Zilele trecute mi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat. Am avut o discuție, pe un grup, cu o mamă aflată într-o situație dificilă, extremă chiar, de alăptare. Am vrut să ajut în modul pe care eu l-am considerat discret și profesionist, dar s-a înțeles altceva, iar eu pe bună dreptate m-am simțit agresată. Am reacționat și eu arătându-mi mâhnirea și nedreptatea cu care am fost tratată deși ar fi trebuit să mă opresc și să las discuția să se poarte fără mine, ar fi fost cel mai bun semn de empatie. Pentru că dintre toți oamenii, probabil că tocmai eu ar fi trebuit să înțeleg ce simte o mamă care se află înr-o situație dificilă de alăptare și să acționez eu cu mai multă înțelepciune.
Mi-am dat seama analizând mai bine situația, că știm atât de puțin despre mamele aflate într-o situație extremă de alăptare și chiar și atunci când știm cum ar trebui să ne comportăm, poate că uităm. E ceva ce mă frământă de multă vreme, dar nu am îndrăznit să scriu prea mult pe tema aceasta, ca să nu fiu acuzată că demotivez mamele și vorbesc despre lucruri pe care nu vrem să le auzim despre alăptare.
Promovăm alăptarea (pe bună dreptate) ca fiind norma biologică a speciei, ca fiind ceva natural și firesc, ne naștem cu instinctul de a alăpta și de a fi alăptați, pomovăm ideea că e totuși un efort de voință, un proces de învățare, că poate nu e ferit de probleme (de regulă vorbim doar de ragade, angorjări, mastite și pusee de creștere), dar că se pot depăși, „e suficient să punem copilul la sân, cât mai des”. „Totul e să vrem” de câte ori nu am auzit această replică (și poate că fără să îmi dau seama, am rostit-o sau gândit-o la rândul meu)
Ce se întâmplă însă cu mamele care întâmpină dificultăți extreme în alăptare în ciuda dorinței enorme de a alăpta, în ciuda informațiilor avute? Mame ai căror copii au respins sânul, pur și simplu, sau nu l-au acceptat niciodată, mame care fac eforturi supraomenești ca să pompeze lapte matern cu speranța că poate vor putea să țină vreodată copilul la sân, mame ai căror copii nu au luat în greutate deși au stat non stop la sân, au respectat toate regulile convenționale ale alăptării și au fost nevoite să recurgă la triple feeding, mame (un procent mic, dar existent) care nu au reușit să genereze un volum de lapte adecvat prin stimularea convențională.
Mame ai căror copii nu au supt bine, din cauze care nu au fost identificate la timp, sau din cauze evidente (malformații, suferințe fizice, boli congenitale, etc.) iar lactația lor a „luat-o la vale” până în punctul în care au intrat în cercul vicios și perdant al completărilor cu lapte praf. Mame care au vrut ca alăptarea să decurgă bine ( se așteptau la asta , erau informate, știau regulile convenționale ale alăptării) dar totuși nu s-a întâmplat ca lucrurile să decurgă natural. Sau să fie bine de la început. Cu ele ce facem?
Ce știm despre aceste mame? Care au pornit la drum cu informații și voință, pregătite să întâmpine o relație fericită de alăptare, dar realitatea a arătat cu totul altfel? Ce simt aceste mame?
M-aș hazarda să spun că resimt un doliu, un doliu al alăptării, cu toate manifestările și etapele lui, adică cu șoc, negare, furie, depresie și într-un final acceptare. Cu izolare de ceilalți. Cu furie îndreptată spre sistemul acela medical care ar fi trebuit (da, chiar ar fi trebuit, era obligația lui) să protejeze alăptarea, către cei care au ajutat dar poate nu suficient (consultantul în lactație care „ar fi putut face mai mult”), furie îndreptată spre natură, furie îndreptată spre celelalte mame care reușesc și par că oferă sfaturi superficiale și fără sens, oricât de bine intenționate ar fi ele (acel simplu și natural „pune-l la sân” dar care nu funcționează). Cu furie îndreptată spre sine. Cu depresie și sentimentul devalorizării („nu reușesc să alăptez, deci nu sunt o mamă bună”).
Ca orice proces de doliu, pierderea relației proiectate de alăptare e un proces individual, neliniar și cu intensitate oscilantă. La un moment dat, ajungem la acceptare și împăcare cu sine. Când? Depinde de la persoană la persoană. Cunosc mame pentru care experienta nereușită a alăptării a fost atât de traumatizantă, încât au rămas blocate în furie direcționată spre alte mame și spre alăptare și promotorii ei, în general. Mamele acelea care se simt deranjate de propaganda firească de promovare a alăptării, de orice studiu care evidențiază beneficiile alăptării, de politicile OMS, mamele care se simt puse la zid de orice îndemn la alăptare și care le pun la zid pe mamele care promovează alăptarea, mamele deranjate de alăptare în public?
Să fim mai blânzi și să căutăm reacțiile lor în istoricul personal. Poate că undeva, a fost o dorință enormă de alăptare care s-a spulberat. Pe de altă parte, am întâlnit mame care au închis cercul, ieșind mai victorioase cu experiența și informațiile dobândite. Mame care au învățat atât de mult de pe urma experienței încât au continuat să facă o o vocație din asta, altele care deși nu au reușit să alăpteze au devenit promotoare ale alăptării, dorind ca alte femei să nu treacă prin ce au trecut ele.
Timp de 9 luni, alăptarea a fost pentru mine un dezastru, minunat în cele din urmă. Nici măcar nu se putea numi alăptare, ci hrănire triplă, mă chinuiam cu pus la sân, muls cu pompa electrică și suplimentat printr-un tub, de care și copilul a început să se sature pe la vreo 5 luni. Cumva am fost relaxată (cât de relaxată poți fi într-o astfel de situație, probabil datorită oxitocinei) și foarte încrezătoare că ceva bun va ieși din efortul meu. M-am izolat vreo 4 luni de zile în casă, doar că să nu întâlnesc persoane „toxice” care să mă abată din drum, spunându-mi că mă stresez prea mult sau îmi stresez copilul. Ai fi zis că sufăr de depresie post partum dacă m-ai fi judecat după felul în care arătam (dar era doar o aparență, eu aveam planul meu și mi-am atins în cele din urmă obiectivele și am celebrat victoria)
Mi-au trebuit 2 ani de zile, un seminar despre doliu și o discuție pe un forum, ca să înțeleg că am trăit și eu un fel de doliu. Un doliu al alăptării ideale și simple la care visam înainte să nasc. Al lui „pune copilul la sân și stai cât mai mult cu el”, care la mine s-a transformat în stat cu copilul la sân non stop, ajuns cu el la doctor la limita deshidratării și apoi implementat „protocolul” personal de relactare, hrănire la sân…cu orice preț.
Eu fac parte din categoria mamelor care „a închis cercul”, dând un sens experienței și transformând-o în ceva util, sper eu că și pentru alții. În ultimul an am avut ocazia să lucrez cu mame care s-au luptat cu probleme similare. Cu unele am reușit să ajungem la limanul hrănirii la sân, cu altele nu, cert e că am respectat obiectivele fiecăreia. Aș zice că am devenit fără să vreau un fel expertă în trucuri de alăptat în situații adverse, în situații anormale de alăptare. Întreabă-mă orice despre mules manual și pompat, compresii pe sân, combinații de galactogoge, tubulețe, ridicări de limbi, freuri și variații ale anatomiei orale cu impact asupra alăptării, readucerea copilului la sân și sunt șanse mari să știu. Plătesc un preț personal și profesional, acela că văd problemele înainte să se manifeste plenar, că poate m-am familiarizat mai mult cu partea „grea” a alăptării, decât cu partea frumoasă, desprinsă din reviste și poate că de multe ori pun răul înaintea binelui.
Uman vorbind, simt nevoia să scriu câte ceva despre ce ar trebui să spunem, să nu spunem, să facem, să nu facem față de mamele care trec prin situații dificile de alăptare.
„Numai cine nu vrea nu alăptează”
Am auzit fraza asta de la o doamnă, coordonatoare a unui ONG, care vorbea la o televiziune națională despre lansarea unui program de informare pentru mame (aveam să aflu ulterior că programul era și este susținut de un mare brand de lapte praf). Când am auzit fraza îmi venea să arunc cu telecomanda în televizor. Eram nepieptănată, nemâncată deși era week end și prânz, mă mulsesem deja de vreo 3 ori, sterilizasem pompa, spălasem sns-ul (aceeași rutină zilnică). Încercam cu disperare să scot cât mai mult lapte. Ca să îmi optimizez reflexul de ejecție la pompă, stăteam cu un feohn între genunchi, astfel încât căldura să bată pe sâni, cu mâinile țineam cupele pompei, o invenție proprie, ce mă făcea să par diperată, la propriu în ochii soțului meu. În ciuda eforturilor mele, copilul încă mai primea lapte praf.
Vroiam să alăptez, dar uite că nu, nu ieșea exact așa cum vroiam eu. Cumva, vorbele doamnei respective, care nu știa de fapt nimic complet despre alăptare s-au adeverit în timp, am vrut să alăptez, m-am chinuit vreo câteva luni și am reușit. Dar la momentul respectiv am simțit numai furie față de toți cei pe care îi auzeam spunând această replică „searbădă”. Și e într-adevăr o replică pe care noi, profesioniștii din domeniul lactației nu ar trebui să o folosim în niciun context. E de fapt o judecată de valoare, jignitoare și care nu integrează toate dimensiunile alăptării. E replica pe care o spun de regulă cei care vor să se spele pe mâini de faptul că nu au știut sau nu au putut să ofere un sprijin mai bun în alăptare.
„Îți chinui copilul”
Timp de câteva luni bunicii copilului veneau în vizită dar erau rugați să stea puțin. Versiunea oficială era că s-a născut mic pentru vârsta gestațională, iar asta îl predispune la infecții. În realitate, nu vroiam oameni lângă mine, care să mă abată din drum. Care să îmi spună că mă chinui sau că îmi chinui copilul.
Bine intenționați, gândindu-se la binele meu și al copilului, ar fi încercat să mă convingă să renunț, să simplific lucurile dând lapte praf. Invevitabil, cineva mi-ar fi spus că mă chinui atât pe mine, cât și pe copil. Nu aveam nevoie de astfel de distractori în drumul meu.
„Ieși afară și distează-te”
Personal, pe măsură ce lucrurile s-au mai îmbunătățit am constatat că ișeșirile, revederea cu persoanele dragi îmi făceau bine. Cred că e important ca mamele să înțeleagă acest lucru și faptul că deconectarea, privirea problemei din exterior și cu un pic de detașare mindful ar putea duce la îmbunătățiri notabile. Mare grijă însă la cum rostiți acest sfat. Pentru o mamă preocupată de situația atât de dramatică prin care trece, genul acesta de îndemn pare mai degrabă unul la uitare decât la relaxare
„Te înțeleg, și eu am trecut prin asta, m-am chinuit cu ragade, dar am pus copilul la sân și s-a rezolvat”
În momente în care interacționăm cu semeni aflați în dificultate simțim nevoia să spunem ceva de încurajare. E uman să ne arătăm compasiunea, să arătăm că ne pasă. Dar și în cazul de față e ca în cazul unei pierderi, dacă îmi permiteți comparația. Dificultățile unei mame care relactează sunt specifice și diferite spre exemplu de cele ale unei mame care s-a confruntat cu un episod de angorjare, chiar dacă individual fiecare percepe propria situație ca fiind cea mai dificilă. S-ar putea să fie frustrant ca mama care nu are copilul la sân să primească sfaturi de la mame care au alăptat fără probleme și să simtă că genul acesta de sfaturi nu sunt compatibile cu problema sa, că nimeni nu îi înțelge suferința, ba mai mult o minimizează. Pledez pentru existența unor grupuri de suport, reale, nu virtuale (atât de importante în alăptare) pe probleme specifice, în care mame cu experiențe similare să se reunuească și să își împărtășească experiența.
„E bine că măcar te poți pompa și dacă nu va mai accepta sânul, asta e, te poți pompa”
M-am simțit atât de descumpănită cnd am auzit această replică, de la o persoană care vroia să mă încurajeze și atât a putut să spună. Pentru mine nu era însă o opțiune, voiram copilul la sân și mă temeam tocmai de pierderea unei relații care să implice mai mult decât doar hrănire cu lapte matern. Vroiam soluții, iar genul acesta de replică m-a făcut să mă simt ca și cum persoana din fața mea îmi minimizează suferința, eforturile și îmi tai orice elan și speranță că se poate.
La un moment dat, întrebam pe un grup de diversificare, ce aș putea face cu laptele matern extra stocat, dacă l-aș putea utiliza printr-o minune, în mâncarea celui mic. O mamă a râs de mine și mi-a spus că sunt disperată. Poate așa părea din exterior, dar după 9 luni de chin, în care am trecut de la zero la hero (adică de la câțiva mililitri de lapte, la o supraproducție) nu mă puteam îndura să arunc la gunoi toată truda mea. În acel moment, mi-am dat seama că ajunsesem într-un punct în care nu credeam că voi ajunge.
În închiere aș vrea să spun că orice picătură de lapte matern contează. Că reușita vine atunci când ne setăm obiective SMART (din acelea măsurabile și realizabile, mărunte, pe care să le putem atinge ușor! „azi copilul a supt 5 minute din sân, nu îmi pierd speranța, față de ieri când nu stătea deloc la sân , e o foarte mare reușită „azi am scos cu 10 ml mai mult lapte decât ieri, e un lucru extraordinar, sunt pe drumul cel bun”), când celebrăm fiecare reușită, fiecare moment petrecut de copil la sân, fiecare mililitru de lapte matern. Atunci când ne valorizăm eforturile depuse pentru a alăpta, atunci când ne încurajăm de oamenii potriviți, care ne respectă deciziile, atunci când ne apreciem global ca mame și nu doar ca mame care alăptează sau nu, atunci când ne acordăm și momente de respiro.
Și în mod paradoxal, de cele mai multe ori reușita vine atunci când renunțăm să ne mai agățăm de rezultate, cu orice preț, și ne concentrăm mai mult pe drum decât pe destinația în sine. Îmi place să pun că am reușit să îmi ating obiectivele propuse deoarce am luat-o de la zero și mi-am restruturat tot ce credeam că înseamnă să fii mamă, am aplicat cele mai bazale tehnici de îngrijire a unui pui de om, glumesc spunând că am fost ca o femeie din triburile de vânători – culegători (purtam copilul, dormeam cu el lângă noi, îl alăptam la cel mai mic semn de foame, ajunsesem atât de interconectați încât nici nu trebuia să se trezească complet și îmi dădeam seama când trebuie pus la sân). Eram ca o femeie din triburile de vânători – culegători, dar cu o pompă și un sistem de nutriție la sân și vreo câteva tomuri despre tehnici de alăptare. Reușita mi-a adus un sentiment de solidaritate cu toate mamele din lumea aceasta, indiferent că au reușit sau nu să alăpteze.
Foto Daniel Lobo, Flickr, CC-BY
Buna,am citit cu mare interes si da,aveti dreptate exista furie ,eu desi 9 luni nici nu m-am gandit ca nu voi alapta,am vrut sa nasc natural,dupa ce dilatatia a mers foarte bine ,am ajuns la 10 dilatatie insa bebe nu a vrut sa iasa ,nici ajutat cu apasat pe burtica,dupa aproape 3 ore de incercat sa imping am fost bagata in cezariana urgent,bebe a inchitit un pic de lichid,a fost pe antibiotic 7 zile si acum suntem bine. Legat de alaptat,dupa o zi ,l-am pus la san,am sfarcurile mici,exista dar nu sunt asa ca niste „cuiere” sunt delicate spun eu….iar… Vezi mai mult »
Silvia, îți înțeleg durerea. Ai avut parte de un început dificil. Și nu ești vinovată cu nimic. Sunt situații în viață pe care nu le putem controla complet. Îndrăznesc totuși să te întreb dacă ai apelat la cineva care chiar să se priceapă la alăptare, la cineva specializat. Îmi dau seama din ceea ce îmi spui că sfaturile primite nu au fost neapărat cele mai potrivite. Nu trebuie să ai sfârcurile mari ca să alăptezi, nici nu trebuie să te îngrași foarte mult în timpul sarcinii ca să poși produce lapte. Laptele se produce pe alte principii. Îmi pare rău… Vezi mai mult »
Ce facem cu aceste mame? Foarte simplu… Le ostracizam si le spunem ca daca isi doreau cu adevarat sau ca depinde cat esti dispusa sa te sacrifici pentru copil. Eu am alaptat doar o luna si a fost cel mai mare chin al vietii mele, era sa innebunesc de atata durere. Am facut mastita de 3 ori in aceasta luna, imi curgea puroi din sani, mi s-au umflat ca niste mingi si s-au facut vineti!! Dureau atat de tare incat nu ma puteam misca. Ah, si sa nu uit de niste ragade uriase care intepau pana in creier. Cand se… Vezi mai mult »
Ar trebui sa facem un grup si pentru aceste mame. (ma numar printre ele). Din pacate, n-am gasit pic de empatie pe grupurile pro alaptare…Desi ar fi trebuit sa continui sa-mi iau informatiinde acolo, pentru ca nu? erau pro alaptare-exact ce din suflet vroiam sa fac si eu, am renuntat pentru ca imi dadeau o stare foarte proasta care imi afecta lactatia. Paradoxal, nu?
Eu am un grup dedicat cititoarelor site-ului si paginii. https://www.facebook.com/groups/746300592091257/ In regulament explic foarte clar de ce promovam alaptarea ca norma biologica si nu pot oferi informatii despre brand-uri de lapte praf, dar pe de alta parte dialogurile se poarta civilizat si regula e ca nimeni sa nu fie blamat. Uneori vina ne copleseste si ne blamam singure, alteori discutiile in mediul on line sunt fara substanta deoarece lipseste nonverbalul, paraverbalul si ce spunem noi dar si ce spun altii despre noi e foarte usor interpretabil in mod gresit. Eu cred ca cele mai utile ar fi grupurile de sprijin… Vezi mai mult »
Si eu fac parte din categoria mamicilor care, cu durere in suflet si multe sacrificii am reusit sa alaptez pana acum. Datorita unor frenuri care nu au fost banuite si identificate de nimeni din maternitate sau pediatru, disperam pe zi ce trece cand vedeam ca alaptatul nu decurge normal, ci greoi, cu ragade, canale infundate, protectii de silicon, pompat, lp supliment, copil agitat, stat la san cu orele. Dar cel mai dureros este, asa cum ati spus si dvs., ca ceilalti sa se uite la tine ca la o ciudata, si in loc sa te sprijine intr-un fel sau altul… Vezi mai mult »
Cred ca este primul articol in care mamele care nu reusesc sa alapteze nu mai sunt blamate si considerate comode, indiferente sau nepasatoare. Sunt insarcinata si multele mele prietene cu copilasi mici s-au impartit in doua tabere: cele care nu au reusit sa alapteze si cele care au reusit si s-au transformat intr-un soi de manuale de alaptare si judecatori in acelasi timp. Dincolo de stradaniile fiecarei femei, temerea mea cea mai mare se leaga de impactul unui alaptat dificil asupra atosferei din familie. Aici ma refer la sot si copil/copii. 9 luni de chin, aproape de depresie postnatala, mie… Vezi mai mult »
Cand am incercat sa citesc aceste randuri pentru prima data m-a apucat plansul… apoi am luat o pauza de spalat vase sa ma calmez si sa il pot termina. De ce? Pentru ca m-am regasit foarte tare in etapele doliului dupa alaptarea proiectata. Cum imi inchipuiam pe parcursul sarcinii ca o sa decurga lucrurile? Citisem ghidul de alaptare a lui Newman, fusesem la o prezentare la Totul despre mame si credeam ca daca tin copilul la san rezolv orice. Doar n-are ce sa mearga prost si o sa alaptez pana la 2 ani, nu ca alte mame care renunta devreme… Vezi mai mult »
Buna seara, am plans citind aceste randuri si ma regasesc in ele… Am un bebe de aproape 5l si ma chinui cu o alim mixta de la nastere, pompat si pus la san, biberon etc Am pl din spital cu info ca bebe e puturos si nu vrea sa pape, la san adormea mereu, stateam si 2h cu el la san si cand il lasam plangea. La pompa scoteam putin lapte, luam pastile galafor forte si galactogil si tot degeaba. Bebe vrea la san in continuare si il pun insa dupa ce trece jetul mai puternic incepe si plange, normal… Vezi mai mult »
Andreea, ai scris acest articol din punct de vedere al consultantului in alaptare. Dar din punct de vedere al psihologului? Crezi ca poate, pe undeva, in aceste cazuri dificile, ar putea fi vorba despre un blocaj inconstient? Ceva care poate ar merita abordat si din acest punct de vedere (care evident nu garanteaza succesul, dar care poate aduce o intelegere superioara a situatiei si poate si o integrare si acceptare a ei). M-ar interesa si un astfel de punct de vedere.
Da, si eu as vrea sa stiu daca e posibil sa existe o implicare emotionala, ceva nerezolvat acolo, cauze inconstiente ce ar putea fi rezolvate poate prin terapie?
În orice situație problematică cu care ne confruntăm în viață și în care simțim că nu mai putem accesa atât de ușor propriile noastre resurse, psihoterapia nu poate decât să fie de ajutor.
Buna seara! Vreau sa stiu si eu cum poti ajunge de la câțiva mililitri de lapte, la o supraproducție? m-am muls de 4 ori azi, la intervale diferite, si spre marea mea disperare, a treia oara am scos doar….7 ml!!! Am luat more milk, galafor, ceaiuri…nimic nu pare sa mearga.Galafor cred ca a declansat lactatia, dar a fost mereu insuficienta si acum ii dau 90-120 ml lapte praf si prea putin san, caci nu-i vine prea mult si deci nu sta la san… Descrierea facuta de tine mi se potriveste si mie perfect, sentimentele de disperare, furie sunt perfect adevarate,… Vezi mai mult »
Gabriela, Îmi este imposibil să îți ofer o strategie, individualizată vouă, de la distanță. Ar ajuta enorm să colaborezi cu un consultant în alăptare cu experiență în situația descrisă de tine. Legat strict de pompare, aș vrea să subliniez că în general cantitatea extrasă de lapte cu pompa, reflectă mai degrabă calitățile, perfromanțele pompei de sân și felul în care se potrivește sânului tău (și aici e o întreagă poveste). https://www.inbratelamami.ro/2014/12/mituri-si-marketing-anti-alaptare-cat.html De asemenea, dacă din diverse motive, producția a scăzut, a intrat într-o spirală descendentă (bebe nu a stimulat eficient sânul din diverse motive, aimentația acestuia e compusă și din… Vezi mai mult »
Nici acum nu pot da uitarii intrebarea impertinenta a unei doamne care m-a vazut ca nu-mi alaptez copilul ci ma mulg si ii dau cu biberonul: „CE, TI-E LENE SA ALAPTEZI?”. Cate mustrari nu am primit din partea rudelor mele pentru ca nu am pus copilul la san. Au reusit sa ma bage intr-o depresie minunata. Baiatul meu pur si simplu nu papa la san. Stateam 2 ore sa-i bag pe gat cu biberonul o cantitate mica de lapte muls. Inghitea mult aer si asta il impiedica sa manance….nimeni nu ma intelegea….a trecut…acum are aproape 3 ani si inca ne… Vezi mai mult »
Bebelușul meu nu a vrut la san niciodata. Era o bătălie constanta si singura data cand am încercat sa il forțez sa mănânce la san a plâns 20 minute. Poate cel mai mult de cand s.a născut, acum doua luni. Am decis ca nu imi voi înfometa copilul, așa cum am fost sfătuită, iar de atunci Darius e hranit cu formula. Discuțiile neîncetate pe subiectul ca eu imi hrănesc copilul cu biberonul l.a determinat pe soțul meu sa spună ca dc mai sunt întrebata, sa pun capat polemicilor si sa zic – da, suge la san. Si imi amintesc ca… Vezi mai mult »
Am citit articolul dvs acum ceva timp in urma si am plans….simteam ca cineva chiar intelgea prin ce treceam in incercarea mea de a-mi face bebelusul sa accepte sanul. Si atunci am luat-o ca pe o incurajare. Era inca un exemplu ca se poate. Aveam nevoie de asta intrucat toate persoanele din jurul meu ma descurajau ca nu am sa reusesc. Astazi am recitit articolul si m-am regasit in toate etapele. Insa astazi privesc cu alti ochi totul pentru ca am reusit sa imi fac baietelul sa accepte sanul. Dupa 3 luni de incercari. Dupa sute de ori de pompat… Vezi mai mult »
Deci ați reușit până la urmă. Mă bucur foarte mult, m-am gândit la dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru că ați împărtășit această minunată experiență cu noi, toate. Felicitări pentru perserevență, pentru faptul că ați avut răbdare.
Cel mai bun articol ever. Ma regasesc 100%. Mai nou, acum a aparut moda frenurilor restrictive si cica si fetita mea ar avea… bb 2l1s. Ceea ce vroiam eu sa te intreb, Andreea, ca tot scriai in articol, care este combinatia de galactogoge de efect? Eu am luat: galafor forte, pastile de schinduf, lacto +, more milk plus, ceai fares, ceai hipp, ceai de la DM, coctail ceai fenicul, chimion, anason. Le.am luat pe rand, nu in combinatii. Nimic nu a dat roade. Sa fiu, oare, imuna la toate substantele astea? Multumesc mult! Cristina
[…] străduit de-a lungul timpului să promovez alăptarea , cu respect față de toate mamele. La rândul meu am avut o experiență în alăptare ce m-a apropiat și de extazul reușitei (și ne…. Simt că asta mi-a dat avantajul ambelor părți ale baricadei și posibilitatea să am un discurs […]
Ma bucur nespus de mult ca ati scris acest articol. Doare mai putin cand stii ca cineva te intelege. A fost o mare durere pentru mine esecul, desi incepusem atat de bine! Nu vreau sa plictisesc cu povestea mea asemanatoare cu ce ati scris dumneavoastra, as dori doar sa stiu daca mai este posibila relactarea acum, cand bebe are 7 luni si mananca lapte praf de la 5 luni. As face efortul sa achizitionez un SNS , daca as sti ca exista o sansa macar. Daca era dupa mine demult vizitam un consultant in alaptare, dar la mine in oras… Vezi mai mult »