Am decis să înscriem copilul cel mare la o grădiniță de stat. Au fost mai multe aspecte care au cântărit mult în luarea deciziei, după un an petrecut de cel mare într-o grădiniță privată. Lucrurile au mers, spre surprinderea mea, mult mai ușor decât mă așteptam, inclusiv din punct de vedere birocratico-administrativ.

Surpriza plăcută a fost că nici măcar nu trebuie să facem în mod obligatoriu (ci, doar la decizia medicului de familie) acele analize care îmi torturau mintea, pe vremea când ne pregăteam de debutul grădiniței (nu a fost cazul la vremea respectivă să le facem, fiind vorba de o grănidiță privată), iar cutia poștală și mesele centrelor medicale erau împânzite de reclame la pachete de analize medicale pentru grădinițe și creșe.

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, nu am nimic împotriva analizelor medicale, atunci când ele sunt necesare. Am ceva împotriva investigațiilor medicale, “la grămadă”, care nu sunt solicitate justificat și care au dat mână liberă unui mic business sezonier (un pachet de analize pentru grădiniță sau creșă costă, în funcție de ceea ce solicită grădinița sau creșa, între 40 și 80 de lei. Și asta în condițiile unor oferte speciale ale laboratoarelor de analize ). Ce se întâmplă cu rezultatele acestor analize? Spre exemplu ce se întâmplă cu un exudat faringian pozitiv, la un copil sănătos, în condițiile în care starea de purtător sănătos nu impune tratament (aveți aici un material scris de un medic pediatru). Aceasta este iarăși o discuțe în sine și avem nevoie de multă, foarte multă educație medicală în acest sens, pe înțelesul tuturor, astfel încât să pricepem că o grupă de copii cu examen coproparazitologic sau cu exudat faringian negative, efectuate la intrarea în colectivitate, nu garantează în acest sens, sănătatea tuturor, pe parcursul întregului an școlar.

Pentru că multe mame încă se întreabă dacă în această săptămână trebuie să își ducă sau nu copilul la analize, pentru a se prezenta apoi cu rezultatul la înscrierea la grădiniță, lucrurile stau așa: investigațiile clinice și paraclinice suplimentare vor fi solicitate de către medicul de familie doar în cazul existenței semnelor și simptomelor specifice de boală acută / cronică / infecțioasă. 

La grădinița la care l-am înscris noi pe T. ne-au fost solicitate doar adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate, aviz epidemiologic pentru înscrierea în colectivitate și fișa de vaccinare, toate cele trei documente urmând să fie eliberate de medicul de familie.

Vă las mai jos și niște imagini în acest sens.

Se discută despre absența obligativității analizelor medicale la înscrierea în colectivitate încă din 2015, existând un ordin al Ministerului Sănătății în acest sens. Din păcate există și la ora actuală grădinițe care solicită analize medicale (exudat faringian și examen coprorparazitologic, dar am văzut în pachetele de analize dedicate și VDRL  serologia sifilisului! Spectacolul absurd merge până într-acolo încât există unități de învățământ ce solicită la înscriere și dovada unui examen ginecologic efectuat de mamă). De ce? Pur și simplu, refuz să înțeleg obligativitatea de a prezenta rezultatul acestor analize, obligativitate ce trece de fapt peste decizia clinică a medicului de familie sau a medicului școlar. Cel care e în măsură să stabilească, în urma examenului clinic și a antecedentelor din fișa medicală dacă copilul chiar are nevoie de analize sau nu.

Foto Suzi Walker, Flickr, CC-BY

 

 

Sunt psiholog și consultant în alăptare acreditat internațional IBCLC din Brașov. Ariile mele de interes sunt: psihologia perinatală și psihologia copilului mic, somnul copilului alăptat, relactarea, frenurile restrictive și mecanismele disfuncționale de supt, alăptarea în contextul reîntoarcerii la muncă.

Pentru mai multe informații citește și despre mine | Experiență  dar și specializări.

Dacă vrei mai multe informații despre alăptare dă Like paginii Inbratelamami.

În cazul în care dorești o consultație în alăptare folosește pagina de contact sau alătură-te comunitații din grupul de sprijin In brate la mami – sprijin in alaptare.

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar