Este evident că autoritățile statului român nu sunt capabile întotdeauna să ne asigure protecție în situația în care am avea cea mai mare nevoie de ea. Bănuiesc că a devenit cunoscut pentru noi toți, că pot exista situații în care cei care sunt plătiți din banii noștri să ne apere nu sunt capabili să identifice locația unui apel telefonic, se bâlbâie când trebuie să acționeze urgent, se întrec în a mușamaliza situația și a pasa responsabilitatea.

Nu intru în detalii tehnice, pentru că ma pricep prea puțin: de ce nu funcționează și la noi în România sistemul Android Emergency Location Service, funcția gratuită de la Google care ar permite celor de la 112 să acceseze locația aproape exactă a apelantului de pe un telefon cu Android, ce efecte a produs de fapt declararea neconstituționalității colaborării dintre Parchet și SRI (care ar fi capabil să identifice cu o mai mare exactitate locația unui apel telefonic), nici nu am chef să scriu despre cum am ajuns aici (de la mica și aparent nevinovata corupție morală din mulți dintre noi, până la marea corupție și nepotismul din sistemul public).

Cert este că orice societate (oricât de avansată și pacifistă este) va produce și infractori, oameni care sunt capabili să săvârșească infracțiuni violente, deosebit de grave. Noi, aici în România, îi avem pe deasupra și pe cei eliberați mai repede decât le era durata pedepsei, din penitenciare, în baza recursului compensatoriu. Printre aceștia se află și criminali, violatori, pedofili, tâlhari care se plimbă liberi și nestingheriți pe străzile patriei.

Pentru că femeile și copiii sunt membrii cei mai vulnerabili ai societății românești, am selectat câteva soluții de a cere ajutorul atunci când te afli într-o situație de criză în care viața ta, a copilului tău sau a altcuiva e pusă în pericol. Regula numărul 1 – pleacă întotdeauna cu telefonul mobil încărcat (bateria full), ideal ia-ți în poșetă și o baterie externă, nu sunt scumpe și reprezintă o investiție ce merită.

Deci ce faci te afli într-un pericol iminent dar nu ști unde te afli? Sper din tot sufletul să nu fie niciodată cazul să aplici măsurile de mai jos

Aplicația Apel 112

Evident, sună la 112! Însă pentru ca cei de la 112 să poată găsi cu precizie locația în care te afli trebuie să ai o aplicație instalată pe telefonul mobil. Se numește Apel 112, este o aplicație oficială, lansată de cei de la 112 și se descarcă gratuit de pe Magazin Play (Google Play) pentru utilizatorii de Android, respectiv de pe AppStore (pentru cei care au iPhone).

Aplicația poate transmite imediat, printr-o singură atingere a ecranului telefonului locația în care te afli, deoarece aplicația accesează GPS-ul telefonului și le transmite în acest fel coordonatele tale celor de la Serviciul 112. În absența acestei aplicații, cei de la 112 NU au momentan posibilitatea să identifice cu exactitate zona în care te afli, în mod automat, iar dacă e cazul să se intervină și tu nu știi unde te afli, echipele de salvare te vor căuta într-o arie mare.

, Cum te protejezi când ești în pericol? 4 aplicații care îți pot salva viața

 

 

Trimite mesaje SOS de pe telefonul mobil

Smartphone-ul tău vine cu o funcție de trimitere a mesajelor SOS către destinatari pe care îi selectezi în prealabil, atunci când îți configurezi această funcție.

Cum funcționează pe telefoanele cu Android?

  • Caută Trimitere mesaje SOS în câmpul de căutare (funcția o găsești și la Setări avansate).
  • Faci click odată ce ai găsit funcția, apoi va trebui să bifezi faptul că dorești să pornești această funcție.
  • Apoi ți se va solicita să introduci minim un contact (către care va ajunge mesajul tăus SOS). Eu am ales din Contactele telefonului numele soțului meu. Poți alege mai multe contacte (E chiar indicat să o faci).
  • Odată activată funcția, în momentul în care apeși de 3 ori tasta de pornire (butonul din dreapta telefonului), persoana selectată va primi un mesaj de timp MMS. Atenție! La unele telefoane mobile apăsarea consecutivă a tastei de pornire e folosită și pentru deschiderea camerei foto (la telefonul meu dacă apăs de două ori butonul principal de pornire mi se activează camera foto). Aveți grijă să nu confundați cele 2 funcții trimițând astfel, fără să vreți, mesaje SOS.

, Cum te protejezi când ești în pericol? 4 aplicații care îți pot salva viața

Am testat împreună cu soțul meu această funcție. Destinatarul ar trebui să primească un mesaj MMS cu texul SOS / Doresc ajutor + locația exactă Google Maps  la care te afli în momentul trimiterii mesajului și 2 poze efectuate automat (una cu camera frontală și una cu camera spate a telefonului). Da, în poza de mai jos e o față de masă.

, Cum te protejezi când ești în pericol? 4 aplicații care îți pot salva viața

 

 

Atenție! Asigurați-vă că funcția de trimitere de mesaje de tip MMS e activă . În cazul meu, schimbând telefoanele de curând se pare că nu e și nici eu nu am făcut modificările necesare. Chiar și așa soțul meu a primit un mesaj text cu un link către locația mea prin Google Maps, dar nu și pozele, deci funcționează chiar și așa.

Și iPhone are funcție de apelare SOS însă eu nu mă pricep deloc la iPhone-uri așa că vă las explicații direct de la Apple.

Trimitere a locației pe Whatsapp

Știai că poți să trimiți locația în timp real pe Whatsapp, către un destinatar? Pentru asta trebuie să fii conectată la internet (date mobile / wireless)

Să zicem că ești în pericol și vrei ca cineva să știe unde te afli. Începi o conversație pe whatsapp cu persoana respectivă. Selectezi din bara de conversație agrafa de birou și o sa îți apară imediat mai multe opțiuni. Le regăsești mai jos. Selectezi Locație. Odată ce apeși pe locație ai două opțiuni: fie să transmiți locația curentă, fie să transmiți locația în timp real (care arată efectiv pe unde te afli, pe unde te miști, chiar și când încetezi să folosești aplicația) pe o durată de timp selectată de tine (15 minute, 1 oră, 8 ore).

, Cum te protejezi când ești în pericol? 4 aplicații care îți pot salva viața

Setări de siguranță la serviciile de ride sharing

Circul foarte des cu Uberul. De curând mi-am activat funcția Contacte de încredere (o găsești în aplicație la Setări cont). Acolo vei alege din contactele telefonului datele unei persoane de încredere, căreia îi poți trimite în timp real informații despre cursa în care te afli. Persoana respectivă va ști unde ești, unde mergi, va vedea traseul. Poți alege ca aplicația să îți reamintească (la fiecare cursă sau doar la cursele dintr-un anumit interval orar) să trimiți date despre cursă persoanei de încredere sau poți face acest lucru manual fără că Uber să îți reamintească acest aspect.

, Cum te protejezi când ești în pericol? 4 aplicații care îți pot salva viața

 

 

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar