Draga mamica,

Ia-ti copilul in brate. Caci nu e nimic mai important pentru puiul tau, in primii ani de viata. Nu te lasa influentata de ceea ce spun cei din jur – ca va fi rasfatat, ca nu va deveni independent si autonom.

Sunt doar mituri, fara niciun fundament stiintific. Atingerea, imbratisarea ta reprezinta experiente centrale in viata copilului tau, absenta lor e daramatoare.

Ne gandim la factorii stresanti din viata unui copil ca la elemente neplacute, perturbatoare ce actioneaza asupra organismului. Insa incapacitatea de a-i oferi organismului ceea ce are nevoie, e un factor stresant in sine. Lipsa atingerii e, dovedit stiintific, unul din cei mai marcanti factori de stres ce se pot manifesta in dezvoltarea fiintei umane.

Atingerea ta ajuta copilul sa creasca si sa se dezvolte. Absenta ei, incetineste ritmul dezvoltarii. Atat de simplu ne-a construit natura.

Nu ma crezi pe cuvant? Urmareste filmele de mai jos.

Experimentul lui Harlow, care ne arata ca atingerea e mai importanta decat hrana

Psihologul Harry Harlow realiza in anii ’50 unul din cele mai emotionante si controversate experimente (din punctul meu de vedere). Studiind problema atasamentului, a izolarii sociale si a deprivarii materne, Harlow a incercat sa raspunda unei intrebari firesti: “de ce se ataseaza copiii de mama?” Motivul sa fie oare hrana? (aparent cel mai evident raspuns). Rezultatele ne surprind.

Pentru a-si testa ipotezele Harlow a crescut maimute orfane, in captivitate. Le-a oferit la alegere, doua tipuri de mame surogat, artificiale, ambele imitand o maimuta-mama. La una dintre maimutele manechin, a plasat pe piept o sticla cu lapte, aceasta fiind “mama” ce oferea nutritie. Cealalta maimuta-manechin era similara cu prima, doar ca pe piept avea in loc de sticla de lapte, un prosop. 
Ce au preferat maimutelele? Hrana sau atingerea? In toate situatiile maimuticile au preferat “mama” care le oferea atingere. Harlow, a tras concluzia ca experientele timpurii sunt esentiale pentru dezvoltarea noastra, relatia mama copil, mediata atat de frumos prin atingere si mangaieri, fiind primul mediu social in care traim. Mamiuticile care nu aveau parte de nicio interactiune dezvoltau un comportament stereotip, de auto-alinare (hmmm, unde am mai auzit noi termenul asta?). 
Studiile facute de Harlow (desi crude si lipsite de etica daca ar fi sa le judecam dupa standardele contemporane de protectie a animalelor) ne arata cat de importante sunt: atingerea, contactul fizic, relatia mama copil in primii ani de viata. “Omul nu poate trai doar cu lapte. Dragostea e o emotie ce nu are nevoie sa fie hranita cu biberonul sau cu lingurita” , a concluzionat Harlow.

Studiile lui Spitz, care ne arata ca in absenta mamei, copiii regreseaza


Primele incercari de studiere a fenomenului deprivarii materne au fost facute de Rene Spitz. Care a descris termenul de depresie anaclitica, pornind de la observatii facute pe copii spitalizati (la vremea respectiva parintii nu aveau voie sa fie internati cu copiii lor in spital, pentru ca se considera ca relatia cu mama nu are nicio importanta, de baza in dezvoltarea copiilor fiind doar hrana si ingrijirea. Experimentele lui Harlow, care au dovedit contrariul, s-au derulat ulterior si au avut ca baza de pornire tocmai studiile lui Spitz). 

Studiul lui Spitz arata ca daca un copil este despartit de obiectul de afectiune (mama) in primul an de viata, acest lucru provoaca dezechilibre in dezvoltare, iar aceste dezechilibre in dezvoltare pot genera in functie de alti factori de mediu, modificari psihosomatice irecuperabile (in unele cazuri chiar moarte), la copii altfel sanatosi. Uitati-va la privirea copiilor din film, cum isi pierde treptat din viata, pe masura ce copiii se adancesc in nepasarea adultilor.

E emotionant pana la lacrimi. Ma uit la film, la felul in care copii normali regreseaza in absenta mangaierilor materne si nu pot sa nu ma intreb ce s-a intamplat cu ei, ca adulti. Cu cei care au mai apucat sa ajunga adulti, pentru ca in peste 30% din cazurile studiate de Spitz, copiii au murit ulterior. Cei mai “norocosi” s-au oprit din crestere.

Nu pot sa trec cu vederea nici comportamentul de auto-linistire (stereotipiile si gesturile ciudate facute cu mainile) pe care il dezvolta copiii din filmuleul de mai sus in absenta unor stimuli afectivi din exterior. Pastrand proportiile de rigoare: nu e acelasi gen de comportament pe care il promoveaza ca scop in sine anumiti “experti” in cresterea copilului care ne indeamna sa ne lasam copilul sa planaga in mod repetat pana se invineteste doar doar o invata sa se auto-linisteasca?
La filmul de mai jos nu am cuvinte. E o pagina urata din istoria tarii noastre. Arata efectele deprivarii materne, in cea mai extrema forma. In lumea academica internationala, orfelinatele din Romania reprezinta punctul de pornire in toate studiile ce fac referire la deprivare masiva intelectuala, senzoriala si emotionala. Studiile au aratat un nivel ridicat de hormoni de stres (cu influentele de rigoare asupra organismului) in sangele copiilor abandonati in acele case ale mortii.

Niveluri ce variau in functie de perioada petrecuta in orfelinat. De aici putem trage lesne concluzia ca lipsa de afectiune (indiferent de forma si de gradul in care se manifesta) provoaca efecte direct proportionale ca intensitate, in organism.

Despre atingere, cu speranta

Dovada ca atingrea stimuleaza cresterea o vedem la bebelusii nascuti prematuri.

Un studiu de referinta din acest punct de vedere este cel realizat de Tiffany Field de la Universitatea din Miami. Pornind de la clasicele studii facute pe soricei, care au aratat rate mai mari de crestere a acestora daca sunt atinsi, echipa sa a introdus atingerea si masajul in ingrijirea nou nascutilor prematuri dintr-o sectie de neonatologie. Cate 15 minute, de trei ori pe zi. 


Copiii astfel atinsi au crescut cu 50% mai repede, erau mai activi, mai alerti si s-au maturizat mai repede din punct de vedere comportamental, fiind externati cu o saptamana mai devreme decat prematurii care nu fusesera atinsi. Luni mai tarziu, efectele pozitive s-au mentinut. 
Ingrijirea de tip cangur – asa cum face si doamna tanzaniana din imaginea ce deschide postarea – o metoda atat de simpla, folosita in tarile sub-dezvoltate, in care maternitatile nu sunt dotate cu suficiente incubatoare, ar salva vietile a milioane de prematuri. Iar daca prematurii din fiecare sectie de neonatologie din lume ar fi atinsi, s-ar economisi peste un miliard de dolari.
In concluzie, draga mami, nu e niciodata prea devreme sau prea traziu sa iti iei puiul in brate, sa il porti cu tine si sa il mangai.
Bibliografie:
Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Daca ti-a placut acest articol apasa Like paginii Inbratelamami. In cazul in care doresti o consultatie in alaptare foloseste pagina de contact sau alatura-te comunitatii din grupul de sprijin In brate la mami - sprijin in alaptare


Implica-te in discutie, lasa un comentariu

3 Comentarii la "Mami, ia-ma in brate! Despre importanta atingerii in dezvoltarea copilului"

avatar
Mirela
Mirela

Incredibil de emotionant articolu. Felicitari

un tatic
un tatic

Dar plin de invataminte !!!!!!

Maria
Maria

Articolul bun de citit pt toata lumea nu doar de mamici. Ar trebui pus un pic accent si pe tatici, ca si ei sunt importanti in dezvoltatea copilului. Iar daca ei cred in “independenta” copilului prin lasarea lui sa planga sau lasarea lui singur, atunci ceva nu e bine.

wpDiscuz