Dacă aș spune mamelor din lumea aceasta că tânjesc după o baie caldă, majoritatea ar înțelege, doar vorbim un limbaj comun. Nu am mai avut parte de luxul de a mă bucura în tihnă de beneficiile relaxante ale unei băi, de vreo trei ani. Mai întâi, sarcinile m-au făcut să renunț, din cauza hipertensiunii, la acest obicei, apoi, de fiecare dată după naștere, băile sau dușurile s-au transformat (vorba unui meme ce circula pe Facebook), în sporturi olimpice: fanii, adică copiii mei îmi strigă numele și mă încurajează să bat recordul pentru cel mai scurt duș din lume.
Chiar și așa, încerc să fac tot posibilul să integrez aceste momente de relaxare în rutina mea zilnică. Pentru maximul de relaxare raportat la unitatea de timp, mă folosesc de beneficiile uleiurilor esențiale.
Favoritul meu este fără doar și poate, uleiul esențial de Lavandă, pe care am început să îl iubesc cu adevărat în ultimul trimestru de sarcină, ca ajutor de nădejde atunci când somnul nu vroia să își facă simțită prezența.
Uleiul esențial de Lavandă mă ajută să mă relaxez profund și detensionează musculatura obosită după o zi de purtat copilul în brațe. Uneori, mai adaug în rutina de relaxare și uleiul esențial de Tămâie (asta pentru situațiile în care îmi doresc să fiu relaxată, dar totuși cu picioarele pe pământ).
Uleiurile esențiale au efecte deosebite asupra creierului nostru și asupra felului în care procesăm emoțiile (acționând asupra aceleiași zone din creier unde sunt procesate atât senzațiile olfactive cât și emoțiile pe care le simțim – sistemul limbic). Așa că vă încurajez să includeți în rutina voastră de relaxare, pentru un efect cât mai rapid, uleiurile esențiale. Utilizarea uleiurilor esențiale în apa de baie este unul din cele mai populare moduri de a ne bucura de efectelek lor benefice, deoarece le inhalăm, dar ajung în același timp în contact și cu pielea de unde sunt absorbite în fluxul sangvin.
Cum le puteți utiliza?
- Nu adăugați uleiurile esențiale direct în apa de baie (deoarece nu se vor omogeniza în aceasta și vor pluti la suprafața apei)
- Diluați-le înainte într-o substanță cu rol emulgator. Poate fi miere, lapte, sare de Himalaya, sare de baie, săruri Epsom, glicerină, chiar și gelul de duș favorit. Eu adaug de regulă 5 picături de ulei esențial în pumnul în care am strâns gel de duș, într-un pahar cu lapte, într-o lingură mare de miere sau în echivalentul unui pumn de sare de Himalaya. La anumite uleiuri, mai puternice ca aromă, mă limitez la 1 picătură (Geranium, Ylang Ylang sau Trandafir)
- Dacă preferați să faceți duș în loc de baie, puteți adăuga câteva picături de ulei esențial pe pereții căzii de baie sau a cabinei de duș, aburul urmând să vă ajute să vă bucurați de aroma uleiului esențial.
- Uneori, când uit să adaug uleiul esențial diluat, în apa de baie, torn o picătură în căușul palmei și inhalez astfel aroma.
- Folosiți uleiuri esențiale de calitate, testate și certificate de producător ca fiind pure și cu grad terapeutic.