Trei zile fără telefon mobil (nici măcar pentru a răspunde urărilor de ziua mea), fără să verific mailul, fără să citesc o știre pe net sau să caut ceva pe Google, fără să ating laptopul și nici măcar tangențial vreo rețea socială. O mamă mai odihnită (eu) și doi copii cu siguranță mai fericiți. De ce e bine să iei o pauză de telefon mobil dacă ești părinte?

Dacă mi-ați fi spus pe la 20 de ani că voi ajunge să scriu o postare despre cum am trăit și prosperat fără telefon mobil, timp de trezi zile, aș fi râs în hohote. Eu am prins și vremurile acelea în care trăiai frumos și bine și fără telefon mobil, în care puteai face cumpărături și fără telefonul mobil la tine, în care ieșitul din casă fără telefon mobil nu îți dădea palpitații.

Și trăiesc și vremurile actuale în care telefonul mobil și accesul la net a devenit parte integrantă din viața mea. Îmi place să cred că nu sunt dependentă de tehnologie pentru că nu joc jocuri pe mobil, nu adorm cu telefonul mobil în brațe (rămâne la ușa dormitorului înainte de culcare), nu mă panichez dacă se întâmplă să îmi uit telefonul acasă. Nu sunt unul din oamenii care nu își pot imagina viața fără telefonul mobil. Apropos, un raport al Asociației Americane de Psihologie, arăta că în 2015, 1 din 5 americani nu își putea imagina viața fără un telefon mobil., maoritatea covârșitoare a celor din generația Millenials declarând că se simt atașați de telefonul mobil.

Dar, sunt un power user de tehnologie, la modul profesional. Peste 40 de mii de likeuri pe pagina de Facebook pe care o administrez zilnic, postând de câteva ori pe zi, cititorii blogului, pe care mă străduiesc să îl updatez cât de des pot, peste 11000 de membri ai grupului de Facebook pe care îl administrez, 2270 de contacte în contul personal de Facebook, mame care mă contactează pe toate aceste canale, pentru întrebări, poate fără să mă cunoască în mod direct, cliente ale mele cu care țin legătura pe whatsapp, prin sms sau telefonic și față de care mă străduiesc să fiu la modul real disponibilă în timp util. Două adrese de mail și un cont de Instagram în creștere. Adăugați la toate acestea numărul exponențial mai mare de notificări pe care le primesc pe toate aceste canale. E amețitor. Aplicații prin care plătesc online diverse (de la facturi până la întreținere), prin care fac achiziții sau monitorizez activități. Pe lângă toate acestea, consilieri, formare profesională continuă, alte activități profesionale  (pregătire cursuri, conferințe, contracte, proiecte noi). Și cel mai important, o familie reală. Doi copii, un soț, părinți, socri, prieteni, timp pentru mine.

Cum am ajuns să stau trei zile fără tehnologie?

Nu a fost ceva planificat. Nu a fost ceva de genul am plecat într-o vacanță la munte, într-o zonă izolată, fără semnal, sau pe o insulă pustie. Nici nu mi-am încuiat telefonul în dulap și nici nu am aruncat routerul la gunoi. Pur și simplu, s-au împlinit două luni de zile de la moartea mamei mele. Și nu am fost în stare de nimic, am zăcut 3 zile în pat, cu telefonul în mână, uitându-mă la seriale online și ridicându-mă doar ca să mă duc la toaletă.

Apoi a venit ziua mea de nume. Și am decis să mă mobilizez de dimineață, măcar să ies din casă cu cei mici. Și pur și simplu, pe picior de plecare din casă mi-am dat seama că nu am telefonul la mine și că nu reușesc să îl găsesc. Am decis să ies oricum. Și când m-am întors și am văzut că am deja vreo 20 de apeluri nepreluate și tot atâtea mesaje, m-a apucat panica.

Apoi mi-a plăcut sentimentul de fără telefon. Și mi-am spus, ce ar fi dacă aș renunța la telefon măcar pentru câteva zile? Și de atunci și până la începutul săptămânii nu l-am atins. Nici ca să postez postarea aceea emoționantă pe care o aveam în minte, de ziua României, nici pozele cu țărănci românce alăptând pe care le pregătisem cu ocazia Centenarului, nici ca să răspund la mesajele și telefoanele cu urări de bine, nici ca să caut ceva sau să plătesc ceva.

M-am simțit mult mai odihnită, fără telefon

Mi-am dat seama că tot inputul informațional pe care îl primesc și îl gestionez zilnic este uriaș și extrem de obositor. Chiar dacă pare informație reziduală, creierul tot o procesează. Toate acestea se adaugă oricum la munca pe care o fac și la oboseala inerentă vieții de mamă.

Am fost mai liniștită, fără telefon

În urmă cu câteva luni, mi-am întrebat prietenii de pe Facebook cum se simt când își uită telefonul mobil acasă? Mulți mi-au spus că devin neliniștiți și au senzația că le scapă lumea de sub control. Eu am constatat cu surprindere că m-am simțit mult mai liniștită decât în zilele în care eram conectată permanent la social media.

M-am simțit eliberată de presiunea de a posta la fix, de a scrie lucruri interesante, de a ține pasul cu evenimentele pe care le fac ceilalți, m-am simțit eliberată de presiunea de a vedea perfecțiunea din viețile celorlalți prin opoziție cu viața mea imperfectă.

M-am simțit mai competentă

Am ieșit în parc doar eu cu copiii, la -15 grade, fără să am telefonul la mine și am reușit să mă sincronizez cu soțul meu (plecat de acasă cu singura pereche de chei ale apartamentului, la el). Adică chestii pe care oamenii le făceau și înainte de a avea non stop acces la un telefon mobil. Dar care în ziua de azi ni se par din păcate, greu de realizat.

M-am dus la supermarket, fără telefon la mine, mi-am lăsat soțul și copiii în mașină și mi-am folosit creierul pentru a reține rândul pe care am parcat, fără să mă mai bazez pe telefonul cu care mi-aș fi sunat soțul să îl întreb pe unde e parcată mașina. Ne-am luat chiar și câteva minute răgaz, pentru a discuta cu seriozitate despre eventualele anexe la lista de cumpărături de hârtie pe care o aveam la mine. Pe principiul „spune acum ce vrei să mai iau, nu am telefonul la mine, așa că nu mă poți suna să îmi spui că ai uitat ceva”.

Am ieșit în cea mai mare aglomerație posibilă (1 Decembrie și aprinderea luminilor de Crăciun), în centrul unui oraș turistic, invadat la propriu. E genul de context în care ai vrea să ai telefonul la tine, în caz că te pierzi sau se pierde careva. Vă asigur că se supraviețuiește și fără.

Nu vă mai povestesc cât de frumos s-au văzut focurile de artificii de Ziua Națională. Le-am văzut cu ochii mei și nu prin ecranul telefonului, cu care aș fi imortalizat momentul.

Am simțit că lumea merge mai departe și fără mine

Și e un sentiment atât de reconfortant! Să știi că ceilalți își rezolvă problemele și fără tine. Că pământul chiar se rotește și nu pică de pe axa sa, dacă nu ai răspuns vreunui mesaj sau vreunui tag pe Facebook. Să simți că poți avea grijă de tine și fără să trebuiască să ai grijă și de altceva.

Reacția soțului meu a fost neașteptată și cred că arată foarte bine cât de mult s-a inserat tehnologia în viața noastră.  Când a văzut că nu îmi iau telefonul cu mine a crezut că glumesc și s-a amuzat. Când a văzut că nici acasă nu îl ating, s-a panicat. Mă așteptam să fie mai bucuros că mă are pe mine, fără telefonul pe care îl verificam de fiecare dată când aveam ocazia. Însă dependența de telefon a fost și este mai puternică în cazul lui. A ajuns așadar să îmi contorizeze în aceste trei zile, apelurile și mesajele, ca să fie sigur că nu pierd ceva. „Auzi dar tu chiar nu vrei să te uiți măcar la telefon? Să îți verifici mailul? Dacă primești un mesaj important și tu îl ratezi?” Așadar era minicavanța de 1 Decembrie – Centenar, trei zile libere de week end prelungit, în care oamenii de regulă petrec, iar soțul meu era deja panicat că voi pierde momentul vieții mele sau voi rata cine știe ce informație importantă pentru că nu mi-am verificat telefonul.

Oare nu ăsta e stimulul care ne face să ne uităm la telefon din 5 în 5 minute? Oare nu asta e iluzia care ne ține conectați permanent de tehnologie? Faptul că din minut în minut, în notificări va apărea cea mai tare informație din viața noastră, urmată de alta și mai tare?

Cu telefonul în mână, viața mea s-a complicat

Dintre toate, cel mai mare câștig al unei pauze de tehnologie îl are, cu siguranță, relația părinte-copil. Poate că am reușit să împăcăm amestecul tehnologiei cu somnul, cu munca, cu dormitorul, însă nu cred că înțelegem impactul pe care techferența (interferența tehnologiei cu activitățile cotidiene) îl are asupra relației cu copiii noștri, dar și asupra dezvoltării creierului lor.

Înainte de avântul tehnologiei 3G visam să pot avea oricând posibilitatea să fac o rezervare la un hotel, chiar de pe drumul spre destinația turistică. Visam să pot avea posiblitatea să lucrez și on the go și eram convinsă că dacă voi avea posibilitatea aceasta, voi fi mult mai eficientă la muncă și voi putea să împac mult mai bine viața privată cu cea profesională.

Telefonul mobil, al cincilea membru al familiei Ola

Când chiar am ajuns să am posibilitatea să accesez internetul din orice colț al lumii, la orice oră, mi-am dat seama că viața mea e mult mai încărcată și că granița dintre viață personală și profesională s-a estompat. Accesul la tehnologie mi-a dat satisfacția că pot, spre exemplu, ajuta o mamă online la orice oră din zi, însă a venit la pachet și cu expectanța din partea celorlați că pot face asta tot timpul și că sunt accesibilă non stop. La rândul său, asta a dus la situații deloc plăcute în care nu am răspuns întrebărilor copilului meu sau am refuzat să mă joc cu cei mici, pentru că aveam ceva mai urgent de făcut, cu telefonul în mână.

Urgența nu e întotdeauna urgență, însă tocmai conectarea mea permanentă la tehnologie și faptul că se rezolvă doar cu un click, au permis prezența atâtor urgențe în ceea ce ar fi trebuit să fie timpul meu și al familiei mele. Telefonul mobil devenise, fără să îmi dau seama, al cincilea membru al familiei Ola. Și de multe ori uitam că îi acordam atenție mai mare, decât propriilor copii. Pun pariu, că dacă citești aceste rânduri și ești onest /ă față de tine, recunoști că și la voi în familie e cam aceeași situație.

Când părinții stau prea mult pe mobil, copiii au probleme de comportament

În 2017, un grup de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania a vrut să vadă ce se întâmplă cu copiii ai căror părinți stau prea mult conectați la device-urile mobile.

Rezultatele studiului lor a arătat o corelare a techferenței cu comportamentul problematic la copii. Cu alte cuvinte, utilizarea device-urilor mobile de către părinte generează o rupere a interacțiunii firești cu copilul, care la rândul său reacționează opozant (prin ceea ce părinții defineau drept comportament problematic)  cel mai probabil pentru a atrage atenția părintelui.

Nici nu era nevoie de studii care să confirme asta. Am sesizat același model de comportament la copiii mei. Se joacă minunat unul cu altul, apoi încep să devină agresivi în momentul în care mă așez pe canapea și pun mâna pe telefon. E modul lor de a spune „hei mami, vrem să fii cu noi!”.  Și asta e realitatea multor familii.

Copiii au însă nevoie de interacțiune  față în față, au nevoie de contact vizual și au nevoie de noi să le ghidăm experiențele care le vor modela creierul, iar noi ne ascundem fără să ne dăm seama, în spatele unor ecrane, absorbiți de o tehnologie adictivă. (E dovedit științific că interacțiunea părinte-copil e cea care trasează arhitectura creierului viitorului adult și poți citi despre asta aici) 

Iar când părintele e distras de telefonul mobil, copilul îi atrage atenția.

E abuzul de tehnologie o formă de neglijență parentală?

Putem vorbi de neglijare parentală pe fondul abuzului de tehnologie? Oare paradigma feței imobile, cu bebelușii care încep să plângă atunci când mama nu mai interacționează cu ei și fac tot posibilul să îi atragă atenția, după care se resemnează în mod dramatic se poate aplica și pentru situația în care mama stă cu bebelușul în brațe dar cu un ecran între privirea ei și a copilului?

Oare creierul copiilor neglijați de părinții care stau pe telefonul mobil mai mult decât e cazul, suferă aceleași modificări precum creierul copiilor din studiile lui Bruce Perry?

Oare adicția noastră față de ecrane va duce la adicția copiilor noștri față de ecrane? Oare în viitorul apropiat dependența față de diverse substanțe va fi înlocuită de dependența față de droguri virtuale?

Nu sunt în măsură să răspund. Dar după cele trei zile fără niciun contact cu telefonul mă simt în măsură să vă spun să lăsați telefonul în casă, măcar pentru o zi. Să vedeți cum e.

E de-a dreptul rușinos să ajungi ca părinte de secol 21 să spui că te-ai simțit mai eliberat și mai competent fără un telefon mobil în mână. Doar bazându-te pe creierul din dotare și pe interacțiunea directă cu ceilalți și doar cu acestea ai reușit să realizezi sarcini simple. Dar primul pas este să recunoaștem că avem o problemă.

În pauza de trei zile fără telefon am avut parte de cel mai fain și împlinitor joc cu cei doi copii ai mei. Pe covorul din sufragerie. Am simțit că sunt cu adevărat acolo, în jocul lor. Și au simțit-o și ei.