Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Recunoașteți întrebarea? V-ați adresat-o vouă însevă? Eu recunosc că niciodată.

Cumva însă literatura de parenting (minunată de altfel) dar asimilată în exces și fără simț critic, dorința noastră de a fi părinți buni („nu ca ai noștri care ne-au făcut Decreței), socializarea fără interacțiune directă ne-au făcut să credem că există perfecțiunea în parenting.

Că există acolo, undeva părintele perfect. E mama aia care pare zen pe Insta, specialistul care ne spune niște lucruri perfecte și ne dă rețeta perfectă pentru a avea copii perfect crescuți.

Că doar cu atâta literatură de parenting la îndemână, nu îți mai permiți în ziua de azi să te faci de râs când copilul tău îl lovește pe altul în parc…

Mama perfectă, părintele perfect vin de fapt însoțiți de tehnicile acelea perfecte.

„Fii atentă ce zice X în cartea Y, când copilul lovește mai mult ca sigur că funcționează să faci asta”.

E explicația pentru orice și soluția pentru orice.

E ceea ce ne ajută să nu ne mai facem de râs ca părinți (în parc, la grădi, la școală).



Să dovedim că noi ne creștem copiii cum trebuie, că citim și ne instruim („nu ca părinții noștri”).

Că reușim astfel să spălăm la modul simbolic păcatele unei generații întregi de părinți care la trei luni de zile ne-au expediat care pe unde au apucat pentru că ei erau forțați să se întoarcă la muncă și să își trăiască permanent viața în teroarea controlului total.

Nimeni nu a văzut mama perfectă, dar toată lumea vorbește despre ea

Părintele perfect e ca un El Dorado.

Nimeni nu l-a văzut dar suntem (aproape) cu toții convinși că există.

Unii dintre noi  trăim cu convingerea că pe undeva, după un gard, pe la vreo graniță de Facebook, el e pe-acolo.

Mama perfectă. Sau mamele perfecte. Acelea care ne fac să ne simțim mici și imperfecte când ne spun cum își cresc ele copiii.

Orice spus de ele (chiar și fără vreo intenție malițioasă) e perfecțiunea întruchipată și moralizatoare.

E ceea ce noi nu am reușit să fim, dar poate undeva în sufletul nostru am vrea.

Pentru că nu-i așa, noi credem în părintele perfect și orice semn că altul ar putea fi, ne apasă butoanele noastre de imperfecțiune.

În încercarea de a vindeca ceea ce au greșit generațiile anterioare, ne-am asumat idealul perfecțiunii în părințeală

Ca părinți contemporani cred că greșim undeva fundamental. Față de noi și față de copiii noștri.

În încercarea de a repara tot ce s-a greșit în generațiile anterioare, ne-am asumat fără să ne dăm seama acest ideal al perfecțiunii.

Încercăm să fim mesianici (și pe alocuri un pic martiri).

Ne ghidăm după rețete pentru că avem iluzia că ele ne dau întotdeauna soluția și răspunsul corect.

Ajungem să stăm cu cărțile de parenting (repet, nu am nimic cu ele, ci cu excesul de informații nefiltrate) la capul patului, pe noptieră convinși că ele ne vor garanta relația optimă cu copiii noștri.

Ne comparăm cu alți părinți sau preluăm ad literam ce scrie în cărți.

E firesc să o facem , comparația are valoarea ei socială și până la un punct ne ajută să evoluăm, dar nu înțelegem că nu dăm niciun examen de părințeală, în care suntem la competiție cu ceilalți.

Iarba e mai verde acolo unde o udăm

Competiția e cel mult cu noi înșine. Dezvoltarea noastră ca părinți  mai buni, versiuni mai bune ale noastre (și nicidecum perfecte) începe prin a fi despre noi în raport cu noi, în primul rând.

Abia apoi despre noi în relația cu ceilalți.

Uneori facem greșeala să pornim de la comparații cu alții și ratăm de fapt startul.

Avem tendința să credem că iarba e întotdeauna mai verde de cealaltă parte.

Iarba e de fapt mai verde acolo unde o udăm.

Ne construim un rețetar pe care să îl avem la noi pentru orice (plâns, tantrumuri, rivalități de parc și groapă de nisip).

Și zău că nu e rău să fii pregătit, să știi ce să faci, să știi cum să răspunzi.

Dar părințeala e și despre (poate în primul rând despre) autenticitate, adică consistență cu sinele tău ca părinte.

Din păcate de foarte puține ori ne uităm înspre noi.

De foarte puține ori ne acceptăm vulnerabilitatea, ca punct de pornire spre dezvoltarea noastră.

Foto Whatttheflicka


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”