V-ați gândit vreodată care este rolul bunicilor în viața copiilor voștri? Cum implicarea lor în creșterea nepoților este un aspect selectat de evoluție și care le asigură longevitatea celor în vârstă?
Antropologul Kirsten Hawkes a dezvoltat ceea ce numește Ipoteza bunicii, demonstrată chiar prin apel la un model matematic. Hawkes a arătat că femeile, au trăit dintotdeauna mai mult deoarece există un avantaj semnificativ din punct de vedere evolutiv, pentru întreaga familie, atunci când bunica își face simțită prezența. De la orginile umanității se pare că bunicile aveau un rol esențial în familie – culegerea hranei, creșterea celor mici și întărirea coeziunii sociale în familie. Nepoții ai căror bunici se implicau în creșterea lor, aveau se pare șanse mai mari să supraviețuiască. Conform lui Hawkes, prezența bunicilor (de gen feminin) în viața nepoților a făcut ca noi să beneficiem, de-a lungul evoluției, de un creier mai mare, de legături sociale mai puternice și chiar de o dublare a speranței de viață. Mai multe informații pe acest subiect puteți citi în acest articol, sintetizat de Raluca de la Kiddyshop . Mai jos, regăsiți ideil princiapel din el, traduse în română:
- Elefanții sunt conduși de cele mai în vârstă femele pentru că acestea pot determina cel mai bine pericolul real. Balenele ucigașe femele mai trăiesc încă 40 de ani după ce nu se mai reproduc, pentru că sunt liderii grupului.
- Ceea ce ne duce la rolul evoluționar benefic al bunicilor. Antropologii numesc acest rol „Ipoteza bunicii” și a fost demonstrat științific că femeile trăiesc mult pentru că dacă aceasta se întâmplă, există pentru familie un avantaj signifiant de supraviețuire. Din vremuri vechi copiii care au fost îngrijiți și de bunici au avut mai multe șanse de supraviețuire. Dr. Hawkes susține că bunicile au ajutat să avem noi ca oameni creier mai mare și să ni se dubleze durata vieții. Ea spune că BUNICILE NE FAC OAMENI.
- Ritmurile de somn umane sunt create tot pentru supraviețuire, când sunt respectate în mod natural. Noaptea e periculoasă. În orice trib mereu sunt treji noaptea aproximativ 40% dintre membri. Bătrânii adorm mai devreme, nu dorm atât de adânc, se trezesc mai ușor, se trezesc mai devreme și au nevoie de mai puțin somn. Tinerii se culcă mai târziu în mod natural (chiar și in triburi), dorm mai adânc și se trezesc mai târziu.
- Bătrânii trebuie să trăiască mult pentru a putea să dea mai departe noii generații experiența acumulată. Dar bătranii se și sacrifică pentru comunități. Când vremurile sunt grele, bătrânii muncesc mai mult, mănâncă mai puțin și au grijă de copii. Atunci bătrânii trăiesc mai mult, să ajute comunitatea.
- Cercetările au arătat că oamenii trăiesc mai mult când depun efort, când consumă mai puține calorii, când au conexiuni sociale puternice și un puternic simț al datoriei. Când vremurile sunt bune și mâncarea e abundentă, bătrânii trăiesc mai puțin, într-un fel pentru a putea face loc populației în expansiune. Cercetările arată că de vină e sentimentul că societatea nu are nevoie de ei.
- Oamenii se dezvoltă optim când se simt necesari, și asta se aplică și copiilor. Conexiunile sociale puternice pe parcursul vieții sunt atât de importante încât cercetările arată că singurătatea este un factor la fel de grav ca drogurile. Supraviețuirea noastră depinde de a avea un rol esențial și apreciat în viețile celorlalți.
Câteva idei pe care le las și eu legat de citirea acestui articol
- Confirmă ceea ce știm din perspectivă antropologică despre modelele de îngriire a copiilor în primii ani de viață. De fiecare dată când vă întrebai cum rezistau mamele să alăpteze muli ani, să ofere îngriire continuă în primii anii de viață copiilor, să mențină o proximitate mai mare cu aceștia decât în contemporaneitate, ei bine? aveau bunici. Exista fenomenul de co-parentalitate – familia extinsă se implica activ în creșterea copilului ceea ce oferea o mult mai mare libertate mamei și mult mai puțină presiune.
- Dacă vă întrebați de ce oameni trecuți de o anumită vârstă își permit să își dea cu părerea asupra felului în care vă creșteți copilul, ei bine se pare că e tot un aspect evoluționist. O reminiscență a vremurilor în care bunicii aveau un rol esențial în creșterea copiilor.
Cum sunt bunicile din ziua de azi?
Din păcate în multe familii contemporane menirea bunicilor s-a prevertit. În multe familii bunicii sunt fie inexistenti (refuză sau nu pot să ofere ajutorul, ceea ce ne îndepărtează de fapt de modelul antropologic ce a făcut ființa umană să evolueze (acel „village” în care comunitatea prelua de la un punct îngrijirea copiilor și permitea părinților să se reintegreze și în alte roluri).
Extrema este reprezentată de bunicii contemporani care sunt un fel de părinți secundari, eforturile lor sunt să se substituie parintilor de drept, de fapt o continuare a relației ambivalenete de atașament pe care o dezvoltat-o cu propriii copii, sau poate o formă narcisică de compensare a acelor vremuri în care au fost părinți dar nu s-au implicat suficient de mult în viața copiilor. În acest sens studiile arată că presiunea cea mai mare pusă pe mame (din perspectiva „sfaturilor” pe care acestea le primesc vine din partea familiei)
Foto Honza Soukup, Flickr