Scurt istoric al alăptării. Și de ce nu putem da vina doar pe alăptare

În negura vremurilor, pe când strămoșii noștri culegeau și vânau liberi pe meleagurile Terrei, exista un singur mod de a hrăni bebelușii – alăptarea. Nou născutul părăsea interiorul corpului mamei, era prins apoi de exteriorul său, unde petrecea mare parte din timp hrănindu-se, dormind și liniștindu-se în legănarea mamei sale.

Pe vremea când strămoșii noștri umblau, vânau și culegeau liberi

Ce se întâmpla în nefericita situație în care mama murea după naștere sau pur și simplu nu reușea să alăpteze? Nou născutul era alăptat de o altă femeie din comunitate. În primul rând exista o comunitate!

Acum vreo 10.000 de ani, ceva s-a schimbat. Strămoșii noștri au devenit mai legați de glie, la propriu. Agricultura a prins treptat teren și i-a servit omului, zic unii istorici, nu doar iluzia progresului, ci și cea mai mare păcăleală din istorie.

Strămoșii noștri au început să își hrănească bebelușii, cu terci de cereale, mai devreme decât până atunci. Mai puțin lapte matern, reîntoarcerea fertilității postpartum mai devreme, număr mai mare de copii, mai puțină hrană per capita. Mortalitatea mai mare. Alăptarea a continuat totuși să fie prezentă.

Doica, soluția în cazul în care mama nu putea sau nu dorea să alăpteze

Să facem un salt uriaș, trecem de Evul Mediu spre secolele Renașterii și ale Iluminismului, cu viteză spre secolul 19. Alăptarea rezistă, bebelușii de viță nobilă sunt alăptați de doici și nu de mamele lor.

Mamele lor trebuie să redevină fertile cât mai devreme de la naștere, pentru a produce cât mai mulți urmași.

Prezența doicilor e consemnată în istoria umanității încă din Antichitate. Doicile sunt menționate până și în Biblie, pruncul Moise a fost alăptat de o doică.

Apariția formulei de lapte praf

Revoluția industrială scoate femeia din ritmul de până atunci al vieții sale. Apare laptele praf, după formule complexe elaborate de medicii pediatri. Încercările de a găsi o hrană care să înlocuiască laptele matern nu sunt întotdeauna încununate de succes.

„Părintele” formulei de lapte praf este considerat germanul Justus von Liebig pantetează o formulă de lapte pentru sugari. Compoziția cuprindea: lapte de vacă, făină și bicarbonat de sodiu.

Vor mai trece secole până când omenirea va găsi, în formulele de lapte umanizate din prezent, un substitut cât de cât apropiat de lichidul produs de sânii mamei. Dacă până atunci, majoritatea mamelor reușeau să alăpteze (pentru cele care nu puteau sau nu voiau exista doica), apare în peisaj ideea de faliment al alăptării.

Au existat de-a lungul istoriei mame ce nu au reușit să alăpteze?

Au existat de-a lungul istoriei mame ce nu au reușit să alăpteze? Cu siguranță! Prima mențiune a nereușitei de a alăpta datează din Egiptul antic, 1550 îHr,. Papirusul Ebers (o colecție antică de sfaturi medicale) oferă și remedii pentru stimularea lactației mamei: încălzirea oaselor unui pește sabie în ulei și masarea cu ele a spatelui lăuzei. Masaj, căldură ce poate fi mai util pentru stimularea reflexului de ejecție a laptelui?

S-a discutat despre asta la modul intens? Nu știm. Pentru situația în care mama nu putea să alăpteze existau doicile, femei cu lactație instalată ce puteau hrăni și alți bebeluși. Există și artefacte ce datează din Antichitate și care ne arată că bebelușii primeau lapte și prin alte mijloace decât sânii.

Dar azi se discută despre mamele care. nu reușesc să alăpteze? Da, categoric. Mai mult ca oricând. E bine că se discută? Categoric ,da! Însă nu în maniera can can-istă din prezent. Nu dând cu pietre în alăptare, devenită sac de bătaie și explicație contemporană pentru nefericirea mamelor.

Alăptare și punere la colț

Aproape că nu există discuție contemporană despre alăptare în care să nu apară ideea de „punere la colț” a mamelor ce nu alăptează, de presiune la adresa lor, de oprobiu public. Lucruri care în realitate nu se întâmplă în mod curent. Nu există blogger care să nu fi abordat subiectul măcar o dată, în încercarea de a genera engagement by enragement. Nu există mamă influencer de Instagram care să nu fi emis vreo opinie despre alăptare.

Dar cu soluții, vine cineva? Sau rămâne eternul discurs care generează engagement și doar atât?!

Părinții contemporani suferă

Mamele din ziua de azi suferă. La modul real. Și nu e doar nereușita în alăptare cauza principală.

Mamele și tații suferă pentru că mai mult ca oricând societatea nu sprijină, dar cultura impune idealuri fanteziste. Din ce în ce mai greu de atins. Dar asta nu are legătură cu alăptarea, o practică ce a însoțit ființa umană de la originile ei și până în prezent.

Cerințele sunt mari, dar sprijinul puțin spre deloc

Aplicați asta pentru ORICE subiect din viața de părinte. Orice poate genera în ziua de azi anxietate de neimaginat mamelor: de la cum hrănim copiii la culoarea sau modelul papuceilor pe care îi dăm copiilor.

Nu alăptarea sau nealăptarea e de vină, nu felul în care naștem, nu cum ne diversificăm copilul sau cum îl tundem. Ci însăși cultura anxietății în care trăim. Dublată de absența unor sisteme reale de sprijin.

Ca părinte contemporan ești aruncat în ocean pe timp de furtună. Dar nu doar că nu ți se aruncă un colac de salvare. Ci ai și spectatori. Ceilalți stau pe margine și savurează spectacolul zbaterii tale. Eventual cineva îți strigă de pe margine să înoți mai la dreapta, în timp ce altcineva râde de tine că nu ești suficient de bine poziționat spre stânga. Altcineva va scoate un manual de înot reamintindu-ți că trebuia deja să îl fi citit, în timp ce o altă persoană îți va reaminti de pe margine cât ești de iresponsabil și de neștiutor.

În tot acest haos, încă mai credeți că alăptarea e singurul lucru care face mamele nefericite?

Nu e doar despre alăptare, ci mai ales despre absența sprijinului

Probabil că la fiecare oră, o mamă din lume suferă deoarece nu reușește să alăpteze sau să hrănească bebelușul cu lapte matern. Pentru multe din acest mame, a nu alăpta este totul sau nimic.

Din păcate, identificarea cu dorința de a alăpta, echivalarea acestui mod de hrănire cu ideea de mamă bună sunt atât de puternice, încât mama se pierde pe sine atunci când nu poate alăpta. Experiența nealăptării e de multe ori trăită de aceste mame precum o pierdere, precum un doliu.

E o realitate. Confirmată și de studii. Un studiu publicat în 2014 în revista Maternal and Child Health Journal a arătat că în cazul femeilor ce nu au manifestat simptome depresive înainte de naștere, alăptarea s-a asociat cu rate mai scăzute de depresie după naștere, alăptarea manifestând un efect protector.

Mamele care au plănuit să alăpteze și au și reușit să o facă au avut un risc mai scăzut de depresie postpartum. Pe de altă parte, nereușita în alăptare a crescut riscul de depresie postpartum în cazul mamelor ce își doreau să alăpteze.

Acest lucru ar trebui să ne atragă atenția asupra faptului că mamele au în primul rând nevoie de sprijin pentru a reuși. Dar și de compasiune. în cazul în care nu reușesc.

Asta presupune suport de specialitate oferit mamei, înainte de naștere dar și după. Sprijinul de specialitate nu se limitează doar la cel în alăptare sau hrănirea bebelușului, ci ar trebui să includă și sprijin psihologic.

E mult mai simplu să dăm vina pe alăptare, când de fapt societatea nu e pregătită să susțină alăptarea. De fapt, vremurile în care trăim nu par pregătite să susțină maternitatea pe de a-ntregul ei.

Pe aceeași temă poți citi și: Chiar există mame care nu au lapte?