În ultimul an de zile numărul de consilieri în alăptare, la domiciliu pe care le-am preluat a scăzut foarte mult comparativ cu alte perioade. Nu pentru că nu am mai fost solicitată, nu pentru că nu am mai fost recomandată, ci pentru că efectiv nu am mai putut. De fapt nu am mai vrut. Am oferit informații despre alăptare mamelor pe care le cunoșteam, prietenelor, rudelor și mi-am canalizat atenția spre proiecte în comunitate, educație, consiliere în înțărcare și somnul copilului. Când primeam câte un mesaj de solicitare de consiliere se întâmpla de multe ori să procrastinez răspunsul și admit că mă bucuram când în urma reply-ului meu mama îmi mărturisea că nu mai are nevoie de consiliere. Direcționam tot ce se putea direcționa către alte surse de ajutor. De aproape o lună telefonul de pe site este închis.

Explicația oficială a fost legată de copii, de starea de sănătate a mamei mele. Motive valide, de altfel, dar la o analiză mai atentă e evident că sunt impedimente doar pe termen scurt. Realitatea e că m-am simțit nesigură. Nu din cauza cunoștințelor sau abilităților mele. Ele sunt oricum tot timpul supuse unei autoanalize critice, dar asta nu m-a împiedicat să merg mai departe. Iar mamele consiliate, per ansmablu cred că au fost mulțumite. Aș putea spune că 90 la sută din mamele pe care le-am consiliat au fost mulțumite de serviciile mele, până acum nu am primit nicio reclamație oficială, în breaslă sunt bine privită de către colegi, iar eu m-am străduit de cele mai multe ori above and beyond, poate un exces de zel uneori în a oferi soluții.

Realitatea e că pe măsură ce am căpătat din ce în ce mai multă experiență m-am simțit mai nesigură, un fel de efect Dunning-Kruger invers. De ce simt insecuritate? Vă explic mai jos:

Ocupația de consultant în alăptare nu există la ora actuală, din punct de vedere legal, în România

Vorbim de consultant în alăptare, îl promovăm, îl recomandăm. Dar ce statut legal are de fapt consultantul în alăptare în România? Unul incert, pentru că ocupația ca atare nu există în COR. În țări din afară este recunoscută din punct de vedere legal, ba chiar există posibilitatea decontării prin asigurări a consilierii în alăptare. Certificarea de consultant IBCLC este una deosebit de riguroasă, iar în SUA  Codul de conduită profesională al consultantului IBCLC e de fapt setul de reguli după care este evaluată ocupația, practicanții ei și rezultatele practicării ei. Există o convergență între ceea ce presupune certificarea și ceea ce e stipulat din punct de vedere legal și al răspunderii legale.

La noi, este doar o certificare (recunoscută internațional și foarte valoroasă) dar nu o ocupație recunoscută legal, de țara în care practicăm. Or tocmai Codul de conduită profesională al IBCLC-ului stipulează că acesta are obligația de a lucra în cadrul legal al regiunii geopolitice în care activează.

Atunci când facem o evaluare a mamei și a bebelușului ei, chiar dacă evaluarea e descriptivă și nu diagnostică, în calitate de ce o facem? Ocupația mea de bază cea recunoscută legal, e de Psiholog. Are Psihologul însă atribuții de genul acesta? Psihologul da, le are, pe partea de evaluare, dar nu medicală. Poate un absolvent al unui curs la distanță de tehnician nutrițonist. o asistentă medicală, un farmacist, un biochimist să spună că e acoperit din punct de vedere legal pentru astfel de evaluări? Lucrurile sunt mai simple din punct de vedere legal pentru medicii pediatri, ginecologi și pentru moașele care practică drept consultanți în alăptare, deoarece ocupația lor presupune și nutriția sugarului, interacțiunea cu mama acestuia, sprijin în alăptare. Dar procentul celor care au aceste specializări și sunt și certificați IBCLC este mic, îi numeri pe degete. Pe de altă parte printre cei care practică consilierea în alăptare (cu sau fără acea valoroasă certificare de IBCLC) sunt oameni care la bază sunt economiști, asistenți sociali, specialiști în Drept, absolvenți de Filologie.

Absența colaborării între medic-consultant în alăptare și viceversa

Regulile de conduită profesională al IBCLC stipulează foarte clar obligativitatea (da, obligativitatea) raportării către medicii curanți ai diadei mamă-copil (ginecolog / pediatru). Consultantul IBCLC din SUA, face după fiecare consiliere în alăptare un raport pe care îl trimite medicilor (printr-o conexiune securizată de fax) în care descrie în câteva rânduri ce a făcut în cadrul consilierii, ce a văzut, ce a recomandat. Fără acel raport nu își primește banii de la firmele de asigurări. De ce atât de important acest pas? Pentru că un consultant în alăptare IBCLC care nu este și medic (și puțini sunt și medici chiar și la nivel internațional) NU are dreptul (din fericire) să diagnosticheze și să prescrie tratament. Când vezi o mamă cu semne de mastită, obligația ta ca și consultant în alăptare este să direcționezi mama către medic, care are la rândul său obligația să pună diagnosticul și să dea tratamentul adecvat. Orice altă conduită din partea consultantului IBCLC, este la modul teoretic, ilegală. Uneori mama se teme să se mai ducă la medic și se tratează singură „de pe grupuri” iar situația degenerează (nu vă imaginați că abcesele mamare sunt atât de rare), alteori se duce la medic și nu primește tratamentul adecvat sau i se recomandă ablactarea, alteori  chiar unii consultanți / consilieri în alăptare comit o ilegalitate la modul teoretic, punând diagnosticul și recomandând tratament anitibiotic (chiar dacă nu sunt medici) și din păcate situația degenerează de multe ori și în acest context.

În absența recunoașterii profesiei și a posibilității de a raporta unitar, consultantul în alăptare de bună credință stă pe margine și se roagă într-o astfel de situație, ca mama să aibă un medic care ia in calcul suferința ei, care îi dă tratamentul corect și o susține să continue alăptarea dacă aceasta dorește.

Absența protocoalelor

La nivel internațional ele există. Există pași clari ce delimitează responsabilitatea consultantului în alăptare (ex cum poate ajuta mama în caz de mastită prin muls, prin corectarea atașării la sân, când e cazul să recomande mamei să fie văzută de medic etc ) , de cea a medicului (ce tratament poate da, în ce doze, ce alternative există pentru persoanele alergice la anumite medicamente, când e cazul să recolteze culturi sau să se recomande investigații suplimentare etc).

Însă aceste protocoale nu sunt traduse și nu sunt cunoscute de toată lumea. Vidul legsilativ a permis apariția unui număr impresionant de oameni care se auotintitulează consultant / consilier în alăptare, unii în baza simplului fapt că au alăptat cu succes. Cunoștințele sunt diferite de la om la om, neexistând o grilă unitară. Există diferențe până și între consultanți IBCLC certificați de la o generație la alta.

Și asta e bulversant pentru mame, dar și pentru consultanții în alăptare. O mamă care discută cu 5 consultanți în alăptare diferiți are toate șansele să primească 5 soluții diametral opuse pentru aceeași problemă, ceea ce îi îngreunează (deși mama poate nu realizează pe moment) șansele de a alăpta cu succes.

Să zicem că eu văd o mamă al cărei copil alăptat exclusiv are 3 săptămâni de viață, e sub greutatea de la naștere, letargic, icteric, nu urinează și nu face scaun adecvat. Eu îi recomand mamei ca bebelușul să fie văzut urgent de medicul său pediatru și să suplimenteze copilul, alături de informații și sprijin pe atașare, poziționare. suplimentare alternativă biberonului (dacă mama asta își dorește, că poate își dorește să ofere în continuare biberonul iar acesta este dreptul ei) și menținerea producției de lapte în paralel. Vă garantez că mama poate găsi cu ușurință, cel puțin un alt consilier în alăptare care să îi spună că totul este normal,  că e nevoie doar să țină copilul la sân, că celălalt consultant în alăptare vorbește prostii, „nu le are cu alăptarea”, nu sprijină alăptarea, etc.  Situațiile în care bebelușii alăptați ajung deshidratați la spital sunt în mod cert excepțiile de la regulă, dar nu vă imaginați că sunt rare.

Vă întrebați așadar de ce unii medici iau în derâdere ideea de consultant în alăptare? Parțial din cauza unor etichete greștie pe care le pun, parțial și din motivele exemplificate mai sus (evaluări superficiale, diagnostice și tratamente date de persoane care nu sunt medici, incapacitatea de a adecva recomandările la obiectivele proprii în alăptare ale mamelor, etc)

Ca și consultant în alăptare nu mă pot apăra

Cum ocupația nu există, nu avem definită nici ideea de malpraxis în alăptare. Deși în codul de conduită profesională al IBCLC (sper că s-a înțeles că la noi în România nu are valoare de lege atâta timp cât se refera la o certificare și nu la o ocupație) există definit foarte clar ce înseamnă ca IBCLC să greșești.

Până acum nu au existat cazuri în România de procese civile împotriva unui consultant în alăptare. Dar sunt convinsă că în timp se vor cristaliza și astfel de demersuri (activitatea consultanților în alăptare e din ce în ce mai cunoscută, iar așteptările mamelor de la aceștia sunt din ce în ce mai mari). Cum se poate apăra consultantul în alăptare IBCLC într-o astfel de situație? Atâta timp cât ocupația nu e recunoscută legal? Cum poate plăti eventuale daune, atâta timp cât nu poate încheia o asigurare de malpraxis pe o activitate ce nu e recunoscută?

Cum își poate dovedi nevinovăția un consultant în alăptare? În mod public, pe rețelele sociale în niciun caz, deoarece are obligația să mențină confidențialitatea și nu poate divulga în apărarea sa, fără acordul clientului, informații din consilierea cu acesta.

Niciun profesionist de bună credință nu își dorește să greșească. Dar greșeala apare. Și la profesioniști neexperimentați și la cei cu foarte multă experiență și renume. Cel mai mare dezastru aviatic s-a produs din cauza unei erori de comunicare a unuia dintre cei mai celebri și experimentați piloți ai companiei KLM, un pilot vedetă, ce apărea în campaniile de promovare ale companiei, șeful serviciului de training al KLM. Accidentul a schimbat modul în care se comunică la ora actuală în aviația comercială.

De ce am scris tocmai acum despre asta, deși dau glas unor gânduri pe care le-am enunțat de la începuturile mele în consultanța în alăptare? Pentru că în ultimele zile am vorbit și am scris despre spitale, despre situații în care se întâmplă lucruri grave. Și mi-am dat seama că e corect să îmi îndrept atenția asupra mea și a domeniului în care activez.  Nu știu în ce măsură are ecou ceea ce spun în rândul altor colegi de breaslă, nici nu știu dacă realizează (așa cum probabil nici eu nu am conștientizat pe deplin datorită entuziasmului imens și a credinței că pot schimba multe,  pe care le-am avut la momentul obținerii certificării) riscul de a derula o activitate la convergență cu cea medicală, în raport cu mame și copii, dar fără o acoperire legală solidă.

Concluzia pe care am tras-o din toate poveștile pe care le-am citit, pe care le-am auzit e că sistemul vine să potențeze ceea ce fac oamenii. Dacă sistemul, per ansmablu nu e bine pus la punct, greșeli indviduale, care poate altfel nu ar avea un impact major, se pot transforma în tragedii.

Prefer să aștept ca lucrurile să fie puse la punct și îmi aduc contribuția la asta, atât cât pot (până acum am făcut cât de mult lobby am putut pentru profesionalizarea ideii de consultanță în alăptare). Eforturi concrete în acest sens s-au făcut și sunt semnale că lucrurile au avansat și că s-ar putea să avem ocupația de consultat în alăptare în România, recunoscută legal. Ceea ce este minunat!

Foto David Leo Veksler, Flickr, CC-BY