Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Ieri, mama mea ar fi împlinit 57 de ani. Dacă ar mai fi fost.

Am făcut tot posibilul să nu mă gândesc că nu mai este. Să mă comport ca într-o zi normală.Dar când pare că putem să ne controlăm gândurile, ne dă corpul nostru niște semnale. M-am trezit cu o durere cruntă de cap, nu am fost capabilă să fac mai nimic toată ziua, cu mari eforturi reușeam să deschid gura deși trebuia să o fac, efectiv una din acele zile în care simți că te-ai descurca bine stând în pat și zăcând un pic.



Cam asta e tristețea și așa poate ieși la suprafață când nu vrei să o iei în piept, să accepți că e și ea prin preamă și eventual să îi spui pe nume. Spre finalul zilei am acceptat să îi spun tristeții pe numele mic, am chemat-o lângă mine să mă însoțească și am stat să mă gândesc ce deplâng mai mult din absența mamei mele, chiar în ziua când ar fi trebuit să fie ziua ei. Faptul că nu mai e, pur și simplu? Că mi-e dor de ea? Faptul că de când s-a îmbolnăvit, adică de când eram eu în primii ani de facultate viața noastră s-a schimbat într-un mod pe care nu aveam cum să îl anticipez în acel moment? Nedreptățile din viața ei? Faptul că nu mi-a putut fi , fizic alături în creșterea celor mici? Să deplâng oare această lipsă a mea de mamă? Faptul că eu nu am mai putut avea o mamă? Că nu a fost drept ca boala să mi-o răpească încă de când era în viață? Pentru că e tare greu să nu ai o mamă. Fiecare mamă are nevoie de o mamă, de mama ei.

Fiind în zecile, sutele, milioanele și catralioanele de grupuri de mame în care am fost inclusă de voie de nevoie, nu e săptămână în care să nu îmi apară în feed vreo postare de la o mamă, despre mama ei cu care nu se înțelege. Ba că îi zice să înțarce copilul că e prea mare, ba că nu îi dă legumele așa cum ar vrea ea, ba că i-a distrus viața și au rămas traume nerezolvate și civnte nespuse… Oare am avut vreunul din noi relația perfectă cu părinții noștri? Oare felul în care mamele noastre au fost nevoite să își sacrifice feminintatea nu a influențat cumva? Vă înțeleg mamelor care vă plângeți de mamele voastre. Vă înțeleg pentru că eu sunt empatică și mă pot pune în papucii oricui.

Dar îmi stă pe buze să strig la voi și vă spun că orice ar fi, e mai bine să aveți o mamă decât să nu aveți. Că oricât de catastrofală pare relația voastră cu mama, ea e cea care v-a dat viață. Nu ați fi existat în forma în care sunteți, cu ADN-ul acesta, cu calitățile și defectele voastre, cu povestea voastră de viață cu rele și bune, fără o mamă. Fără mama voastră! În mama din voi e întotdeauna și mama voastră și ea va dăinui și în copiii voștri. Așa că îmbrățișați-o, chemați-o, lăsați-o să vă povestească, închideți împreună rănile, iertați-o! Apoi prețuiți-o!


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”