Astăzi debutează International Babywearing Week​. Anul acesta nu știu ce se mai întâmplă și cine, ce organizează la nivel local / național. Anul trecut m-am implicat în organizarea unui eveniment dedicat, în Brașov, ajutând-o de fapt (alături de alte trei persoane) pe cea care a fost sufletul mișcării babywearing în orașul în care locuiesc (și care nu vorbea română, dar avea idei frumoase, dedicare, pasiune, „defectul” de a face lucruri gratis pentru mame și o impresionantă colecție personală de sisteme de purtare – prima „bibliotecă” adevărată de sisteme de purtare, din România). Cu ocazia respectivă am filmat un videoclip cu versuri inspirate din babywearing, am participat la un flashmob, au existat evenimente zilnice și multe multe premii. Nu pot să nu mi-o amintesc pe Raluca de la Kiddyshop (nu i-am spus niciodată asta) dar m-a impresionat prin faptul că a donat pentru tombola organizată în cadrul evenimentului un wrap țesut. Am simțit că nu a făcut-o pentru promovare sau pentru a ieși în față. Nici nu a stat pe gânduri atunci când i-am spus că organizăm un eveniment în Brașov. Mă așteptam să ne ofere un discount, niște vouchere (eu de fapt asta i-am cerut, cu rușine, atunci când am contacta-o), dar ea ne-a trimis un super wrap, care a fost premiul cel mare mare la tombola ce a macat încheierea International Babywearing Week.

Și mai știu că l-am purtat pe Tudor foarte mult, iar babywearing-ul ne-a ajutat enorm. A fost extensia firească a purtatului din burtă, la purtatul în brațe, până când Tudor a decis că mersul e mai atractiv, iar brațele mele au devenit doar refugiu ocazional (des, dar totuși mult mai rar decât înainte). Pentru mine babywearing-ul nu a fost o etalare de wrap-uri, slinguri și alte sisteme, nici teritoriul în care am simțit să îmi spun cuvântul în fața altor mame. Am avut doar două sisteme – un wrap elastic și un SSC (pe care încă îl mai utilizez ocazional, deși nu e varianta toddler).  Babywearing-ul a fost însă ceva funcțional, extrem de util, care pragmatic vorbind, mi-a permis să mă mișc prin casă și prin lume, să alăptez și să îmi îndeplinesc obiectivele în relactare, cu un copil ce vroia să stea numai în brațe. Ceva ce mi-a permis să îmi trăiesc viața, fiind în același timp alături de copil. Cu povestea mea știu că am inspirat și alte mame prietene, la fel de active ca și mine.

Emoțional, babywearing-ul a adus cu sine ceva ce nu anticipam. O întărire a legăturii dintre mine și T., o chestie de „chimie”, pe care am simțit-o acut în momentul în care am încetat să mai fac babywearing atât de des.

Mi-e tare dor de momentele acelea și simt că atunci când a renunțat să mai stea atât de mult în sistemul de purtare, ceva, indefinit, s-a schimbat în mine.

Mai sper, în încheiere, ca mamele să înțeleagă cât de important este pentru nou născut / copilul mic să stea în brațe (ale mamei, ale tatălui, ale bunicilor). Cât de multe probleme în alăptare se pot rezolva prin contact piele pe piele, prin purtare a celui mic. E primul pas în relactare, în readucerea copilului la sân, în calmarea unui copil agitat. E oxitocina care ne inundă și ne schimbă inclusiv felul în care interacționăm cu copilul, modul în care ne atașăm de el.

Mi-ar plăcea ca mamele să înțeleagă adevăratul mesaj din spatele  unor evenimente de tipul International Babywearing Week. Nu este o modă să îți porți copilul (ceva ce trebuie să faci și tu, doar pentru că ai văzut la alte mame), nu este despre mărci de sling-uri, wrap-uri, ssc-uri, nu e despre reguli rigide de a ne purta copiii, e în primul rând despre ideea de a ne avea copiii aproape. În brațe, cât vor ei, cu sau fără sisteme ergonomice de purtare.