Nu ai niciun produs în coș.
Am postat povestea personală de mai jos pe Facebook. O prietenă mai matură decât mine, m-a încurajat să scriu o carte, că aș putea să inspir și alte femei. Nu simt că am ajuns la acest nivel, dar poate că povestea mea te ajută.
Nu am avut niciodată obsesia îmbătrânirii sau a kilogramelor în plus. De altfel, în cea mai mare parte a vieții mele m-am simțit minoră
Până la 35 de ani, când oglinda a început să îmi zâmbească altfel. Și am avut un șoc. Părea că dintr-o dată chipul meu căpătase altă formă, una gravitațională, pielea nu mai era a mea proprie, ci a unei alte persoane pe care abia dacă o recunoșteam, iar corpul primise downgrade de unduiri de odaliscă.
Acum, scriind toate acestea am o revelație: nu îmbătrânirea m-a șocat, ci faptul că trecuseră câțiva ani de viața mea în care eu nu fusesem pe deplin conștientă de comprimarea timpului și de fragilitatea proprie. În doar trei ani, corpul meu suferise patru intervenții chirurgicale, trei sarcini cu probleme, două nașteri, acumulase imposibil de multe ore de nesomn, trecuse prin pierderea celei mai dragi persoane iar eu mergeam înainte ca și cum nimic nu ar fi trebuit să se schimbe. Trecusem printr-o pandemie galactică, proprie și personală, dar eu trăgeam de mine ca la 20 de ani.
De atunci, am o dată pe lună o zi în care oglinda se strâmbă la mine și eu conștientizez asta. Și devin bosumflată și caut rețete antiaging pe net, mă uit la vedete cât de uman arătau în tinerețe si cât de retușate arată acum cu fillere și operații estetice. Apoi merg mai departe și imi continuu exercițiile de core abdominal. Compar boostere și ingrediente cell communicating, mai bag o programare la dermatolog cu gândul să îi cer o rețetă de tretinoin. De data asta ceva serios.
Sau, așa cum s-a întâmplat astăzi dau o fugă la mall, la ceas de seară când e mai gol. Să găsesc punctul G. Care la femei, se știe, e la capătul cuvântului shopping.
Și intru într-un magazin de cosmetice, să imi iau fondul ăla de ten care are un aspect mai dewey, doar doar s-o fofila printre riduri și imperfecțiuni. Vânzătoarea tinerică, aproape adolescentă, foarte amabilă de altfel, mă ia la per tu de cum mă vede. Imi explică, vorbește cu mine ca și cum am fi de aceeași vârstă și povestim pe grupul de make up. Eu îi zic că vreau așa ceva ca pentru vârsta mea, ea se uită ciudat la mine. Așa mai ca pentru riduri. Eu îi zic că am 37 de ani, ea vizibil încurcată se uită la mine de sus până jos și își cere scuze, îmi zice că ea mai mult de 27 nu mi-ar fi dat. Eu îmbujorată toată, ce să mai.
Ce vreau să spun, dragi mame? Nu mai cheltuiți banii pe tâmpenii. Vă duceți la magazinul respectiv, că sigur au trainuit-o bine pe vânzătoare să spună pentru sufletul fiecărei doamne Așa o încheiere frumoasă de zi nu am mai avut de mult. Am ieșit din magazin cu niște aripi atașate de palton. Ca atunci când vecina adolescentă m-a salutat cu „salut”, în loc se „sărut mâna”.
Și pentru captarea atenției – poza de mai jos e despre mine la 27 de ani. Aveam o viață simplă, ușoară și frumoasă. Ca un apus de soare peste Mediterană.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.
Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
