Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Eram zilele trecute intr-un magazin cu produse pentru bebelusi. In spatele meu, la casa, o tanara mamica. Arata foarte odihnita (spun asta fara nicio insinuare), era alaturi de o prietena la fel de tinerica (din nou fara nicio insinuare ca doar si eu sunt si ma simt tinerica si nu ascund ca ma mandresc cu asta) dar si de mama ei, bunica lui bebe. Impingeau un carut foarte frumos, care cu siguranta a costat mult. Bunica se vedea ca se credea in charge. Impingea carutul cu genul de atitudine “am mai trecut prin asta, stiu ce e de facut” Era in locul, de la carma carutului, in care trebuia de fapt sa stea mama. Dar mama nu avea nicio problema cu asta, semn ca cedase benevol aceasta indatorire mult mai experimentatei bunici.



La un moment dat, nou nascutul incepe sa planga, rau de tot, cel mai probabil de foame. Bunica preia fraiele situatiei si leagana mai cu putere carutul, in speranta ca cel mic se va linisti. El incepe sa planga si mai tare, atat de tare incat de-acum toata lumea din magazin se uita inspre copil. Mama, prietena si bunica relaxate, genul “suntem stapane pe situatie” leagana si mai tare carutul, strambandu-se in acelasi timp, dragalas la copil in speranta ca mutritele lor il vor calma pe cel mic. La un moment dat scot o suzeta, pe care copilul o arunca din gura, plangand si mai tare.
Scena a continuat asa minute bune, pana am iesit din magazin si probabil ca si dupa. Stiti ce m-a surprins? Se vedea pe fetele celor trei ca sunt bine intentionate si ca nu vor sa lase copilul sa planga pana la epuizare. Familie de conditie buna, genul care au investit mult intr-un carucior si care probabil manifesta un anume interes (mai bine sau mai prost directionat) pentru bunastarea copilului. Cu toate acestea, desi faceau parte din doua generatii diferite – una teoretic mai experimentata ca cealalta – s-au chinuit sa il linisteasca pe bebe cu tot felul de tertipuri care nu aveau nicio legatura cu realitatea si cu necesitatile lui de moment.
Niciuneia – nici macar celei mai experimentate – nu i-a trecut prin cap macar o secunda sa il scoata pe nou nascut din minunatul lui carut si sa il ia in brate. Atat ar fi fost nevoie ca cel mic sa se linisteasca. Pentru asta nu iti trebuie scoala, nici carti de parenting, e o chestiune de instinct. Vine pe filiera speciei noastre si are o componenta evolutionista, adica e un comportament pe care natura l-a selectat si l-a perpetuat pentru ca ne-a ajutat sa supravietuim. Dar se pare ca noi l-am cam uitat.
Si totusi, in secolul 21, cu tone de carti despre parenting – intre noi fie vorba, care mai de care mai gresite – cu atatea gadgeturi, cu google si know how-ul la indemana, cu experti si paraexperti, nu suntem in stare sa linistim un copil, in cel mai simplu mod cu putinta.
Cum s-a ajuns la asta? Cauzele sunt multiple: industrializare, cresterea  gradului de alfabetizare (da, ati citit bine), controlul exercitat asupra femeilor de autoritatile medicale masculine, concomitent cu dizolvarea sistemelor traditionale de sprijin (comunitatea, locul in care mamele se intalneau cu alte mame, transmiterea informatiei corecte de la mama la fiica ei – proaspata mama). Iata ca in exemplul nostru, bunica (cu toata experienta ei de mama) nu a stiu / nu a avut ce informatii sa ii trasmita fiicei despre linistirea unui bebelus, pentru ca probabil la randul ei fusese si ea victima unui sistem care alieneaza mama de copil.
In toata aceasta degringolada, societatea in care traim vine si impune “wish listuri”, reguli de conduita ale nou nascutului, imperative sociale ce nu au nicio legatura cu biologicul, cu nevoile si comportamentul unui bebelus. Iar informatiile gresite sunt propagate de regula de experti sau pseudoexperti care au in fapt o agenda ascunsa (in era noastra consumatorista aceasta vizeaza de regula vanzarea a ceva).
Tanara mama, care probabil a tinut in brate pentru prima data in viata un copil imediat dupa nastere, e confuntata cu realitatile noului membru al familiei, instinctual poate ca ii intelege nevoile, dar are grija societatea sa vina sa ii impuna conditionarile halucinante. Astfel apar anxietatea, asteptarile nerealiste, depresia, epuizarea. Iar vinovat, printr-un artificiu illogic, devine copilul.
Nu o sa dezbat acum despre ce e de facut. Suntem ingropati mult prea adanc in anormalitate. Ma gandesc ca eu explic cum bebelusii nu ar trebui sa doarma neintrerupt noaptea si cum e firesc sa acceptam schimbarea propriului nostru program de noapte, dar fac asta “la adapsotul”  unei guri de oxigen pe care mi-o da pauza profesionala de 2 ani in care ma dedic copilului, sotului, familiei. Imi permit, ipocrita de mine sa fiu neodihnita a doua zi, imi permit sa nu ma prezint in societate afisand masca de falsa perfectiune.
Dar oare cum priveste ceea ce spun eu o mama care la 3 luni de la nastere trebuie sa se intoarca la munca? In SUA spre exemplu mamele sa reintorc dupa 3 luni in campul muncii. Sunt convinsa ca nu sunt toate workoholice si multe ar vrea sa mai ramana alaturi de copil, dar in unele familii alegerea se da intre stat acasa cu cel mic si asigurare medicala pentru intreaga familie. Si da, apare cuvantul alegere, dar in societatea in care traim genul acesta de alegere e o iluzie. Ca sa supravietuiesti esti fortat sa alegi poate ceva ce nu iti doresti, eternul „rau mai mic”
Ca atare ce vreau sa subliniez eu prin aceasta postare e urmatorul lucru: pana sa reusim irealizabilul si sa schimbam sistemul social, hai sa ne schimbam propriul sistem de valori. Sa intelegem macar,ca sfaturile despre parenting – care ne spun sa ne disciplinam nou nascutii (nu vorbim aici de disciplina fireasca a unui copil mai mare), sa ii invatam sa doarma anuland necesitatile creierelor lor in formare, sa ii alaptam la program si daca se poate doar pe timp de zi, sa ii lasam sa planga fara sa ii consolam – s-au construit pe niste fundamente invechite din punct de vedere stiintific, unele dintre ele ilare si chiar jignitoare pentru femei. Si ca s-au perpetuat nu pentru ca sunt valide (din contra ele sunt invalidate de studii si cercetari serioase, de data recenta). S-au perpetuat pentru ca exista interese ascunse (de regula financiare). Sunt apanajul unei industrii care face miliarde de dolari anual de pe urma mamelor anxioase, nemultumite, obosite, epuizate. Multe din produsele pe care le avem in case nu ne sunt de real folos. In circumstante normale nici nu le-am fi cumparat. Dar frica, panica si bulversarea sun triggeri buni de achizitii. Niste minti mult prea destepte s-au prins ca pentru a vinde ceva de care oamenii nu au de fapt nevoie, trebuie sa creeze nevoia respectiva.
Iar daca tu draga mamica, citesti printre randuri o falsa condescendenta sau ai impresia ca iti vorbesc pe un ton superior, afla ca te inseli. Ma inscriu si eu in masa mare a mamelor care s-au aflat in situatia de a tine pentru prima oara in brate un nou nascut in persoana propriului copil. Ma inscriu si eu in galeria mamelor care au plans neconsolat, al carei copil a plans fara ca eu sa imi pot da seama de ce. Am fost si sunt de fapt o mama singura, pe care comunitatea nu o ajuta in niciun fel, pentru ca ea, comunitatea reala nu exista. Sunt si eu o mama izolata in era tehnologiei, o mama care a mers pana la capatul lumii sa afle solutia unei probleme care in vremuri apuse ar fi fost oferita de o bunica fara scoala dar cu instinct. Salvarea mea adevarata a fost ca Universul mi-a dat sansa divina sa invat din propriile greseli.

photo credit: Chris JL via photopin cc


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

5 Comments
oldest
newest most voted
Inline Feedbacks
View all comments
Anda
Anda
29 august 2014 2:31 pm

Aplicau cu success metoda Cry-it-out ?

In brate la mami
In brate la mami
29 august 2014 5:38 pm

Nu cred. Cred ca pur si simplu nu stiau ce sa faca. Asta m-a surprins. Ar fi fost atat de natural sa il ia in brate. Sunt mama de 10 luni si nici n-am crescut alti copii. Dar imi venea sa ma duc sa iau eu copilul in brate sau sa le spun, mai in gluma , mai in serios sa il ia in brate. M-am abtinut, ca sa nu se simta criticate. Dar am ramas uimita de toata intamplarea. Si din cauza asta am scris despre ea. Vreau sa scot in evidenta ca de fapt toata treaba asta cu… Vezi mai mult »

Alice
Alice
1 septembrie 2014 12:14 am

Cum au nascut aceste femei oare? Cum s-au pregatit mama si apoi fiica ei pentru nastere, pentru bebelus? Ce relatie mai au ele cu mamele lor, cu ideea de mama, cu conceptul de mama? Proasta, rea, incompleta, insuficienta, iluzorie in multe din cazurile … Precum cel vazut de tine. Si nu e vina lor. Cum spui, undeva s-a produs un blocaj.Si cred ca evolutia medicinii si validarea laptelui praf sunt granita de la care it all goes down the hill.De cele mai multe ori femeile sunt conditionate de societate, fie ea reprezentata de familie sau de catre societatea in mare.… Vezi mai mult »

In brate la mami
In brate la mami
1 septembrie 2014 3:52 pm

Ce bine ai evidentiat! E clar un blocaj, eu asa simt si cred si asa sper sa fie. Azi am vazut si auzit o faza in parc ce m-a socat. Era la trei banci distanta, o mama tanara statea langa carut (era un bebe nou nascut pentru ca era carut cu landou) si fuma!!!! langa carut (tot fumul cred ca ajungea la copil) nici macar sa se fi dat 2 metri mai incolo, mai ales ca era insotita de alte 2 doamne deci ar fi avut cine sa il supravegheze pret de o tigara pe bebe. Fuma, deci probabil ca… Vezi mai mult »

Alice
Alice
3 septembrie 2014 3:19 pm

Omfg:((((((((
Cum e posibil sa vb asa cu un copil? Si dupa aia o vezi plangand ca puiul bine actionat verbal ii vorbeste urat sau a uitat de ea si prefera sa faca altceva. Asta daca copilul reuseste cumva sa se si educe cumva…
Mama dupa aceea ii va imputa copilului cate a facut pt el. Si iata CATE a facut…

Trist. Exemplu clar de insinct amputat…

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”