesiuni de navigare pe Internet.

Pe lângă informațiile de autentificare, cookie-urile persistente pot reține și detalii referitoare la limba și tema selectate pe un anumit site web, preferințe privind meniul unui site, pagini favorite în interiorul unui site, etc.

Atunci când utilizatorul accesează un site pentru prima dată, acesta este prezentat în modul implicit. Ulterior, utilizatorul selectează o serie de preferințe, care sunt apoi reținute de către cookie-uri și folosite atunci când utilizatorul accesează din nou site-ul. Spre exemplu, un site web își oferă conținutul în mai multe limbi. La prima vizită, utilizatorul selectează limba engleză, iar site-ul reține această preferință într-un cookie. Atunci când utilizatorul vizitează din nou site-ul respectiv, conținutul va fi afișat automat în limba engleză. Sau orice alta limba.

Pentru mai multe informații despre cookies, consultați www.allaboutcookies.org.

Scopul cookie-urilor

Cookie-urile pot asigura o interacțiune mai rapidă și mai ușoară între utilizatori și site-urile web. Spre exemplu, în momentul autentificării unui utilizator pe un anumit site web, datele de autentificare sunt stocate într-un cookie; ulterior, utilizatorul poate accesa respectivul site fără să fie nevoie să se autentifice din nou.

În alte cazuri, cookie-urile pot fi utilizate pentru stocarea de informații referitoare la activitățile desfășurate de utilizator pe o anumită pagină web, astfel încât acesta să își poată relua ușor respectivele activități la o accesare ulterioară a site-ului. Cookie-urile spun serverului ce pagini trebuie să arate utilizatorului, astfel încât acesta să nu fie nevoit să își amintească acest lucru sau să navigheze întregul site de la început. Astfel, cookie-urile pot fi asimilate unor „semne de carte” care îi spun utilizatorului exact unde a rămas în cadrul unui site web.

Site-ul inbratelamami.ro conține referințe (links) către pagini de internet sau aplicații terțe, inclusiv cele ale partenerilor noștri. Rețineți că aceste pagini de internet terțe pot utiliza și cookies. Nu controlăm aceste pagini de internet terțe și nu suntem responsabili pentru cookies pe care le stabilesc sau le accesează. Dacă faceți clic pe una din aceste referințe sau aplicații, rețineți că fiecare dintre ele va avea politica proprie a cookies. Prin urmare, citiți politica de cookies a altor pagini de internet sau aplicații înainte de a le utiliza.

Folosirea cookie-urile de către site-ul inbratelamami.ro .

O vizită pe acest site poate plasa următoarele tipuri de cookie-uri:

** Cookie-uri de performanță (trafic) a site-ului;
** Cookie-uri de analiză a vizitatorilor;
** Cookie-uri pentru geotargetting;
** Cookie-uri de înregistrare;
** Cookie-uri pentru publicitate.
** Cookie-uri pentru notificari push, email.

Care este durata de viață a cookie-urilor?

Durata de viață a cookie-urilor poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Există următoarele categorii de cookie-uri care determină și durata de viață a acestora:

Cookie-uri de sesiune – Un „cookie de sesiune” este un cookie care este șters automat când utilizatorul își închide browserul.
Cookie-uri persistente sau fixe – Un „cookie persistent” sau „fix” este un cookie care rămâne stocat în terminalul utilizatorului până când atinge o anumită dată de expirare (care poate fi în câteva minute, zile sau câțiva ani în viitor) sau până la ștegerea acestuia de către utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului. Exemplu: statcounter;
Cookie-uri publicitare - aceste cookies ne ajută să furnizăm reclame relevante pentru dvs., pentru măsurarea performanței campaniei agenților de publicitate analizând interacțiunea cu reclamele agentului de publicitate. De exemplu, ne ajută să numărăm de câte ori utilizatorii au făcut clic pe reclama agentului de publicitate și au vizitat pagina de internet a agentului de publicitate. Exemplu profitshare, 2performant

Ce sunt cookie-urile plasate de terți?

Anumite secțiuni de conținut de pe pagina de internet pot fi furnizate prin intermediul unor terți, adică nu de către inbratelamami.ro, caz în care aceste cookie-uri sunt denumite cookie-uri plasate de terți („third party cookie-uri”). Terții furnizori ai cookie-urilor trebuie să respecte, de asemenea, regulile în materie de protecție a datelor.  Aceste cookie-uri pot proveni de la urmatorii terți: Google Analytics, StatCounter.com, Trafic.ro, 2Performant.com, Profitshare.ro.

Nu controlăm aceste pagini de internet terțe și nu suntem responsabili pentru cookies pe care le stabilesc sau le accesează. Dacă faceți clic pe una din aceste referințe sau aplicații, rețineți că fiecare dintre ele va avea politica proprie a cookies. Prin urmare, citiți politica de cookies a altor pagini de internet sau aplicații înainte de a le utiliza.

Ce cookie-uri sunt folosite prin intermediul acestei pagini de internet

Prezentarea celor mai importante tipuri de cookie-uri.

a. Cookie-uri de performanță
Prin acest tip de cookie-uri sunt memorate preferințele utilizatorului acestei pagini de internet, astfel încât setarea din nou a preferințelor în cazul vizitării ulterioare a paginii de internet nu mai este necesară.

b. Cookie-uri de analiză a utilizatorilor
Aceste cookie-uri ne informează dacă un anumit utilizator al paginii de internet a mai vizitat/utilizat această pagină de internet anterior. Aceste cookie-uri sunt utilizate doar în scopuri statistice.

c. Cookie-uri pentru geotargetting
Aceste cookie-uri sunt utilizate de către un soft care stabilește țara de proveniență a utilizatorului paginii de internet. Vor fi primite aceleași reclame indiferent de limba selectată.

Citiți mai multe detalii în politica de confidențialitate și politica de cookies a Google Analytics.

Citiți mai multe detalii în politica de confidențialitate și în politica de cookies a Trafic.ro.

Citiți mai multe detalii în politica de confidențialitate și în politica de cookies a Profitshare.

Citiți mai multe detalii în politica de confidențialitate și în politica de cookies a 2Performant.

Ce tip de informații sunt stocate și accesate prin intermediul cookie-urilor?

Cookie-urile păstrează informații într-un fișier text de mici dimensiuni care permit recunoașterea browserului. Această pagină de internet recunoaște browserul până când cookie-urile expiră sau sunt șterse.

Particularizarea setările browserului în ceea ce privește cookie-urile

În cazul în care utilizarea cookie-urilor nu este deranjantă iar calculatorul sau echipamentul tehnic utilizat pentru navigarea pe această pagină de internet este folosit doar de către dumneavoastră, pot fi setate termene lungi de expirare pentru stocrarea istoricului de navigare. În cazul în care calculatorul sau echipamentul tehnic utilizat pentru navigarea pe această pagină de internet este folosit de mai multe persoane, poate fi luată în considerare setarea pentru ștergerea datelor individuale de navigare de fiecare dată când browserul este închis.

Stoparea cookie-urilor

Dezactivarea şi refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite site-uri impracticabile sau dificil de vizitat şi folosit. De asemenea, refuzul de a accepta cookie-uri nu înseamna că nu veţi mai primi/vedea publicitate online. Utilizatorii își pot configura browserul să respingă fișierele cookie sau să fie acceptate cookie-uri de la o pagină de internet anume.

Este posibilă setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri să nu mai fie acceptate sau browserul fi setat să accepte cookie-uri de la un site anume.

Toate browserele moderne oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opţiuni” sau în meniul de “preferinţe” al browserului tău.

Pentru a înţelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteţi folosi opţiunea “ajutor” a browserului pentru a afla mai multe detalii.

Există și posibilitatea să blochezi cookie-urile ca și alte reclame intruzive cu Add-on-uri de Browser. De exemplu pentru Firefox recomandăm una din următoarele extensii:

Pentru alte extensii avansate legate de cookie-uri, vezi opțiuni Firefox.

Puteți să renunțați la cookies de la terți din Google Analytics prin intermediul ads settings

Puteți să renunțați la cookies de direcționare pe bază de interese setate, prin serverele de anunțuri participante, prin următoarele pagini de internet, alimentate de Digital Advertising Alliance:

În plus, puteți schimba setările dispozitivului mobil a avea controlul asupra anunțurilor de care sunteți interesat.

Alte surse despre cookie-uri

Important! Dacă alegeți să blocați cookies pe care le-am setat pe Platforma noastră, este posibil să nu puteți accesa toate sau o parte din serviciile noastre, de exemplu, este posibil să nu puteți salva setări personalizate, cum ar fi informații noi despre articolele publicate prin notificari . Este posibil ca functionalitatea site-ului sa fir afectata!

Date personale

Prelucrarea datelor personale prin intermediul cookie-urilor si a site-ului inbratelamami.ro

Această pagină (capitol) are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de internet inbratelamami.ro

Pentru a ne asigura că facem tot ce putem pentru a-ţi oferi transparenţă în ceea ce priveşte modul în care folosim datele tale, precum şi pentru a-ţi oferi control asupra propriilor tale informaţii, am actualizat aceasta pagina conform noilor cerinte.

Date personale inseamna orice informatie care poate fi legata de o persoana fizica identificata sau identificabila. Datele personale includ toate tipurile de informatii directe sau indirecte (si anume utilizate in legatura cu alte date) ce se refera la persoana subiect, cum ar fi nume, prenume adresa, adresa de e-mail, numar de telefon, etc.

Care sunt datele cu caracter personal prelucrate in site ?

Scopul Regulamentului General de Protecțiea Datelor este de a proteja toți cetățenii UE de confidențialitatea și încălcarea datelor într-o lume din ce în ce mai mult bazată pe date, care este mult diferită de momentul în care a fost stabilită directiva din 1995. Pe scurt, datele cu caracter personal sunt orice date care îți dezvăluie identitate, care sunt unice pentru tine.  Afla aici detalii despre ce inseamna datele personale si cum se diferentiaza.

Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre preocupările principale ale administratorului Andreea Ola, cu sediul în România, Brașov, în calitate de operator de date.
Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de internet inbratelamami.

Dacă sunteți vizitator al Site-ului, administratorul inbratelamami.ro va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le furnizați în mod direct în contextul utilizării Site-ului, cum ar fi datele pe care le furnizați în cadrul secțiunii de contact / comentarii în măsura în care ne contactați în acest fel.

Date cu caracter personal - ce date sunt analizate

Ce fel de date poate colecta un blog WordPress ?

  • înregistrările utilizatorilor - Nu este prelucrat de inbratelamami.ro
  • comentarii -Da, este prelucrat de inbratelamami.ro
  • formularul de contact si abonamente - Da este prelucrat de inbratelamami.ro
  • soluții de analiză și statistici referitoare la trafic - Da este prelucrat de inbratelamami.ro
  • orice alte instrumente de logare și pluginuri - Da este prelucrat de inbratelamami.ro
  • instrumente de securitate - Da este prelucrat de inbratelamami.ro
  • notificari push - Da est eprelucrat de inbratelamami.ro

Datele personale colectate direct

** Prin sectiunea comentarii: Nume, adresa de email, adresa website.

Date personale colectate prin intermediul aplicatiilor terte

** Plugin, aplicatii mobil, scripturi - IP, Oras, Tara, Provider de internet, Sistem de operare si dispozitivul de pe care ati accesat site-ul, adresa vizitata (pagina accesata), sursa paginii, actiunile vizitate in pagina.

Categoriile de date cu caracter personal prelucrate

Dacă sunteți vizitator al inbratelamami.ro va prelucram datele dumneavoastră cu caracter personal, cum ar fi nume şi prenume, telefon, adresa de e-mail, date referitoare la modul în care utilizați Site-ul, de exemplu comportamentul/preferinţele/obişnuințele dumneavoastră în cadrul inbratelamami.ro, precum și orice alte categorii de date pe care le furnizați în mod direct în contextul creării contului de utilizator, în contextul plasării unui comentariu prin intermediul site-ului sau în orice alt mod care rezultă din utilizarea Site-ului.

Dacă pentru a lasa un comentariu ca utilizator pe Site, utilizați contul dumneavoastră de Facebook sau Google, inbratelamami.ro va prelucra următoarele date publice de profil afişate de aplicaţiile respective: nume utilizator, adresa de e-mail. Restul de date sunt prelucrate de Facebook, Google.

Dacă sunteți vizitator al Site-ului, inbratelamami.ro va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le furnizați în mod direct în contextul utilizării Site-ului, cum ar fi datele pe care le furnizați în cadrul secțiunii de contact / întrebări / reclamații, în măsura în care ne contactați în acest fel.

Scopurile și temeiurile prelucrării datelor personale

Dacă sunteți client al Site-ului, inbratelamami.ro prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal astfel:

Prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop are la bază acordul între dumneavoastră și inbratelamami.ro (Andreea Ola), definit în cuprinsul Termenelor și Condițiilor curente. Furnizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru executareaa acestui acord. Refuzul furnizării datelor poate avea drept consecință imposibilitatea derulării raporturilor acorduale dintre dumneavoastră și inbratelamami.ro (Andreea Ola).

- pentru îndeplinirea obligațiilor legale care incumbă inbratelamami.ro (Andreea Ola) în contextul serviciilor prestate prin intermediul Site-ului, inclusiv a obligațiilor în materie fiscală, precum și în materie de arhivare.

Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop este necesară în baza unor obligații legale. Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este necesară. Refuzul furnizării datelor poate avea drept consecință imposibilitatea inbratelamami.ro (Andreea Ola) de a respecta obligațiile legale care îi revin și deci în imposibilitatea de a vă oferi serviciile prin intermediul Site-ului.
- pentru activităţi de marketing, respectiv pentru transmiterea, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă (e-mail, sms) de comunicări comerciale privind produsele şi serviciile oferite de inbratelamami.ro (Andreea Ola), prin intermediul Site-ului.

Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază consimțământul dumneavoastră, dacă alegeți să-l furnizați.

Vă puteți exprima consimțământul pentru prelucrarea datelor în acest scop prin bifarea căsuței corespunzătoare de la momentul creării contului, sau ulterior creării contului, la secțiunea Informațiile contului meu. Pentru dezabonarea de la primirea unor astfel de comunicări comerciale puteți folosi opţiunea de la finalul fiecărui e-mail/ sms conţinând comunicări comerciale. În plus, puteți să vă dezabonați prin accesarea secțiunii Informațiile contului meu.

Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării consimțământului pentru prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
- în scopul efectuării diverselor analize, raportări privind modul de funcționare a Site-ului, realizarea de profiluri de preferinţe de consum, în principal, în vederea îmbunătăţiri experienței oferite pe Site.

Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază interesul legitim al inbratelamami.ro (Andreea Ola) de a îmbunătății permanent experiența clienților (cititorilor) pe Site. Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării datelor pentru acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.

Dacă sunteți vizitator al Site-ului, inbratelamami.ro (Andreea Ola) prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal astfel:
- pentru activităţi de marketing, respectiv pentru transmiterea, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă (e-mail, sms, notificari pus), de comunicări comerciale (articole noi) privind produsele şi serviciile oferite de inbratelamami.ro (Andreea Ola), prin intermediul Site-ului.

Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază consimțământul dumneavoastră, dacă alegeți să-l furnizați.

Vă puteți exprima consimțământul pentru prelucrarea datelor în acest scop prin completarea și bifarea căsuței corespunzătoare din formularul pentru abonarea la newsletter disponibil pe Site. Pentru dezabonarea de la primirea unor astfel de comunicări comerciale puteți folosi opţiunea de la finalul fiecărui e-mail/ sms conţinând comunicări comerciale.

Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării consimțământului pentru prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
- pentru rezolvarea plângerilor, reclamaţiilor şi pentru a monitoriza traficul și a îmbunătăţii experiența dumneavoastră oferită pe Site.

Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază interesul legitim alinbratelamami.ro (Andreea Ola) de a asigura funcționarea corectă a Site-ului, precum și pentru a îmbunătății permanent experiența vizitatorilor Site-ului, inclusiv prin soluționarea diferitelor comentarii, întrebări sau reclamații.

Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării datelor pentru acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.

Durata pentru care vă prelucrăm datele

Ca principiu, inbratelamami.ro (Andreea Ola) va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal atât cât este necesar pentru realizarea scopurilor de prelucrare menționate mai sus.

Dacă vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing, inbratelamami.ro (Andreea Ola) va înceta prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în acest scop, fără însă a afecta prelucrările desfășurate de inbratelamami.ro (Andreea Ola) pe baza consimțământului exprimat de către dumneavoastră înainte de retragerea acestuia.

Dezvăluirea datelor cu caracter personal

Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, inbratelamami.ro (Andreea Ola) poate dezvălui datele dumneavoastră către parteneri, către terțe persoane sau entități care sprijină inbratelamami.ro (Andreea Ola)în desfășurarea activității prin intermediul Site-ului (de exemplu firme de curierat, furnizori de servicii IT), ori către autoritățile publice centrale/locale, în următoarele cazuri exemplificativ enumerate:

- pentru administrarea Site-ului;
- în situațiile în care această comunicare ar fi necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități persoanelor vizate, obținute ca urmare a participării lor la diverse campanii promoționale organizate de către inbratelamami.ro (Andreea Ola) prin intermediul Site-ului;
- pentru menținerea, personalizarea și îmbunătățirea Site-ului și a serviciilor derulate prin intermediul lui;
- pentru efectuarea analizei datelor, testarea și cercetarea, monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate, dezvoltarea caracteristicilor de siguranță și autentificarea utilizatorilor;
- pentru transmiterea de comunicări comerciale de marketing, în condițiile și limitele prevăzute de lege;
- atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege etc.

Transferul datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal furnizate către inbratelamami.ro (Andreea Ola) pot fi transferate în afara României, dar doar către state din Uniunea Europeană. Dacă sunt transferate în afara UE, trebuie menționate statele și care sunt garanțiile pentru protecția datelor în contextul transferului. In principiu nicio data personala nu este transmisa mai departe.

Drepturile de care beneficiați

În condițiile prevăzute de legislația în materia prelucrării datelor cu caracter personal, în calitate de persoane vizate, beneficiați de următoarele drepturi:

- dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către inbratelamami.ro (Andreea Ola), conform celor descrise în prezentul document;
- dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea inbratelamami.ro (Andreea Ola) cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare precum modalitatea în care sunt prelucrate datele, scopul în care se face prelucrarea, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, etc;
- dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri justificate, de către inbratelamami.ro (Andreea Ola) a datelor cu caracter personal inexacte/ nejustificate, precum și completarea datelor incomplete; Rectificarea/ completarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.
- dreptul la ștergerea datelor, fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi uitat”), în cazul in care se aplică unul dintre următoarele motive: - acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
- în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
- datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenta căruia se află operatorul.

Este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, inbratelamami.ro (Andreea Ola) să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;

- dreptul la restricționarea prelucrării în măsura în care : - persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor;
- prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
- operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau
- persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
- dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de către inbratelamami.ro (Andreea Ola) către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
- dreptul la opoziție – în ceea ce privește activitățile de prelucrare se poate exercita prin transmiterea unei solicitări conform celor indicate mai jos; - în orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află persoana vizată, ca datele care o vizează să fie prelucrate în temeiul interesului legitim al inbratelamami.ro (Andreea Ola)sau în temeiul interesului public, cu excepția cazurilor în care inbratelamami.ro (Andreea Ola) poate demonstra că are motive legitime și imperioase care justifică prelucarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apararea unui drept în instanță;
- în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, că datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct.
- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;
- dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.

Daca doriti sa inlaturati comentarii, abonari la notificari push, stergerea email-ului din baza de date contactati-ne si in cel mai scurt timp va oferim toate informatiile ce le avem.

Aveti posibilitatea sa o faceti si singur, prin intermediul facilitatilor din site.

Pentru orice întrebări suplimentare cu privire la modul în sunt utilizate cookie-urile, termeni si prelucrarea datelor personale prin intermediul inbratelamami.ro (acestei pagini de internet), vă rugăm să vă adresați la inbratelamami @ gmail . com sau folosind formularul de contact de mai jos!

Ultima modificare: Mai 2018

Foloseste următorul formular pentru a mă contacta.





Numele tau (required)

Adresa ta de email (required)

Subiect

Mesajul tau