La fiecare început de an școlar wall-ul îmi e inundat de postări tematice. Nu îmi displac deloc. În paralel arunc un ochi pe meme-urile tematice. Ele îmi plac cel mai mult. De genul „aleluia! A început anul școlar acum putem și noi părinții să ne odihnim”. Sau, de departe preferata mea – mema cu părinții care desfac sticla de șampanie după ce își lasă copiii la grădiniță. De parcă așa e în realitate. Mergem la grădiniță, deschidem ușa sălii de clasă, apoi fugim repede acasă, ne dezbrăcăm de hainele office, ne îmbrăcăm în pijamale și deschidem sticla de vin.

Adaptare la grădi…E mai greu decât în meme-uri

Nu știu cum e la voi dar la noi nu e așa. Azi a fost una din cele mai obositoare zile din an. Și cam așa e începutul anului școlar. Frumos e doar în memeuri. În realitate, eu, părintele am emoții. Mai mari decât copiii. Tensiunile cresc cu câteva zile înainte de momentul propriu-zis. Și le văd și în manifestările copiilor mei. Sunt mai agitați, cel mic face tantrumuri mai des. Aseară spre exemplu am avut tradiționalul show pricinuit de spălarea pe cap, doar că mai intens ca niciodată.

Apoi vine ziua propriu-zisă. Zi de muncă mai ceva ca oricare altele. M-am trezit la 7.00, am pornit spre grădi. Noroc că a condus soțul, altfel căutam și acum loc de parcare. Eu nu am luat micul dejun. Prima masă a zilei (cu mare noroc) a fost la 12.00. Ora la care am plecat de la grădiniță. Pentru că de fapt a fost așa: copilul mic , grupa mică a avut zi scurtă (la 10.30 am plecat cu toții din sala de clasă), copilul mare (a doua oară la grupa mare) din în sala de vis a vis a aflat și a vrut să vină cu noi acasă. Cum adică să rămână el la grădi singur (nu că nu ar avea o tonă de prieteni plus o educatoare iubitoare) iar eu să mă duc cu cel mic acasă și să ne jucăm? Și probabil că așa va fi întreaga săptămână…

Orice schimbare e o provocare

Pentru că adaptarea la grădi e treabă serioasă. Orice început, orice schimbare de ritm e muncă grea. Ne e greu nouă, adulților să facem schimbări aparent minore. Dar lor, micuților?

Scriu postarea aceasta și simt că am șansele să fac un atac de panică, chiar acum. Pentru că îmi reamintesc cât de dificilă a fost adaptarea lui T., cel mare, la primul lui contact cu grădinița.  A durat aproape un an de zile să atingem echilibrul mult dorit, iar la finalul anului…am schimbat grădinița, deoarece echilibrul atins era tare sensibil. Așa că vă las câteva sugestii mai jos, care să vă ajute să faceți față primelor zile / săptămâni / luni de acomodare.

Mai puțin e mai bine

Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o cu T. în acomodarea la grădi a fost să presupunem că poate sta program prelungit la grădi, adică 8 ore. Mizam pe faptul că e mare (avea aproape 4 ani la primul contact cu grădinița), că era foarte sociabil și comunicativ, că era o grădi privată unde copiii sunt tratați cu blândețe, că mi s-a spus că e normal ca după primele zile să spună că nu mai vrea să meargă.  Și că pot profita astfel de orele „libere” pentru a mă ocupa de bebeluș, de casă, încercând să fac slalom printre orele de nesomn. Privind în urmă, îmi dau seama că ar fi fost mult mai ușor pentru el să se acomodeze treptat, pronind de la un program de câteva ore pe zi.

E vorba de un mediu cu totul nou, restrictiv pe alocuri (oricât de blând), e vorba de capacitatea lor de a-și concentra atenția, e vorba de particularitățile vârstei. e vorba de faptul că oricât de bine intenționată e grădinița respectivă, puțini sunt norocoșii care petrec la grădi cam la fel de mult timp în activități afară, ca acasă.

Încerc să nu repet această greșeală cu cel mic. Și sper să pot găsi soluția de a-l lua de la grădi în jurul prânzului și nu la ora 16.00 așa cum făceam cu T. în primul an de colectivitate.

Unde e grădi?

La finalul primului an de grădiniță, la privat, am decis să îl mut pe T. La o grădiniță de stat. A fost un concurs de împrejurări, lui nu îi era ok la privat pentru că majoritatea copiilor erau mai mici decât el, educatoarea avea probleme de sănătate și lipsea, ieșeau rar afară. În cele din urmă grădinița respectivă a renunțat la grupele mari așa că am fost nevoiți să ne reorientăm. Am avut noroc să găsim o grădiniță de stat în cartierul bunicilor, care ne-a primit în grupa mare. Dar și dacă ar fi fost în altă zonă aș fi procedat la fel.

Ce am făcut, concret? L-am familiarizat pe T cu grădinița , cu clădirea, cu drumul până la ea și înapoi (pe jos) încă din vacanța de vară, înainte să înceapă anul școlar propriu-zis. Am bătut drumul de acasă la grădiniță, de la grădi acasă, de la grădiniță la bunicii din cartier de câteva zeci de ori. Ne-am uitat la clădire, am intrat în curtea ei, la un moment dat chiar și pe hol. I-am arătat poze de pe Facebook, copiii de acolo, activitățile pe care le fac. L-am ajutat astfel să își configureze mental o hartă a locului, care să îi dea o minimă siguranță și un minim grad de familiarizare. În felul acesta a înțeles mesajul că noi suntem aproape, că putem ajunge la el dacă este cazul, de fiecare dată când are nevoie de noi. Doar parcurgem un drum cunoscut de toți (în special de el), nu-i așa?

Amuleta magică

Pentru dorul de mami și de tati. Ce am făcut? Am găsit un charm al nostru, o amuletă (o brățară simplă, ce poate fi utilizată de la vârste mici). Brățara primea odată cu T., pupici în fiecare dimineață. Înțelegerea mea și a lui T. a fost ca de fiecare dată când îi este dor de mine, când e supărat, când e nervos să pupe brățara. Iar ea îi va reaminti că eu sunt alături de el tot timpul, chiar dacă nu sunt prezentă fizic.

Castelul secret

Mi-a venit ideea „castelului secret” după primul an de grădiniță al lui T.. An în care nu am reușit efectiv să comunic cu el pe marginea lucrurilor care se întâmplau cât nu ne vedeam. Copiii nu spun pur și simplu ce ii supără. Nici noi adulții nu o facem, până și noi avem probleme în a ne exprima emoțiile. Copiii mai ales, au nevoie de un cadru securizant. Așa mi-a venit ideea castelului secret de după perdea. De fiecare dată când îl simțeam pe T. mai agitat decât de obicei, după o zi de grădi, îi propuneam să mergem la castelul secret. Convenisem înainte că e locul nostru, de care doar noi știm și în care orice secret poate fi dezvăluit. Ce făceam concret? Eu propuneam vizita la castel, el consimțea, ne retrăgeam după perdeaua din sufragerie, o trăgeam peste noi, iar el îm șoptea la ureche tot ce l-a supărat în ziua respectivă. Încheiam cu o îmbrățișare. Funcționează atât de bine încât și acum, la doi ani de la ideea castelului secret, T. m mai cheamă (când e supărat) la locul nostru din spatele perdelei. Cu ajutorul castelului secret am dezlegat multe dileme, ițele multor conflicte de grădiniță și am vărsat multe of-uri.

Sper ca cele trei tehnici de acomodare la grădiniță să vi fie de folos. Vă urez și îmi urez succes în noua aventură. Eu o iau de la capăt cu un copil de grupa mică. Șampania o vom desface cel mai probabil în vacanță sau, regulamentar, la final de an calendaristic.

În cazul în care ai un copilaș alăptat și te întrebi cum va fi adaptarea sa la creșă sau la grădi, îți dau o veste bună: faptul ca e obisnuit sa adoarma doar cu sanul atunci cand e cu tine nu va fi un impediment. Iti las aceasta postare pentru strategii de a ajuta un copilas alaptat sa se adapteze in colectivitate 

Implica-te in discutie, lasa un comentariu

avatar