În 1974, Edward Tronick, profesor de Psihologie la Universitatea Massachusetts din Boston, dădea publicității ceea ce avea să fie unul din cele mai replicate experimente din psihologia dezvoltării, The Still Face Paradigm, vizând legătura mamă copil. Cu posibile implicații asupra dezvoltării creierului copiilor și relația cu mama în contextul mamei cu depresie.
Tronick, autor al mai multor cerectări în domeniul sănătății mintale materne și a felului în care aceasta impactează dezvoltarea emoțională a copiilor, descria la vremea respectivă un fenomen în care, după 3 minute de interacțiune cu o mamă neresponsivă, copilul mic începe să plângă și să devină agitat, încercând în mod repetat să readucă interacțiunea cu mama la nivelul obișnuit de reciprocitate. Când aceste încercări repetate ale copilului de a obține un răspuns din partea mamei sale eșuează, copilul se retrage la rândul său din interacțiune, orientându-și fața și corpul din direcția mamei, afișând totdată o expresie facială retrasă. (mai multe puteți citi și aici)
În video-ul de mai jos e exemplificat experimentul Still Face, cu explicații ale lui Edward Tronick
Ce ne arată rezultatele acestui studiu?
- Că mintea bebelușilor noștri nu este o tabula rasa (o tablă ștearsă), așa cum se credea în urmă cu patru decenii (gândire ce persistă din păcate și în prezent în anumite contexte).
- Că bebelușii și copiii mici sunt implicați în interacțiuni sociale complexe cu figurile principale de atașament, fiind extrem de responsivi la emoțiile , reactivitatea și modul de interacțiune cu mama și având abilitatea să își regleze comportamentul în funcție de tiparul interacțiunii sociale. Și asta le influențează dezvoltarea creierului. De altfel, cercetări contemporane vorbesc despre existența neuronilor oglindă și la oameni (neuroni ce se activează atunci când acționăm, dar și atunci când observăm activitatea respectivă efectuată de către altcineva). Studiile sugerează că sistemul neuronilor oglindă se dezvoltă înainte de vârsta de 12 luni, constituind un element ce ajută copilul să decodifice acțiunile celorlalți. E de menționat și faptul că Paradigma Still Face a fost testată inclusiv pe nou născuți, unele studii arătând răspunsuri consistente cu aceasta chiar și la nou născuți de câteva ore.
- Că legătura mamă și copil presupune reciprocitate ca bază a dezvoltării. De altfel, consensul la ora actuală a validat faptul că după naștere, principalele experințe cu rol formativ în dezvoltarea creierului sunt furnizate de relația și interacțiunea dintre bebeluș / copilul mic și adulții din viața sa. “Începând imediat după naștere, interacțiunile tipice de tipul <<servește și întoarce>> ce au loc între bebeluși și adulții care îi îngrijesc afectează formarea de conexiuni neuronale și circuitele creierului în dezvoltare”. (2008, Harvard University). Mai multe despre cum se dezvoltă creierul copiilor puteși citi aici și aici
Experimentul lui Tronick deschide discuția către alte direcții. Se poate observa că odată reluată interacțiunea mamă – copil, copilul revine la comportamentul său normal. Ce se întâmplă însă în cazul copiilor, pe parcursul interacțiunilor disfuncționale cronice? Ce se întâmplă în cazul mamei cu depresie? ( de aici și importanța abordării acestei tulburări , de aici importanța suportului emoțional oferit mamei). Ce se întâmplă în cazul utilizării excesive a gadget-urilor? Cât de mult interferează ele cu răspunsul pe care îl oferim copiilor noștri, în interacțiunea nonverbală cu aceștia?
Rămâne să aflăm. Unul dintre studiile în derulare ale departamentului condus de Edward Tronick vizează măsurarea unor indicatori precum ritmul cardiac, rata respirației, modificări hormonale la nivelul salivei în contextul situației Still Face.
Mai multe explicații pe tema acestui subiect (utile specialiștilor în domeniu) puteți citi în această recenzie sistematică
Foto Pinterest