Înțărcarea. Când și cum se face?

Înțărcarea – când și cum se face? Înțărcarea este de departe, unul unul din cele mai sensibile subiecte din zona alăptării. În acest articol vom naviga împreună prin tot ceea ce presupune încetarea alăptării. La finalul parcurgerii articolului – pe care îl actualizez permanent – vei avea informații de specialitate despre:

ce este înțărcarea și ce presupune ea
cât ar trebui să alăptezi și când e momentul potrivit pentru a înțărca
metode de înțărcare: înțărcare ghidată de mamă și autoînțărcare
care sunt cele mai comune false motive pentru care ți se poate indica să înțarci, deși poate că nu îți dorești să oprești alăptarea
evitarea complicațiilor în cazul în care mama decide să oprească brusc alăptarea
ce faci când te întorci la muncă / copilul începe creșa sau grădinița

Dacă pe lângă aceste informații ai nevoie și de ajutor ghidat, ofer consiliere de specialitate în înțărcare (din perspectiva consultantului în alăptare IBCLC și a psihologului) și poți programa o ședință aici. Consilierea se poate realiza la domiciliu, online (prin Whatsapp, Facebook videocall, Zoom, Skype) sau telefonic. În cadrul consilierii vei primi ghidare adaptată situației voastre particulare și un plan de înțărcare realist, empatic și individualizat care să țină cont de nevoile tale și ale copilului.

CE ESTE ÎNȚĂRCAREA?

Înțărcarea poate însemna lucruri diferite, dacă e să privim înțărcarea din unghiuri diferite.

În unele accepțiuni termenul de înțărcare (în engleză weaning) este folosit pentru a marca debutul diversificării, adică momentul în care copilul începe să mănânce și altceva pe lângă laptele matern. Începutul înțărcării înseamnă în această accepțiune, începerea hrănirii cu solide, dar nu înseamnă automat și oprirea alăptării.

În alte accepțiuni înțărcarea înseamnă oprirea propriu zisă a meselor la sân, practic momentul în care copilul nu mai este alăptat și încetează să mai consume lapte matern.

Din punctul meu de vedere și al altor specialiști în alăptare, definiția înțărcării înglobează ambele accepțiuni ale termenului. Practic înțărcarea este un proces care începe atunci când copilul primește și hrană solidă și se încheie atunci când copilul nu mai primește deloc lapte matern.

Cu alte cuvinte înțărcarea este un proces, care se derulează în timp. Nu este în mod normal ceva ce se petrece brusc (decât în situații excepționale). Înțărcarea este un proces ce nu ține doar de hrănire, ci și de latura emoțională. Presupune pe lângă obișnuirea copilului cu alte tipuri de alimente (altele decât laptele matern) și crearea unor noi punți de conectare emoțional mamă-copil (altele decât prin intermediul alăptării).

CÂT AR TREBUI SĂ ALĂPTĂM ȘI CÂND AR TREBUI SĂ ÎNȚĂRCĂM?

Când ar trebui să se producă înțărcarea? Este o întrebare pe care o primesc frecvent de la mame. Din păcate nu există un singur răspuns, care să satisfacă nevoile tuturor mamelor din lume. Cunoașteți cu siguranță expresia frumusețea este în ochii privitorului. În privința înțărcării lucrurile se petrec similar.

Există o durată minim recomandată de alăptare dar nu există una maximă

Din perspectivă medicală și biologică există o durată minim recomandată a alăptării (aici veți regăsi un articol amplu pe această temă, care să vă ajute să vă decideți asupra duratei alăptării și momentului înțărcării).

Principalele organizații din domeniul sănătății pediatrice și materne recomandă alăptare exclusivă până la vârsta de 6 luni, apoi continuarea alăptării în paralel cu hrana solidă, până la vârsta de minim 2 ani și peste, atâta timp cât mama și copilul își doresc acest lucru.

Așadar se vorbește despre o durată minimă de alăptare, însă nu și despre una maximă.

În mod evident cu cât durata alăptării este mai mare, cu atât mai mult se prelungesc și beneficiile pentru copil dar și pentru mamă. Există ceea ce cercetătorii numesc o relație doză-răspuns ce își arată efectele și în planul alăptării.

De la an la an apar noi studii care confirmă acest lucru, arătând efecte pozitive ale alăptării corelate cu durata alăptării.

Cât dura alăptarea în trecut? Când se înțărcau copiii?

Cercetările antropologice ne arată că strămoșii noștri își alăptau copiii undeva între 2 și 7 ani. Pe măsura industrializării societății numărul copiilor hrăniți cu lapte matern s-a împuținat, iar durata alăptării a scăzut și ea.

Se poate ca în ziua de azi să ni se pară ciudat atunci când auzim în mod excepțional de copii de 3 ani alăptați, mai ales că mamelor li se spune în mod greșit că laptele lor matern nu mai are nicio valoare după vârsta de 1 an sau că devine apă chioară. Însă în trecut, în societățile tradiționale femeile alăptau chiar și după vârsta la care copilul începea să meargă.

Și ca element senzațional se pare că alăptarea pe durate extinse a avut un rol cheie în evoluția speciei umane și a felului în care am devenit Homo sapiens, susținând dezvoltarea cerebrală specifică ce ne-a diferențiat de alte subspecii de Hominizi, ce ulterior au dispărut. În acest sens, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitățile din Bristol și Lyon ce a analizat dinți fosilizați ai rudelor noastre îndepărtate din genul Homo (genul care include specia Homo sapiens, adică noi), dar și dinți ai Paranthropus robustus și Australopithecus africanus a scos la iveală ceva deosebit de interesant. Rudele noastre mai apropiate alăptau, conform analizelor dinților fosilizați, până în jurul vârstei de 3-4 ani. Celelalte două specii încetau hrănirea cu lapte matern la câteva luni de la naștere. Cercetătorii speculează că aceste diferențe în procesul de înțărcare au influențat felul în care a evoluat specia umană.

Se pare că acest interval biologic de referință pentru durata alăptării în cazul speciei umane este în directă legătură cu alte aspecte biologice, ce țineau de sănătatea copilului și a mamei. Cu alte cuvinte strămoșii noștri alăptau mai mult timp pentru că acest lucru oferea o serie de avantaje: asistau prin alăptarea maturizarea sistemului imunitar al copilului, ofereau în paralel cu hrana solidă și altă sursă de nutrienți, puteau beneficia de pe urma rolului contraceptiv pe care alăptarea îl poate avea în anumite contexte.

Înțărcarea din perspectiva copilului

Am discutat despre durata optimă a alăptării din perspectivă biologică și medicală. Când ar trebui să se producă înțărcarea dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva copilului?

Copilul alăptat are cu siguranță o nevoie emoțională și biologică de a fi alăptat, ce se întinde pe durata primilor ani din viața sa.

De fapt, dacă ar fi lăsat să se înțarce în ritmul său probabil că ar face-o undeva între 2 ani și jumătate și 7 ani. Mi-a plăcut în mod deosebit o replică a dr Jack Newman, care, întrebat când se încheie alăptarea a dat următorul răspuns „Alăptarea se încheie când copilul și mama sunt pregătiți. Copilul o va spune în cuvinte”.

Înțărcarea din perspectiva mamei

Privită din perspectiva mamei, înțărcarea e un proces mult mai complex, ce depinde de foarte mulți factori:

Experiența pe care mama a trăit-o pe parcursul alăptării are un impact covârșitor în decizia ei de a înțărca.
O mamă care a regăsit bucurie în alăptare s-ar putea să simtă regret și tristețe atunci când copilul decide să se înțarce.
O mamă pentru care alăptarea nu a fost o experiență fericită va simți probabil o dorință foarte mare de a înțărca copilul cât mai repede.
O mamă care a avut un start dificil în alăptare, dar a reușit să îl depășească găsind bucurie ulterior în alăptare, va avea probabil tendința să prelungească cât mai mult alăptarea.
O mamă care se simte copleșită de oboseală și de lipsa sprijinului celor din jur, va dori cel mai probabil să pună punct cât mai repede alăptării, în încercarea de a-și recâștiga independența.
O mamă care simte presiune din parte celor din jur, va avea probabil sentimente ambivalente, se va simți confuză – i se spune că ar fi cazul să înțarce, dar ea nu își dorește acest lucru însă este prinsă la mijloc între propria ei „voce” și cea a celor din jur.

NU VREAU SĂ ÎNȚARC DAR MI SE SPUNE CĂ AR TREBUI SĂ O FAC

Multe mame se regăsesc în acest scenariu. Presiunea celor din jur în direcția înțărcării este mare, iar mama se simte confuză și își pune la îndoială decizia de a continua alăptarea. În astfel de situații sfatul meu este să vă ascultați instinctul. Relația de alăptare presupune o legătură directă și puternică între mamă și copil. Această legătură s-a construit între mamă și copil, nu între mamă și restul societății. Drept urmare, decizia de înțărcare le aparține celor doi, mama și copilul știind când este momentul potrivit pentru a se opri.

False motive pentru a înțărca

Reîntoarcerea mamei la muncă

Nu impune oprirea alăptării. La vârsta la care mamele din România se reîntorc la muncă, copilul este într-o etapă de dezvoltare psiho-emoțională care îi permite să gestioneze separarea de mamă și absența temporară a sânului.

În aceste condiții poate sta câteva ore fără a fi alăptat, poate adormi fără sân, urmând să recupereze în momentul în care mama revine acasă, prin ceea ce se numește reverse cycling (un fenomen normal odată cu reîntoarcerea mamei la muncă, prin care copilul își mărește temporar supturile în momentul în care se reîntâlnește cu mama)

Cel mai probabil copilul mănâncă deja hrană solidă, astfel că absența laptelui matern poate fi suplinită cu ajutorul unor preparate de diversificare dens nutritive.

În cazul în care copilul este mai mic de 1 an, iar laptele matern încă reprezintă baza alimentației sale, mama poate gândi un plan de alăptare a copilului la muncă, reducerea normei de muncă la 6 ore (drept prevăzut prin lege) și /sau extragerea sânilor cu ajutorul unei pompe și construirea unui stoc de lapte matern Puteți citi în acest articol despre stocarea laptelui matern muls). Puteți apela la sprijinul unui consultant în alăptare pentru a gândi reîntoarcerea la muncă, programând aici o ședință de consiliere.

Intrarea copilului la creșă / grădiniță și somnul de prânz

Deși pare surprinzător pentru multe mame ai căror copii adorm la sân, la vârsta la care copilul intră în creșă acesta este capabil să adoarmă și cu alte persoane. Ce face diferența? Mediul, acomodarea graduală și încrederea pe care copilul respectivă o acordă persoanei cu care va rămâne în absența mamei. Pe această temă (alăptarea și adaptarea șa creșă) am scris un articol aici, dedicat copiilor alăptați care vor intra în colectivitate.

Procedurile medicale și tratamentele medicamentoase

Majoritatea tratamentelor medicamentoase și procedurilor medicale uzuale NU impun oprirea alăptării. În această categorie intră (dar nu se limitează la asta): cea mai mare parte a antibioticelor, anestezia dentară, loco-regională, totală (generală), intervențiile chirurgicale, investigațiile de tip ecograf, RMN (cu sau fără substanță de contrast), tomograf, radiografie, mamografie.

Există însă și investigații complexe (cu radioizotopi, etc), boli (ex anumite tipuri de cancer, infecția cu HIV, infecția cu virusurile HTLV1 / 2), tratamente (ex chimioterapia, anumite tipuri de imunoterapie, etc) care impun oprirea temporară sau totală a alăptării. În practică, sunt extrem de rare situațiile în care o mamă ce alăptează se va confrunta cu astfel de evenimente pe perioada alăptării.

De ce majoritatea medicamentelor pe care le ia mama ce alăptează, permit continuarea alăptării? Pentru că există niște mecanisme barieră (de protecție) specifice lactației (diferite de cele din sarcină!) care împiedică trecerea în laptele matern, în cantități semnificative din punct de vedere clinic (adică care să și producă efecte adverse grave la copil) a substanțelor active din medicamentele respective.

Cum putem să ne dăm seama dacă un medicament este compatibil cu alăptarea? Verificând substanța activă în baze de date specializate e-lactancia.org sau Lactmed. La cerere, ofer și consiliere în alăptare pe această temă și rapoarte ce pot fi oferite medicului în discuția despre alegerea medicației compatibile cu alăptarea.

Apariția unei alte sarcini

În majoritatea situațiilor care implică suprapunerea unei noi sarcini peste alăptare, mama poate continua (dacă își dorește) alăptarea, fără ca acest lucru să afecteze sarcina, sănătatea mamei, a fătului sau a copilului mai mare alăptat.

Despre alăptarea în sarcină și în tandem am scris pe larg aici, un material care reunește studiile existente pe acest subiect. Despre experiența alăptării în timpul sarcinii, una din mamele comunității În brațe la mami și-a împărtășit experiența aici

„Laptele matern nu mai are valoare nutritivă”

Multor mame li se spune în mod greșit că după o anumită vârstă laptele matern nu mai are valoare nutritivă. Studiile contrazic acest mit despre alăptare. Chiar și la vârsta la care laptele matern nu mai constituie baza de hrană a copilului, laptele matern continuă să ofere copilului substanțe cu rol hrănitor și mai ales sprijin imunitar.

Știați că nivelul de grăsimi din laptele matern crește după vârsta de 1 an? Grăsimea din laptele matern asigură aproximativ jumătate din caloriile din laptele matern. De asemenea, concentrația de lizozim din laptele matern crește progresiv pe perioada lactației, începând cu vârsta de 6 luni atingând cel mai înalt nivel în jurul vârstei de 12 luni. Lizozimul este o componentă a laptelui matern ce are rol antibacterian și antiinflamator.

Despre alăptarea după vârsta de 1 an (aspecte nutriționale dar și emoționale, legate de dezvoltarea psihologică a copilului) am scris pe larg aici.

Copilul alăptat nu mănâncă suficiente solide

Una din provocările pe marginea căreia primesc întrebări este cea legată de impactul alăptării asupra poftei de mâncare a copilului.

În mod normal în primele 6 luni de diversificare, până la vârsta de 12 luni laptele (matern sau praf) constituie baza alimentației unui sugar. Odată cu debutul diversificării, pe parcursul acestei perioade, consumul de alimente solide crește gradual, copilul manifestând în mod firesc un apetit crescut pentru alimentele introduse, chiar și în condițiile în care este alăptat la cerere. Începând cu vârsta de 12 luni, ponderea mâncărurilor solide crește în mod natural chiar dacă copilul continuă să fie alăptat.

Când un copil alăptat nu consumă suficiente alimente solide, deși a trecut de primele luni de diversificare sau chiar de primul an de viață, sursa problemei trebuie căutată în afara alăptării. Poate avea sursă psihogenă sau poate avea chiar cauze organice (ex anemii, deficitul anumitor vitamine, incapacitatea copilului de a gestiona mâncarea solidă și aversiunea orală). Înțărcarea fără identificarea cauzelor reale care îl fac pe copil să nu mănânce, nu ar face decât să priveze copilul de o sursă de nutrienți (laptele matern). Pe această temă am scris un articol detaliat aici

Oboseala și epuizarea pot fi motive pentru care mama se gândește la înțărcare sau cei din jur îi recomandă înțărcarea. Într-o astfel de situație recomand mamelor să trateze problema epuizării chiar și din perspectivă medicală și am lucrat cu multe mame, cu succes, în a găsi soluții de optimizare a vieții lor în așa fel încât să evite sau să reducă gradul de epuizare. De cele mai multe ori, nu alăptarea este problema, ci lipsa sprijinului de care ar trebui să beneficieze mama. Înțărcarea blândă de noapte este de asemenea o alternativă la trainingul agresiv de somn, de care mama poate ține cont.

TIPURI DE ÎNȚĂRCARE

Nimeni nu a realizat o clasificare riguroasă din punct de vedere științific al înțărcării. Și nici nu este cazul, fiind un proces atât de individualizat, ce ține de particularitățile fiecărei mamei și fiecărui copil în parte.

Toți copiii se vor înțărca la un moment dat, fără ca mama să își seteze vreun obiectiv în acest sens sau să facă ceva în acest sens.

Cum se produce acest proces ține foarte mult de acordarea emoțiilor mamei la universul emoțional propriu și la cel al copilului.

După vârsta de 1 an, copiii intră într-o etapă de dezvoltare în care încep să se pună bazele dezvoltării autonomiei. Mulți copii vor fi, (dacă li se permite) interesați de interacțiunea cu alții semnificativi din viața lor (tați, bunici) și vor vrea să exploreze mediul, întorcându-se la baza sigură de atașament care reprezintă relația cu mama.

În tot acest timp, alăptarea suferă modificări și nu va mai arăta ca în perioada de până la 6-12 luni. Frecvența meselor se poate reduce de la sine sau în anumite situații poate crește. Copilul devine însă, pe măsură ce trece mai receptiv la amânarea suptului și chiar la negocierea unui alt ritm de alăptare, atâta timp cât nevoile sale emoționale de bază sunt întrunite.

Despre cum arată alăptarea în etapa aceasta de vârstă am scris pe larg aici . Despre etapele de dezvoltare psiho-emoțională prin care trec copiii în dobândirea independenței în primii ani de viață am scris pe larg aici

Însă, dacă ar fi să analizăm comportamentul mamei și al copilului vis a vis de înțărcare, se conturează mai multe tipuri de înțărcare: înțărcarea ghidată de mamă (ce poate fi înțărcare bruscă sau înțărcare blândă) și înțărcarea ghidată de copil (numită și autoînțărcare).

Înțărcarea bruscă

Se petrece atunci când alăptarea este întreruptă brusc. În realitate, puține situații impun înțărcarea bruscă. Spre exemplu pierderea la naștere a copilului poate fi un context în care înțărcarea se produce abrupt. O situație medicală de urgență ce pune în pericol viața mamei poate impune în situații rare, înțărcarea bruscă.

Înțărcarea bruscă este cea mai nefirească modalitate de oprire a alăptării și nu trebuie recomandată ca modalitate uzuală de înțărcare deoarece prezintă riscuri fizice și emoționale, atât pentru mamă cât și pentru copil. E rezervată situațiilor excepționale

Medicamentele recomandate pentru oprirea lactației nu previn complicațiile la nivelul sânilor și pot avea efecte adverse serioase. Unele medicamente încă folosite în România pentru a opri lactația (ex Bromocriptina) au fost interzise în alte țări deoarece au existat situații de reacții adverse ce au mers până la deces. Despre oprirea cu medicamente a lactației , riscuri și alternative am scris pe larg aici

Atunci când se impune oprirea bruscă a alăptării mama poate avea nevoie de ajutor în reducerea producției de lapte.

Cum se produce înțărcarea bruscă?

De regulă înțărcarea bruscă presupune oprirea bruscă a alăptării. În multe situații se recurge la ablactare medicamentoasă (oprirea lactației cu ajutorul medicamentelor), iar copilului până atunci alăptat nu i se mai permite accesul la sân. În cazul copiilor mai mari mama recurge la blocarea accesului la sân punând plasturi, creme sau alimente cu gust neplăcut. Aceste tehnici nu sunt recomandate deoarece pot speria și chiar traumatiza copilul.

Înțărcarea bruscă are dezavantaje, atât pentru mamă, cât și pentru copilul alăptat. Mama poate resimți dificultăți în oprirea producției de lapte, se poate confrunta cu probleme la nivelul sânilor (canale blocate, mastită), aceștia nefiind calibrați pe o scădere bruscă a frecvenței cu care laptele e extras din ei.

Pe tema înțărcării bruște am scris pe larg aici. Este un articol util mamelor care au ajuns în nefericita situație de a înțărca brusc și care caută să afle soluții de prevenire și rezolvare a complicațiilor sânilor, care se întreabă cum pot reduce lactația sau când dispare laptele matern după înțărcare.

Înțărcare blândă sau autoînțărcare?

Diferența dintre înțărcarea blândă și autoînțărcare este că de cele mai multe ori ne referim la înțărcare blândă ca la o înțărcare ghidată de mamă, dar care ține cont atât de propriile obiective dar și de ritmul copilului. Pe de altă parte în autoînțărcare copilul este cel care setează ritmul mama neavând un plan precis și un scop precis de a înțărca.

Pentru a înțelege mai bine care este diferența dintre cele două tipuri de înțărcare am scris pe larg o postare în care am reunit experiența mai multor mame. Poți citi cum au înțărcat blând sau cum a arătat autoînțărcarea pentru alte mame aici

Cum înțărcăm blând, în ritmul copilului?

Multe mame care pun această întrebare se așteaptă să primească soluții instant care să funcționeze dacă se poate în timp cât mai scurt și garantat, fără niciun fel de opreliște. Ei bine înțărcarea cu adevărat blândă înseamnă de fapt un proces, mult mai lung decât cred unele mame.

De regulă mama care a înțărcat blând nici nu știe cu exactitate când a fost ultima masă a copilului la sân. E un proces firesc, lent în care mama și copilul renunță sau temporizează de la sine, fără nicio tehnică specială, supturile. Așa se face că la un moment dat copilul uită să mai sugă pentru că e mai interesat de joaca în parc, mama îi spune copilului să amâne suptul câteva minute pentru că e ocupată, etc. Aceasta înseamnă înțărcare blândă în care copilul este de regulă cel care ghidează.

Există însă și mame care doresc să ghideze procesul înțărcării și să o facă într-o manieră blândă pentru copil, chiar dacă asta înseamnă să o facă într-un ritm mai accelerat.

Câteva tehnici în acest sens, potrivite copiilor mai mari:

Renunțarea graduală la câte o masă la sân, o dată la 3-7 zile, nu se începe cu masa favorita a copilului (mesele de noapte, de adormire și cele de dimineața la trezire sunt de regulă ultimele la care va renunța copilul)
Atunci când copilul nu cere sânul, mama nu oferă
Direcționarea atenției spre o activitate mai interesantă sau substituirea mesei la sân cu o activitate favorită a copilului, care să îi facă plăcere. Funcționează dacă mama folosește tehnica înainte ca copilul să ceară să sugă
Schimbări de mediu, de rutină. Dacă copilul obișnuiește să sugă mai des în casă, ieșiți mai des afară, evitați locurile în care copilul cere sânul, cele în care alăptați de obicei (ex canapeaua sau patul pe care obișnuiește să sugă cel mai des)
Amânarea sau scurtarea sesiunii de alăptare (Ex „mama numără pana la 10 și când ajungem la 10 ne oprim”)
Schimburi pe placul copilului care să substituie alăptarea ( – petreceri de renunțare la alăptare, o jucărie în schimbul renunțării la alăptare, sau pur și simplu înlocuirea graduală a sânului, cu mângâieri, legănări, copil purtat în brațe de tată, etc)

Rezistența copilului la schimbare va depinde de cat de pregătit e copilul pentru înțărcare.

Rețineți că alăptarea este o relație construită, consolidată în timp între mamă și copil. Merită un final în care ambii membri ai diadei, atât mama cât și copilul să fie respectați. Înțărcarea este o etapă majoră pentru mamă și copil. Dacă vă decideți să înțărcați copilul înainte ca el să fie pregătit, faceți-o într-un mod gradual și plin de dragoste, respectând ceea ce vă transmite copilul. Asta poate însemna ca procesul de înțărcare să însemne un pas înainte sau doi înapoi. Asta mai poate însemna chiar ca la un moment dat, pe parcurs să vă răzgândiți și să amânați înțărcarea pentru o altă dată la care copilul va fi mai pregătit.

Ce lapte îi voi da copilului meu după înțărcare?

Dacă înțărcarea se produce după vârsta de 12 luni nu este obligatorie înlocuirea alăptărilor cu formulă de lapte praf sau cu alt gen de lapte, mai ales că multe din formulele de lapte praf de continuare pot fi dezechilibrate nutrițional în raport cu nevoile copilului. Se va ține cont de preferințele alimentare ale copilului, cu accent pe oferirea unor surse bune de calciu (produse lactate sau alte alimente care sunt surse de calciu).

Pentru copiii sub 12 luni, laptele constituie baza alimentației. Până la această vârstă, în absența laptelui matern se oferă formulă de lapte praf . De asemenea, într-un astfel de context, Organizația Mondială a Sănătății consideră că acolo unde administrarea formulei de lapte praf nu este acceptabilă, fezabilă, nu se poate face în condiții de siguranță se pot oferi produse lactate.

VĂ GÂNDIȚI LA ÎNȚĂRCARE? SAU AȚI TRECUT DEJA PRIN ASTA? CARE E POVESTEA VOASTRĂ?