Pentru mine, de departe (dar și dacă mă vezi de aproape), diminețile sunt cele mai grele. Mă trezesc relativ ușor și cu chef de viață (cu condiția să fi dormit măcar 4 ore legate în noaptea respectivă). Sunt a morning person.  Îmi place să factot ce pot, cât pot, dimineața, când încă am energie. Îmi rostesc această mantră z de zi, pentru ca atunci când apune soarele, să râd de cât de fraieră am fost să cred că așa ceva este posibil.

Energia e ceva ce m-a părăsit odată cu venirea copiilor, dar visatul cu ochii deschiși i-a luat locul (urmează probabil să încep să vorbesc singură). Mă uitam de dmineață, spre exemplu pe Instagram (unde totul este perfect, drept pentru care ar trebui să se numească Perfectgram) și savuram (în scurtul drum de la așezatul copilului în scaunul de masă până la scosul omletei din cuptor) o postare cu o bucătărie perfectă, cuartă, albă, luminoasă, a unui cuplu frumos și perfect, fără copii. Și m-am uitat în jos, spre gresia mea imperfectă, acoperită cu pernele care ar fi trebuit să stea pe scaune, cu o pungă de gunoi lângă (între timp făceam și curățenie), cu bolul de mâncare, gol, al copilului (câine nu avem) direct pe gresie, rămas probabil de la masă de aseară. Nu , nu mâncăm pe podea, dar de multe ori, după mese, ajunge acolo.

Diminețile sunt pentru mine cele mai grele. Diferite total de momentele în care îmi savuram ceaiul verde la birou, citeam mailurile și începeam sesiunea de multitasking. Și acum fac multitasking – stau acasă cu copilul, dar și muncesc și altceva decât pe lângă copil. E infinit mai greu. E un dublu multitasking, triplu dacă se mai întâmplă să stea și cel mare acasă. E plăcut că pot face asta de acasă, că le pot combina, dar este extraordinar de greu să nu ai o structură a activităților, să fiu întreruptă din orice activitate pe care o încep.

De fapt îmi încep ziua consultându-mi lista de To do-uri pe care mi-o concep încă de seara, dinainte să mă duc la culcare. Includ multe activități, dar pe care le-aș face lejer în prima parte a zilei. Rareori reușesc însă să bifez o activitate de pe listă în prima parte a zilei. Pe de altă parte, deși pare că nu fac nimic, sunt ca un războinic – cu agilitatea unui om antrenat în combat-ul mămiciei (am deja vreo 4 ani de Motherland în spate), par să zbor prin casă. Sunt peste tot. Cu telefonul în mână, cu copilul în brațe, când mă așez pe canapea sunt și cu copilul în brațe, și cu telefonul în mână și cu un sân mufat în gurția copilului. Decorul însă se schimbă brusc, copilul vede după doar cele două minute pe care le-a petrecut în brațe (și pentru care am renunțat la tot ceea ce începusem să fac), sticla de vitamina D uitată pe noptieră. Știu că acum îi poate desface capacul ( cum a trecut timpul! ) și că o va bea pe toată dacă are posibilitatea . Ca o panteră mă întorc și mă întind după sticla de vitamine și o subtilizez. Sunt veselă ca Mary Poppins dar nu pentru mult timp.

Decorul se schimbă din nou, bebe e pe hol și se joacă cu spray-ul de pantofi. Am senzația că niciodată nu reușesc să securizez casa suficient de bine pentru cei mici. Am de scos omleta dn cuptor. Bebe e cel care mănâncă, eu rămân la propriu cu resturile. Hrana e suficientă și pentru mine, dar aproape niciodată nu apuc să o prepar pentru că cel mic fuge din nou în alte zone din casă. Dacă nu l-aș lăsa să o facă, s-ar târî la propriu pe mine și ar găsi o soluție să se ancoreze de bluza mea. Ceea ce nu  e neapărat rău. Dar am momente în care nu am chef să alăptez non stop, un copil de peste 1 an care a început să prefere sânul doar câteva secunde, apoi să își mute căpșorul (cu tot cu țiți în gură, ceea ce e auch) spre alte imagini mai interesante.

Resturile de la omletă au ajuns și ele pe gresia din bucătărie. Îmi dau seama că am rămas fără mătură, iar aspiratorul este ascuns sub un munte de pungi pline cu haine pe care nu am mai apucat să le donez de Crăciun.

Mă opresc la baie, cu copilul după mine. Trebuie să găsesc o metodă prin care să îl fac să nu mai scoată rufele din coșul de rufe, cât timp eu mă spăl pe mâini sau mă întorc câteva secunde cu spatele. Soțul e ca deobicei încrezător că vom găsi o soluție (adică eu voi găsi o soluție) și că avem nevoie de o bonă ca eu să fiu fericită. Încerc să îi explic că nu am nici bani de o bonă și nici nu cred că reușesc să mai găsesc una, dar e  deja ora 11 și nu am mâncat. Așa că renunț la sms-uri și mă refugiez în pizza pe care am gătit-o aseară și care speram să fie masa de prânz. Printr-o minune reușesc să îmi beau ceaiul verde pe care l-am pus la infuzat acum… 40 de minute.

Conform planificării mele până la ora 11 trebuia să sun 4 persoane, să trimit 2 sms-uri de follow up, să trimit 3 prezentări, să completez 3 fișe. Și să verific mailul. Am reușit doar să trimit sms-ul salvator, doamnei care mă mai ajută cu curățenia. Și să răspund la mesajele ce mi-au apărut ca pop up în telefon. Și la două telefoane care nu erau incluse pe lista to do. Tânjesc după o conferință, niște articole de specialitate (supra eu-l meu mă persceutează că încă nu le-am citit), luxul suprem e să citesc ceva de ficțiune.

Dar eu încă visez la bucătăria albă, curată și luminoasă a cuplului frumos și perfect, cu animal de companie, dar fără copii. Este ora 13.00 și am procrastinat sau pur și simplu nu mi-am gestionat bine timpul? Mai am de sunat 4 persoane, 2 sms-uri de trimis, 3 prezentări, 3 fișe de completat. Mailul de verificat. Dar eu am scris postarea aceasta…Mă apuc de pregătit prânzul și pentru că cel mic doarme în sfârșit, voi putea face câte 2 sau 3 lucruri deodată. Veselă ca Mary Poppins nu mai sunt, aș vrea umbrela ei să îmi pot lua zborul, dar cred că și pentru asta îți trebuie un minim de energie.

Știți care e paradoxul mamelor? Că am învățat să ne bucurăm de haosul din jurul nostru. Acesta e haosul meu cel mai drăgălaș din lume. Bun venit în țara mea – Motherland!

Foto Befonts

 

 

 

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Pentru mai multe informații citește și despre mine | Experiență  dar și specializări.

Dacă vrei mai multe informații despre alăptare dă Like paginii Inbratelamami.

În cazul în care dorești o consultație în alăptare folosește pagina de contact sau alătură-te comunitații din grupul de sprijin In brate la mami – sprijin in alaptare.

1
Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors
#74 Inspirația săptămânii (30 decembrie 2017- 5 ianuarie 2018) | Cristina Oțel Recent comment authors
trackback

[…] ”Aventuri în Motherland” – E vreo mamă pe aici care nu se regăsește în articolul Andreei? Sweet Motherland… […]