Săptămâna trecută, T. a avut inspecție la grădi (e la o grădiniță de stat și pe-acolo se mai fac inspecții). Nu a fost genul acela de inspecție anunțată de către educatoare. nu ne-a cerut nimeni să pregătim nimic, nu au dus copii prin alte grupe (din fericire, are două educatoare foarte de treabă și e la o grădi foarte faină).

Am aflat de inspecție de la piciul meu cel mare (5 ani și 6 luni). El nu e genul povestitor. Nu e genul acela de copil care să vină și să povestească lucrurile ce îl marchează, care au impact asupra lui. Are nevoie de un ice braker (stiti, în training si in educatia adultilor începem orice curs cu un ice braker, un moment de detensionare si abia apoi trecem la treabă).

Ei bine, ice braker-ul pentru copiii mei e joaca. Cel mare mi-a propus să ne jucăm de-a inspecția. Și mamă ce ne-am mai jucat. Toate emoțiile pe care le-am simțit, până și tonul vocii inspectoarei, al educatoarei, toate le-a transpus în joc. Eram pe rând când educatoare, când doamna inspectoare, când copiii (personaj colectiv) și apoi inversam rolurile. La solicitarea lui bineînțeles.

Un copil nu vă va spune „mami, am avut o zi grea!”, „mami, mă simt copleșit”. Un copil va spune „mai, tati, jucați-vă cu mine!”

Pentru copii, jocul este principala cale de comunicare. Stăpânesc această cale de comunicare înainte de a stăpâni limbajul verbal. Ea vine imediat dupa comunicarea prin limbajul nonverbal (prin coporalitate, prin contact apropiat piele pe piele – specifice bebelusiei). Prin joc, copiii își împărtășesc cu noi bucuriile, dar și supărările. Când cel mic vrea să se joace cu voi, și o face cu insistență, mai mult ca sigur că vrea să vă transmită ceva. Când aveți întrebări ce nu își găsesc răspuns, adresați-le în timp ce vă jucați. 

 

Distribuie articolul
FacebookLinkedInPin It

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar