De cand stau cu bebe acasa, am devenit fana Facebook. Sunt abonata la tot felul de grupuri de mamici, unde ajut daca pot si de la care invat tot timpul cate ceva. Asistam de curand la o discutie despre copiii care plang de mama focului in carucior si sunt lasati asa fara ca mamele sa intervina, in speranta ca bietii de ei se autolinistesc.. Iar una dintre mamici spunea ca asa e mai bine, medicul i-a spus ca in felul acesta i se dezvolta plamanii bebelusului. Ba mai mult, tot medicul i-a zis ca in felul acesta copilul invata sa se auto-linisteasca. Vreau sa spun doar atat si aici adaug comentariul pe care l-am lasat si eu pe grup: Tehnicile de autolinistire / metoda cry it out (bebelusul este lasat sa planga fara consolare pentru a „invata” sa se linisteasca singur) inca promovate de unii „specialisti”, sunt depasite din punct de vedere stiintific. 

Comunitatea internationala, la curent cu descoperirile din neurostiinte a inceput incet incet sa nu mai promoveze metode gen „cry it out”. Mai mult, tot studii din neurostiinte au aratat ca in momentul in care un bebe plange si nu e consolat, in creierul lui se petrec niste modificari care pot avea impact pe termen lung, asupra dezvoltarii sale. Despre asta am mai scris aici. Din tot ceea ce am citit (si am facut-o in calitate de psiholog, deci vorbesc aici nu de reviste glossy, ci de reviste de specialitate, studii, opinii ale psihologilor, antropologilor, medicilor), norma biologica a speciei noastre nu este auto-linistirea la copilul mic. Ca sa intelegem asta haideti sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca stramosii nostri si-ar fi lasat copiii sa planga, fara nicio consolare . Stramosii nostri cadeau foarte usor prada animalelor salbatice, un copil care plangea si-ar fi semnalizat prezenta: prin alaptare / hranire la cerere, purtare a copilului / tinutul in brate (toate elemente ce duc la linistirea celui mic) am putut evolua si supravietui ca specie. Respectand rationamentul acesta, in mod natural si creierul nostru este conceput astfel incat bebe sa nu fie lasat sa planga sau sa invete de unul singur tehnici de autolinistire. O parte din hormonii si neurotransmitatorii care actioneaza cu precadere in timpul sarcinii / travaliului, dupa nastere (la mama si la tata) au tocmai acest rol de atasament si implicit integrare a celui mic in familie / comunitate. In mod surprinzator nivelurile acestor hormoni / neurotransmitatori cresc atunci cand copilul este cat mai aproape de parinti (contact skin to skin). De aici si beneficiile babywearing-ului. Am tinut sa spun asta nu din dorinta de a critica anumite stiluri parentale. Am speranta ca suntem cu toate mamici dornice de informare, ce tindem sa ne crestem copiii cat mai frumos.
photo credit: www.jpart.no via photopin cc