<>
„Atunci când puii de rață eclozează, primul obiect mișcător pe care îl văd e de regulă mama lor, pe care o urmează. Dacă se întâmplă ca pimul obiect mișcător pe care îl văd să fie altul decât mama, îl vor urma pe acela.” nota în 1958, Eckhard Hess.

<>
Puii de rață din exemplul de mai sus acționează în baza unui proces înnăscut, de imprinting (întipărire), ce are loc imediat după naștere atunci când un animal manifestă un comportament înnăscut de căutare a unei clase particulare de stimuli. Odată găsit un astfel de stimul sau un obiect asemănător clasei de stimuli, animalul răspunde cu un comportament de atașament.<>
Fenomenul de întipărire filială a fost intens studiat de căre biologi și evidențiat cu precădere la păsările nidifuge, reprezentând un mecanism esențial pentru supraviețuire. Popularitatea i-a fost adusă de etologul austriac Konrad Lorenz, care prin intermediul unui experiment simplu, realizat pe un domeniu de lângă Viena, a dovedit cum puii de gâscă abia eclozați urmează prima reprezentare pe care o văd în momentul în care ies din găoace, iar această reprezentare poate foarte bine să nu fie mama lor. În cadrul experimentului, puii de gâscă ce și-au văzut mama imediat după eclozare au urmat-o pe aceasta, în timp ce puii de gâscă eclozați în incubator, care au beneficiat de un prim contact cu cizmele autorului experimentului au preferat să îl urmeze pe acesta, în detrimentul mamei sale. Ca o paralelă amuzantă, Konrad Lorenz este deseori reprezentat împreună cu niște pui de gâscă ce îl urmează, arătând „atașamentul” puternic dintre Lorenz și subiecții experimentelor sale. Tot Lorenz a arătat cum puii de gâscă pot dezvolta impinting și pentru obiecte lipsite de viață. Puii care după eclozare au văzut ca prim obiect o cutie poziționată pe un suport mișcător, au urmat în mod evident cutia.

Nou născutul vine pe lume programat să caute și să găsească sânul matern

Deși puțin discutat în cărțile de pediatrie, fenomenul de imprining este prezent și la ființa umană, practic puiul de om derulează imediat după naștere, asemeni oricărui alt mamifer, un proces de (re)cunoaștere a mamei prin intermediul analizatorilor oral, tactil și olfactiv, iar imprintingul (întipărirea) vizează sfârcul mamei, drept stimul specific pe care nou născutul uman îl caută imediat după naștere. Comportamentul pe care un nou născut, pus pe abdomenul mamei, îl are imediat după naștere susține această teorie.

<>
<>
Un bebeluș fără probleme de sănătate, născut dintr-o mamă care nu a primit medicație în timpul nașterii, va găsi, odată plasat pe abdomenul mamei imediat după expulzie, va căuta sânul acesteia. Se va atașa și va suge, fără asistență din partea celorlalți.<>
În prima oră de contact piele-pe-piele al nou născutului cu mama sa, în care nou născutul caută sânul matern, reflexul de fixare pentru supt devine în mod succesiv mai matur și mai distinctiv. Gura este larg deschisă și pregătită să se atașeze la sân. În același timp, limba se poziționează corect în gurița nou-născutului și în raport cu areola, astfel încât copilul să se poată atașa la sân mișcând capul înainte. Apropierea de sân este însoțită de mișcări ale gurii, de mișcări de lins, considerate cel mai probabil a avea rolul de a modela areola și sfârcul pentru o atașare mai ușoară, dar și de a familiariza nou născutul cu gustul sânului. Experimente care au presupus spălarea unuia dintre sâni, au dovedit că nou născutul plasat pe abdomenul mamei va prefera să se atașeze la sânul care nu a fost spălat. În timpul “orei magice”, în procesul de atașare la sân bebelușul masează de regulă sânii mamei cu mâinile, ceea ce crește nivelurile de oxitocină la mamă, facilitând reflexul de ejecție a laptelui și conectarea emoțională dintre mamă și copil.
<>
<>

<>

Tot acest proces complex care pune – într-o manieră pe care mulți din cei care nu au văzut fenomenul ar considera-o surprinzătoare – în funcțiune reflexele arhaice ale nou născutului și antrenează mecanisme pe care ființa umană le dezvoltă în prima parte a perioadei de gestație are ca scop găsirea sânului matern. Gura are un rol central în acest proces, fiind cel mai sensibil organ și cel asupra căruia nou născutul are cel mai mare control.Asemeni altor mamifere (inclusiv primate), nou născutul uman dovedește o preferință de imprinting pentru un singur tip de stimul, iar acesta este sfârcul uman, fenomenul de întipărire fiind conform lui Mobbs un mecanism evoluționist care facilitează accesul nou născutului uman la sursa care îi oferă hrană și protecție împotriva agenților patogeni. Mobbs consideră că un proces co-evoluțiv, bazat pe acest principiu e foate probabil responsabil de mecanismul de producere a laptelui matern. Cu alte cuvinte, nou născutul uman vine pe lume programat să caute sânul mamei, iar acesta să fie singurul stimul oral care să i se “întipărească” din primele clipe de viață.

<>

De ce resping bebelușii sânul după ce au fost hrăniți cu biberonul?

<>
Să ne gândim la procedurile care vizează nașterea și perioada de după naștere. Și la gâștele lui Konrad Lorenz care dând ochii cu cizmele sale, l-au luat drept figură maternă și l-au urmat fără drept de apel. Nou născutului uman i se dă rareori șansa să se atașeze la sânul mamei, imediat după naștere. De multe ori, nou născutul face cunoștință cu mama și cu sânul ei a doua zi de la naștere. Între timp, primul stimul oral cu care intră în contact este reprezentat de o tetină falsă (suzeta sau biberonul), supradimensionată și standardizată dacă e să o raportăm la varietatea de sfârcuri umane.Bebelușului i se întipărește astfel senzația orală oferită de tetina falsă. E senzația la care se va raporta și după care va “evalua” toate celelalte senzații orale furnizate de supturile ulterioare. Un bebeluș care pus la sân imediat după naștere, în „ora magică”, s-ar fi atașat la sfârcul “plat” al mamei sale și ar fi continuat alăptarea fără probleme, va respinge sânul mamei în contextul separării temporare de mamă și după ce în prealabil a supt din tetina supradimensionată a unui biberon. Este fundamentul confuziei mamelon-tetină, nerecunoscută în mod oficial de manualele de pediatrie, dar întâlnită în practică de toți cei care abordează problemele în alăptare. Un copil care face imprinting cu biberonul ajunge să aibă modificate până și mișcările limbii în timpul suptului. Confuzia mamelon-tetină nu e doar o chestiune de preferință de flux (constant și mai rapid la biberon decât la sân), e și o chestiune de “configurare” a felului în care copilul își folosește gura pentru a transfera lapte. În ciuda marketingului realizat de producătorii de tetine, nu există niciun biberon care să mimeze atașarea copilului la sân, iar studiile dovedesc interferența tetinelor false cu alăptarea. De cele mai multe ori, în practică, pentru a readuce copilul la sân e nevoie tot de o tetină falsă intermediară, un mamelon de silicon, care să ofere senzația de stimulare orală cu care bebelușul a făcut imprinting.

<>
<>

Atașarea la sân – prima fază de dezvoltare emoțională

<>
Un concept interesant legat de fenomenul de imprinting este cel de Latchment, postulat de Elsie Mobbs, IBCLC și psiholog clinician, printre altele mamă a cinci copii și beneficiară a unor experiențe diverse în alăptare (doi dintre copiii ei au făcut o fixație pentru suptul degetului în detrimentul sânului, ceea ce a detereminat-o pe Mobbs să studieze fenomenul).<>
Latchment provine de la latching (atașare la sân în engleză) și attachment (atașament în sensul definit de psihologul John Bowlby). Mobbs consideră latchment-ul drept prima fază de dezvoltare emoțională, ce începe de la naștere și e caracterizată de fixația oral tactilă pe care nou născutul o dezvoltă față de sânul mamei. În cazul în care acestei etape nu i se acordă atenția cuvenită (și copilul nu ia contact cu sânul mamei, nu are acces nelimitat la sân, etc.), nou născutul își va direcționa atenția spre un alt obiect de fixație orală (suzetă, suptul degetului sau al încheieturii mâini, atașarea de o păturică sau de un ursuleț) cu dezavantaje asupra alăptării dar și asupra dezvoltării emoționale a copilului. Faza de Latchment se încheie la 6 luni, când bebelușul își recunoaște vizual mama ca și persoană și intră în etapa de atașament.<>
Mobbs consideră că dacă faza de Latchment este perturbată (copilul este deprivat de sânul matern, nu se atașează cu succes, nu are acces permanent la sânul matern, etc.) va căuta un alt obiect de care să se atașeze (degetul, încheietura mâinii, suzeta, o păturică, etc.) O etapă corectă de Latchment pune în opinia lui Mobbs bazele construcției unei relații de atașament securizant.<>
<>
<>
Referințe

• Howard, C.R., Howard, F.M., Lanphear, B., Eberly, S., deBlieck, E.A., Oakes, D., Lawrence, R.A., Randomized clinical trial of pacifiers use and bottle-feeding or cupfeeding and their effect on breastfeeding, Pediatrics (2003)
• Hess, E.H., „Imprinting” in Animals, Scientific American (1958)
• Lawrence, R.A., Breastfeeding A Guide for the Medical Profession (4th Edition), Mosby, St. Louis (2010).
• Mobbs EJG, Human imprinting and breastfeeding, are the textbooks deficient? In Llewellyn-Jones D, Abraham S, Editors Proceedings 16th Annual Congress Australian Society for Psychosomatic aspects of Reproductive Medicine, Pokolbin, NSW (1989)
• Svensson, K.E., Velandia, M.I., Matthiesen, A.T., Welles-Nystrom, B., Widstrom, A.E., Effects of mother-infant skin-to-skin contact on severe latch-on problems in older infants: a randomized trial, International Breastfeeding Journal (2013)

<>