Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Una dintre cele mai delicate discuții este cea legată de înțărcare (definită în contextul de față ca încetare a tuturor supturilor la sân), vârsta de înțărcare și durata optimă a alăptării. E suficient să spui că Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea până la 2 ani și continuarea acesteia peste această vârstă atâta timp cât mama și copilul doresc, că se deschide cutia Pandorei.

De regulă discuția se polarizează în două tabere, iar experiența mamelor în raport cu subiectul este diversă. Mame care se simt vinovate și învinovățite de recomandările OMS deoarece au înțărcat mai devreme de 2 ani și mame care doresc să lase procesul de înțărcare să se deruleze de la nivelul copilului, oferindu-i acestuia libertatea de a decide durata perioadei de alăptare. Pe de altă parte există și situația foarte frecventă ca mamei să i se sugereze cu insistență să pună punct alăptării după vârsta de 6, 12 luni, în baza unor informații eronate propagate de membri ai familiei, unele cadre medicale și unii psihologi.

Acest articol vine în urma unor discuții pe care le-am avut la rândul meu cu diverse persoane (inclusiv persoane angrenate din punct de vedere profesional în activități de creștere și îngrijire a copilului) iar nota comună a fost o lipsă evidentă de informare în rândul multor persoane care propagă informații despre alăptare și înțărcare. Scopul articolului este legat de definirea conceptului de recomandare (și menționarea recomandărilor oficiale ale principalelor organizații din domeniul sănătății pediatrice), motivele care stau la baza acestor recomandări oficiale, tendințe culturale în înțărcare, ideea de vârstă „biologică” de înțărcare, posibilitatea de a contura o durată optimă a alăptării.

Recomandări oficiale privind durata optimă a alăptării

Aș începe prin a defini conceptul de recomandare conform DEX.

RECOMANDÁRE, recomandări, s. f. Acțiunea de a (se) recomanda și rezultatul ei. – V. recomanda.

RECOMANDÁ, recománd, vb. I. 1. Tranz. A îndemna, a sfătui (pe cineva) să facă ceva; a prescrie, a indica, a propune. 2. Tranz. A semnala în mod special (pe cineva sau ceva) atenției cuiva; a prezenta în mod elogios, favorabil (pe cineva sau ceva). ♦ A propune pe cineva pentru un post sau pentru o sarcină. 3. Refl. A se prezenta (cuiva), a-și spune numele, a face cunoștință (cu cineva). ♦ Tranz. A face prezentările. ♦ Refl. A se da drept…, a trece drept… – Din fr. recommander.



OrganizațieRecomandare
Organizația Mondială a Sănătății (OMS)Alăptarea exclusivă este recomandată până la vârsta de 6 luni, cu continuare alăptării împreună cu mâncăruri complementare adecvate, până la vârsta de 2 ani sau peste. Alăptarea ar trebui inițiată în prima oră după naștere. Sursa: https://bit.ly/1aIHIGL
Academia Americană de Pediatrie (AAP)Alăptare exclusivă până la vârsta de 6 luni. Alăptarea ar trebui continuată cel puțin până la finalul primului an de viață și după această perioadă, atâta timp cât mama și copilul doresc. Durata mărită a alăptării conferă beneficii semnificative din punct de vedere al sănătății și al dezvoltării, pentru mama și copil. Nu există o limită superioară pentru durata alăptării și nicio dovadă a afectării negative din punct de vedere psihologic și al dezvoltării, în al treilea an de viață și peste.  Sursa : https://bit.ly/1FezGmX  https://bit.ly/1QfNNOY
UNICEFAlăptare exclusivă pentru primele 6 luni de viață și continuarea alăptării până la 2 ani sau mai mult, împreună cu hrănire complementară (inițiată în luna a șasea de viață) sigură, responsivă, adecvată din punct de vedere nutritional și al vârstei copilului.  Sursa: https://uni.cf/1tBBdzL
ACOGAlăptarea exclusivă trebuie continuată până în jurul vârstei de 6 luni. Alăptarea poate continua după vârsta de 1 an, atâta timp cât mama și copilul doresc. Sursa https://bit.ly/1AyMUiN

 

E evident că o recomandare nu implică și obligativitate. Pe de altă parte, recomandările de mai sus sunt integrate în politici de sănătate publică, la nivel global și trebuie transmise mai departe ca atare, de către cadrele medicale. Părinții au dreptul la informare corectă și completă, menită să le faciliteze o decizie informată. Ca atare a comunica părinților faptul că Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea până la vârsta de 2 ani și peste nu este o forțare a mamei să alăpteze până la vârsta indicată, ci o informare corectă și completă menită să îi faciliteze mamei un proces decizional informat (indiferent de natura deciziei).

După cum se poate observa, recomandările oficiale nu setează o vârstă maximă la care alăptarea trebuie oprită. Toate cele patru recomandări au în subsidiar ideea că alăptarea pe o perioadă cât mai lungă de timp este benefică. Recomandarea Asociației Americane de Pediatrie a fost mult timp interpretată în mod eronat ca fiind mai „permisivă” și coborând durata optimă a alăptării la vârsta de 1 an, în ideea în care alăptarea peste vârsta de 1 an nu mai are beneficii semnificative. Așa cum se vede din poziția AAP, această interpretare este eronată. Decizia de a introduce vârsta de 12 luni în recomandare a fost una strict de ordin cultural. Am ascultat-o pe Miriam Labbok, fost director al Centrului de colaborare pe probleme de alăptare din cadrul OMS, într-o conferință a Academy of Breastfeeding Medicine povestind care a fost răspunsul colegilor ei legat de introducerea vârstei de 1 an în recomandarea AAP – „Dacă am spune 2 ani în SUA, toată lumea s-ar speria”.

Înțărcarea și influențele culturale

Dincolo de biologic, alăptarea este un proces puternic mediat cultural. Vârsta de înțărcare este supusă acestei modelări, iar influența stilului de viață specific societăților considerate „dezvoltate” se traduce într-o scădere din ce în ce mai mare a duratei alăptării.

În rândul populațiilor de vânători culegători durata alăptării pare să fie cuprinsă între 2 și 6 ani, conform observațiilor efectuate în rândul celor două ramuri de populații de vânători culegători care mai populează Terra la ora actuală (populația !Kung din deșertul Kalahari și triburile de vânători culegători din zona Papua Noua Guinee). Cercetările arheologice arată că în paleoliticul târziu, organizarea socială era una de tip vânător – culegător, ca atare comportamentul populației !Kung reflectă practic un pattern de alăptare și o durată a alăptării specifice ființei umane încă de la începuturile sale.De-a lungul evoluției civilizației, scrierile religioase, au reglementat durata optimă a alăptării.

Tradiția evreiască consemnează prin Talmud o durată a alăptării cuprinsă între 2 și 4 ani (durată ce variază în funcție de surse). Alăptarea este considerată o obligație religioasă, sânul matern nefiind considerat un obiect sexual, ci o creație divină, cu scop funcțional . Talmudul alocă un rol deloc de neglijat alăptării, reglementând și situații speciale menite să protejeze copilul alăptat. Astfel, mamelor divorțate sau văduve li se interzice să se recăsătorească mai devreme de 21 de luni postpartum. Argumentul ține de faptul că o nouă potențială sarcină ar duce în timp la o scădere a producției de lapte matern, ceea ce ar periclita sănătatea copilului alăptat, mai mic de 21 de luni de viață.

Coranul recomandă alăptare până la vârsta de minim 24 – 30 de luni. Dacă ambii părinți decid asupra înțărcării, prin acord mutual și după consultare reciprocă nu există nicio vină în înțărcare prematură. Coranul reglementează de asemenea și relațiile de înrudire prin alăptare (mahram), în cazul unui copil alăptat de altcineva în afara de mama sa. Copilul alăptat se află într-o relație de tip mahram cu doica și familia acesteia, dacă a fost alăptat de aceasta de mai mult de 5 ori până la vârsta de 2 ani.

În secolele 20 și 21, alăptarea a cunoscut un declin marcant pe fondul schimbărilor sociale și industrializării (ce a dus în timp la creșterea surselor alternative de hrană adaptate sugarilor și a accesului la acestea), tendință ce s-a manifestat și într-o scădere a vârstei de înțărcare. În societățile industrializate contemporane, alăptarea peste vârsta de 6-12 luni este de multe ori considerată nenecesară, indecentă, fiind asociată cu tendințe de privare de autonomie a copilului și chiar cu elemente de tabu sexual. Pe fondul accesului crescut la surse alternative și artificiale de hrană, pe fondul marketingului făcut de companiile producătoare de surse alternative de hrană pentru sugari, o tendință de scădere a duratei alăptării se remarcă și în țările în curs de dezvoltare și în economiile emergente.

Înțărcarea și durata optimă a alăptării, din perspectivă antropologică

Pornind de la premisa că împărtășim același model de alăptare și înțărcare ca celelalte membre ale ordinului Primatelor (pattern modelat de peste 65 de milioane de ani de selecție naturală în vederea asigurării cele mai mare rate de supraviețuire a urmașilor), anumiți cercetători au încercat să facă o paralelă între durata naturală a alăptării la celelalte primate și ființa umană, în încercarea de a identifica o vârstă naturală a înțărcării, care să reflecte exclusiv aspectul biologic al procesului, astfel încât să avem o imagine de ansamblu asupra fenomenului în absența unor influențe culturale.

Antropologul Katherine Dettwyler a analizat literatura de specialitate și a identificat 5 variabile corelate cu vârsta înțărcării în rândul mamiferelor:

  • Înțărcarea odată cu triplarea sau cvadruplarea greutății de la naștere – în rândul mamiferelor cu corpul mic, înțărcarea se produce de regulă în jurul vârstei la care puiul își triplează greutatea de la naștere. În rândul primatelor (cu care omul „împarte” mare parte din ADN), înțărcarea pare să se producă atunci când puiul își cvadruplează greutatea de la naștere. Pentru ființa umană înțărcarea conform acestei reguli s-ar produce în jurul vârstei de 27 de luni în cazul băieților și 30 de luni în cazul fetelor (date obținute prin raportarea la vârstele medii la care un nou născut din SUA și-ar cvadrupla greutatea de la naștere).
  • Înțărcarea în momentul atingerii a o treime din greutatea corporală a adultului. Literatura de specialitate consemnează studii în care primatele înțarcă în momentul în care greutatea puiului este echivalentul unei treimi din greutatea specifică vârstei de adult. În baza acestei paralele, vârsta de înțărcare la ființa umană ar fi în intervalul 4-7 ani (cu băieții alăptați mai mult timp decât fetele și cu perioade mai scurte de alăptare în grupurile etnice în care greutatea corporală este mai mică, comparativ cu grupurile etnice în care greutatea corporală este în general mai mare). Deși 7 ani pare a fi o vârstă înaintată de înțărcare în contextul culturii occidentale, la unele popoare, alăptarea la această vârstă este o normă și nu ceva neobișuint. (ex unele populații din zonele rurale ale Mongoliei).
  • Pornind de la criteriul greutății corporale a adultului, o formulă exactă de calcul a fost propusă de Harvey și Clutton-Brock, aceasta fiind 2,71 x greutatea mamei la vârsta adultă= vârsta de înțărcare a copilului, exprimată în zile.  Dacă ar fi să ne ghidăm după această paralelă un copil contemporan, a cărui mamă cântărește 55 de kilograme, ar fi înțărcat la vârsta de 1228 de zile sau 3,36 de ani.
  • Înțărcarea în funcție de durata gestației – În lumea animală vârsta înțărcării pare să fie corelată cu durata gestației, factorul de varianță al acestei relații fiind mărimea animalului la vârsta adultă. În cazul animalelor mici ca dimensiune, durata alăptării este aproximativ egală cu durata gestației. Această relație nu se mai observă în cazul animalelor cu dimensiuni mari la vârsta adultă. Spre exemplu în cazul cimpanzeului („ruda” apropiată omului, cu care împărtășim mai mult de 98% din ADN) durata alăptării reprezintă în medie de 6,40 de ori durata gestației. Dacă ar fi să ne luăm după această paralelă biologică, în cazul omului „regula” ar fi similară, de aproximativ 6 ori durata gestației. Adică aproximativ 54 de luni (sau 4 ani și jumătate de alăptare)
  • Înțărcarea în funcție de vârsta de apariție a primilor molari permanenți. În lumea animală, vârsta de înțărcare coincide cu vârsta de apariție a primului molar permanent, apariția dentiției fiind un eveniment controlat genetic și independent de dietă. Există de altfel o paralelă similară și la nivel anecdotic (informația e venită probabil pe această filieră, dar apoi denaturată sub impactul presiunii culturale), care spune că un copil alăptat trebuie înțărcat odată cu apariția primilor dinți (ceea ce ar însemna o vârstă de înțărcare cu mult mai mică decât durata optimă a alăptării indicată de OMS). În lumea animală este însă vorba de apariția dentiției permanente! Eveniment care în cazul omului se produce în jurul vârstei de 5 ani și jumătate – 6 ani, vârstă la care copilul atinge de altfel și nivelul de imunocompetență al adultului (până la vârsta respectivă sistemul imunitar al copilului nu este dezvoltat complet, laptele mater nasigurând pe toate perioada lactației factori imuni și trofici necesari dezvoltării sistemului imunitar al copilului)

Există o vârstă definitorie pentru înțărcare?

Este imposibil de reglementat o vârstă exactă de înțărcare pentru copii la fel cum este greu de reunit tendințele la nivel global în vederea trasării unor recomandări unitare și extrem de acurate.
Ruth Lawrence menționa în lucrarea sa, Breastfeeding – A Guide for the Medical Profession, că până în 1979 vârsta medie de înțărcare era de 4,2 ani (fără a-și fundamenta însă afirmația), idee contestată din punct de vedere al validității, de către Katherine Dettwyler.

Raportat la specificitatea biologică a alăptării, o durată cât mai mare a alăptării se asociază în mod evident cu beneficii multiple, dacă e să ne raportăm la paralelele biologice analizate de Dettwyler și la etapele psihologice și fiziologice de dezvoltare a ființei umane, relevându-se o durată biologică optimă a alăptării cuprinsă între 2,5 ani și 7 ani.

Pe tema înțărcării și a strategiilor concrete de înțărcare am scris, pe larg  aici

Referințe 
Bunik M, Eidelman A., Cultural Prespectives on Breastfeeding Practices, lucrare prezentată la Academy of Breastfeeding Medicine, 19th Annual International Meeting
Dettweyler, K., A Natural Age of Weaning
Labbok M, Why Breastfeed? Risks of not Breastfeeding? lucrare prezentata la Academy of Breastfeeding Medicine, 19th Annual International Meeting
Lawrence, R.A., Breastfeeding A Guide for the Medical Profession (4th Edition), Mosby, St. Louis (2010).
Wambach, K., Riordan, J., Breastfeeding and Human Lactation (5th Edition), Jones & Bartlett Learning, 2015

Articole în limba română pe această temă

  • Alăptarea dincolo de bebelușie
  • O vârstă a înțărcării naturale
  • Ce mai e natural?
  • Alăptarea extinsă

photo credit: Nursing Toddler via photopin (license)


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

1 Comment
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alexandra
Alexandra
8 iulie 2019 9:43 pm

Salut. Imi poti explica, te rog, calculul din articol, si anume: „Pornind de la criteriul greutății corporale a adultului, o formulă exactă de calcul a fost propusă de Harvey și Clutton-Brock, aceasta fiind 2,71 x greutatea mamei la vârsta adultă= vârsta de înțărcare a copilului, exprimată în zile. Dacă ar fi să ne ghidăm după această paralelă un copil contemporan, a cărui mamă cântărește 55 de kilograme, ar fi înțărcat la vârsta de 1228 de zile sau 3,36 de ani.”
Am senzatia ca nu e informatia completa…

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”