“Nu il invata leganat, pentru ca se va trezi noaptea si te va pune sa il legani”, “plange, vrea in brate e clar l-ai invatat asa”, “sub nicio forma sa nu il iei in brate cand plange pentru ca devine rasfatat” sau si mai rau “mi-am dat seama ca fetita plange doar de alint, am lasat-o sa planga, m-am ascuns de ea si s-a calmat. Bebelusii imediat te maniupleaza daca nu stii sa ii pacalesti”, “nu ii schimba scutecul pe timp de noapte, ca sa nu se mai trezeasca” Sunt replicile care mi-au bantuit primii pasi in viata de mama. Sunt emblema unei generatii de parinti, bunici si chiar cadre medicale, fara doar si poate bine intentionati cu totii, dar care te fac sa crezi ca pruncii nou nascuti sunt niste fiinte machiavelice ce nu au nimic in comun cu aparenta de candoare si inocenta.
Suntem printre mamiferele cu cea mai lunga perioada de gestatie, ceea ce face ca nou nascutii nostri sa fie cei mai neajutorati dintre toate speciile. Cimpanezii isi cara tot timpul puii, dorm impreuna cu ei pentru a-I ptea hrani pe timpul noptii. Noi, fiintele cele mai evolaute am inventat carucioare inteligente, patuturi care se leagana singure, vdieonterfoane care ne supravegheaza copiii de la distanta, jucarii cu aspect umanoid care vorbesc cu copiii nostri. Daca am analiza toate inventiile destinate copiilor, am constata ca “ajutate” de ele ne atingem pruncii din ce in ce mai rar. E ca si cum am face orice si am da orice numai ca sa nu ii luam atat de des in brate. Desi fiinta umana se dezvolta si prospera prin atingere (si o sa scriu o postare detaliata pe tema asta in care o sa reunesc toatre cercetarile care confirma acest lucru), norma ultimelor doua secole a devenit instrainarea de copil.
Sa fie oare dezvoltarea accelerata cea care ne-a instrainat de copiii nostri? A incercat oare puericultura (stiinta care se ocupa de studiul cresterii copiilor) sa fie o stiinta, sacrificand chiar obiectul studiului- copilul? Cum poti aspira la titulatura de stiinta daca nu operezi cu cifre si notiuni exacte? Cum asta a fost si aspiratia puericulturii s-a incercat introducerea notiunii de program. Fortat. De aici si pana la obsesiile noastre contemporane nu a mai fost decat un singur pas.
– La inceputul secolului 20, in incercarea de a „stiintifiza” psihologia behavioristul John Watson, in calitate de presedinte al Asociatiei Americane a Psihologilor a declarat razboi afectivitatii, impunand o paradigma rigida in cresterea copiilor, sub pretextul ca prea multa iubire parentala dauneaza
– Odata cu primele demersuri de stiintifizare a cresterii copiilor s-a constatat ca un copil purtat in brate tot timpul de parinti e mai greu de studiat, decat unul pus deoparte intr-o cutie; Pana la a li se spune mamelor sa nu isi mai ia copiii in brate, nu a fiost decat un singur pas; Astfel, mamele au fost sfatuite sa isi ia copiii in brate doar dupa un anumit program. Daca plansul bebelusului (fie el de foame sau de durere) contrazicea programul prestabilit mama era sfatuita sa isi lase copilul sa planga;
– Apogeul aberatiilor menite sa rupa legatura fireasca mama – copil a venit de la un asa zis om de stiinta care le avertiza pe mame asupra riscului ca pruncii luati in brate cand plang sa devina infractori sau sa ajunga la scoala de corectie;
– Caruciorul apare in epoca Victoriana, fiind inventia lui William Kent, care in 1733 a nascocit o metoda ingenioasa de a-si deplasa copiii. Odata ajuns pe teritoriu american, caruciorul devine obiect de marketing intens, fiind vandut ca obiect revolutionar menit sa ajute mama. Caruciorul face astfel tranzitia de la generatiile de copii purtati in bratele mamei la copiii transportati intr-un spatiu inchis si strain;
– Laptele praf si hranirea cu biberonul au aparut ca metode “stiintifice” de hranire a copiilor, raspunzand nevoii parintilor si medicilor de a sti cat mananca de fapt copilul; Apogeul biberoanelor incepe in anii ’50 si continua cu miscarea feminista, astfel ca in anii ’60 – ’70 alaptatul devine doar o ciudatenie etalata de hippioti
– Teama de contaminare microbiana a fost un alt motiv pentru care mamele erau incurajate sa limiteze contactul cu copilul, nestiindu-se la vremea respectiva ca toxiinfectiile grave de care sufereau zeci de mii de copii erau de fapt generate de impuritatea apei;
– Acelasi motiv a dus si la introducerea unui program strict de alimentatie a bebelusului, contrar modului in care fiinta umana s-a hranit de-a lungul miilor de ani de evolutie (prin alaptare la cerere).Se considera drept cauza a infectiilor intestinale intervalul neregulat dintre mese, ca atare s-a introdus “obligativitatea” hranirii copiilor la 3-4 ore, in dezavantajul evident al copiilor cu alte nevoi alimentare. Contactul dintre mama si copil este si mai mult limitat, suptul pentru confort find astfel total exclus din alimentatia unui nou-nascut; Nu va suna asadar familiar un scenariu de egenul “copilul trebuie sa manance o data la 2-3 ore timp de x minute”, sauparadoxul enuntat de medical meu de familie “alimentatia la san se face la cerere, dar nu mai devreme de 2 ore?!”
Si primul meu pediatru tot asa mi-a recomandat. La cerere dar nu mai des de 3 ore. Ce o fi in capul lor ?!
Ce o fi în capul lor? Eu sunt mai optimistă de fel și sper că la mijloc este DOAR o lipsă de informare a cadrelor medicale. La un moment dat se considera că hrănirea la program (pe modelul hrănirii cu lapte praf) este litera de lege. Din păcate informația actualizată privind importanța alăptării la cerere nu a ajuns la toate cadrele medicale (în facultate nu se abordează extensiv problemele legate de lactație, trainingurile și informațiile privind hrănirea nou născutului vin pe filiera companiilor producătoare de lapte praf) și așa se face că până și oamenii de bună credință mai dau… Vezi mai mult »
Mi se par aberatii! Si mie imi spun diverse persoane ca vai ce prost il inveti il iei in brate mereu, il adormi in brate, il plimbi in brate etc… so? Bubulinul meu are 4 luni si e curios nu mai sta linistit pe pat si mi se pare foarte normal sa il ajut sa descopere tot ce e nou si frumos. Si da, cand nu e la mine in brate, e la tati in brate 😀 . Copilul se simte bine, se dezvolta mai repede decat graficele minune de prin cabinetele medicale, este activ si fericit! Si daca ghemotocul… Vezi mai mult »
Eu cred ca tendinta noilor trenduri in parenting este sa mergem dintr-o extrema proasta in alta extrema ( la fel de proasta). Consider ca echilibrul este cel mai bun! Desigur ca vom lua bebelusii in brate cand plang , ca pe langa nevoile de baza precum mancare/caca/pipi/somn mai au si nevoie de conectare cu mama. Dar asta nu inseamna ca dupa o anumita varsta acestia nu se vor obisnui in brate si o sa inceapa sa ne manipuleze! CIne crede asta este naiv, dupa parerea mea. Copii mici sunt cu adevarat mari manipulatori, o fac prin legea firii, prin harul… Vezi mai mult »
Andreea, eu cred în capacitatea fiecărei familii de a-si gasi echilibrul si de a alege stilul de parentaj care I se potriveste. Pe de alta parte aceste alegeri sunt facute de adulti si nu intotdeauna ce e bun pentru copil e confortabil si pentru parinte. De multe ori, din lipsa de informatie, din lipsa de sprijin, din incapacitatea de a gasi solutii alegem variant cea mai comoda pentru noi, nu neaparat cea mai buna pentru copil. Nici eu nu cred in extreme, pe de alta parte nici nu cred in copii manipulatori. Termenul de „manipulare” este prea dur, hai sa… Vezi mai mult »
Super de acord!
Si eu cred ca fiecare familie trebuie sa isi gaseasca echilibru insa ce se incurajeaza foarte mult e ca deciziile sa fie luate dupa o informare ampla si corecta/surse de incredere. Parerile personale nu tin loc de studii bine documentate. Ca sa vorbesc din experienta personala raportandu-ma la ce ai punctat mai sus – alaptez un bebe de 1 an si 6 luni, exclusiv pana la 6 luni, la cerere in continuare:) Nu a avut niciodata colici, nu am nici o noapte alba doar cele din maternitate de emotii :P, a avut perioade cand statea si cateva ore la san.… Vezi mai mult »
Ma pregateam sa scriu un comentariu elaborat dar commentul Andreei acopera cam tot ce vroiam sa zic. Big like din partea mea. Si eu cred ca echilibrul intre cele 2 extreme e solutia. Am 2 copii de 2, respectiv 5 ani si sigur ca ii tin in brate dar asta nu inseamna ca dormim toti 4 in pat!:) Citim povestea de seara, ne alintam, dam pupicul de noapte buna si dupa aceea adorm in camera lor fara probleme!