Se poate relua alăptarea după ce a fost oprită cu Dostinex? E o întrebare pe care am primit-o în ultimul timp de la mame și personal medical deopotrivă. Așa că acest articol este pentru voi. Răspunsul pe scurt, este da, se poate relua alăptarea.
Cuprins :
Ce este Dostinex?
Dostinex este un medicament ce conține o substanță activă numită cabergolină, un derivat de ergot.
Acest medicament este folosit în tratamentul unor afecțiuni precum Parkinson și hiperporlactinemia, dar și pentru ablactare. Adică oprirea lactației după naștere, la mamele care din diverse motive nu pot sau nu doresc să alăpteze.
Medicamentul oprește lactația prin scăderea nivelurilor de prolactină, un hormon esențial în producerea de lapte matern.
Pentru a inhiba instalarea lactației voluminoase (lactogeneza II), este necesară o doză unică (0,5 – 1 mg) în prima zi după naștere. Pentru a suprima alăptarea deja instalată, sunt necesare 2 doze zilnice timp de 2 zile.
Am scris mai multe despre decizia de a opri alăptarea cu medicamente.
Siguranța reluării alăptării după Dostinex
În ultima vreme am primit mesaje de la mame care după ce au luat Dostinex s-au răzgândit și au dorit să reia alăptarea. Și întrebarea care se pune este cât de sigur e ca mama să ofere lapte matern bebelușului după ce a luat acest medicament.
Nu avem studii despre transferul Dostinexului în laptele matern uman, dar datele de farmacokinetică indică faptul că substanța activă din medicament poate ajunge teoretic în laptele matern în cantități foarte mici, însă nesemnificative din punct de vedere clinic. Ca atare nu ar trebui să fie o problemă reluarea alăptării dacă mama s-a răzgândit.
Nu s-a raportat niciun efect advers la nou născuții ai căror mame au reluat alăptarea după o singură doză de Dostinex, conform specialiștilor de la E-lactanica.
Aceeași sursă recomandă, în cazul în care se dorește reluarea alăptării, ca mama să o facă cât mai curând după administrarea medicației, pentru a minimiza efectele ei inhibitoare asupra lactației.
Ca o precauție, în cazul în care s-au luat mai multe doze de Dostinex pentru oprirea lactației, specialiștii Infantrisk recomandă pomparea și aruncarea laptelui în primele 12 ore după administrare. Se recomandă și monitorizarea bebelușului pentru semne de letargie sau insomnie, gură uscată sau constipație. În absența acestor simptome nu ar trebui să fie nicio problemă pentru bebeluș să primească lapte matern.
Vă las mai jos răspunsul echipei de la Infantrisk Center, centrul specializat în farmacologia pe timp de sarcină și lactație, privind reluarea alăptării la o mamă ce a luat mai mult de o doză de Dostinex.
Ce ne spun dovezile științifice?
Dacă ești medic și monitorizezi o mamă ce dorește să reia alăptarea după administrarea de Dostinex, iată ce studii avem care să susțină favorabil această decizie:
- O mamă care a primit ibuprofen și doze mici de cabergolină (0,125 mg zilnic timp de 2 zile) în a cincea zi postpartum, timp de două zile, pentru a trata o angorjare severă a sânilor însoțită de ragade, a reușit să reia alăptarea două zile mai târziu, alăptând și în a 13 a zi (Coban et al., 2021)
- Nu au fost observate probleme pe termen scurt sau lung la un sugar alăptat de o mamă cu hiperprolactinemie care lua cabergolină săptămânal. (Popescu et al., 2022)
- O femeie însărcinată a fost diagnosticată cu un adenom hipofizar nefuncțional. Aceasta avea un nivel seric de prolactină ușor crescut, de 467 mcg/L. Tratamentul cu cabergolină 0,25 mg de două ori pe săptămână a fost început în al doilea trimestru de sarcină și a continuat timp de 2 săptămâni postpartum. La 3,5 săptămâni postpartum, nivelul seric al prolactinei era de 16 mcg/L, iar în primele 8 săptămâni postpartum producea doar câteva picături de lapte. Folosind o pompă electrică de sân, producția de lapte a crescut la peste 800 mL pe zi până la 21 de săptămâni postpartum. La 30,5 săptămâni postpartum, nivelul prolactinei serice era de 27 mcg/L. (Bartell, 2020)
- Cabergolina poate fi utilizată, în doze mici, în cazuri atent selecționate și în tratamentul hiperlactației (producției prea mari de lapte). Fără să fie, în mod evident necesară întreruperea alăptării. (Johnson et al., 2020)
În concluzie, dacă mama se răzgândește după ce a luat Dostinex pentru oprirea lactației poate relua alăptarea. Atâta timp cât bineînțeles nu e într-una din foarte rarele situații în care alăptarea este contraindicată la modul absolut. Este foarte probabil ca revenirea lactației după Dostinex să se facă gradual și să necesite ajutor de specialitate prin sprijinul unui consultant în alăptare.
Referințe:
Referințe:
APILAM. (n.d.). Cabergoline. e-lactancia. Retrieved April 23, 2025, from https://e-lactancia.org/breastfeeding/cabergoline/product/
Johnson, HM., Eglash, A., Mitchell, KB., Leeper, K., Smillie, CM., Moore-Ostby, L., Manson, N., Simon, L., Academy of Breastfeeding Medicine (2020). ABM Clinical Protocol #32: Management of Hyperlactation. Breastfeed Med. 15(3):129-134.
Coban, A., Bayraktar, S., Yıldız, N., Tunçel, D., Gökçay, G., & Ince, Z. (2021). A case study of early postpartum excessive breast engorgement: Is it related to feedback inhibition of lactation? Journal of Human Lactation, 37(2), 414–418. https://doi.org/10.1177/0890334420988292
Popescu, A. D., Carsote, M., Valea, A., Nicola, A. G., Dascălu, I. T., Tircă, T., Abdul-Razzak, J., & Țuculină, M. J. (2022). Approach of acromegaly during pregnancy. Diagnostics, 12(11), 2669. https://doi.org/10.3390/diagnostics12112669
(n.d.). Cabergoline. Drugs and Lactation Database (LactMed®) [Internet]. Retrieved April 23, 2025, from https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK501327/#LM451.REF.24
Foto: Wren Meinberg, Unsplash