Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Pot rămâne însărcinată dacă alăptez? Răspunsul evident este DA, însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple. De ce? Deoarece alăptarea (în anumite condiții) poate acționa ca o metodă contraceptivă dovedită. Și nu doar pentru că părinții sunt prea obosiți pentru a mai interacționa și ca parteneri intimi. Ci pentru că alăptarea poate influența, în anumite condiții, fertilitatea mamei. În acest articol explic care sunt situațiile în care alăptarea poate fi considerată metodă contraceptivă. Și care sunt limitele metodei.

Cum funcționează alăptarea ca metodă contraceptivă?

Alăptarea este considerată o modalitate recunoscută de contracepție și planning familial, cu o rată de succes de aproximativ 98%, însă doar dacă sunt respectate o serie de condiții.

Metoda poartă denumirea oficială de metoda amenoreei de lactație.

Funcționează însă doar dacă sunt respectate în același timp trei condiții:

  1. Mamei care alăptează nu i-a revenit menstruația, după naștere.

  2. Mama alăptează un sugar cu vârsta mai mică de 6 luni.

  3. Mama alăptează exclusiv, la cerere, fără tetine artificiale și pauze prea mari între alăptări.

Dacă vreuna din aceste condiții nu este întrunită, capacitatea alăptării de a oferi protecție împotriva unei sarcini scade semnificativ. Iar alăptarea nu mai poate fi considerată modalitate de contracepție.

 

Pot rămâne însărcinată dacă alăptez? Alăptarea ca metodă contraceptivă. Cum funcționează?
Alăptarea ca metodă contraceptivă. Cum funcționează?

Mai jos, detaliez condițiile care trebuie întrunite simultan pentru ca alăptarea să poată oferi protecția maximă față de o nouă sarcină.

Mama care alăptează trebuie să nu aibă menstruație

Prin asta înțelegem absența instalării sângerării menstruale după cele 8 săptămâni (aproximativ 56 de zile) de lăuzie. Spotting-ul sau sângerearea în primele 56 de zile de la naștere nu se consideră menstruație.

Absența menstruației poartă denumirea de amenoree. De aici și denumirea metodei.



Odată reinstalată menstruația, capacitatea alăptării de a oferi protecție împotriva unei sarcini scade în mod considerabil.

Mama alăptează un sugar cu vârsta mai mică de 6 luni

Amenoreea de lactație poate fi abordată ca metodă contraceptivă oficială DOAR până la vârsta de 6 luni a sugarului..

Pentru unele mame, alăptarea continuă să reducă fertilitatea și să inhibe ciclul menstrual chiar și la peste 6 luni de la naștere.

Studiile ne spun însă că dincolo de această vârstă, riscul unei sarcini crește chiar și în condiții de alăptare și de absență a menstruației.

De ce? Deoarece dincolo de vârsta de 6 luni există șanse mai mari de apariție a ovulației înainte ca sângerarea menstruală să se instaleze.

Mama alăptează exclusiv

În primul rând, haideți să definim ce înseamnă alăptare, deoarece persistă confuziile.

Prin alăptare, în cazul de față, înțelegem hrănirea direct la sân.

Ca metoda amenoreei de lactație să atingă eficiența maximă ca și contraceptiv e important ca alăptarea să fie exclusivă și la cererea reală a sugarului.

Condițiile ideal sunt:

  • fără supliment (indiferent că e lapte matern muls sau lapte praf);
  • fără tetine artificiale (biberon și chiar și suzetă);
  • minim 8-12 alăptări în 24 de ore;
  • fără pauze prea mari între alăptări (ex: pauzele de 4-6 ore între alăptări, pe timp de zi sau noapte pot scădea eficiența protecției contraceptive a alăptării).

Care e mecanismul prin care alăptarea afectează fertilitatea?

Alăptarea, în condițiile enumerate mai sus acționează inducând temporar o stare de infertilitate naturală.

Aceasta se consideră a fi fiziologică (adică normală).

Dincolo, de efectul contraceptiv are și alte posibile beneficii: scăderea riscului de cancer ovarian (prin absența ovulației pe perioada de amenoree), dar și scăderea riscului de anemie prin deficit de fier.

Stimulul declanșator este suptul copilului.

Supturile copilului alăptat induc un mecanism hormonal complex ce inhibă ovulația mamei.

Se speculează că supturile copilului interferează cu secreția normală de către hipotalamus a hormonului eliberator de gonadotropină. Iar acest lucru menține scăzute nivelurile de hormon luteinizant și afectează natura sa pulsatilă. (Wambach și Spencer, 2021).

De ce unele mame rămân însărcinate pe perioada alăptării exclusive?

Câteva posibil explicații:

  • Amenoreea de lactație în condițiile ideale are o rată de succes contraceptiv de 98%. Comparabilă cu rata de succes a metodelor contraceptive cu eficiență ridicată.
  • Rămâne însă acel procent mediu de 2% din utilizatoarele metodei, care în ciuda utilizării corecte obțin o sarcină.
  • Majoritatea covârșitoare a cazurilor de sarcini obținute pe timpul alăptării (chiar și sub 6 luni de la naștere) ies de fapt din zona amenoreei de lactație ca metodă contraceptivă. Nu îndeplinesc condițiile ca metoda să funcționeze maxim.
  • Deși citim în social media de astfel de povești nu avem niciodată acces la istoricul de alăptare complet al mamei. Nu știm dacă e vorba de alăptare exclusivă în adevăratul sens al cuvântului, dacă copilul e alăptat des (pe timp de zi și de noapte) sau dacă nu se utilizează (chiar și ocazional) tetine artificiale. Toate acestea putând scădea eficiența metodei.

Este alăptarea o metodă contraceptivă potrivită pentru mine?

Acesta este un răspuns pe care îl poți primi discutând cu medicul obstetrician și colaborând cu consultantul în lactație.

Metoda amenoreei de lactație poate fi potrivită în special în situații în care:

  • nu există alte metode de contracepție disponibile;
  • cuplul caută metode naturale de contracepție;
  • se face trecerea către alte metode de contracepție;
  • se folosesc și metode contraceptive de barieră  (ex prezervativul).

Este alăptarea o formă de contracepție validată științific?

Legătura dintre alăptare și reducerea temporară a fertilității e recunoscută din cele mai vechi timpuri.

Alăptarea frecventă, la cerere se presupune că asigura spațierea sănătoasă a sarcinilor la strămoșii noștri, în populațiile de vânători culegători.

În marile familii nobiliare și regale ale Europei obiceiul de a apela la doici după naștere are legătură cu acest aspect. Femeile cu sânge „albastru” renunțau la alăptare la scurt timp după naștere pentru ca fertilitatea să revină mai repede și să poată oferi urmași în lanțul de succesiune.

Metoda amenoreei de lactație a fost recunoscută ca metodă validă de contracepție, în 1988 cu ocazia Consensului Bellagio.

Acesta a reunit experți internaționali ce au analizat dovezile științifice existente și au propus condițiile care trebuie întrunite pentru ca metoda să funcționeze.

Concluziile Consensului Bellagio au fost reconfirmate în 1995 (Consensul științific Bellagio II).

La ora actuală există peste un deceniu de studii care confirmă posibilitatea ca alăptarea să fie utilizată, în anumite condiții drept metodă de contracepție.

O analiză Cochrane (Van der Wijden & Manion, 2015) asupra studiilor relevante pe acest subiect a concluzionat că femeile ce alăptează exclusiv și care nu au menstruație au un risc scăzut de a rămâne însărcinate în primele luni după naștere, în condițiile în care se bazează pe subfertilitatea indusă de alăptare. Analiza nu a identificat diferențe semnificative între femeile care erau sprijinite să folosească metoda amenoreei de lactație drept contracepție și cele amenoreice care alăptau exclusiv, dar nu foloseau vreo metodă contraceptivă.

Referințe:

Berens, P., Labbok, M. (2015). ABM Clinical Protocol #13: Contraception During Breastfeeding, Revised. BREASTFEEDING MEDICINE. DOI: 10.1089/bfm.2015.9999

Campbell, S.H., Lauwers, J., Mannel, R., Spencer, B. (2019). Core Curriculum for Interdisciplinary Lactation Care. Jones & Bartlett Learning

Lawrence, R., Lawrence, R. (2021). Breastfeeding. A guide for the medical profession. 9th Edition. Elsevier

Van der Wijden, C., & Manion, C. (2015). Lactational amenorrhoea method for family planning. The Cochrane database of systematic reviews, 2015(10), CD001329. https://doi.org/10.1002/14651858.CD001329.pub2

Wambach, K., Spencer, B. (2021). Breastfeeding and human lactation. Sixth edition. Jones & Bartlett Learning


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Cursuri online “Școala de părințeală”