Atunci când ai un copil îți imaginezi cât de perfect o să fie totul, cum o să te dai peste cap să faci orice să îi fie bine, că o să alegi doar ce e mai bun pentru el și o să fii cel mai bun părinte! Alegi să te informezi, accepți sfaturi și crezi că ești pe drumul cel bun. Ca și femeie, auzind poveștile din jurul meu, mă rugam la Dumnezeu să am lapte măcar o lună. Nu știam mai nimic despre alăptare, cursurile din timpul sarcinii nu spuneau nimic clar, rețineam de acolo doar cum să prepar corect un biberon cu lapte praf. Îmi imaginam și credeam că pentru a alăpta nu ai nevoie de prea multe informații. La urma urmei îi bagi sânul în gură copilului, el mănâncă liniștit “cât ai lapte și când nu mai ai gata alăptarea”, nu? Ei… categoric nu!

Apare în viața ta omulețul, îl strângi puternic la piept și realizezi cât de departe ești de ceea ce îți imaginai. Fiecare încercare de a alăpta ducea la o luptă continuă între dorința de a continua, deși sânii erau plini de răni, copilul nu lua bine în greutate iar presiunea celor din jur era mare spre a-i da lapte praf. Am făcut greșeala de a-i da și lapte praf într-un puseu de creștere mai solicitant, dar din fericire ambiția mea a fost mai mare. Învăț în timp că e o etapă normală, reușesc să îl atașez corect din pur instinct și descopăr împreună cu el noi provocări și bucurii.

Ajung săalăptez cu plăcere, să fie așa cum mi-am imaginat o datăși să înțeleg că am fost doar prost informată. Alăptarea nu trebuie să doară, laptele nu se pierde atât de ușor, copilul trebuie verificat cum se atașeazăși mama are nevoie de sprijin și liniște. Așa am hotărât să merg pe auto-înțărcare, sărealizez cât de multe beneficii are laptele matern și cât de mult îmi iubesc copilul, încât vreau ca el sădecidă când e pregătit să renunțe la acest proces. Dar în procesul nostru de alăptare apar noi provocări. Am rămas însărcinatăși din nou temeri, dureri, disconfort sau dimpotrivă sentimentul ăla suprem de cât de frumos este să îți poți ține încă puiul la piept. Din fericire a fost o sarcină ușoară, fără probleme medicale ce a permis alăptarea primului copil în această perioadă.

În primul trimestru a fost provocator. Sânii erau foarte sensibili dar norocul meu a fost că nici copilul nu mai sugea atât de des, doar la somn și treziri. Al doilea trimestru de sarcină a fost normal, fărădureri sau schimbări majore și am ajuns și în ultimul trimestru unde a fost cel mai solicitant din toate punctele de vedere. A apărut colostrul și o dată cu el și o cerere mai mare din partea copilului. Eu eram foarte obosită, stresată din dorința de a naște așa cum îmi planificasem și uite așa am descoperit că treceam printr-o fază numită breastfeeding agitation. Ziua nu aveam probleme, însănoaptea îmi era foarte greu să accept cerințele atât de dese și îndelungate. De la un copil care abia mai sugea, ajunsesem la stadiul de bebelușie și mă făcea să mă întreb dacă pot eu oare să rezist cu adevărat unui tandem. Da, îmi iubesc copii și îmi doresc ce e mai bun pentru ei, îmi este destul de clar că cel mare nu e pregătit absolut deloc pentru înțărcare, dar cu mine cum rămâne? Eu cât de bine mă simt în situația asta? Și am stat și am cântărit lucrurile foarte bine, am ajuns la concluzia căalăptarea în tandem nu este pentru oricine (să mi se ierte această generalizare) și totuși am decis căvreau și că pot să continui pe acest drum. Am decis asta analizând cât pot eu rezista, când și cât de mult mă deranjează sau mă bucurăalăptând doi copii, luând în calcul și presiunea celor din jur, în mod special al soțului care nu era deloc de acord cu tandemul.

Am născut, am ajuns acasă iar cel mare în prima zi nu a cerut deloc sân. Wow! A fost un șoc imens atunci pentru mine dar l-am lăsat în ritmul lui. A doua zi mi s-a părut că abia atunci începe sărealizeze că bebele din burtă e acum afarăși e lângă noi. M-am pus să îl alăptez pe bebe și a cerut și cel mare. A fost primul tandem, primul sentiment de o iubire ce nu o mai simțisem vreodată, un cumul de stări de bine și liniște și pace… Nici nu pot exprima în cuvinte exact ce am simțit. Mă uitam la ei, realizam că sunt ai mei și cât de norocoasă sunt să am această șansă.

A urmat o perioadă nu tocmai ușoară, cu un nou-născut cu o atașare proastăavând fren, bărbia retrasă, reflux silențios și dureri. Toate astea plus gelozia apărută din partea fratelui mă epuizau.

Culmea, cel mare încă își păstrase rimul de supt doar la somn și treziri, dar eu nu suportam tandemul. În primul rând pentru că cel mic nu se atașa bine, apoi mintea mea începea să accepte cu greu un copil „atât de mare”pe lângăun nou-născut. Deși teoretic știam că la 2 ani și 3 luni cel mare nu e chiar așa mare, probabil presiunea din jur, oboseala și efectiv impactul vizual mă făcea pe moment săgândesc așa, astfel că am decis să îi alăptez mai mult separat.

Ziua mă descurcam, nu mă simțeam „agasată” de toddler și încercam pe cât posibil să mă conectez cât mai mult cu ambii copii. Simțeam însă o nevoie acută de a sta doar cu cel mic, de a-l alăpta în liniște, întinși în pat cu zâmbete și ochi fericiți. Dar din nou parcă scenariul se repetă iar alăptarea nu e tocmai ce îmi imaginam…. În timp ce alăptez, toddlerul trage de mine să ne jucăm, cere atenție non-stop, cel mic plânge, se arcuiește, face crize, scapă des sânul, pffff .

Nopțile sunt și mai crunte timp de 2 săptămâni. Ies ultimele măsele primului copil și se trezește din oră în oră. Pe cât de milă îmi este de el pe atât de greu îmi este să îl țin la piept. Sunt obosită, el ține cu dinții de sân, se mai trezește și gâzoiul mic să își ceară drepturile iar eu am momente și clachez. Încerc să evit o epuizare fizică, să nu mai trec ca după prima naștere prin depresie, îmi„setez” mintea pe motivele pentru care am ales săalăptez 2 copii, îmi amintesc de primele sentimente de la primul tandem, strâng din dinți și zic:” eu pot, eu sunt mai tare ca un bfa”

O dată cu trecerea perioadei de lăuzie parcă încep și lucrurile să se așeze. Încep săalăptez doar în tandem, cu plăcere, ba chiar parcă uneori insist eu mai mult. Văd beneficiile acestui act la copii: cel mare se apropie defrățior, îl mângâie, practic îl vede, altfel îl ignoră total. Iar cel mic suge mult mai bine, fără să mai fie nevoit săfacăfață unui flux prea mare ce îi cauzau dureri incredibile de burtă. Eu sunt bine, mi-am găsit liniștea, e perfect pentru mine să îi adorm în același timp la sân și să îi țin în brațe. Da, încă mai am momente atunci când sunt foarte obosită, să îmi vină prima oară nevoia să îl refuz pe cel mare. Amân cu blândețe în cazul în care nu pot atunci, sau facem pauze și mă simt din nou confortabil.

Alăptând primul copil 2 ani și 3 luni aveam senzația că o să fie „floare la ureche”. Știu acum de frenuri, reflux, canal înfundat, mastităși altele dar tot nu am scăpat de ele. Probleme cu atașarea tot au fost, atât că din fericire acum știam cum să corectez fără să mai apuc să fac răni. De canale înfundate nu am scăpat, nu știu cum dar m-am trezit într-o dimineațăcu un sân dureros. Norocul meu a fost acum că aveam 2 mâncăcioși chiar dacă din 2 nici unul nu sugea 100% corect. Am simțit aceeași nevoie ca și prima dată de sprijin, încurajare și mai ales sfatul unui specialist. Dacă aș fi putut mi-aș fi luat un consultant acasă, să doarmă la noi până trec eu de toate frământările și văd că e totul bine.

Au trecut doar 3 luni de tandem, eu mă simt bine, reușesc să fac activitățile propuse, copiii sunt sănătoși, fericiți și din ce în ce mai frați 🙂  Nu știu cât am să reușesc să alăptez în tandem, sper eu să reușesc totuși până la auto-înțărcare deși este provocator să alăptezi 2 copii.  Cu răbdare și iubire cred totuși că se găsesc soluții potrivite tuturor, așa că eu le doresc proaspetelor mămici alăptare lină și informare corectă!

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

1 Comentariu la "O poveste de alăptare în tandem"

avatar
Silvia
Silvia

Felicitari pentru poveste. E minunata

wpDiscuz