Nu știu cum sunt parcurile din orașele în care locuiți, dar mi-ar plăcea să știu. Sunt suficiente? Sunt întreținute? Sunt curate? Vă dau la schimb povestea parcurilor din Brașov. Care sunt dovada nesimțirii noastre. Da, zic bine nesimțirea noastră, mă includ și eu în categorie, deși nu sunt făptașă directă, însă de multe ori neg […]
Monthly Archives: august 2017
Deși am pus fetița la sân foarte repede după ce am ieșit din sala de operații, lactația s-a declanșat la mai bine de 80 ore de la naștere. Dacă ar fi să dau timpul înapoi probabil că aș acționă altfel. Atunci însă mă simțeam epuizată și am ales să mă odihnesc noaptea( cât am stat […]
Înțărcarea – când și cum se face? Înțărcarea este de departe, unul unul din cele mai sensibile subiecte din zona alăptării. În acest articol vom naviga împreună prin tot ceea ce presupune încetarea alăptării. La finalul parcurgerii articolului – pe care îl actualizez permanent – vei avea informații de specialitate despre: ce este înțărcarea și […]