Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Sa va spun cum a fost la workshop-urile sustinute de dr. Dan Siegel in Romania, la Bucuresti. A fost exemplar. Dan Siegel este om de stiinta si psihiatru, personalitate de renume international in domeniul sau, iar asta se simte in discurs.
O avalansa mare de informatii, evidence based, pe care am apreciat-o atat din perspectiva psihologului, cat si din cea de parinte.
Dar Dan Siegel este la randul sau parinte si un om carismatic, ce a reusit sa mentina audienta focusata, chiar si in momentele in care inevitabil se ajungea la exemple din neurobiologie si se punea problema intr-un limbaj care pentru parintii nefamiliarizati cu domeniul, poate parea obositor.
Ce va recomand eu sa faceti? Sa cumparati cartile lui Dan Siegel traduse in romana (pentru a intelege conceptele de baza si pentru a afla solutii la probleme concrete) si daca se poate si cele publicate in Engleza si sa le parcurgeti. Informatia pe care o ofer in aceasta serie de postari e doar un adjuvant.
Ce vreau sa subliniez din discursul lui Dan Siegel, pentru ca ulterior sa detaliez?
  • Modelul de atasament de care ai avut parte in copilarie va influenta modelul de atasament pe care copilul tau il va dezvolta cu tine si modul in care va interactiona cu altii semnificativi din viata sa. Pornind de la aceasta premisa, e incurajator sa stii ca nu conteaza atat de mult ce ti s-a intamplat tie ca parinte in copilarie, cat modul in care ai reusit sa intelegi experientele respective din copilarie. Iar procesul de intelegere a acestor experiente poate veni oricand. Important este sa se intample si sa fie vorba de o intelegere reala (“making sense of it”) care sa  il elibereze astfel pe copilul tau si pe generatiile ulterioare lui de modelul de atasament nesigur;
  • Dan Siegel se inscrie in galeria unui numar limitat dar consistent de oameni de stiinta care vin sa demonstreze cu date valide si prin argumente riguroase ca ceea ce se intampla in copilarie, felul in care parintele interactioneaza cu copilul, experienta acestei relationari au impact asupra creierului, modelandu-l. Este foarte important acest aspect deoarece in momentul de fata exista in lumea academica un pronuntat curent de determinism genetic, care supraliciteaza importanta genelor in exprimarea personalitatii, existand voci care neglijeaza rolul parintilor in formarea personalitatii copiilor, trecand cu vederea rolul central al experientei ca modelator al creierului. Practic, intrand in contact cu psihoterapia experientiala (care vorbeste fara sa apeleze la stiinta, de integrare, de importanta modului in care se deruleaza experienta, de aspecte transmise transgenerational in cadrul familiei) si auzindu-l pe Siegel vorbind de teoria atasamentului, imi dau seama ca stiinta vine de fapt sa confirme ceea ce multi practicieni au aplicat in terapie, alaturi de clientii lor. Si credeti-ma ca la nivelul lumii academice e nevoie de genul acesta de “confirmare”.

 



Mai jos, cateva idei desprinse din discursul lui Dan Siegel:

Atasamentul, ca functie a experientei

  • Atasamentul nu este o functie genetica, e o functie a experientei. Ca parinti putem schimba experienta pe care o are copilul. Experienta este un modelator foarte robust al modului in care un copil se va dezvolta. Pe langa gene, experienta pe care o oferim ca parinti, modeleaza felul in care se dezvolta creierul copiilor. Astfel, diferente subtile in modul de parentaj, pot genera diferente majore in structura creierului. Parintii sunt sculptorii noilor generatii.
  • Cel mai bun predictor al felului in care copilul va dezvolta atasamentul fata de tine, ca parinte, e felul in care tu, ca parinte ti-ai inteles experienta din copilarie. Propriul model de atasament nesigur din copilarie, va produce un model de atasament nesigur la copil. Felul in care experienta din copilarie te-a afectat, iti este imprimat in memorie;
  • Din aceasta privinta, nu ceea ce ti s-a intamplat tie ca parinte in copilarie conteaza, ci felul in care ai inteles ce s-a intamplat cu tine. Acesta este cel mai bun predictor al modului in care copilul va dezvolta atasamentul fata de tine, avand o predicitibilitate de 85% , independenta cultural;
  • Procesul in sine de a-ti da seama si de a intelege ce s-a intamplat cu tine ca si copil, te schimba ca adult, actul reflectiei asupra acestui subiect iti modifica creierul;
  • Nu exista parinte perfect, ca atare nu e niciodata prea tarziu sa intelegi ce s-a intamplat in copilarie si sa ‘repari’ modelele de atasament nesigur;
  • Ca parinte iti iubesti suficient de mult copilul, ca sa reflectezi asupra vietii tale interioare (proces ce uneori poate fi infricosator), astfel incat sa iti eliberezi copilul de un model de atasament nesigur si de transmiterea lui mai departe catre generatiile viitoare?
  • Cel mai bun lucru pe care orice parinte il poate face pentru copilul sau este sa reflecteze asupra felului in care a fost crescut de diversele persoane care s-au implicat in cresterea sa;
  • Majoritatea parintilor isi iubesc copiii, chiar si cei care ii abuzeaza. Nu este o chestiune de dragoste, ci e o chestiune de model de atasament, de model de comportament;
  • Putem face o multime de lucruri care nu sunt bune pentru copiii nostri, dar putem repara acest fapt, asta inseamna sa incepem prin a recunoaste ca ceea ce am facut este gresit;
  • Din pacate foarte multi parinti rationalizeaza evenimentele negative din copilaria lor, considerand ca ceea ce li s-a intamplat a fost normal;
  •  Fiecare fiinta umana poarta in ea copilul mic care stie ca are nevoie de atasament pozitiv;
  •  Structura neuronala a bebelusului este formata si de felul in care persoana care il ingrijeste interactioneaza cu el;

Rolul experientei in modificarea structurii creierului

  • Experientele pe care le avem pot modela structurile cerebrale. Creierul raspunde la experienta schimbandu-si structura. Inca din uter experientele actioneaza alaturi de gene asupra modelarii legaturilor neuronale;
  • Experientele traite modeleaza creierul prin: formarea de noi neuroni si noi legaturi neuronale, prin depozitarea de mielina si epigenetic (adaptarile pe care noi le dezvoltam in raport cu evenimentele traite – ex> o trauma, “transmit” aceasta informatie mai departe catre generatiile viitoare;
  • Ariile integrative din creier (lobul frontal cu cortexul prefrontal) sunt responsabile de tot ce inseamna reglare (ex: reglarea atentiei, a vointei, etc.). Integrarea din creier genereaza reglare. Atasamentul influenteaza reglarea deoarece impacteaza fibrele nervoase ce au rol in procesul integrativ. Un atasament optim duce la cresterea si devzoltarea acestor fibre nervoase. Relatii integratoare ce duc la dezvoltarea acestui tip de fibre nervoase in creierul copilului sunt relatiile care respecta diferentele si promoveaza legaturi pline de compasiune.

Memoria implicta si importanta atasamentului inca din primele luni de viata

  • Exista doua niveluri de memorie: memorie implicita si memorie explicita;
  • Memoria implicita cuprinde tot ceea ce s-a intamplat in uter si pana la varsta de 18 luni. In primele 18 luni de viata doar memoria implicita este disponibila. Atasamentul este foarte important in aceasta etapa a vietii;
  • Memoria implicita include perceptiile avute (prin intermediul vazului, auzului, mirosului, simtului tactil), emotiile (conectate cu aceste perceptii), memoria motorie, senzatiile corporale. Ex: “Mama vine acasa, ii aud vocea, o vad, ma ia in brate, asociez acestei actiuni o emotie pozitiva, am memoria gestului, a miscarii pe care o face corpul meu atunci cand mama ma ia in brate. Stiu ca sunt iubit.” Toate aceste actiuni sunt memorate intr-o schema mentala, intr-un model mental. Aditional, apare si procesul de priming (a te pregati pentru ca ceva sa se intample). Copilul aflat in situatia descrisa mai sus, se asteapta se fie iubit, in baza modelului mental dezvoltat. Copilul abuzat insa, are un set diferit aferent memoriei implicite. De fiecare data cand mama lui se intoarce acasa, se asteapta ca ceva rau sa se intample;
  • Amintirile noastre implicite definesc cine suntem;
  •  Invatam cine suntem prin intermediul raspunsurilor faciale pe care le ofera parintii nostri;

Memoria explicita

  • Este factuala si autobiografica;
  • Hipocampul, partea integrativa a creierului preia bucatile de puzzle formate de memoria implicita si le leaga una de alta in memoria explicita. Atunci cand o aminitire se afla doar in memoria implicita, cu ocazia reactualizarii ei nu exista awareness, nu exista acel sentiment interior ca vine din ceva ce s-a intamplat in trecut. Acest aspect este de o importanta cruciala. La 18 luni, multe din informatii devin integrate in hipocamp, dar nu toate.
  • In momentele de stress, cortizolul blocheaza activitatea hipocampului, iar adrenalina excretata creste encodarea implicita (fenomen ce se intampla spre exemplu un cazul traumelor, al abuzului). Spre exemplu in cazul unui abuz sexual se ajunge in situatia in care la varsta adulta, individul are tot felul de infromatii reactualizate din memoria implicita care se manifesta in prezent (spre exemplu senzatia corporala de frica ce a insotit evenimentul traumatic se manifesta in context sexual), fara ca el sa stie ca acea informatie vine din trecut.

Ce inseamna sa fii un parinte prezent?

  • Conceptul de parental presence (prezenta parintelui) e deosebit de important pentru a intelege formarea modelelor de atasament. Fiind un parinte prezent, dezvolti un model de atasament sigur la copil, care permite integrarea (care inseamna onorare a diferentelor si promovare a legaturilor);
  • A fi un parinte prezent inseamna intrunirea urmatoarelor conditii: a vedea copilul, a il alina, a ii oferi siguranta si securitate
  • A-ti vedea copilul se refera la a-I vedea viata mentala de dincolo de comportament, a te uita la mintea copilului (mindsight);
  •  Oferirea de alinare este ceea ce facem ca parinti. Stiinta arata ca un copil nu se poate alina singur, in ciuda lucrarilor si cartilor care recomanda evitarea reconfortarii copilului pe motiv ca ar deveni rasfatat;
  • Siguranta: unul din cele mai importante scopuri ale atasamentului este sa potejezi copilul de rau. Acest lucru nu se refera doar la a-l proteja de pericole externe ci si ca tu ca parinte sa eviti comportamentele care il terifiaza / sperie pe copil. Genul acesta de comportamente (ex: tipatul la copil, tipatul la paretener in timpul unei certi la care asista si copilul, abuzul fizic, neglijarea extrema etc.) intra in contradictie cu notiunea de atasament sigur, dezvoltand o forma de atasament nesigur, numita atasament dezorganizat.

Tipuri de atasament

  • Atasamentul sigur (secure attachment) este cel care asigura o dezvoltare optima a copilului. Atasamentul sigur e prezis de felul in care un parinte intelege ce s-a intamplat cu el, si nu de ceea ce i s-a intamplat efectiv. Peste 50% din oamenii din toate culturile manifesta modele de atasament sigur fata de parintii lor sau apartinatori.
  • Atasamentul nesigur poate lua trei forme: atasament evitant (in care parintele e deconectat de copil), atasament ambivalent (in care parintele e intruziv) si atasament dezorganizat;
  • Exista si un tip de atasament intalnit la copiii abandonati, care nu au gasit figuri de atasament cu care sa interactioneze, numit atasament reactiv.
  • Daca in cazul primelor patru modele de atasament, interventia aduce schimbare la orice varsta (evident e de dorit ca aceasta sa se produca cat mai devreme), in cazul atasamentului reactiv e necesara o interventie cat mai rapida, altfel dupa o anumita varsta e posibil ca acei copii aflati in genul acesta de situatie, sa nu mai fie capabili sa creeze legaturi functionale de atasament.
  • In realitate putem avea mai multe modele de atasament, in functie de persoana fata de care se manifesta atasamentul’
  • Copiii cu atasament sigur, odata ajunsi in scoala sunt perceputi ca buni leaderi, ca prieteni buni, pot gandi clar in conditii de stres, isi optimizeaza felul in care isi folosesc intelectul, sunt capabili de autoreglare

Atasamentul dezorganizat, ca paradox biologic

  • Atasamentul dezorganizat este produsul unui paradox biologic “frica fara solutie”: in caz de frica, trunchiul cerebral ofera fuga drept solutie la ceva ce sperie. Neocortexul pe de alta parte, ne face ca atunci cand ceva ne sperie, sa ne intoarcem la figura de atasament. In acest paradox, copilul nu are nicio solutie, nu are ce sa faca. La scoala copilul apare ca fiind incapabil sa isi regleze emotiile, in situatii stresante mintea lui cedeaza, la varste mai mari poate suferi de disociere, cu o manifestare extrema sub forma personalitatilor multiple;

Atasamentul evitant si cel ambivalent

  • Studiile arata ca 25% din populatia SUA manifesta acest tip de atasament fata de apartinatori;
  • Acestia sunt de regula oamenicare odata ajunsi la varsta adulta nu au deplin acces la memorial or biografica, cred ca experientele din copilarie nu conteaza. Ei neaga sau bagatelizeaza de regula importanta relatiilor si ca adulti par deconectati de viata lor interioara si de parteneri;
  • Copiii cu atasament ambivalent apar la scoala ca avand tot timpul nevoie de sprijinul celorlalti, chiar si in conditiile in care nevoia nu este reala. Manifesta ambivalenta, o mare nesiguranta, sunt agitati in privinta vietii. Sunt perceputi ca persoane foarte agitate/nervoase, care se indoiesc de ele insele.
Daca sunteti interesati sa cumparati cartile lui, dar vreti pareri de la parinti care le-au citit, puteti lectura un review interesant si util aici

Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

3 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
Ioana
Ioana
30 ianuarie 2017 12:32 pm

Felicitări pentru articol! Eu as avea o întrebare: cum ajung copiii Dependenți de părinți? De mama in special? Eu am un Bebeluș de opt luni si, in mod firesc, plânge dacă il ia altcineva in brate in afara de părinți. Foarte mulți îmi reproseze ca o sa fie dependent de noi, mai ales de mine, eu fiind cea care se ocupa in principal de el. Sunt statuita sa il las si cu alte persoane, sa se învețe, ca nu cumva sa dezvolte anxietate de separare mai tarziu. Sunt foarte interesata de atasament, stiu ca reacțiile bebelușului meu de acum sunt… Vezi mai mult »

trackback

[…] „Parentaj sensibil şi inteligent – Să ne înţelegem mai profund pe noi înşine ca să putem creşte copii fericiţi“ este o carte destinată mai ales părinţilor care se simt condamnaţi să repete greşelile propriilor părinţi. Cu ajutorul acestei cărţi, adulţii pot înţelege cum şi de ce este important să exploreze şi să rezolve problemele din trecut, în aşa fel încât să-şi poată dezvolta optim potenţialul existent în ei. Pe scurt, mesajul cărţii spune că „niciodată nu este prea târziu să-ţi vindeci vechile răni şi să te reeduci pe tine însuţi“. Numai prin autovindecare vei reuşi să devii empatic cu… Vezi mai mult »

trackback

[…] Intuiția și experiența practică îmi spun că majoritatea dintre noi, în încercarea de a pune limite eficente, cu blândețe, vom cocheta cu ambele stiluri încercând să găsim echilibrul. Stilul nostru parental este în mod indiscutabil influențat de felul în care noi înșine am fost … […]

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”