Povestea de mai jos apartine unei prietene dragi, care dupa o prima cezariana, a nascut natural, pe cale vaginala, intr-un Spital Universitar din vestul Europei, asistata de doua moase, de doula si de sot. Unde i s-a acceptat si aprobat un plan de nastere, unde personalul nu a fost socat de dorinta de a naste natural (nasterea vaginala dupa cezariana, VBAC in engleza, face parte din protocolul majoritatii maternitailor din tari civilizate ale UE). O poveste minunata despre cum puterea mintii si mindset-ul pe care mama il are despre propria nastere se imbina armonios cu firescul de a recunoaste normalitatea nasterii naturale dupa cezariana.

In primul rand am stiut clar ca voi avea o a doua nastere naturala, fara cezariana. Nu a fost o cezariana urata a mea, ba chiar una destul de blanda, dar am avut complicatii mari de tot la alaptare iar starea emotionala de dupa nastere a fost departe de ceea ce aveam nevoie, asa ca nu voiam sa mai trec vreodata prin asta. Am cautat informatii, am gasit ca se poate. Am putut. Acum ca am reusit spun clar ca nu este monument mai impresionant pe lumea aceasta ca trupul meu. Puternic, bland, impecabil, o masinarie cum alta nu exista. Greu ne dam seama cata putere sta in noi, cat de bun este organismul nostru, cat de frumos functioneaza.

A fost un travaliu reusit, nu am folosit epidurale etc, am incercat sa tin totul cat mai natural. Reusita o datorez mindsetului meu total diferit fata de prima nastere. Acum am stiut ca o sa pot sa nasc natural si ca va fi bine. Odata starea mentala pregatita (nu m-a mai durut operatia de hernie ca la prima sarcina, nu am mai avut nimic, desi aceasta a doua sarcina a avut peripetiile ei, toate incununate cu succes cu ajutor de la oameni faini) mi-au aparut si oportunitati, si am cunoscut o metoda de nastere care presupune un training mental foarte complex.

Am facut hipnoza, mi-am facut scenariul nasterii, am citit povesti de succes, am creat afirmatii care sa imi dea forta, afirmatii pe care le-am citit des-des si pe care le-am lipit si pe oglinda de la baie. Foarte important: Nu am prea povestit despre planurile mele vbac, a fost destul ca stia mama care a alertat familia, ‘vai de mine’ etc… nu rezistam sa tin piept unui val de ‘vai de mine’ proiectat din toate partile. In ultima parte a sarcinii am fost chiar foarte tacuta, efectiv concentrandu-ma pe starea de dinainte de nastere.

Am nascut in alta tara, nu in Romania, intr-un spital universitar, cu plan de nastere aprobat dinainte de seful de sectie. Care cerea sa nu imi faca controale dese, ctg-uri inutile, sa nu ma preseze, etc. 80% a fost asa. Povestesc. A venit joi dinaintea nasterii, cu contractii de pregatire, greata si dureri in calcaie. Mancam de cateva zile smochine (desi curmalele sunt cele care ajuta, eu nu am stiut si am mancat smochine), beam ceai de frunze de zmeur, cam ce se recomanda in cazurile acestea.

Noaptea, joi, m-au trezit de cateva ori contractii, cred ca erau din acelea de pregatire. Iar baietelul era racit asa ca nu am dormit legat. Vineri seara am inceput sa pierd dopul; stiam deja ce va fi. Asteptam cu emotie nasterea aceasta, in liniste si admiratie pentru ce se intampla in corpul meu. Greata si dureri de calcaie persistente.

A venit sambata. Am fost dimineata la spital, tot mai mult dop se dusese intre timp, mi-au facut un CTG si mi-au spus ca ne vedem luni pentru un alt control. Dupa masa au inceput insa contractiile regulate. Baietelul mare avea febra, a trebuit sa gasim urgent o solutie de babysitting pentru el, intrucat la spital nu il mai puteam lua cu noi. Niste prieteni care erau in vacanta de Valentine’s au lasat hotel si cina romantica (efectiv) si au venit niste sute de km ca sa stea cu baietelul.

Intre timp am stat pe minge, linistita, lumini cat mai difuze in casa, am baut cat am putut din cauza starii de greata ceai de frunze de zmeur, am gatit ceva pentru copil si sot, am dat cu aspiratorul, am dormit. La 12 noaptea mi-am facut un dus lung, mi-am facut parul, m-am aranjat, imbracat, machiat. Am citit ca trebuie sa te simti bine in pielea ta, sa arati bine la nastere. Contractiile erau deja de 20-30 secunde odata la cinci minute. Intre timp vizualizam mental flori care se deschid, baloane care se deschid, fundele acelea care se desfac, cele din din cartea de hipnobirthing. Mereu, mereu.

La ora 1:30 noaptea am anuntat la spital ca am contractii de 45 de secunde la 5 minute. Si ca am contractii la cinci minute de ore deja. Au spus sa venim. Am plecat, am dormit si am ascultat hipnoza pe drum, la 2 si ceva eram la spital, sotul meu cu o minge uriasa sub brat:)), apoi doula cu care ne-am intalnit la intrarea in spital. Mi-au facut un CTG si un control vaginal. 1,5 cm dilatata. Am stat tot timpul cu ochii acoperiti cu o chestie din aceea care se foloseste pentru somn. Eram in lumea mea, linistita si increzatoare. Ne-au spus ca avem noroc si este o camera de familie libera, putem sta acolo, revenind la control la 6 sau la 11 dimineata… Aici nu mai imi aduc bine aminte :)))

vbac1

Am dormit, doula mea, Bianca Sandu a fost permanent langa mine la fiecare contractie, cu masaje, double hip squeeze, aromoterapie (lamaie contra starii de greata), terapie cu flori bach, sedinta de hipnoza, you name it, she had it. Ma trezeam din somn cu o contractie si ea era acolo, foarte placut. M-a mai indrumat sa stau pe minge mult, sa fac opturi din bazin stand pe minge, sa stau in picioare sprijinita de perete si sa fac opturi din bazin. Dimineata doar CTG am primit; si mi-au sugerat sa imi faca o perfuzie cu medicament contra starii de greata, ceea ce am refuzat.

La ora 13 ne-au rugat sa revenim. Intre timp am mai dormit, am fost de vreo trei ori la toaleta, am fost in parc afara si ne-am plimbat. Eu in lumea mea, deja senzatiile erau intense. La ora 13 era ocupata sala de control, ne-am mai plimbat pe hol, eu deja prinsa tare in vartejul de senzatii. Dupa CTG si control vaginal (al doilea in atatea ore) aflu ca sunt 8 cm dilatata. Vine echipa de moase cu care urma sa nasc, imi spun ca raman sus, adica la sala de nasteri. Trist este ca imi refuza categoric nasterea in apa. La cat de rau imi era de la greata, nu am nicio reactie. Cer si negociez mai mult gestual un dus, dar sa nu cumva sa nasc la dus, spune moasa.

Stau totusi ca lumea sub dus, acolo am si prima senzatie sa ma asez si sa imping, foarte tare. Nici nu stii prima oara ce e asta, foarte tare organismul nostru. Pe la 14-15 echipa de moase imi spune sa ma lungesc pe masa de nasteri si sa imping. Eu chestia asta gen gandacel pe spate nu o s-o reusesc, plus ca e contra naturii, la cat m-am pregatit pentru nastere atata lucru am invatat. Ma uit la moasa cu o privire care ii spune totul. Intre timp accept perfuzia cu medicament contra starii de greata si parca e totul mai usor. Ma lasa sa ma plimb prin sala de nasteri si sa aleg cum sa nasc, probez un spalier ca de gimnastica, un cearsaf atarnat de tavan de care sa te tii stand in picioare, inca un scaun inalt de care te proptesti cumva, e si o minge acolo.

vbac

Eu aleg tot sotul de care sa ma tin, foarte buna alegere, si un scaunel ca o toaleta pe care sa stau. Am stat imbracata in hainele mele pana aproape de expulzie, ma tot imbiau sa accept camasa de la spital, eu nu categoric:)). Dupa peste doua ore si impingeri usor ghidate (desi nu am impins decat atunci cand am simtit eu), cu sotul meu care m-a tinut si sustinut intruna, cu cuvinte magice spuse la ureche si incurajari, a iesit Bebelusul minunat.

vbac3

Au prins-o pe dedesubt moasele, sotul meu a vazut primul cum a iesit, era emotionat tot. Scumpa noastra a plans foarte putin, apoi a privit in jur atenta. M-au pus pe pat, cu copilul pe piept, a facut breast crawl, ceva incredibil!

Povestea unei nasteri vaginale dupa cezariana

In ultimele 15 minute, pe expulzie, am acceptat cateva picaturi de oxitocina sintetica intr-o perfuzie, zice-se ca sa faca mai puternice valurile/ contractiile.

Voiau copilul afara, trecusera mai mult de doua ore de travaliu, iar spitalul lor cere ca la vbac copilul sa iasa in 2 ore. Aceasta chestie mi-a spus-o la ureche moasa atunci cand mi-a oferit si picaturile. M-a scos destul de mult din starea mea de nastere si m-a facut sa ma gandesc, ceea ce la o nastere nu este cea mai buna idee, fiind practic unul din putinele momente din viata unei femei cand nu ar trebui sa gandeasca ci ar trebui sa fie incurajata pasiv sa se relaxeze si sa-si lase trupul sa conduca expulzia copilului.

O prostie, desigur, aceasta regula de scos copilul in 2 ore pentru vbac, o prostie si faptul ca m-a facut sa ma gandesc activ la ceea ce se intampla, dar pana la urma perfuzia cu picaturile de oxitocina n-a fost rea. Apoi placenta a iesit fara sfortari, imediat dupa ce am respirat ca sa iasa, fara impingeri gen “push”, cum dicteaza norma. Cordonul a fost taiat de sotul meu dupa ce nu a mai pulsat si a devenit alb.

Am ceva cusaturi, la cat eram de tensionata la final pe scaunelul acela nu ma mir. In apa ar fi fost usor, prea usor… Un sfat. Atunci cand capul copilului ajunge in cercul de foc, la o nastere in care copilul nu are probleme, si cele mai multe sunt asa, nu impingeti, lasati zona sa se obisnuiasca cu starea respectiva; altfel exista risc de ruptura a tesutului, mai ales daca nu este ajutat cumva perineul, sustinut de moasa cu o compresa calda, etc.

Dupa nastere, medicul sef de sectie care a semnat planul de nastere si care insistase tare in cazul meu sa am ctg mereu pe burta in expulzie imi spune ca ii pare rau ca am fost atat de refuzata in privinta nasterii in apa. Imi spusese, ce e drept, atunci cand a vazut planul ca e un pic mai periculos sa nasc in apa fiind vbac (?!?), eu m-am uitat crucis, am intrebat de ce, a mustacit ceva dar pana la urma a acceptat. Ei bine, moasele au tinut cu dintii, nemteste:) de regula asta interna a spitalului, care aveam sa aflu la aceasta discutie post nastere ca nu are niciun studiu solid in spate, nimic, doar niste cazuri ‘random’ de care au auzit, cum s-a exprimat medicul, unde la vbac a fost o problema la nasterea in apa.

Apa ar trebui sa ajute in cazul unei cicatrici, sa impingi pe uscat mi se pare mult mai greu pentru organism. Dar, iata, reguli interne nesustinute stiintific:)) care ne complica noua relaxarea. A trebuit sa ma mobilizez ca sa inteleg ca nu voi naste in apa ci pe uscat si sa accept mental asta, planul meu, scenariul meu de nastere care, iata, functionase perfect pana la dilatatie 10 fiind altul. Dar ce e important este ca am reusit. Looking back, trebuia sa spun moaselor ca am plan de nastere aprobat si ca asta e. Dar nici eu nu am fost in stare sa mai zic ceva, nici sotul meu si nici doula. Stilul nemtesc al moasei ne-a redus piuitul:)). Dupa nastere, moasa studenta care a ajutat cot la cot cu moasa principala, imi spune ca la scoala le invata ceva (breath your baby down, adica exact ce invatasem si eu) iar in practica li se cere sa ordone mamicilor ‘push’. Hmmm.

Foarte interesant mi s-a mai parut ca dupa nastere, pana in ziua de azi, nimeni, niciodata nu s-a uitat la faimoasa cezariana. Credeam ca vin cu un ecograf, ceva, dar nimic:)). In timpul nasterii imi aduc aminte ca m-au intrebat la un moment dat daca ma doare ceva, dar nu ma durea nimic in zona cusaturii. Pana a dat sa iasa capul nu am simtit si nu m-a durut nimic, doar contractiile care veneau cu o intensitate tot mai mare, pe care le puteam respira bine cateodata, desi nu intotdeauna. Cheia e in respiratie! Sunt senzatii foarte puternice la final, pot spune ca neplacute tare, dar daca respiri bine pe val/ contractie atunci cand urca (dureaza la final de travaliu 30 de secunde) este floare la ureche in jumatatea cealalta de val (restul de 30 de secunde).

Dragi mamici, all in all, mintea voastra conteaza. La mine acesta a fost elementul care a schimbat tactica jocului. Am inteles ca natural inseamna si firesc si destul de usor pana la urma. Asta daca scenariul din capul tau e unul pe care il poti controla si care nu implica decat propria ta poveste, nu chestiile de groaza pe care le auzi de la altii. Povesti pe care daca le lasi sa te conduca ajung sa iti tina loc de scenariu de nastere.

Nastem cu creierul, acolo e centrul de comanda. Ce am mai invatat este ca se poate fara epidurale etc, dar ca toate acestea sunt de fapt in trusa noastra in acel moment. Folosim ce e mai bun, cand si cum e mai bine pentru noi. Insa e foarte important ca sa alegem cu analiza in prealabil. Nu pripit. Nasterea este a noastra, asta e foarte important de retinut. Nu servim ce ni se ‘da’, luptam sa primim ce consideram ca e mai bun.

Ca o chestie simpatica, am observat cat de bine am antrenat abdomenul la nastere, de ce nu spune nimeni ce fain poti lucra muschii la nastere, ar fi mult mai multe mamici doritoare, hihi! Iar bebelusul este atat de scump, suge bine, pentru mine care m-am pompat un an jumatate la prima sarcina este foarte usor acum. Nasteri frumoase tuturor! Fotografiile sunt facute fie de doula mea, Bianca Sandu, fie de sotul meu, Marius, tatic de doi copii minune.

(articol citit de 3,168 ori, 1 vizite astazi)

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.


Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

8 Comentarii la "Povestea unei nasteri naturale dupa cezariana"

avatar
Ecaterina
Ecaterina

,Care e termenul de la cezariana la naștere naturală?

Ecaterina
Ecaterina

Care e termenul de la cezariana la naștere naturală?

Radu

NVDC (N.astere V.aginala D.upa C.ezariana)

Diana
Diana

Nvdc in romana.

Gurita Oana Mihaela
Gurita Oana Mihaela

Frumoasa poveste! Asa am vrut si eu sa nasc! Dar la 40 de saptamani si 3 zile nu aveam contractii, colul era inchis, uterul nu coborase…Si am fost de acord cu decizia medicului de a naste prin cezariana la rece. Bine am facut! Lichidul amniotic se inverzise. Era si o parte buna- era limpede. Am plans de ciuda ca nu am ascultat de prima decizie a medicului. N-am mai avut curaj sa cer nimic. M-am lasat pe mana lot si mi-am alaptat copilul la 28 de ore de la nastere. Ceea ce a dus la probleme cu lactatia…probleme cu care ma lupt si in prezent.
Sfatul meu: nu lasati sa treaca mai mult de 40 de saptamani!
Sa dea Dumnezeu sa mai citim multe povesti frumoase ca a ta. Felicitari!

trackback

[…] poate naște cu blândețe? DAAAAAAA! E plin internetul de exemple. Printre preferatele mele este cel al Mălinei, fondatoarea Institutului pentru Fericire, exemplu […]

trackback

[…] poate naște cu blândețe? DAAAAAAA! E plin internetul de exemple. Printre preferatele mele este cel al Mălinei, fondatoarea Institutului pentru Fericire, exemplu […]

trackback

[…] poate naște cu blândețe? DAAAAAAA! E plin internetul de exemple. Printre preferatele mele este cel al Mălinei, fondatoarea Institutului pentru Fericire, naștere […]

wpDiscuz