Deși am pus fetița la sân foarte repede după ce am ieșit din sala de operații, lactația s-a declanșat la mai bine de 80 ore de la naștere. Dacă ar fi să dau timpul înapoi probabil că aș acționă altfel. Atunci însă mă simțeam epuizată și am ales să mă odihnesc noaptea( cât am stat în maternitate). Atât am putut în momentele acelea.
Când am ajuns însă acasă am dormit cu bebelușă pe piept. În felul acesta m-am reconectat la ea, am avut o senzație de regăsire. Vorbeam cu ea și îi împărtășeam trăirile mele: recunoștința, bucuria dar și confuzia, nesiguranța , completate cu încrederea că toate se așează(nimic nu este permanent). Vorbind cu ea am început să simț mai ușor care îi sunt nevoile, s-a trezit în mine înstinctul matern. M-am bucurat atunci când am primit vizita consilierului în alăptare. El mi-a confirmat că recepționez corect ceea ce-mi transmite bebelușa mimico-gestual.
Ziua stătea uneori și o oră la sân. Am avut momente când mă simțeam stoarsă, acum senzația aceea a rămas în urmă. Mi-a fost de mare ajutor mama mea( care s-a ocupat în primele luni de treburile casei și care mă hrănea) și soțul meu( care se trezea noaptea odată cu mine și care mă încuraja că mă descurc foarte bine în rolul de mamă; el și acum se mai minunează de cât de senină este piticuță atunci când suge).
Pentru mine alăptatul este un prilej de a fi în prezent, sunt în conexiune cu fetiță care m-a ales să îi fiu mamă și îi mulțumesc pentru asta. Îi transmit mesaje de iubire, de încurajare și acceptare, îi povestesc despre situațiile care apar și cum le putem depăși. Uneori îi vorbesc, alteori comunicarea este ca un limbaj interior.
A trecut aproape 1an și 7 luni de când a început povestea alăptării. Nu știu când se va sfârși. Îmi doresc că totul să decurgă firesc și fetiță să se autointarce.
Foto – makelessnoise, Flickr