„Dar pe vremea noastră nu mai era nevoie de atâtea reguli de siguranță!?” „Ce atâtea reguli de siguranță, că pe vremea noastră nu se întâmpla nimic”
De câte ori nu ați auzit replicile acestea mai ales în discuții despre creșterea copiilor?
Dacă aș primi 1 leu de fiecare dată când am auzit asta, cred că nu ar mai trebui să merg la muncă în următorii zece ani. Țineți cont însă că pe vremuri erau mult mai puține mașini decât acum (pe vremea bunicii se circula alternativ numere de înmatriculare pare, respectiv impare. Deci mult mai puține mașini pe străzi, viteze mai mici). Pe de altă parte, România este la ora actuală pe loc fruntaș în privința numărului de victime ale accidentelor auto. Deci siguranța rutieră e unul din capitolele la care stăm foarte prost.
Acesta a fost unul din punctele de pornire ale discuției despre siguranța auto, pe care am purtat-o săptămâna aceasta la întrunirea grupului de sprijin în alăptare și parenting În brațe la mami, unde invitată a fost Andra Buzatu, mămică și ambasador al unui producător de scaune auto.
Siguranța auto nu este negociabilă, scaunele auto montate și utilizate corect fac diferența între viață și moarte în caz de incident auto.
Vă las mai jos câteva idei principale din cadrul discuției:
- Landoul nu asigură siguranța de care are nevoie un bebeluș pe parcursul călătoriei cu mașina, nefiind conceput pentru purtarea bebelușului în siguranță, în mașină. Alegeți scoica auto încă de la externarea din spital.
- Ținutul copiilor în brațe în timpul mersului este periculos. Chiar și la un impact la viteze care nouă ni se par reduse, poate avea efecte devastatoare. Copiii trebuie securizați în sisteme auto speciale, adaptate vârstei lor.
- Când știm că trebuie să trecem de la scoică la scaun auto? Urmăriți indicațiile producătorului, trecute în manualul scoicii auto. Limita maximă e atinsă pe de o parte de numărul de kilograme, pe de altă parte pot exista situații în care copilul nu a atins numărul maxim de kilograme prevăzut de scoică dar a depășit marginea superioară a scoicii auto. Și aici decizia se ia în funcție de indicațiile oficiale ale producătorului, care pot să difere. Spre exemplu, unii producători recomandă trecerea de la scoică la scaun auto atunci când creștetul capului depășește marginea superioară a scaunului, alții atunci când linia vârfului urechilor depășește o anumită zonă a scoicii. Citiți instrucțiunile și manualul scoicii auto!
- Nu cumpărați scaune neomologate, e o modă acum să cumpărăm lucruri de pe Aliexpress. Cumpărați doar sisteme de transport auto pentru copii omologate de Comunitatea Europeană. SUA are alte standarde de siguranță față de Europa. Alegeți scoicile auto și scaunele auto omologate pe Europa. Scoicile auto și scaunele auto pentru copii au un termen de valabilitate, până la care producătorul garantează siguranța lor (verificați manualul). Nu cumpărați așadar scaune auto și scoici auto second hand, indiferent de garanția că nu au fost implicate în vreun accident. Nu știți care e termenul lor de garanție și nu aveți nicio informație obiectivă despre felul în care au fost utilizate sau depozitate (aspecte care pot afecta în timp calitatea materialelor și siguranța sistemelor respective).
- Isofix sau prinderea în centură a scaunului? Circulă un mit printre părinți că isofixul este un sistem de prindere a scaunului auto, mai sigur decât centura. Avantajul isofixului este că asigură o montare corectă mai facilă. Scaunul auto montat corect în centură, conform indicațiilor producătorului asigură același nivel de siguranță ca și isofixul.
- Se discută foarte mult la ora actuală despre rear facing prelungit (poziționarea scaunului auto cu spatele la sensul de mers) . Pentru rear facing prelungit doar anumite scaune se pretează. Până la ce vârstă ar trebui să purtăm copilul în poziție rear facing, în scaunele ce permit acest lucru? Ideal până la 4 ani, maxim posibil până la 6 chiar 7 ani.
- O informație foarte importantă, de care puțini părinți știu (deși e trecută în manualul scoicilor sau scaunelor auto). În urma unui impact, cu viteza minimă de 10 km/h, scoica / scaunul auto trebuiesc schimbate chiar dacă nu au suferit daune evidente (nu au fost lovite în mod direct, nu par să fi suferit în urma impactului etc). De ce? Pentru că în urma oricărui incident de acest gen, scaunele auto / scoicile pot suferi daune interne care le afectează siguranța în viitor.
- În cazul unui incident auto, scoica / scaunul auto pot fi schimbate gratuit, în baza poliței RCA (prin deschiderea unui dosar separat de daună), cu condiția ca posesorul scaunului să nu fi cauzat accidentul.
Mai multe despre subiect puteți citi și în discuțiile de sub eveniment accesand acest link!
Și pentru că vine căldura (deja au apărut primele cazuri de acest gen), NU lăsați copiii nesupravegheați în mașină, nici măcar câteva minute. Citiți mai multe despre pericole aici
Exista si landou omologat pentru masina. In loc de scoica.