Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Efectele nocive ale consumului de alcool în timpul sarcinii sunt binecunoscute, însă există mult mai puține date despre consumul de alcool în timpul alăptării.

Cu siguranță majoritatea mamelor care alăptează nu sunt consumatoare cronice de alcool, însă multe mame își pun întrebarea firească dacă au sau nu voie să consume alcool, ocazional, în cantități moderate, pe perioada alăptării.

Alcoolul consumat de mamă se excretă relativ rapid în laptele matern, în cantități semnificative. Doza de alcool din laptele matern este sub 16% din doza mamei, fiind dependentă de cantitatea de alcool consumată de mamă (Infantrisk)  Pe de altă parte, conform dr. Thomas Hale, autoritatea în materie de farmacologie în domeniul alăptării și sarcinii deși „cantități semnificative de alcool se secretă în laptele matern. Nu este considerat nociv față de copil dacă durata și cantitatea de alcool sunt limitate” (Hale, T.)

Conform dr. Thomas Hale, „mamele care ingerează alcool în cantități moderate pot relua alăptarea de îndată ce au o stare neurologică normală”

Academia Anericană de Pediatrie consideră că „ingestia de alcool ar trebui minimizată și limitată la ingestie ocazională, dar nu mai mult de 0,5 grame per kilogram corp” ceea ce pentru o mamă cu o greutate de 60 de kilograme reprezintă aproximativ 59 de ml de tărie, 236 de ml de vin sau două beri. „Alăptarea ar trebui să aibă loc la minim 2 ore de la consum, pentru a minimiza concentrația în laptele ingerat de copil” (AAP)



Dr Jack Newman consideră că „un pahar sau două de alcool nu ar trebui să fie un motiv pentru a le spune mamelor pompați și aruncați laptele. Într-adevăr atâta timp cât mama nu este într-atât de zdruncinată încât să nu poată avea grijă de copil, ar trebui să continue să alăpteze” (Newman, J., 2014)

 

Este alcoolul un stimulent de lactație?

Unul din miturile care circulă în privința consumului de alcool în timpul alăptării e legat de potențialele efecte de stimulare a lactației pe care alcoolul le-ar avea. Acesta rămâne un mit, fiind infirmat de studii.

Mai mult, alcoolul consumat în cantități mari, poate inhiba temporar reflexul de ejecție a laptelui. Doze mai mari de 2 grame de alcool per kilogram corp pot bloca complet reflexul de ejecție a laptelui. Pentru o femeie de aproximativ 60 de kilograme ar fi vorba de  118 ml de tărie (ILCA, 2012).

Ideea  de alcool ca stimulent de lactație a pornit probabil de la o serie de studii care au arătat potențialul galatogog (de stimulare a lactației) al berii, substanța responsabilă nefiind însă alcoolul etilic, ci cel mai probabil o polizaharidă din orzul utilizat în fabricarea berii.

 

Concluzii:

  • Consumul ocazional de alcool, limitat la 1-2 pahare nu este contraindicat în alăptare
  • Consumul excesiv de alcool (în cantități mari) poate genera letargie, amețeală în cazul copilului alăptat, un studiu asociind consumul excesiv de alcool în perioada alăptării cu perturbări ale ritmului de creștere al copilului. Un studiu sud-african, ce a evaluat efectele consumului de alcool pe perioada alăptării la copii diagnosticați cu Sindromul Alcoolismului Fetal (ca urmare a expunerii prenatale la alcool), dar și copii fără acest diagnostic a arătat că în cazul copiilor diagnosticați cu Sindromul Alcoolismului Fetal (SAF), cei expuși la alcool și pe timpul alăptării au prezentat anomalii de dezvoltare mai mari decât copiii cu SAF ai căror mame nu au consumat alcool pe perioada alăptării. Totodată, consumul excesiv de alcool pe perioada alăptării se poate corela cu un impact negativ asupra IQ-ului verbal al copilului.
  • Consumul de alcool în cantități mari afectează starea de conștiență a mamei și implicit capacitatea de a avea grijă de copil. Este interzis ca mama (sau părintele care a consumat alcool) să partajeze același pat cu copilul.
  • Concentrația de alcool din sângele mamei și implicit din laptele matern este influențată de o serie de factori – cantitatea de alcool consumată, greutatea corporală a mamei ( o persoană cu o greutate mai mare metabolizează mai rapid aceeași cantitate de alcool consumată de o persoană cu o greutate mai mică),  conținutul stomacului la momentul consumului de alcool, cantitatea de țesut adipos, viteza cu care a fost consumat alcoolul.
  • Nou născuții au ficatul imatur, implicit o capacitate de metabolizare mai scăzută (la jumătate față de cea a adultului). Prematurii sunt supuși unui risc mai mare de toxicitate din acest punct de vedere.
  • Nivelurile de alcool din laptele matern reflectă nivelurile de alcool din sângele mamei. Odată ce concentrația de alcool din sângele mamei scade, scade implicit și cea din laptele matern. Alcoolul nu este o substanță care să rămână sechestrată în laptele matern, ca atare pomparea și aruncarea laptelui nu are niciun efect asupra cantității de alcool din laptele matern atâta timp cât mama are o stare de conștiență alterată sub influența alcoolului și nici nu se impune (pomparea și aruncarea laptelui) odată ce efectele alcoolului au trecut și starea de conștiență a mamei este normală.

Citește și despre alimentația mamei care alăptează

Referințe:

American Academy of Pediatrics, Breastfeeding and the Use of Human Milk, Pediatrics, March 2012, Volume 3

Breastfeeding and maternal alcohol use:
Prevalence and effects on child outcomes and fetal alcohol spectrum disorders.

May PA1, Hasken JM2, Blankenship J3, Marais AS4, Joubert B4, Cloete M4, de Vries MM4, Barnard R4, Botha I4, Roux S4, Doms C4, Gossage JP3, Kalberg WO3, Buckley D3, Robinson LK5, Adnams CM6, Manning MA7, Parry CD8, Hoyme HE9, Tabachnick B10, Seedat S4.

Infantrisk, Alcohol and Breastfeeding, accesat 20.12.2015

Hale, T. W., Medications and Mothers’ Milk, 2012, Hale Publishing (pp 417-419)

ILCA, Core Curriculum for Lactation Consultants, 2012 Jones & Bartlett Learning (p 332).

Newman, J., Pitman, T., Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman, 2014, Multimedia East Publishing

 

Updatat în 08.02.2017

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

1 Comment
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Citeste mai departe pe blogul meu despre acest subiect: […]

Cursuri online “Școala de părințeală”