Articol scris de
Consultant in alaptare IBCLC, psiholog


Ce se întâmplă când tații stau acasă câteva săptămâni în concediul de îngrijire a copiilor? Răspunsul vine din Spania și e surprinzător. Sau nu? Ei bine, nu mai vor să facă alți copii. Vă povestesc mai jos, pe larg.

În 2007, Spania a introdus o măsură ce garanta dreptul taților de a avea timp de 2 săptămâni, concediu de îngrijire a copiilor, plătit, în baza anumitor criterii de eligibilitate. Adică posibilitatea de a face ce facem și noi mamele, aceea de a sta acasă cu copilul / copiii. Prin 2018, statul spaniol s-a gândit să crească această perioadă de concediu paternal la 5 săptămâni. Economiștii spanioli au vrut să analizeze impactul acestei măsuri, așa că au studiat printre altele, familiile care au avut copii imediat înainte respectiv la scurt timp după adoptarea acestei măsuri.

Când tații stau acasă cu copiii, nu mai vor să facă alții

Una din cele mai interesante descoperiri ale studiului a arătat că familiile în care tatăl a fost eligibil pentru acest gen de concediu aveau o probabilitate cu 7% până la 15% mai mică de a mai face un alt copil, comparativ cu familiile în care tatăl nu s-a încadrat în criteriile pentru a beneficia de acest drept. Chiar și la șase ani distanță, tendința de a avea un alt copil s-a menținut mai scăzută în familiile în care tatăl a apucat să stea în concediu de creștere a copilului.

Chestionarele administrate taților (cu vârsta între 21 și 40 de ani) , după instituirea măsurii au arătat că aceștia își doreau mai puțini copii decât înainte. În cazul femeilor, măsura de a da și taților concediu de îngrijire a copilului a crescut șansele ca acestea să rămână în câmpul muncii. Și, interesant e că acestea au început să manifeste o tendință ușor crescută a dorinței de a avea familii mai numeroase, comparativ cu perioada anterioară, semn că probabil o balanță echitabilă muncă – sarcini domestice le-a influențat preferințele.



 

Când tații stau acasă cu copiii, devin conștienți de eforturile mamelor

Explicația cercetătorilor? Da, ați ghicit. Confruntați cu realitatea îngrijirii copiilor sau cu perspectiva de a sta acasă cu ei în viitor, bărbații au devenit mai conștienți de eforturile și costurile asociate creșterii copiilor, ceea ce a mutat discursul mai degrabă pe calitate decât pe cantitate.

E imposibil de generalizat concluziile unui astfel de studiu, la nivel mondial. Sunt convinsă însă că preț de o secundă, noi mamele care stăm acasă cu copiii sau care muncim de acasă ne simțim răzbunate de tații spanioli, care au avut ocazia să testeze pe pielea lor cum e, de fapt, să stai acasă cu copiii, „în concediu”, „să nu faci nimic toată ziua”, „să stai, că doar de aceea îi zice concediu”.

Șanse egale sau pur și simplu nu plecăm de la aceeași linie de start?

Și asta mă duce cu gândul la povestea de mai jos din cartea „Călătoria către sine” a lui Irvin Yalom. Yalom și-a făcut loc în urmă cu mai bine de un an în galeria autorilor mei preferați. Pentru cei care nu știu, Yalom este un celebru psihiatru american, profesor emerit la Stanford și autor prolific de literatură de specialitate dar și de ficțiune.

Yalom a fost și este cineva în domeniul său. A adus contribuții valoroase la domeniul psihoterapiei și al psihiatriei. Citindu-i autobiografia din „Călătoria către sine” îți dai seama că a fost un fel de geniu sau măcar un pic de genialitate a făcut casă bună cu perseverența sa și cu puterea de muncă și bineînțeles cu pasiunea pentru domeniul psihicului uman.

Dar știți ce e interesant cu adevărat? Și la ce mi-a rămas gândul, ajungând până la jumătatea cărții. Yalom, ajuns la 87 de ani vorbește mult despre soția sa ca despre persoana fără de care nu ar fi reușit în viață. Și vorbește într-o manieră laudativă și are și de ce. Și senzația mea e că vorbește în maniera aceasta despre soția sa, ca o recompensare față de momentele din tinerețe în care așa cum chiar el mărturisește, nu a sesizat anumite lucruri.

Și știți care e partea tare? Că soția lui Yalom, Marilyn a fost probabil la fel de inteligentă, mai perseverentă decât el și a avut cu siguranță mai multă forță de muncă. În perioada celor 3 ani de rezidențiat ai lui Irvin Yalom la Spitalul Johns Hopkins, soția lui Yalom naște 3 copii. Și face un doctorat!

Când crești 3 copii, faci un doctorat dar ești respinsă de Stanford pe motiv că ești „nevastă”

Despre perioada de rezidențiat Irvin Yalom povestește ca despre o perioadă foarte aglomerată din viața sa, cu multe gărzi, cu multe absențe de acasă. Obositor, da, dar cu interacțiuni și prietenii cu colegii săi, cu jocuri de poker în gardă, cu multe oportunități de învățare, cu găsirea unor mentori (experiențe care au conturat de fapt succesul său de mai apoi). În tot acest timp soția sa muncește, naște 3 copii, are grijă de ei și mai face un doctorat. Cine credeți că e mai celebru? E și ea celebră (pare să fie probabil nu întâmplător un profesionist ce s-a remarcat în a doua parte a vieții) dar Irvin Yalom e mult mai celebru decât ea.

Un episod descris de Irvin Yalom, din perioada în care familia se mută la Palo Alto, unde Irvin Yalom acceptă un post de medic titular la Spitalul Universității Stanford, e grăitor în acest sens:

„Marilyn a terminat doctoratul în literatură comparată la Johns Hopkins în 1963 (cu o teză intitulată Motivul procesului în operele lui Franz Kafka și Albert Camus). A mers cu avionul la Baltimore pentru examenele orale, le-a luat și a primit doctoratul cu distincție. A revenit, sperând la un post la Stanford, dar a fost devastată de cuvintele șefului Departamentului de franceză, John Lapp: <<Nu angajăm neveste de carde didactice>>.

O generație mai târziu, conștientizând mai profund problemele cu care se confruntă femeile, poate că aș fi căutat un post la o altă universitate, una cu o mentalitate suficient de avansată încât să o evalueze pe Marilyn doar din perspectiva meritelor sale, dar în 1962 gândul acesta nici măcar nu mi-a trecut prin minte, și nici ei. Mi-a părut foarte rău pentru ea. Știam că merita postul de la Stanford dar am acceptat amândoi situația și am început să căutăm alternative. La scurt timp după asta, Marilyn a fost contactată de decanul disciplinelor umaniste de la proaspăt înființatul Colegiu de Stat Hayward. Acesta auzise despre ea de la un coleg de la Stanford și a venit până la noi acasă pentru a-i oferi un post de asistent la catedra de limbi străine. Drumul la școală însemna o oră la dus și una la întors, patru zile pe săptămână. L-a făcut treisprezece ani consecutivi. Salariul de început a fost de 8000 de dolari – cu 3000 de dolari mai mic decât salariul meu de la Stanford.”

 

 

 


Despre Andreea Ola
Sunt consultant în alăptare IBCLC și psiholog. Scriu cu seriozitate despre alăptare, diversificare, somnul bebelușilor și psihologia lor. Abordez cu umor, episoade din viața mea de mamă. Poți afla mai multe despre pregătirea mea profesională in acesta pagina.
Proiectul "În brațe la mami" a pornit din dorința de a ajuta părinții din România să poată lua decizii informate despre alăptare și creșterea bebelușilor. Dacă simți că ai nevoie de un specialist alături de care să înfrunți fricile și care să te ajute să îți descoperi puterile, contactează-mă si stabileste o consiliere online.

Poți ajuta și tu, distribuind materialele gratuite de pe acest site, unui părinte ce are nevoie de informații corecte sau de sprijin în părințeală. Cu siguranță îți va mulțumi!
Subscribe
Notify of
guest
Numele tau
Adresa ta de email
Adresa site-ului tau

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cursurile “Școala de părințeală”