Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Sărbătorile copilăriei mele au fost dominate an de an de aceeași imagine. Două zile de bucurie idilică, precedate de câteva zile intense de agitație extremă. Sigur că am purtat peste ani atmosfera caldă a colindelor care se auzeau în casa noastră de fiecare Crăciun, a colindătorilor care ne vizitau, bucuria de a merge la Înviere de Paști. Dar dintre toate imaginile, probabil că cea care mă urmărește inclusiv acum în viața de femei adultă, e cea a mamei mele.

O perfecționistă prin definiție, de fiecare sărbătoare, mama îmi părea să poarte pe umerii ei toată responsabilitatea momentului. Nu am fost niciodată niște gurmanzi dar ca în orice familie românească sărbătorile veneau cu bucate alese. De asta se ocupa mama mea. Perfecționista din ea spunea că niciodată nu i-au ieșit bine prăjiturile, friptura, aperitivele. În realitatea erau perfecte și pe bună dreptate toată lumea o considera cea mai bună bucătăreasă din familie. Pentru ea însă nu era niciodată suficient de bine. Nici nu puteam face prea multe în bucătărie, pentru a o ajuta. Nimic din ceea ce făceam nu era suficient de bine și, orice intervenție a mea risca să dea peste cap orchestrația bine pusă la punct.

Tot mama făcea și ultimele retușuri legate de curățenie,. Mie și tatălui meu ne revenea sarcina plăcută și relaxantă de a împodobi bradul. La finalul unor zile maraton, în seara de Ajun, mama era întotdeauna nearanjată. Cu o sforțare demnă de un sprint pe ultima sută de metri înainte de linia de sosire, chiar înainte să vină musafirii, mama reușea să intre în baie și să se spele. E evident că sărbătorile nu erau o bucurie pentru mama mea. Așa mi-a spus, sub diverse forme, tot timpul. „Pentru mine nu vin sărbătorile”. Și cumva, eu am dus peste ani, în suflet, această atmosferă încărcată a sărbătorilor – bucuria amestecată cu o senzație de singurătate și apăsare. Chiar și în anii în care, la casa mea, cu regulile mele, nu mai era nevoie să fac nimic din ceea ce făcea mama mea ajungeam ca printr-o minune în același context ca și ea. Găseam ceva de făcut pe ultima sută de metri, găseam ceva care să îmi aglomereze fix ziua de Ajun, astfel că sărbătorile mă găseau epuizată, aranjându-mă pe ultima sută de metri cu o ultimă sforțare. Învățasem încă din copilărie că sărbătorile sunt întotdeauna ceva obositor și stresant și continuam să joc mai departe același rol ca mama mea.



Sigur că mama mea era o super femeie. Dar în mintea mea de copil, mi-aș fi dorit să fie super femeia aceea care în loc să facă cele mai super sarmale , salate și prăjituri să se super joace cu mine. Idilic ar fi fost ca și ea să stea lângă noi atunci când împodobeam bradul și să se bucure și ea cu sinceritate de moment, nu doar privindu-ne din colțul ușii. Mi-aș fi dorit să o văd aranjată și cochetă, răsfățându-se așa cum merita, măcar cu „luxul” unei băi făcute în tihnă și nu pe fugă. M-aș fi dorit să nu existe ambivalența aceea în care eu adoram sărbătorile, iar ea nu. Pentru că realmente vroiam să fie parte din bucuria mea. Mi-aș fi dorit ca atunci când gătea, în maratonul sărbătorilor să mă fi inclus și pe mine. Să fi râs împreună decupând aluat de turtă dulce sau făcând cea mai proastă și „imperfectă” prăjitură din lume.

Multe dintre noi am dus mai departe același model ca al mamelor noastre. Probabil pe multe dintre noi ne găsesc sărbătorile într-o forfotă fără sens. Probabil că voi primi și replici de genul dar cine mai face cozonacii aceia care plac tuturor sau prăjiturile delicioase, sau curățenia? În mod evident sunt ;i lucruri care trebuie făcute. Dar ce-ar fi dacă am face exact cât trebuie și nu mai mult? Copiii noștri vor mânca cu bucurie și cea mai banală mâncare. Nu trebuie să fie perfectă, nu trebuie să fie trei prăjituri în loc de una pentru ca familie sa fie in armonie. Copil fiind, aș fi mâncat și o prăjitură în care mama ar fi încurcat sarea cu zahărul, cu mult mai multă bucurie dacă aș fi simțit-o și pe mama mea la fel de bucuroasă ca mine. În loc de o mamă harnică și bună gospodină, ale cărei mâncăruri erau lăudate de toată lumea din familie, mi-ar fi plăcut să am în momentele de sărbătoare, lângă mine, o mamă veselă, prezentă și relaxată. Aș fi învățat probabil și eu lecția prețuirii clipelor de acest gen.

Copiii cresc repede. Mai repede decât credem. Bucurați-vă alături de ei în aceste clipe minunate. Dați la schimb prăjituri și mâncare de sărbătoare pe îmbrățișări, pe momente în care râdeți cu gura până la urechi. Dacă peste an ați simțit că viața de mamă de copil mic v-a făcut să vă neglijați, acum e momentul să aveți grijă și de voi. Sărbătorile vin și pentru voi!

Foto Antonio Castagna, Flickr

 

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments

Cursuri online “Școala de părințeală”