Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Am întrebat mamele care îmi urmăresc pagina cu ce gânduri și emoții au întâmpinat venirea pe lume a copiilor lor. Cum mă mai despart câteva zile de întâlnirea cu cel de al doilea bebeluș, am constatat cât de diferit am privit cele două sarcini.  Aceleași grețuri diurne în primul trimestru (că matinale nu pot numi ceva ce se putea manifesta oricând în timpul zilei) dar mult mai puțină anxietate (sau în orice caz temeri de altă natură decât la prima sarcină), un pic mai multă conectare cu copilul mare și cu nevoile lui în contextul apariției unui frățior și poate mult mai puține discuții cu burtica decât la prima sarcină. Același sindrom de cuib pe final de sarcină și aceeași panică cum că nu va fi totul pus la punct și în ordine până la naștere. Mult mai mult ajutor și cerut altfel și mult mai puține intromisiuni din partea celorlalți.

Așadar ce a fost diferit între cele două sarcini?

Mai puține temeri și oricum de altă natură

La sarcina cu T. am fost realmente speriată de cei din jur. Nu mi-am propus să trăiesc 9 luni de zile cu tot felul de anxietăți însă cei din jur, mai grijulii din fire au reușit să mă contamineze cu nesiguranța lor. De la ești sigură că medicul tău e bune, nu ai vrea să te aibă în evidență și medicul meu în același timp, ce poate strica să îți fie sarcina monitorizată de doi medici în același timp, până la sigur nu o să aibă sindrom Down și autism? Replici rostite de cele mai binevoitoare și grijulii persoane din lume, dar transformate fără să își dea seama în monstruleți incapabili să își țină gura.

Nici eu însămi nu m-am dezis de iraționalitate, pe alocuri. De teama toxoplasmei (la care nici acum nu am anticorpi) ajunsesem sa verific fiecare firișor de carne, să evit anumite mâncăruri de care îmi era chiar poftă, țin minte lă întrebam până și laptele din cappucino-ul decofeinizat ce proveniență are.

Dar temerile cele mai întemeiate la prima sarcină au venit în trimestrul trei când mi-a fost efectiv frică ca T. să nu moară în burtică, din cauza hipertensiunii mele, pe fondul unei restricții de creștere intrauterine. Per ansamblu a fost o sarcină dificilă cea cu T., cei din jur s-au mirat că am curajul să o iau de la capăt cu un al doilea copil.



Pe de altă parte la cea de a doua sarcină, “cei din jur și părerile lor” aproape că nu au existat. Am scris în această postare cum am reușit să spun stop, pe de altă parte cred că a ținut și de faptul că deja apropiații erau obișnuiți. Noutatea nu ne sperie doar pe noi, ci și pe cei din jur (părinți, bunici, rude mai grijulii).

La a doua sarcină deja cunoșteau cu toții modelul, niciun motiv de anxietate așadar. Dacă la prima sarcină bunicii s-au dat peste cap să ne cumpere pătuț, torturi din scutece, hăinuțe, păturici de șapte feluri, acum chiar glumeam cu soțul meu că par să fi uitat de agitația dinaintea venirii primului nepot. Ne gândeam chiar că, dacă va mai fi să avem un al treile copil, vor fi probabil atât de relaxați și ocupați cu cei doi nepoți, încât ne vor suna după o lună să ne felicite pentru naștere.

Relaxarea mea a fost mai mare, poate a contat și faptul că am muncit pe perioada acestei sarcini, în ritmul meu și conform programului setat de mine, fără deadline-uri imposibile de corporație, ci făcând ceea ce îmi place. Ba chiar, am avut tăria să încetez activitatea atunci când am simțit că anumite povești ale mamelor cu care interacționam mă pot afecta emotional.

Cât despre mâncatul în oraș (de fapt prin diverse orașe și localități pe unde ne-am plimbat pe perioada sarcinii), regula de bază – să nu fim singurii clienți care mănâncă acolo, să aibă toaletă cu apă și săpun, iar dacă ceva părea suspect comandam întotdeauna mâncare bine preparată termic (vorba unui fost câștigător la Masterchef cu cartofii prăjiți nu dai greș într-o astfel de situație).

Temeri au existat însă și la această sarcină, dar mult mai rationale și justificate. Și bebe trei a preluat modelul lui T., din săptămâna 33 acceași încetinire a ritmului de creștere, aproape aceeași greutate. De data aceasta am acceptat și varianta că poate așa fac eu, copiii mai mici, fără să îmi fac scenariile de la prima sarcină. Pe de altă parte, gândurile mele temătoare s-au dus și se duc către ce va face T., când mă duc la maternitate, când ne vom întoarce acasă, cum mă voi descurca cu el, cum îl voi putea alina și pe el cu un bebe aproape non stop în brațe, cum mă voi recupera după naștere? Voi avea din nou problemele în alăptare pe care le-am avut cu T.? Dacă da, cum voi avea timp să mă impart între ele și atenția acordată lui T? Sunt gânduri care și la această oră mă frământă.

 

Felul în care privesc nașterea

Înainte de a-l naște pe T. aveam niște concepții așa ca pentru primul copil. Eram informată suficient încât să știu mai multe despre beneficiile nașterii naturale decât o gravidă neintereastă de subiect. Nu mi-aș fi propus niciodată să fac cezariană la cerere doar pentru că “era mai comod” , însă nici nu m-am dezarmat atunci când a venit ca o necesitate și cu adevărat justificată medical.

Mi-am nuanțat și mai mult viziunea după ce am născut. Fără ca cezariana mea să fi fost o traumă (așa cum s-a întâmplat din păcate la alte mame) am înțeles în acești ultimi ani de ce nașterea naturală nu este doar benefică, ci norma biologică a speciei. Trăiesc cu regretul că nu am planificat o naștere vaginală după cezariană (din motive personale pe care probabil le voi discuta într-o postare viitoare) și am depus eforturi să mă acomodez cu ideea și să îmi aliniez mintea și corpul spre o vindecare și o împăcare cât mai rapide. Însă am câșigat ceva, faptul că am învățat să cer ajutor (și de la medicul meu) și să pun întrebări (e obligatoriu? / care este alternativa? / care sunt riscurile pentru copil și pentru mine?) Să construiesc un plan pentru perioada de spitalizare de după naștere, ceea ce la prima sarcină nu am făcut (bazându-mă foarte mult pe lozinci de marketing)

 

Felul în care am reușit să fac față grețurilor matinale

Pe care de fapt le-aș numi diurne, pentru că la atât la prima cât și la cea de a treia sarcină, s-au întins pe durata întregii zile și nu s-au limitat la primul trimestru. Unii spun că grețurile din sarcină țin doar de anxietatea mamei, alții că sunt firești, aș spune că fără nicio legătură cu starea mea emoțională, fac parte din balanța mea hormonală. Dacă la prima sarcină mă încăpățânam să mănânc cât mai mult dimineața, de data aceasta am asculta mult mai atent semnalele coprului, am mutat masa de dimineață și spălatul pe dinți la ore mai apropiate de prânz și mi-am trăit diminețile din primul trimestru de sarcină mai mult în pat. M-am asigurat că am casa securizată, pentru ca T să nu poată păți ceva, i-am explicat și lui ce se întâmplă și ne-am jucat în pat cu mașinuțele și jocul lego. Așa am trecut de primele luni din sarcină. Arsurile gastrice pet imp de noapte, le-am îmblânzit cu un remediu incredibil de banal, dar de care nu știam la prima sarcină – chefirul rece, băut direct de la frigider.

 

Mai puține poze și mai multă conectare cu copilul mare

 

Îmi aduc aminte că la prima sarcină pozam burtica din toate unghiurile. Înainte ca T. să se nască am pregătit o cutiuță specială în care am adunat obiecte, ziare, reviste din preajma zilei de naștere. I-am scris chiar și o scrisoare de bun venit. La această sarcină am ajuns în săptămâna 39 și mi-am dat seama că nu am nici măcar o poză cu mine însărcinată. În disperare de cauză am făcut un selfie rapid în oglinda unui magazin de pantofi, în timp ce soțul meu era la cumpărături. Asta doar așa ca să nu spun că nu am nicio poză cu mine însărcinată. Timpul liber în această a doua sarcină mi-a fost ocupat de T. și de încercările de a-l face să înțeleagă ce înseamnă venirea pe lume a unui frățior.

La voi ce a fost diferit la a doua sarcină față de prima?

Foto Raul Hernandez Gonzalez, Flickr, CC-BY


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

2 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
Tuttimutti
13 septembrie 2016 4:22 pm

Mult succes, Andreea! Sa ai parte de o nastere usoara si sa iti revii repede. La cat de multe femei ai ajutat cu blogul si sfaturile tale, there’s plenty of good karma coming your way! Sanatate si fericire in 4! 🙂

Ramo
Ramo
13 septembrie 2016 5:18 pm

Si eu sunt la a doua sarcina si ma regasesc intru totul in cele scrise mai sus .Sunt in saptamana 25 si fetita mea e la o etapa in care nu doreste sa vorbim despre viitorul fratior, sper sa ii treaca pentru ca deja imi fac fel de fel de filme , nu tocmai optimiste.Cat despre poze cu mine, sper sa reusesc sa fac pana la finalul celor 40 de saptamani, ca prea mi s-ar parea nedrept .Trebuie mentionat insa ca lipsa de conectivitate cu bebe din burtica nu este un act voit, pur si simplu parca trece prea repede… Vezi mai mult »

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”