Am sa vorbesc despre o dilema morala. Dilemele morale sunt preferatele mele.Insa inainte de a incepe as vrea sa ma sigur ca stiti 3 lucruri despre mine: eu insami am fost alaptata doar pana la varsta de 3 luni dupa care am fost hranita cu o formula pe care nu am tolerat-o (probabil din cauza compozitie, probabil din cauza faptului ca parintii mei nu au stiut sa o prepare corect) pentru ca ulterior sa fiu trecuta pe lapte de vaca.
In privinta deciziilor luate: la recomandarea medcicilor am nascut prin cezariana programata si pana la varsta de 3 luni de zile copilul meu a primit si formula de lapte praf, in completarea meselor de lapte matern (la un moment dat primea preponderent lapte praf), pentru ca de la 3 luni sa reintra pe alaptare exclusiva.
Deciziile de mai sus le-am luat probabil ca orice mama, la imbinarea dintre emotional si rational, iar influenta celorlalti (medici, familie) a fost hotaratoare in luarea deciziilor la vremea respectiva.
Dar sunt decizii asumate, stiu care sunt riscurile lor statistice, dovedite (atat in cazul nasterii prin cezariana cat si al hranirii mixte/ administrarii de lapte praf). La nivel personal, tocmai pentru ca au fost asumate, nu am resimtit sentimente de vinovatie fata de propria persoana si nici nu traiesc cu teama ca dintr-o data deciziile ma vor coplesi si isi vor arata efectele negative asupra copilului meu. Dar asta nu inseamna, ca am pus informatiile deoparte, intr-o zona ascunsa a mintii mele si le spun altora ca sa nasti prin cezariana e tot una cu a naste natural sau sa hranesti copilul cu formula e lipsit de riscuri, fiind acelasi lucru cu alaptarea.
Sunt constienta ca sunt niste riscuri statistice, ce vorbesc mai degraba in termeni relativi la atingerea unor potentiale genetice, putin probabil sa actioneze individual, ci mai degraba in combinatie cu alti factori, ca atare m-am concentrat sa optimizez ce se putea imbunatati, controland ceea ce am putut controla, in momentul in care am putut controla: trecerea pe alaptare exclusiva, in cazul nostru.
Si acum dilema:
Toata lumea vorbeste despre avantajele alaptarii sub forma „scade riscul de…si se insira o lunga lista de afectiuni ale mamei si copilului” dar mai nimeni nu spune ca de fapt alaptarea nu scade riscul a ceva ce oricum face, fiind o norma biologica. In realitate, hranirea artificiala creste de fapt riscurile respectivelor afectiuni, pentru ca este contrara normei biologice, o abatere de la aceasta, este o modalitate de hranire pentru care organismele mamei si al copilului nu sunt pregatite si e friesc ca in unele cazuri acest lucru sa aiba efecte negative.
Din pacate un discurs de genul „hranirea cu lapte praf creste riscul de…” este perceput ca fiind jignitor, dureros, suparator pentru mamele care nu au reusit sau nu au vrut sa alapteze pentru ca le confrunta la modul simbolic cu ideea ca intentionat sau fara voia lor si-au expus copiii unor riscuri. Industria mancarii pentru bebelusi speculeaza in interesul ei aceasta tendinta a mamelor de a se autoinvinovati si implicit nu expune corect si complet datele problemei. Din cauza sentimentelor de ostilitate generate de afirmatia „nealaptarea sau administrarea de lapte praf cresc riscul de…” si unii specialisti in alaptare evita sa o foloseasca, utilizand formula inversa si acceptabila pentru toata lumea: „alaptarea scade riscul de…”
Cunoscand riscurile hranirii artificiale beneficiem cu totii
Daca cunoastem riscurile nealaptarii / ale hranirii artificiale beneficiem cu totii:
- Decizia mamei va fi una informata, indiferent ca alege alaptarea, laptele praf, sau o combinatie a celor doua modalitati de hranire;
- Mamele care aleg hranirea artificiala si ii cunosc riscurile, vor avea posibilitatea sa previna aparitia complicatiilor asociate;
- Mai multe mame ar alapta. Nestiind de riscurile alimentatiei artificiale si influentate de marketingul agresiv in favoarea laptelui praf, unele mame preuspun ca laptele praf este echivalent al alaptarii, sau chiar superior laptelui matern. Daca s-ar cunoaste realitatea, o parte din mamele din aceasta catgeorie vor lua decizia sa alapteze exclusiv. Acest lucru se va reflecta in copii mai sanatosi, mame mai sanatoase, planeta mai curata, bani mai multi la bugetul familiei;
- Presiunea pe sistemul medical, in directia alaptarii ar fi mai mare. Posibil ca o parte din medici sa ia in serios pregatirea in domeniul lactatiei, fiind capabili sa ofere sfaturi de calitate mamelor in situatii de risc. Procentul acela de 98% de mame care pot alapta nu e utopic. E realist, insa e nevoie ca mamele sa fie sprijinite sa alapteze. Exista solutii chiar si pentru femeile cu insuficienta de tesut glandular sau pentru femeile cu probleme de sanatate care impacteaza productia de lapte. Exista medicamente testate si folosite cu succes, protocoale medicale in acest sens. Medicii ar trebui sa le cunoasca si sa le aplice, in schimb la ora actuala acestia recomanda mult prea usor laptele praf pentru ca unii dintre ei cred ca laptele matern e echivalent cu laptele praf;
- Mamele care nu vor sau nu pot sa alapteze, sau nu reusesc (temporar sau permanent) sa genereze o productie suficienta de lapte trebuie sa inteleaga faptul ca in absenta laptelui lor ,hranirea sugarului nu trebuie sa se faca in mod automat cu lapte praf. Norma intr-o astfel de situatie ar trebui sa fie hranirea cu lapte de mama donat, asa cum prevad protocoalele in vigoare. Daca mamele care nu vor sau nu pot sa alapteze ar intelege acest lucru, exista sansa potentiala a unei schimbari la nivel social: cresterea numarului de banci de lapte, un model viabil, implementat cu succes in Brazilia;
- De pe urma cunoasterii riscurilor nealaptarii / ale alimentarii cu lapte praf pot beneficia si familiile mamelor care nu au putut sau nu au vrut sa alapteze. Fetita nealaptata va vrea poate odata ajunsa mama, sa isi alapteze copilul. Baitatul nealaptat, odata ajuns tata va dori poate sa isi sprijine sotia sa alapteze
Cum e mai bine?
Analizand problema la nivel individual nu pot sa nu empatizez cu mamele care fie pentru ca nu au putut, fie pentru ca nu au vrut sa alapteze, afla dintr-o data riscurile nealaptarii. Eu insami o victima a sistemului, le inteleg temerile, revolta mascata, dorinta inerenta de a fi mame bune, frustrarea, negarea sau resentimentele pe care unele le devzolta pentru mamele care au reusit sa alapteze, intr-un cuvant toate aceste mecanisme de protectie in fata unei realitati dureroase.
Pe de alta parte gandesc problema la nivel social. Viata noastra e oricum compusa din alegeri bune si mai putin bune si nu vom gasi niciodata solutia alegerii perfecte. In definitv, la nivel individual e bine ceea ce pentru mine e bine, ceea ce eu cred ca e bine.
Dar la nivel social e dovedit ca atunci cand nu prezinti riscurile reale ale unui comportament, oamenii nu le inteleg, atata timp cat nu le cunosc. Si actioneaza in consecinta, adica fara sa stie se supun unor comportamente riscante. Si decizia nu e asumata si nici informata: una e sa stii ca ceea ce faci prezinta riscuri si sa iei decizia sa o faci, alta e sa crezi ca e risk-free, dar in realitate nu e.
Ganditi-va cum stateau lucrurile pana sa iasa la lumina, efectele devastatoare ale fumatului asupra sanatatii. Nu se stia nimic de cancer, de efectele fumatului in sarcinii. A fost nevoie de zeci de ani ca sa intelegem fenomenul. Femeile fumau in anii ’70 chiar si in timpul sarcinii (cu girul medicilor, unii considerau ca le ajuta sa se calmeze) pentru ca nimeni nu stia la ce pericole isi expun copiii. Cate femei insarcinate ar mai fuma in prezent, informate fiind asupra problemei? Ar mai fi cineva de acord ca riscurile fumatului sa fie tinute sub tacere?
Daca in anii 2020 s-ar inventa un aliment minune facut din plastic asimilabil in organism, ca alternativa de hrana iar oamenii ar avea de ales intre acest tip de aliment pe care si-l pot cumpara de la supermarket si un soi „magic” de fructe si legume din ograda sau din jardiniera proprie. Cum vi s-ar parea corect sa se puna problema? „Hranirea cu legume si fructe naturale scade riscul problemelor de sanatate” sau „Hranirea cu plastic asimilabil in organism ridica riscul aparitiei problemelor de sanatate”?
Presupunem ipotetic ca in anul 2020 toata lumea ar putea sa isi cultive fara sa cheltuie bani, fructe si legume in gradina sau jardiniera proprii si ca organismul ar putea supravietui doar cu ele. Alimentul minune facut din plastic ar costa bani, ceea ce pentru unii l-ar face inaccesibil. Ce ar trebui promovat din punctul vostru de vedere? Plasticul care costa sau legumele gratis? Ce ar fi mai eficient din punct de vedere social si individual: sa se depuna eforturi pentru ca toti cei care vor sa stie cum sa isi cultive legumele si fructele sa invete sa o faca, decizand ei ce fac cu banii care le-ar ramane daca nu ar cumpara mancarea din plastic sau sa se investeasca bani in campanii publicitare care sa convinga oamenii sa cumpere alimentul din plastic?
As putea sa intuiesc raspunsurile majoritatii. In ce ma priveste consider ca:
Alaptarea / hranirea artificiala nu trebuie utilizate ca argumente in discutii de genul „esti / nu esti o mama buna”. Decizia unei mame de a alapta sau de a hrani copilul cu lapte praf nu ar trebui sa faca obiectul criticii sau al judecatilor de valoare.
In paralel cu avantajele alaptarii, ar trebui promovate riscurile reale ale hranirii cu lapte praf. Oricum alaptarea este promovata disproportionat in raport cu laptele praf. Pentru publicitatea laptelui praf se aloca bugete uriase, alaptarea nici macar nu isi face loc pe agenda publica a multor state.