Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


  • Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC Brasov
  1. 1






Grupul de sprijin în alăptare

Totul despre grupul de alaptare

Viața de mamă poate fi o călătorie lină sau una plină de provocări. Poate fi precum călătoria planificată până la cel mai mic detaliu, care duce la destinația mult visată. Sau poți ajunge la o destinație la fel de interesantă dar neplanificată, în urma unei aterizări de urgență. Cert este că mamele și viitoarele mame au nevoie de sprijin emotional și informații corecte, indiferent de destinație. Au nevoie de sprijin la nivelul comunității. Au nevoie de încurajări, de empatie, au nevoie să se reflecte în imaginea altor mame care să le fie ghid.

În cadrul grupului de sprijin în alăptare cu participare gratuită, mamele și viitoarele mame primesc informații de bază despre alăptare și îngrijirea copiilor, au parte de sprijin emoțional de la mamă la mamă și pot reuși să își hrănească copiii în cel mai firesc mod cu putință, prin învățare socială, adică prin observarea altor mame care alăptează.

Întrebări frecvente despre grupul de sprijin în alăptare

Când se derulează întâlnirile și unde pot afla de ele?

Întâlnirile se derulează săptămânal și sunt anunțate la secțiunea de evenimente a paginii În brațe la mami

Cine poate participa la întâlniri?

La întâlniri pot participa mamele și viitoarele mame interesate să socializeze cu alte mame, să afle într-o manieră prietenoasă informații despre alăptare, hrănirea sugarului, dezvoltarea copilului mic. Până la ora actuală nu am primit nicio solicitare de participare din partea vreunui tătic sau viitor tătic, însă suntem un grup incluziv.

Întâlnirile grupului sunt ca un curs?

Întâlnirile grupului de spriin pentru mame nu sunt cursuri (de alăptare, de diversificare, de înțărcare, etc). Chiar dacă abordăm tematici diferite, cu fiecare întrunire, iar informația valoroasă este dublată de experiența împărtășită a altor mame, întâlnirile grupului de sprijin nu au structura unui curs fomal. În cazul în care ești o viitoare mămică interesată de cursuri prenatale sau o mamă ce are nevoie de consiliere sau cursuri în alăptare, diversificare, înțărcare te vom direcționa, cu mare drag, către resursele din comunitate ce oferă aceste servicii, contra cost.
Totodată, la întrunirile grupului de sprijin nu se pot efectua consilieri indviduale în alăptare.

Pot participa și dacă nu alăptez sau nu am reușit să alăptez?

Cu siguranță. Deși discuțiile din cadrul grupului se axează inevitabil și pe aspect legate de alăptare și hrănrea cu lapte matern, mamele care nu alăptează sau nu au reușit să alăpteze sunt binevenite. În cadrul grupului avem teme dedicate dezvoltării copilului, dar și componente de sprijin emotional pentru mame, indiferent de opțiunile lor de parentaj. Discuțiile sunt civilizate, atmosfera este prietenoasă și nu judecăm.

Cât costă participarea?

Participarea este gratuită, grupul funcționând pe bază de voluntariat. Se pot face donații, din banii strânși urmând să fie achiziționate materiale educaționale și resurse pentru grup.

Un astfel de proiect de strângere de fonduri am derulat în cadrul Brașov Heroes 2018 – cursa cu obstacole a comunității.



Testimoniale

Ce spun mamele care au patricipat la cursuri

“Să știi că m-am bucurat tare mult că am participat la cursul tău, chiar a fost una din puținele investiții înțelepte din zonă de cursuri legate de bebe. Conținutul a fost extrem de bine structurat, și căldura și pasiunea cu care ai povestit, păstrând totuși o abordare nepărtinitoare, au fost foarte bine venite. Cred că această este singura soluție care poate să funcționeze pentru un curs de acest fel, folosirea de informații statistice credibile, adică abordarea științifică și nu din auzite (sau că așa am pățit eu la copiii mei), combinată cu bunul-simț și logica.
Față de alte cursuri on-line sau video, mi-a plăcut foarte mult de ține, pentru că s-a văzut clar că nu vrei să vinzi ceva, ci că pur și simplu vorbești deschis și cu drag.
Părerea mea este că vei avea success, pentru că este foarte ușor să participi la un webinar, între timp să știi că am fost cu tânărul și cu prieteni în parc, apoi am ajuns acasă, te-am lăsat pe speaker cât am hrănit copilul, apoi pe căști când l-am adormit și mi-am văzut de treabă. La un curs în sală nu știu dacă aș fi venit atâtea ore.
Iarăși, faptul că ai discutat cu fiecare participant a fost super drăguț, am apreciat că putem discută despre situațiile specifice fiecăreia.
Încă o data felicitări, sper să mai organizezi și alte tematici, pentru mine e câștigatoare abordarea ta deschisă și logică. Plus că toate metodele și soluțiile discutate sunt umane și blânde, și au mai mult sens decât toate miturile și sfaturile care circulă.”

Oana Datki

“Am cunoscut-o pe Andreea în grupurile de profil, cel de alăptare și cel destinat ajutorului copiilor cu restricție de fren. Avem vreo 4 luni de “experiență” în alăptare, început greoi, probleme legate de supt, atașare. Primul copil. În acel moment alaptam încă cu protecțiile de silicon, fără sa-mi explic de ce, de ce nu pot alapta simplu, natural, de ce râgade, de ce reflux, de ce atașare imposibila fără ele. Long story short, am început sa citesc și am primit suport real în grupuri, Andreea fiind parte din tot ce am înțeles și ce am citit. Ea e cea cu răspunsurile extrem de complete, complexe, care acoperă toate nelămuririle, care explica clar și practic, sa pricepi și sa înțelegi tot tabloul. Munca Andreei începe cu mult înainte de a evolua un supt. Cred ca asta este foarte important pentru mine, atunci când mă gândesc la un consultant și la o evaluare de supt: sa am siguranța faptului ca omul din fața mea este antrenat în toate fațetele situației, pornind de la starea psihica a mamei, mediu, poziție, alimentație și terminând cu orice problema fizica care ar putea îngreuna acest proces frumos al alăptării. Un om mult prea modest pentru cât știe, un om discret și extrem de bine pregătit, atât pentru partea fizica a lucrurilor, cât și pentru partea psihica/ afectivă. Un om fain, pe care mă pot baza, atât pt o întrebare de parenting, cât și pentru rezolvarea oricărei probleme legate de supt. Pentru ca ea le acoperă pe toate și asta este foarte important. Să privească problema, dar sa caute soluții și dincolo de ea :)”

Ramona Munteanu

“Mă bucur că am participat la un curs minunat, unde am primit o mulțime de infomatii utile și foarte necesare. Singurul regret este nu am putut obține aceste informații mai la început de drum probabil că mi-ar fi ușurat puțin toată situația, însă chiar și acum când copilul meu are 11 luni pot spune că informațiile sunt binevenite. Nu este ceva fără de care să nu te poți descurcă, însă dacă le știi totul este mai simplu, îți asculți altfel înstinctul și copilul. Poți trece mai blând, mai liniștit peste toată perioadă dificilă când toată lumea “urla” informații din toate părțile, despre tot…si evident tu abia le dai peste nas că nu ai la îndemână decât un copil mult prea mic pentru a avea încredere în ce vrea (deși este greșit) și un instinct pe care l-ai înfundat și i-ai “dat în cap” ori de câte ori a încercat să îți spună ceva. Și atunci asculți, asculți vocea cunoscuților și a internetului. Cursul nu m-a ajutat să doarmă copilul toată noaptea, și nici nu am participat cu această idee în cap, ci m-a ajutat să înțeleg că am un copil care trece printr-o perioadă de dezvoltare nemaintalnita pe parcursul vieții, extrem de dificilă și de solicitantă, și din această cauza are nevoie de mine și de alăptat. Am învățat că trebuie să abordez această perioadă blând și optimist, să nu caut bareme și să încerc să îmi introduc și copilul acolo, să nu mă panichez dacă se trezește des, sau dacă doarme mai puțin.
Recomand cursul și pentru mămicile ai căror copii dorm nopatea, e foarte util și interesant, ajută să ne abordăm copii altfel decât “ne învață” societatea (că pe niște mici monștrii manipulatori care vin să ne perturbe viață și care au nevoie doar să mănânce).
Mulțumesc pentru că mi-ai oferit posibilitatea de a participa!”

Andra Voicu

“În ceea ce privește cursul, îți mărturisesc că este primul curs la care particip. Prima investiție de acest gen. Aici în Germania am mai participat la cursuri, traning-uri cu și despre bebe, dar toate plătite de casa de asigurări și făcute de moaşă. Sunt o mamă care nu am vrut să investesc din punct de vedere financiar în copil. Dar sper să nu mă înțelegi greșit. Am investit dar nu haotic, nu în cursuri și nici timpul nu l-am pierdut informându-mă din cărți sau internet cum să-mi cresc copilul sau ce mă așteaptă la naștere. Am primit sfaturi, dar în cele din urmă am făcut cu mi-a spus inima și instinctul de mamă.
Așa a fost și cu acest curs. Am stat am analizat și am constatat că a fost “dragoste la prima vedere”, acceptarea de a participa la curs. Și precum dragoste la prima vedere a fost și față de soțul meu, care este un om minunat și în privința căruia nu m-am înșelat, îți mărturisesc încă o dată: sunt extraordinar de entuziasmată, încă, mulțumită și regăsită în tot ceea ce, cu dibăcia și experiența ta, ai reușit să ne prezinți. Cu multe emoții dar cu o atât de profundă și frumoasă expunere, cel puțin pe mine, m-ai convins că data viitoare nu voi mai ezita nici o secundă. Voi participa cu și mai mare deschidere. Am învățat lucruri minunate și interesante despre om și mai ales despre minunile vieții noastre, copilașii noștri.”

Ioana Roșca

Fiecare viitoare si proaspata mamica este cuprinsa de frica, nesiguranta si multe griji cand vine vorba despre puiul ei. Alegerea de a-ti alapta puiul de om este una dintre cele mai intelepte dar si minunate decizii. Cu ajutorul sfaturilor rapide si eficiente pe care le-am primit am reusit sa trecem cu bine peste inspaimantata greva a suptului si sa stimulez lactatia. Datorita dumneavoastra puiul meu e un pui fericit bucurandu-se de cel mai ,,viu” lapte ale carui beneficii sunt incomparabile si inconfundabile. Mii de multumiri de la un pui fericit si o mama implinita

Alexandra

Eu am fost norocoasa si am reusit sa alaptez fara sfaturi din exterior de la bun inceput. Am apelat la un consultant in alaptare privind o problema de…intarcare. Ma asteptam de la Andreea la un mail cu 2-3 idei si gata. In schimb mi-a oferit numarul ei de telefon si am vorbit aproape o ora! Am fost incurajata(fiind vorba despre o situatie medicala), lamurita, inteleasa. Mi-a oferit sfaturi din experienta proprie si asta m-a ajutat foarte mult. Cum i-am spus si ei. Mi-a confirmat ca este un om frumos atat in exterior, cat si in interior. Multumirile mele nu sunt suficiente!

Cristina Ghimbasan

“E greu sa găsesc niște cuvinte potrivite pentru a-mi exprima colaborarea cu Andreea, e mai mult decât un simplu consultant. Este un om deosebit, cu multa răbdare, dăruire și înțelegere, care cauta toate variantele pentru a găsi soluția problemei. Sa nu mai spun de faptul ca nu uita de tine după consultație, în continuare mi-a fost alături și m-a ajutat. Nu am decât cuvinte de mulțumire, de lauda la adresa ei și as recomanda-o din tot sufletul.”

Teodora Ciobotaru

“Informațiile transmise de tine sunt foarte utile, mă bucur că am participat la curs și că le-am aflat. M-au pregătit psihic pt perioadă ce urmează și mi-au confirmat că bebe are somn normal și că ce urmează a se întâmpla e tot normal. A fost super”

Raluca Ifteni

„Mi-a plăcut cursul. A fost foarte bine sistematizat, mi s-au confirmat anumite lucruri. Mi-a plăcut foarte mult și maniera de desfășurare a cursului”

Amalia Chiș

“Andreea Ola este omul de care ai cu certitudine nevoie daca alaptezi, vrei sa ai o relatie minunata de alaptare cu bebelusul tau sau poate vrei sa relactezi, sa reusesti sa readuci copilul la san. Calma, competenta, placuta, te ajuta si te indruma pe harta necunoscuta a hranirii bebelusilor cu lapte de mami, poate chiar in brate la mami :). Da, Andreea stie tot si poate sa ajute. O recomand oricui are nevoie de acest ajutor. Frenuri linguale, bebelusi care fac greva suptului, alaptare in timpul sarcinii, toate acestea sunt parte din universul in care opereaza Andreea, un noroc pentru mamicile din Brasov si nu numai.”

Alice Costin Stan

“Andreea este o persoana cu care vrei sa ai de-a face:informata, super profesionista, empatica si face totul cu plăcere si din dorinta sincera de a ajuta.”

Hliban Melania

“Extraordinara initiativa se a sprijini mamele care alapteaza si de a oferi informatii profesionale! Poate se mai schimba ceva in mentalitatea viitoarelor mamici. Personal, iti multumesc pentru raspunsurile prompte care m-au ajutat foarte mult si mi-au redat puterea de a merge mai departe si de a-mi alapta pruncul.”

Mihaela Cioban

Vrei sa afli mai multe detalii  ?

Folosește următorul formular de contact





Numele tau (required)

Adresa ta de email (required)

Subiect

Mesajul tau

This entry was posted in . Bookmark the permalink.

Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!

Cursuri online “Școala de părințeală”