Așa arată lista de activități a unei mame care muncește, dar azi e în concediu. Multe activităti nu sunt pe listă, le-am trecut doar pe cele pe care riscam să le uit, pentru altele s-a muncit și în week end.

Activităților li se poate da curs doar după ora 12.00, când se finalizează de regulă și școala online.

Îmi planificasem „concediul” pe săptămâna aceasta (pentru a mă ocupa mai bine de școală și de copii) orele „libere” fiind rezervate doar consilierilor follow up și urgențelor absolute. Și iată cum arată o zi de concediu din viața unei mame!

Cineva trebuie să se ocupe de educația copiilor, cineva trebuie să facă cumpărături și să gătească, cineva trebuie să dea cu mopul, cineva trebuie să facă programări la doctor și la controale, e bine să îți mai suni și rudele cu care poate nu ai mai avut timp să vorbești de ani de zile. Eu am noroc de un soț care mă poate ajuta, dar lucrează și el. Mai am și diverse aparate de gătit, dar nici ele nu fac treabă singure. Ce vă prezint eu acum e o variantă soft, aproape ipocrită când mă gândesc prin ce am trecut de-a lungul timpului și prin ce trec alte mame chiar în prezent. Sunt mame cu mult mai multe lucruri de făcut, dar fără o listă. Și fără ajutor.

Scoateți partenerul din schemă (poate lucrează 9-18, sau e în afara țării sau pur și simplu nu dorește să se implice). Scoateți și aparatele de gătit pentru care poate că nu merită să ne sacrificăm prea mult din veniturile noastre.

Adăugați la toate acestea o mamă ce se mai și trezește noaptea (nu mai e cazul meu ,din fericire, dar în acest scenariu am fost aproape 7 ani).

Mai adăugați și lipsuri materiale (cunosc si acest scenariu, am avut zile când nici de o ciocolată nu îmi permiteam, le luam copiilor ceva de banii aceia), probleme de sănătate (personale sau ale familiei), insecuritate emoțională, adăugați și nevoi personale, visuri neîmplinite (ce mai sunt și visurile ?!) aspirații profesionale, absența concediilor (până și în week end se face ceva: se gătește, se dă cu aspiratorul).

Puneți pe fundal unul sau doi sau poate trei copii energici, pe care nu îi mai scoți afară că e pandemie. Și care urlă, aleargă, răstoarnă în haosul constructiv specific copiilor care au nevoie să își consume energia.
Și care trebuie spălați, îmbrăcați, schimbați, hrăniți, supravegheați, antrenați în activități (parcă nu te lasă inima să îi lași toată ziua la tv, pe cât de simplu ar fi) , cărora le mai citești câte o carte la culcare. Copii care au permanent întrebări sau nevoi.
Sigur că toate se fac, o să îmi spuneți, cu organizare bună toate se fac. Si eu trec prin listă fluierând și cântând eventual și un „Am o căsuță mică…”

Dar cât să jonglezi în organizare? La un moment dat jungi să faci organizare la organizare la organizare.

Dar cine te-a pus să alegi drumul ăsta? Sau mai urât zis: cine te-a pus să faci copiii dacă știai că e greu?

Dar mamele noastre cum puteau?

Nu despre asta e vorba, ci despre faptul că a fi femeie vine întotdeauna cu ceva extra la job description. Cineva trebuie să dea cu mopul, cineva trebuie să gătească, cineva trebuie să aibă grijă de copii. Când nu e nimeni în preajmă, cui revin toate acestea?

Cât de greu trebuie să le fie acum în pandemie, mamelor care nu au pe nimeni în preajmă!