Nu ai niciun produs în coș.
Sunt deja peste două săptămâni de când AM început școala. Da, am început-o amândoi: T ca elev în clasa pregătitoare, eu ca învățătoare cu jumătate de normă.
E primul său an la școală, în clasa pregătitoare. Am optat pentru școala publică la care suntem arondați conform adresei. Nu a mai existat posibilitate legală să amânăm debutul școlii. T. a repetat grupa mare , vă explic aici de ce am luat această decizie de a amâna intrarea în școală și care pot fi avantajele potențiale (linkul se va deschide într-un nou tab sau într-o filă nouă) .
Școala la care am fost repartizați e cotată ca fiind o școală „bună”. Încă nu integrez foarte clar ce reprezintă școala bună în accepțiunea părintelui român. Pentru mine, școala bună e cea în care copilul își atinge potențialul, fără traume și cu speranța firavă a fericirii.
Să faci școală în pandemie e o experiență inedită. Nu e bine, dar nici pe atât de rău pe cât mă așteptam. Poate și pentru că nu am experiența altui mod de a fi părinte de școlar.
După două săptămâni înțeleg de ce școala e considerată a fi bună. Personalul e omenos, lucrurile sunt bine organizate, învățătoarea copilului meu e faină, îi simt pasiunea și calmul (atât de necesar în lucrul cu preșcolarii) și se străduiește să deruleze orele online astfel încât să fie acceptabil pentru toată lumea (da, am aflat de cazuri de învățătoare de la alte școli, care refuză să susțină orele online).
Învățăm (da, învățăm împreună) după scenariul hibrid – o săptămână la școală, una online (de acasă). Activitatea mea profesională este implicit fragmentată ( în săptămâna online nu lucrez, ci fac școală cu T.) . E imposibil să lași copilul preșcolar singur, fără un adult în fața laptopului și să te aștepți ca el să se poată concentra la activitățile propuse.
Nu e imposibil să faci școală online. Simt că lui T. îi place sistemul acesta în care alternează statul acasă cu mersul la școală. Ce poate fi mai fain decât să mai stai și cu mama acasă?
Condiția ca să iasă bine e să existe un adult responsabil care să facă activitățile cu copilul. Fără această condiție întrunită, școala online e ca și inexistentă. Un copil de școală primară nu se poate concentra pe ceea ce spune învățătoarea din spatele ecranului, nu aude, nu înțelege enunțurile. Practic am lucrat împreună, eu citindu-i cerințele, el rezolvându-le.
Ce fac părinții care nu pot sta cu copilul pentru activitățile online? Ce se întâmplă cu educația acestor copii?
Ce fac eu ca mamă care a renunțat la muncă? Ce se va întâmpla oare cu veniturile familiei, dar cu statutul meu profesional?
Sunt întrebări care mă frământă în această perioadă.
Școala românească în pandemie nu e la modul propriu-zis educație online, e mai degrabă un model generat de o situație de criză, un mod de învățare adaptat la o situație de criză. La situația aceasta de criză încă ne adaptăm. Cu toții. Fizic, emoțional, profesional, financiar. Înarmați-vă cu răbdare! Pentru voi și copiii voștri.
Vă las mai jos un video plin de informații utile legate de învățarea online. Am discutat în cadrul unui live pe pagina de Facebook În brațe la mami, cu Ana-Maria Cazan, specialist în psihologie și educație, conferențiar universitar, cercetător în domeniu și prodecan al Universității Transilvania din Brașov. Și totdată, fosta mea colegă de facultate 🙂
E un video util atât părinților de școlari, cât și dascălilor.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.
Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
