E aproape ora 12 noaptea. Îl supraveghez pe bebe în timp ce doarme și îmi aștept soțul să se întoarcă de la spital cu cel mare. Are febră mare, o tuse lătrătoare foarte zgomotoasă, probabil a făcut o laringită. Îl îmbrăcăm rapid, după ce trecem proba lui “nu vreau pantalonii ăștia și nici ăștia și nici ăștia…”. Știți momentul acela în care toți pantalonii curați parcă au intrat în pământ și nu îi găsești la îndemână decât pe cei ai bebelușului, iar când găsești unii care chiar sunt ai celui mare, el refuză să se îmbrace cu ei?

Ajungem la ușă și ne pregătim să punem papuceii. Știți momentul acela în care exact când ai nevoie de ele, toate șosetele pereche par să se fi ascuns intenționat.

Găsim victorioși Perechea. Ne mișcăm repede. Avem deja experiența unei jumătătăți de deceniu de early parenting. În haosul organizat din casa noastră, noi chiar reușim să ne descurcăm.

Însă e doar o pereche de șosete. Restul sunt de forme, culori, mărimi diferite. Așa e când te grăbești, toate intră în pământ, iar cu doi copii mici aproape nimic nu mai e la locului lui prin casă, oricât te-ai strădui.

“Nu vreau șosetele astea”
“De ce?”
“Pentru că nu îmi plac!”
“De ce nu îți plac?”
“Nu îmi plac!”

Copilul își susține cauza, cu un nonverbal foarte hotărât, ca și cum la UPU e o armată întreagă de jurați ai unui show de fashion pentru copii. Nu ai cum să pui șoseta pe picior. Piciorușul pur și simplu nu vrea să stea drept când dansează în ritm de început de tantrum.
Ce îți poate trece prin cap la 12 noaptea, ca părinte într-o astfel de situație? Cum să convingi copilul să se încalțe? (Am renunța la șosete, dar nu acceptă să pună papucii în picioare fără șosete și odată ajuns la spital va VREA să meargă pe propriile picioare). Există la modul teoretic tactica aceea de parenting a consecințelor propriilor alegeri. Să îi lăsăm adică pe cei mici, să învețe din propriile alegeri. Ei bine, în contextul de față nu învață nimic așa. Ce moment mai prost ți=ai putea găsi să aplici artificial niște principii de parentaj ce nu au nicio legătură cu nevoile copilului tău. Ce ai câștiga, dar mai ales ce ar câștiga el dacă l-ai supune umblatului în picioarele goale, în miez de noapte, prin spital?

“Dar sunt cele mai frumoase șosete, T! Mie mi se pare super, măi mami!” , zic eu ținându-l în brațe.
“Nu îmi plac! Vreau altele!”
“Dar sunt șosetele căptianului Cook”, zic eu (prima chestie ce mi-a trecut prin minte, așa la dicteu automat. Apoi mi-am dat seama că nu e bine, căpitanul Cook din poveste e personajul rău și oricum fiul meu nu are preferințe către personaje din basme, povești sau desene animate)
“Nu vreau!”
“Ba nu! Sunt ale lui Peter Pan. Trebuie să le pui în picioare!”, încerc eu să dreg gafa, în speranța că poate Peter Pan e mai atractiv. Adaug și un trebuie. Dar zău, e neinspirat. În acel moment, creierul copilului meu de 4 ani, nu se gândește la ce trebuie să facă, ci mai degrabă la ce simte să facă…
“Nu îmi plac”, îmi zice el printre plânsete.
“Dar uite că sunt cu pisici și azi e Ziua Pisicilor și e poartă șosetele cu pisici azi”…vă vine să credeți că am putut spune așa ceva? Și că mă încăpățânam să găsesc raționamente pe care el să le prindă din zbor? Adică mă încăpățânam să comunic pe canalul greșit?
“Nu le vreau. Sunt urâte! Vreau altele!”
Apoi, într-un moment de Evrika, cu ultimele puteri ale minții noastre obosite, soțul întoarce șosetele pe dos, se întoarce apoi către T și îi spune:
“Fii atent T, ăstea par să fie alte șosete. Sunt șosete cu două fețe! Uite ce fain e celălalt model! Sunt alte șosete!”

Caz rezolvat.

Dacă îmi vedeți vreodată băieții fără șosete sau cu o șosetă de-un fel și alta de alt fel, sau cu șosete flaușate în miez de vară, sau cu șosetele pe dos, sau cu șosete de fetiță (avem chiar unele cu Elsa, habar nu am cum au poposit în casa noastră, probabil sunt șosete venite de la vecini, in vacanță la noi), ei bine să știți că există o poveste a șosetelor. De fapt o bătălie în toată regula a șosetelor!

Foto Evelyn Giggles, Flickr, CC-BY

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare

bestkids.ro

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar