Ce se întâmplă când lași copilul singur în mașină, pe timp de vară?

8 August 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Siguranta auto copii No Comments

Zilele trecute, cineva povestea pe un grup de Facebook, o situație alarmantă. O mamă conducea cu copilul în brațe. Vă vine să credeți sau nu, dar lucruri de genul acesta se întâmplă. Chiar soțul meu îmi povestea cum a văzut cu propriii ochi, o șoferiță ce a oprit mașina, și-a luat copilul mic de pe bancheta din spate și s-a urcat cu el în brațe, la volan. Ce e interesant e că în discuția de pe Facebook au existat și voci (și nu puține) care nu condamnau gestul persoanei respective, ci încercau să îi găsească o justificare. Pe principiul “numai cine nu are copiii nu știe cum e”, “ce te faci atunci când copilul plânge și tu trebuie să conduci? Îl lași să plângă”?, “A fost o situație excepțională”, etc. Eu cred cu tărie că existe circumstanțe atenuante pentru unele gesturi pe care le facem ca părinți și care ar putea trece drept greșeli în ochii perfecționismului altora. Însă există câteva gesturi care pur și simplu nu au nicio justificare și pentru care nu se admite nicio excepție. Condusul cu un copil în brațe (indiferent de vârstă) este unul dintre ele. Are sens să explic că dacă plânge copilul e în orice context mai bine să tragem pe dreapta, să liniștim copilul, să întârziem acolo unde trebuia să ajungem, dar să avem un copil viu și sănătos? Că dacă e o urgență și chiar trebuie să ajungem la spital, dar copilul ne plânge în mașină, mama e singurul adult din … Citeste mai departe