Știți care este cel mai urgent risc global, conform Organizației Na’iunilor Unite? Rezistența la antibiotice! România este printre primii 5 utilizatori de antibiotice din Europa, fiind una dintre țările cu cea mai mare rată de proliferare a bacteriilor rezistente la tratamente uzuale.

20% din consumul de antibiotice în România, se face fără a avea la bază o precripție medicală, ceea ce ne plasează pe primul loc în Europa, din acest punct de vedere. Cu alte cuvinte, românii încă își mai pun singuri diagnosticul, își dau tratamentul singuri, sau chiar iau din tratamentul rudelor, pe principiul „a funcționat la tine, sigur va merge și la mine”.

Semnalele de alarmă au fost trase încă din 2014 când directorul Centrului European pentru Prevenția și Controlul Bolilor plasa România într-o „zonă roșie”, de pericol, din punct de vedere al consumului de antibiotice.

Noi, românii consumăm antibiotice la modul excesiv. Asta o spun responsabilii din domeniul sănătății. Și dacă o ținem așa, s-ar putea ca în curând să nu mai avem cu ce să tratăm infecții bacteriene banale…

Înțeleg foarte bine că mesajul de mai sus este unul steril. Oamenii îl citesc, se sperie, dar continuă să facă ceea ce fac. Nici nu cred că reușim să înțelegem adevărata dimensiune a situației. De fiecare dată când îi atenționezpe prietenii mei care se automedichează că doar medicul ar trebui să le prescrie un antibiotic, sunt ori enervantă, ori cicălitoare, ori amuzantă.

Oamenilor le este greu să înțeleagă că e o problemă de responsabilitate socială, nu ține doar de ceea ce facem la nivel individual. Că de la un punct încolo nici nu o să mai țină atât de mult de uzul personal de antibiotice, cât de neșansa de a te întâlni în comunitate cu bacterii multirezistente. Apropos? Știți că au apărut? Că au depășit ușile spitalelor? E vorba de bacteria în sine care devine rezistentă la antibioticele uzuale, nu doar de persoana care a făcut tratamentul. Cu alte cuvinte oricine poate lua o bacterie de acest gen (tu, eu, copilul meu, al tău), oricine poate ajunge în situația de a nu mai avea tratament pentru o infecție bacteriană considerată până atunci banală. Cum ar fi spre exemplu să nu putem trata suprainfectarea unei plăgi sau a unei tăieturi?

Și nu uitați că antibioticele se regăsesc și în materia primă din care ne preparăm hrana, ceea ce a făcut ca superbacterile să ajungă și în mâncare.

Eu continuu să mă minunez de faptul că am în jurul meu prieteni și cunoscuți care încă se automedichează cu antibiotice. Oameni care la cel mai mic semn de răceală se duc la farmacie și își iau un antibiotic (cunosc ei o farmacistă) sau merg la medic solicitând antibiotic (și medicul prescrie fără să fie cazul), sau oameni care sunt supărați că medicul nu le-a prescris antibiotic, pentru o răceală, deoarece sunt convinși că fără antibiotic răceala nu va mai trece atât de repede.

Sau părinți care decid să dea 3 zile din Augmentin-ul pe care îl aveau în casă, pentru niște muci, dar doar 3 zile, nu mai mult! Adică pe lângă aberația de a pune un diagnostic copilului (fără a avea studii medicale), de a decide să îi dai un tratament greșit, mai adaugi și eroarea gravă de a da antibioticul, dar doar câteva zile, adică exact cât să nu își poată face efectul (nici măcar dacă s-ar fi impus), dar suficient cât să dea bacteriilor din organism ocazia să dezvolte rezistențe.

Sau oameni care decid să întrerupă tratamentul antibiotic (necesar și dat corect de către medic), înainte de durata recomandată de medic.

Știți că din această cauză, dacă ești cetățean într-o țară nordică (care reglementează cu atenție consumul de antibiotice) și ai neșansa să ajungi printr-un spital din România, ești screenat din cap până în picioare odată reîntors acasă? Oare de ce? Să fie oare pentru că alții au învățat să ia extrem de în serios rezistența la antibiotice, pericolul acesta care pe alții îi alarmează, dar pe noi încă ne face să râdem?

Nu am luat niciodată, ca adult, antibiotic fără să fie cazul (chiar și atunci când am luat după intervenții chirurgicale – spre exemplu acum fac tratament cu un antiinflamator cu rol antibiotic în urma intervenției de la ochi, am făcut-o pentru că mi s-a recomandat în urma unei analize atente a raportului risc-beneficiu). Nu am crezut niciodată că luând antibiotic atunci când sunt răcită îmi va trece răceala mai repede. Nu m-am bucurat niciodată atunci când chiar a fost nevoie să iau antibiotic.

Dar am în jur o mulțime de oameni pentru care antibioticul este o bomboană necesară, în orice context.

Haideți să vă dau un exemplu – În urmă cu o lună, T. s-a îmbolnăvit de prima lui viroză mai serioasă. Trecuse recent printr-o intervenție chirurgicală ceea ce probabil i-a afectat imunitatea. După numai două zile de grădi a fcut febră mare. Pentru că acuza dureri de burtică l-am dus la medic, de unde am fost trimiși la UPU spitalului din localitate. Voriau să excludă o eventuală complicație post operatorie. Acolo i s-au făcit analize amănunțite și concluzia a fost că cel mai probabil suferă de o infecție virală. Am primit tratament, l-am respectat și febra tot nu scădea. Din nou la medic, din nou analize, din nou niciun semn care să arate în analize vreo infecție bacteriană.

Ei bne, deși în tot acest timp copilul a fost monitorizat, văzut de mai mulți medici (pediatru și UPU), nu vreți să știți de unde apăruseră experții în medicină. Tatăl meu spre exemplu ne acuza că suntem niște prăinți iresponsabili că nu dăm copilului antibiotic. Orice încercarea a mea de a-i explica că în ziua de astăzi antibioticele nu se mai pot cumpăra fără rețetă și că sunt dăunătoare atunci când nu este cazul, se lovea de un zid, iar el își susținea punctul de vedere cu o agresivitate disporporționată. El o știa pe a lui, că de fiecare dată când a fost răcit, i-a trecut cu antbiotic. Soacra mea, era de asemenea convinsă că cel mic are un stafilococ și îi trebuie un antibiotic. Și începuse să facă presiuni asupra noastră să îi dăm antibiotic.

Pânp la urmă la antibiotic s-a și ajuns. Dar nu pentru că vreunul din cei de mai sus ar fi avut dreptate de la bun început și ar fi știut ei mai bine decât medicii, ci pentru că pur și simplu de la o infecție virală ce i-a provocat muci pe care cu greu i-am scos, s-a ajuns la o suprainfectare bacteriană (o otită).

Dar experiența m-a făcut mult să reflectez la problema antibioticelor. Și am prins acum prilejul să scriu despre asta, deoarece este Sătpămâna Internațională de Conștientizare a Rezistenței la Antibiotice. Iar mesajul meu este că dacă cineva vrea să facă o campanie în România împotriva utilizării neadecvate a antibioticelor, ar ajuta să facă o cercetare asupra atitudinilor părinților noștri vis a vis de consumul de antibiotice. Comunismul și-a pus amprenta și asupra acestui aspect – probabil că pe principiul orice e mai bun decât nimic, oamenilor care au trăit în comunism le este dificil să înțeleagă că în infecțiile virale (provocate de virusuri) antbioticele nu au niciun efect și că de fapt nimic e mai bine în acel caz decât orice.

Postarea mea nu se vrea a fi una împotriva antibioticelor la modul general, ci a antibioticelor utilizate în mod inadecvat! Este o diferență majoră între a lua antibiotic pentru o banală răceală și a nu lua antibiotic atunci când chiar se impune. Cum suntem de multe ori adepții extremelor, mi se ntâmplă frecvent să citesc pe grupuri de Facebook, de mame care fie nu iau antibioticul recomandat de medic pentru mastită și ajung la abces mamar, fie nu iau tratamentul atâta timp cât este necesar (și ajung la abces mamar sau la forme de mastită rezistente la tratamentele uzuale), fie se încăpățânează să trateze copiii cu naturiste (minunate în cazurile în care funcționează) chiar și atunci când e evident că este nevoie de ceva mai mult.

Cheia este cu siguranță cumpătarea. Și mai ajută să ne nconurăm de specialiști buni, care lucrează după protocoale și care sunt updatați cu informații de actualitate

Mai jos, extrase din campania de informare derulată în aceste zile de Organizația Mondială a Sănătății. Veți rămâne surprinși să vedeți cât de simplu putem lupta fiecare dintre noi împotriva rezitenței la antibiotice și împotriva bacteriilor multirezistente – fără antibiotice în infecții virale și păstrând o igienă corespunzătoare (în special a mâinilor). Pentru că nu-i așa, spălatul pe mâini nu a omorât pe nimeni, însă bacteriile multirezistente la antibiotice, da.