În urmă cu trei săptămâni mi s-a întâmplat ceva tare ciudat.

Se făcea așa. Chemasem un Uber. Urma să mă deplasez cu cel mic. Avem norocul să încapă în continuare în scoica auto, așa că de fiecare dată când trebuie să plecăm undeva cu mașina (a noastră sau taxi / Uber) scoica vine obligatoriu cu noi. E grea și e greu să o cobor pe scări, așa că în ziua respectivă am luat copilul în brațe și scoica într-o mână, am ajuns la parterul blocului, am pus scoica pe platforma de beton din fața ușii de la intrarea în scara blocului și am fixat copilul în ea (în ideea în care atunci când ajunge șoferul să nu stea după mine pentru că am fost vezi Doamne nesimțită și nu am catadicsit să îmi fixez copilul în scoică).

Ceea ce a urmat mie mi-a depășit orice scenariu prestabilit. Și o să vă redau dialogul între mine și șoferul de pe Uber așa ca în clasa a doua, (și) la vorbirea directă.

Așadar, șoferul ajunge, eu ridic scoica și mă îndrept spre mașină, șoferul îmi zâmbește politicos, se îndreaptă spre portbagaj, deschide ușa portbagajului, eu dau să pun scoica în mașină pe bancheta din spate și să o fixez. Șoferul se uită aproape panicat spre mine și mă întreabă “Asta a stat acolo?” Se referea la scoică, arătând înspre scările de beton din fața intrării în bloc. Eu îi răspund că da. El îmi spune, cu cea mai firească tonalitate a vocii, că trebuie să îi dau scoica să o pună în portbagaj pentru că e murdară și el nu acceptă să îi murdărească tapițeria.

Scoica nu era murdară, nu vă imaginați că obișnuiesc să particip cu copilul în scoică pe la mud race-uri, scoica fusese pusă în fața scării într-o zonă în care nu calcă de regulă oamenii care ies / intră din scară (chiar sunt om cu prea mult bun simț uneori). Iar pentru necunoscători scoica auto e o chestie care se fixează în centurile mașinii noastre (nu o fi cea mai cuată mașină din lume, dar totuși…) sau într-un isofix sau direct în cadrul căruțului. Deci nu e ca și cum mă puteți vedea “măturând” trotuarele, târând scoica după mine și un bebeluș în ea. Nu mai pun la socoteală cât de bizar poate fi ca tocmai la un serviciu de taxi (pardon ride sharing) să dai peste un șofer obsesiv compulsiv, ce face atacuri de panică la gândul că i s-ar putea murdări mașina.

„Păi și copilul unde stă?”, întreb eu ca naiva, de fapt chiar eram naivă în acel moment (nu îmi puteam imagina că un șofer ce oferă un astfel de serviciu poate fi atât de …completați voi aici cu ce vă taie capul, încât să îmi propună să îmi țin copilul de un an în brațe, pentru că el se teme că i se va murdări mașina din cauza unei chestii care trebuie în mod obligatoriu utilizată atunci când transportăm un bebeluș cu mașina).

„Păi în brațe” , îmi răspunde el cu figura omului care ai crede că își spune în gând „ha ha uite-o și pe proasta asta care exgerează”.

„Cum adică să îl țin în brațe?” Și de aici naivitatea mea s-a estompat, mi-am dat seama că omul chiar vorbea serios. „Adică să mă expun eu riscului de a-mi zbura copilul din brațe la o frână sau la un impact pentru că dumneavoastră nu aveți chef să vă murdăriți mașina? Apropos știți că dacă aș accepta asta și ne-ar opri Poliția dumneavoastră luați amendă?” Din nou mimica omului care ar spune „lasă-mă doamnă în pace că nu se întâmplă nimic, iar asta cu amenda e doar pentru fraieri”

L-am întrebat dacă are copii, el mi-a spus că da (sper din suflet că a fost un răspuns dat așa doar ca să pară cunoscător). Cert e că răspunsul lui m-a șocat și am continuat să îl întreb dacă pe copilul / copiii  lui îi duce tot așa. El continua să îmi spună că are isofix (zău dacă văzusem așa ceva în mașină) și că ce mare scofală, îi pun centura (copilului) și gata. Recapitulez. Omul ăsta își imagina că eu ar trebui să țin în brațe un copil de un an și să îi mai pun și centura sau probabil se gândea că e mai simplu să stau eu lângă și copilului să îi pun direct centura? Până la urmă a anulat cursa (ceea ce a făcut imposibil ca eu să îi pot da feedback din aplicație și din păcate nici date de contact ale Uber nu am găsi în acest sens, dar i-am reținut numărul de înmatriculare și aștept următoarea cursă pentru a-i da feed back-ul pe care îl merită). Mi-a reproșat că pentru astfel de deplasări ar trebui să apelez la Uber Family (nu avem serviciul disponibil la noi în oraș) și oricum eu nu aveam nevoie de un scaun de mașină, eu aveam scaunul de mașină pentru copii, care se poate fixa în orice mașină normală, dotată cu centură de siguranță.

Morala poveștii. Cam asta știm despre siguranța copiilor în mașină. Sper că întâmplător citește cineva de la Uber și își selectează șoferii mai bine sau le face măcar un training în domeniul unor reguli de bază de siguranță, măcar poate reușesc să se asigure că șoferii lor cunosc legislația rutieră în vigoare (nici taximetriștii nu o știu, mulți dintre ei nici nu mai au centuri pe spate, dar de la Uber aveam alte pretenții. Apropo, ce scriu eu aici nu e anti-reclamă Uber. De câteva luni circul numai cu Uber atunci când nu folosesc mașina familiei).

Despre transportul copiilor în mașină se pot scrie multe. Nu sunt prima care scrie pe tema asta. Ieri citeam pe un grup cum copiii de la o grădiniță s-au deplasat în plimbări, în cadrul Săptămânii Altfel, cu mașinile personale ale câtorva părinți care au avut bunăvoința să ia „la ocazie” mai mulți copii decât cei personali și să îi transporte, evident nesecurizați. Și cum mamei care a semnalat nefirescul situației i s-a spus că e exagerată, „că doar nu au mers cu o sută la oră”. Oamenii oare chiar nu înțeleg că testele acelea pe care le vedem cu dummies nu sunt făcute la 100 de km la oră? În intersecția semaforizată de lângă blocul meu mașinile se răstoarnă, la 50 la oră… Cunosc situație reală în care copii transportați tot așa ad hoc în mașinile educatorilor, fără scaune speciale (că doar ce se poate întâmpla din punctul A până în punctul B,pe o distanță de cîteva sute de metri) s-au răsturnat cu tot cu mașină pentru că persoana de la volan a luat o bordură cu roata. Da, în oraș…

Copii care ies prin trapele de la mașină, spre bucuria părinților? Sau care ies aproape cu tot corpul pe geam, în timp ce mașina e în deplasare? Credeți că se gândește părintele de la volan la asta? Păi cum…”doar suntem în oraș, mergem cu 50 la oră”. Să zicem mersi că nu vedem și live-uri pe Facebook.

Putem face ceva? Cu sinceritate vă spun că eu nu am timp și energie să fac educație rutieră altor părinți. Nu mi se pare firesc, nu îmi stă în fire să fac public shaming deși primul impuls e întotdeauna acela de a filma și de a pune pe Facebook. De departe cea mai șocantă încălcare a vreunei reguli de siguranță în privința copiilor a fost când, tot prin oraș am văzut un tată ce își ducea cei doi copii pe scaunul din dreapta. Da, ați citit bine. Copiii nu erau fixați în vreun scaun specal sau booster. Pur și simplu cel mare îl ținea în brațe pe cel mic. Noi am claxonat, am încercat să îi atragem atenția șoferului respectiv, dar nu ne-a băgat în seamă.

Putem face ceva în astfel de situații? Ministerul Afacerilor Interne spune că da. Chiar ne îndeamnă (ca urmare a evenimentului din Ungaria în care 9 oameni au murit pentru că șoferul făcea live-uri pe Facebook în timp ce conducea pe contrasens) să sunăm la 112, de fiecare dată când vedem încălcări de acest gen ale regulilor de siguranță rutieră. Oare va avea vreun efect mobilizarea noastră civică? Nu știu dacă să îi cred pe cuvânt pe cei de la MAI, au mai fost oameni de bine care au sunat la 112 după ce au văzut copii plimbași prin trapa mașinii și nu s-a întâmplat nimic. Nu putem decât să sperăm că se va schimba ceva.

Foto: Inga Munsinger Cotton, Flickr