Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Suntem rezidenți în Belgia de cinci ani, aici am născut copilașii, aici au primit toate vaccinurile și tot aici sunt și școlarizați cei mici.

Începutul anului 2017, nu a fost prea încurajator pentru noi. Era week-end și îl aveam în brațe pe băiețelul nostru de numai șase săptămâni. Deoarce febra depășise de mult limita pentru vârsta lui, am hotărât împreună cu soțul, să mergem cu el la urgente. În plus începuse să și geamă, ceea ce ne-a înspăimântat și mai mult.

Am așteptat cu toți ceilalți în sală, care dispunea de un spațiu de joacă frumos amenajat. Pentru că era cel mai micuț pacient din secția pediatrie, la momentul respectiv, a avut prioritate și a fost consultat imediat. În așteptarea pediatrului de gardă, primesc un sandwich și apa ( o asistentă foarte amabilă). Rămân uimită, era aproape miezul nopții, nu știu dacă toți oamenii au parte de o asemenea amabilitate, dar eu am avut parte în acea seară, de un gest total neașteptat.

Nu durează mult timp și sosește pediatrul, îmi explică procedura înainte de a face orice altă mișcare, să se asigure că am înțeles și că sunt de acord. I-au extras lichid din coloana vertebrală micuțului meu, i-au extras urină din vezică și i-au pus cateter în mânuță; asistenta care s-a ocupat de cateter a reușit foarte repede manevra.



Am fost spitalizați pentru trei zile. În salonul nostru ( ca în toate saloanele de la etajul respectiv) erau două pături micuțe pentru copilași, cu grații (care se puteau lăsa în jos); în imediată apropiere era un pat care se plia (în această privință aveam un program în timpul căruia îl puteam folosi: de seară, până dimineață la oră 7), o ‘noptieră’ și în partea opusă era un dulap îngust cu câteva rafturi unde puteam așeza lucrurile de care aveam nevoie.

Chiar dacă era monitorizat, asistentele veneau și pe timpul nopții să verifice cât a stat bebe la piept. Aici este încurajat alăptatul încă de la naștere, imediat ce am născut mi-a fost pus copilașul pe piept să-i spun câteva cuvinte și să-mi simtă mirosul, apoi în nici o o oră de la naștere l-am pus la piept. Copilașul stă în același salon cu mămica( camerele comune pentru proaspetele mămici, sunt doar de două persoane, despărțite de o draperie, cu baie și dus propriu), chiar dacă bebelușul are un loc al lui delimitat de al mamei într-un fel de cabină cu geamuri, rămâne la alegerea mamei dacă vrea să-l lase pe bebe în pătuțul lui în cabină sau dacă vrea să tragă pătuțul lângă patul ei, să-i fie mai ușor să-l alăpteze.

Pentru mamele care vor să alăpteze, spitalul pune la dispoziție pompă electrică dublă ( imediat după folosință trebuie dusă înapoi la asistentă pentru dezinfectat, în eventualitatea că o altă mamă va avea nevoie de pompă). Eu am folosit pompa pe timpul șederii în spital, din cauză că bebe trăgea din sân cu mare poftă și mi-a făcut răni, până s-au vindecat, mi-a fost de un real folos și chiar m-a ajutat să cresc volumul de lapte. Pentru cine are nevoie de pompă, se găsește de închiriat în farmacii și la sfârșitul lunii asigurarea de sănătate rambursează costul.

Am fost sfătuită să folosesc o cremă simplă cu lanolină (eu aveam cumpărată o altă cremă pentru răni la piept, dar mi s-a spus că este total neindicat din cauza unei anume reacții negative, nu mai îmi amintesc motivul exact).
Să revin la momentul internării bebelușului, pentru vizită de noapte lăsam aprins o lumina slabă care se afla aproape de intrare. În același salon se află o chiuvetă și toaletă, dușurile se aflau pe hol, foarte frumos partajate și foarte intime.

Am văzut și copii rămăși singuri pe timpul zilei, la care părinții veneau doar seară în vizită, erau asistentele cele care se ocupau de copilași, le făceau duș și îi pregăteau de culcare. Pentru că bebe nu prea avea poftă de mâncare, surplusul de lapte îl donam (un lucru super pentru copilașii născuți prematur: au o ”bancă de lapte” în cadrul spitalului, unde stochează laptele donat).

Ceea ce m-a impresionat foarte tare a fost când am primit vizita în salon din partea unor ”bunici dragastosi” (termenul exact din franceză este Leș Mamys et Papys Calins), care erau la dispoziția copiilor internați de la oră nouă dimineața, până seară la oră 8, cu trei mici pauze în care se înlocuiau ”turele”, le aduceau jucării de la locul de joacă și chiar se jucau cu ei (în cazul nostru nu era necesar, pentru că bebe era prea micutel).
Despre locul de joacă: aveau voie doar copiii internați acolo, dar se puțeau împrumută jucării pentru copiii care veneau în vizită, cu condiția să fie restituite.

Pentru că nu a fost vorba decât de o gripă și analizele au avut un rezultat bun, am stat doar trei zile în spital.

O altă experiență de care am avut parte a fost în România, în vizită la părinți, cu primul nostru copil. Era pe timpul iernii și a răcit așa de tare că făcea febră și cel mai grav era că nu vroia să mance nimic și nici să înghită apa. Am mers la urgente la un spital din vestul țării, unde (pentru că aveam ceva cunoștințe) am fost primiți cu respect. Și în România sunt doctori de excepție, dar suntem ”blocați” într-un sistem care nu este întotdeauna în interesul bolnavului, ducem mare lipsă de oameni bine intenționați la conducere, care să investească în copilași (adulții de mâine/ viitorul țării).

Am fost internate (dacă îmi aduc bine aminte) într-o cameră cu un pat pentru copil mic și trei paturi de copii mai mari, dar în care am putut să mă odihnesc, atât eu, cât și copilașul. În cameră era o căldură cam prea mare pentru copilași ( dar decât frig, prefer căldură), nu aveam decât o noptieră în care nu aveam voie să lăsăm nimic afară pe ea, doar să punem înăuntru ceva mâncare/apa, sub pat să fie liber (nu aveai unde să ții o pijama sau ceva mai mult decât niște mâncare și hăinuțe la copilaș/pampers). Camera dispunea de o chiuvetă; toaleta și dușul erau comune pe etaj. Când mergeam la toaletă, trebuia să mă rog de colegele de salon să îl supravegheze pe copilaș să nu cadă din pat.

Am avut parte mereu de neplăcută experiență când trebuia să mă folosesc de minunații ”lei” ca să fie mulțumită și amabilă câte o asistentă. Am văzut cum se fac diferențe între naționalități, am văzut cum chiar și copiii abandonați sunt disprețuiți și dacă cineva vroia să facă o faptă bună să înveselească un copilaș, era luat pe sus de asistențe, ca și când sunt vinovați cu ceva că au avut ei părinți iresponsabili.

Ceea ce apreciez la România, este că mai întâlnești și medici interesați de binele omului și care nu se lasă până nu investigheaza orice lucrușor și orice idee, până se conving că totul este bine.


Postarea este scrisă de una din cititoarele În brațe la mami, ce a dorit să rămână anonimă

Foto C  J Sorg, Flickr


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments

Cursuri online “Școala de părințeală”