Zilele trecute am lipsit din online. Mi-am luat timpul necesar și curajul și am făcut ceva ce trebuia să fac de mult – o intervenție chirurgicală care a venit să compenseze ceva ce s-a întâmplat în trecut în timpul unei alte intervenții chirurgicale, pe vremea când aveam 3 ani. Stafilom, rezecție musculară, subțiere sclerală la vechea operație, care mă predispunea unui risc de ruptură sclerală în oice moment, la orice mic traumatism (habar nu am avut de asta, deci un motiv în plus să mă bucur că am făcut intervenția și că a fost providențială decizia mea) – recunosc că sunt termeni pe care nici eu nu i-am înțeles pe moment. Cert e că mă așteptam să fie ceva lejer, dar cred că a durat vreo 2 ore, eram convinsă că va fi o anestezie generală doar cu substanțe administrate pe venă, a fost și cu intubare.

Și ca orice mamă m-am trezit bine. Cel mai bine dintre toți operații din ziua respectivă. Că doar aveam un copilaș acasă și unul mic, cu mine.

Primul lucru pe care l-am spus când m-am trezit din operație (si nu e gluma) a fost „ce somn binemeritat după 4 ani intensi de crescut copii”. Mamele de copii rezonează cu siguranță 🙂 Așa somn odihnitor și profund nu am mai avut dinainte să rămân însărcinată cu R.

Interesant e că la trezirea din anestezia generală anterioară (pe cand aveam doar 1 copil si doar 1 an de mamicie) creierul meu a considerat oportun sa ii povesteasca anestezistei cum mă distram in liceu 🙂
Cum se mai schimbă lucrurile…

Sunt bine și mă simt foarte bine, mulțumesc pentru gândurile bune! Aștept ca fața mea să revină la proproțiile de dinainte și evit eforturile fizice.

Foto: Artur Bergman