Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Cu alăptarea lui T. lucrurile nu au stat deloc ușor din punct de vedere al producției de lapte. A fost un drum plin de provocări de la o producție scăzută aproape spre zero în urma unui management greșit al alăptării (reușeam să mai extrag doar 10 ml cu pompa, iar T primea preponderent completare cu lapte praf) până la alăptare exclusivă punct în care am ajuns în jurul vârstei de 3 luni, după ce gradual am reușit să îmi cresc producția de lapte și să scot treptat suplimentul de lapte praf. Pentru că problemele noastre au fost complexe și pentru că T. nu a avut niciodată un supt eficient am avut nevoie de o abordare complexă și de anduranță. Mult timp am făcut ceea ce se cheamă triple feeding, adică l-am hrănit la sân, i-am oferit suplimentul cu sns-ul, tot la sân, iar imediat după hrănirea lui stimulam producția prin pompat. Interesant este că stimulând astfel lactația am ajuns să să extrag mai mult decât aveam nevoie și mai mult decât sperasem vreodată. Nu mi-am dat seama în acel moment, pentru că stocam tot ceea ce scoteam în ideea că dacă se întâmplă ceva la un moment dat, cu alăptarea, voi avea lapte matern pe care să îl pot oferi.

Și aici e de fapt ideea la care vreau să ajung. M-am trezit cu o cantitatea mult prea mare de lapte matern stocat, pe care nu am mai reușit să îl folosesc, oricât de mult am încercat să îl utilizez în hrana de diversificare. De completare nu s-a mai pus problema odată începută diversificarea, așa că laptele respectiv a rămas la congelator. Nu îmi imaginez că unei persoane care nu a trecut prin ce am trecut noi, i-ar fi ușor să înțeleagă cum am putut să țin un congelator plin cu lapte matern, ocupat vreme de patru ani și ce legătură emoțională s-a creat între mine și acele pungi de lapte (pare chiar amuzant să citești așa ceva, mai ales dacă nu ai trecut printr-o astfel de experiență). Dar pur și simplu nu m-a lăsat sufletul să arunc laptele respectiv. De donat nu s-a pus problema în acel moment (nu aveam și nici nu avem încă o bancă funcțională de lapte matern), iar apoi am depășit termenul admis pentru stocarea în siguranță. Am tot sperat că îl voi putea dona pentru cercetare, dar nu face nimeni astfel de studii în România.

Așa că ieri, după aproape patru ani de zile mi-am făcut curaj și am dezghețat o punguță de lapte matern. Pentru ce am folosit laptele? L-am aplicat pe păr în timpul spălării. De fiecare dată când mă spăl la coafor fac și un tratament cu proteină de lapte (bovin), singurul tratament care mi-a făcut părul să arate extraordinar după trei sarcini, imediat cinci ani de alăptare și decolorări ale părului.



Ce mai puteți face dacă vă aflați în stuația mea și totuși nu vă lasă sufletul să aruncați laptele matern stocat dar al cărui termen de stocare a fost depășit? Iată câteva idei pe care le-am găsit pe Pinterest:

Loțiune de corp (găsiți aici o rețetă de loțiune de corp cu lapte matern)

Scrub cu lapte matern (rețeta aici)

Săpun cu apte matern (rețeta aici)

Bijuterii cu lapte matern

Revenind cu picioarele pe pământ, nu știu dacă voi reuși să fac săpun de casă spre exemplu din laptele matern, sau dacă îmi va plăcea să am o loțiune de corp pe bază de lapte matern. Vă sfătuiesc să nu încercați genul acesta de produse pe cei mici dacă ați depășit cu foarte mult timp durata maxim recomandată de stocare a laptelui matern, sau să folosiți produsele voi înșivă în cazul în care aveți o piele sensibilă și vă e teamă că nu va reacționa așa cum vă așteptați. Cel mai probabil nu veți întâmpina probleme, însă nu avem niciun studiu în acest sens. Ce știm este că actvitatea anumitor componente din laptele matern se inactivează prin stocare îndelungată.

Ce pot să vă spun despre laptele stocat acum 4 ani la -20 de grade? Că după atâta timp nu mai are miros de lipază (care în cazul laptelui meu era sesizabil chiar la scurt timp de la extragere și foarte pregnant), că nu miroase a acru sau a ceva stricat, că grăsimea încă se decantează.

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments

Cursuri online “Școala de părințeală”