Când ne ținem bebelușii în brațe le modificăm în bine ADN-ul

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, Psihologia copilului No Comments

Cât de des ne ținem bebelușii în brațe nu are doar efecte pozitive imediate, ci și efecte pe termen lung. Este concluzia unui studiu, de altfel primul studiu  ce a arătat legături între contactul fizic timpuriu între îngrijitori  și bebeluși și implicațiile asupra epigenomului. Studiul, publicat în 22 Noiembrie 2017 în Development and Psychopathology, a vizat 94 de copii, care au fost urmăriți începând cu vârsta de 5 săptămâni și până la 4 ani și jumătate. Cercetătorii au cerut părinților să țină un jurnal în care să noteze informații privind comportamentul copiilor (somn, agitație, plâns, hrănire), dar și date privind îngrijirea bazată pe contact corporal și atingere. La vârsta de 4 ani și jumătate cercetătorii au recoltat mostre de ADN de la subiecți, cu scopul de a analiza metilarea ADN-ului, modificări epigenetice de ordin biochimic, ce pot fi influențate de factori externi. Rezultatele au arătat diferențe între copiii care au avut parte de contact corporal sporit, față de copiii care au avut parte de contact corporal scăzut cu părinții. Copiii care au fost ținuți mai rar în brațe și care au manifestat un nivel mai mare de stress în peroada de bebeluși, aveau un profil molecular subdezvoltat pentru vârsta lor cronologică. Aceștia aveau o “vârstă epigenetică” mai mică decât vârsta lor cronologică, ceea ce în unele studii s-a corelat cu o stare de sănătate mai precară. “Noi credem că în cazul copiilor, o îmbătrânire epigenetică mai lentă poate reflecta un progres în dezvoltare mai puțin favorabil”, susține Michael Kobor, profesor … Citeste mai departe

Ce rol au bunicii?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

V-ați gândit vreodată care este rolul bunicilor în viața copiilor voștri? Cum implicarea lor în creșterea nepoților este un aspect selectat de evoluție și care le asigură longevitatea celor în vârstă? Antropologul Kirsten Hawkes a dezvoltat ceea ce numește Ipoteza bunicii, demonstrată chiar prin apel la un model matematic. Hawkes a arătat că femeile, au trăit dintotdeauna mai mult deoarece există un avantaj semnificativ din punct de vedere evolutiv, pentru întreaga familie, atunci când bunica își face simțită prezența. De la orginile umanității se pare că bunicile aveau un rol esențial în familie – culegerea hranei, creșterea celor mici și întărirea coeziunii sociale în familie. Nepoții ai căror bunici se implicau în creșterea lor, aveau se pare șanse mai mari să supraviețuiască. Conform lui Hawkes, prezența bunicilor (de gen feminin) în viața nepoților a făcut ca noi să beneficiem, de-a lungul evoluției, de un creier mai mare, de legături sociale mai puternice și chiar de o dublare a speranței de viață. Mai multe informații pe acest subiect puteți citi în acest articol, sintetizat de Raluca de la Kiddyshop . Mai jos, regăsiți ideil princiapel din el, traduse în română: Elefanții sunt conduși de cele mai în vârstă femele pentru că acestea pot determina cel mai bine pericolul real. Balenele ucigașe femele mai trăiesc încă 40 de ani după ce nu se mai reproduc, pentru că sunt liderii grupului. Ceea ce ne duce la rolul evoluționar benefic al bunicilor. Antropologii numesc acest rol “Ipoteza bunicii” și a fost demonstrat științific că … Citeste mai departe

Ce însemnă normalitatea la bebelușii nostri ?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

După doi copii născuți de mine, plus alte câteva sute de bebeluși și copii mici cu care am interacționat îndeaproape pot să vă confirm lucrurile de mai jos ca fiind NORMALE! Bebelușii vor în brațe la mami * Bebelușii vor în brațe. E normal să dorească să stea “numai” în brațe. Nu am întâlnit până acum niciun bebeluș care să prefere altceva, brațelor mamei sau ale tatălui. Dacă aveți senzația că sunteți singurii părinți care se confruntă cu o dorință nestăvilită a bebelușului de a sta lipit de voi, aflați că nu este așa. Vi se alătură milioane de bebeluși din lumea întreagă. E nevoia lor primară să vă simtă aproape. Bebelușii au “probleme” de somn * Bebelușii au “probleme” de somn. De fapt problemele nu sunt ale lor, ci mai degrabă ale adulților din jur. Niciun bebeluș nu doarme de fapt, așa cum vedem în filme. E firesc ca în mica copilărie să se trezească pe timpul nopții și să aibă nevoie de sprijinul adulților pentru a readormi. Asta reprezintă normalitatea! Va invit sa cititi mai multe articole si despre somnul copilului … * Toți bebelușii și copiii mici par dependenți. De fapt și sunt. Dependenți de grija celor din jur, dependenți de iubirea lor, dependenți de apropierea fizică față de principala figură de atașament. Tocmai întrunirea (de către părinți) a acestor “dependențe” garantează un viitor adult autonom, independent. * Deși tuturor bebelușilor și copiilor mici le place să fie ținuți în brațe de mami, eu nu am întâlnit până acum … Citeste mai departe

Adaptarea la grădiniță

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

În imaginea din deschiderea postării aveam undeva pe la trei ani. Țin minte și acum, la trei decenii după, ziua respectivă. Aveam serbare la grădiniță, nu serbările obișnuite, ci probabil ceva ieșit din calendarul oficial de serbări. Și dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles pe deplin, cineva a uitat să îi anunțe și pe părinții mei. Nu știu dacă se vede în imagine, dar eu țin minte că abia îmi ascundeam lacrimile. Și țin mine și ce am simțit atunci. Un mare abandon și o senzație uriașă de teamă. Centrul unviersului meu nu era prezent în sala în care toți părinții celorlalți copii erau adunați. Oare a pțit ceva mama mea? Oare m-a abndonat aici? Ce s-a întâmplat cu ea de nu este prezentă aici? Am făcut ceva rău? Greu de descris sentimentul de singurătate și abandn pe care îl simți într-o aslă arhiplină de oameni. Pe vremea mea, gărdinița era cu Șoimii Patriei, un fel de brigadă antemergătoare Pionierilor Patriei, pe care din fericire nu i-am mai prins. Am mers la o grădiniță cu program prelungit (opusul grădinițelor cu program normal. În sine ideea, m-a făcut peste ani să mă întreb ce e anormal la grădinițele cu program prelungit, adică anormalele opuse grădinițelor cu program normal). Amintirile mele despre gărdiniță nu sunt frumoase. Țin minte și așa mi s-a și spus, că plângeam tot timpul. Cât poate să plângă un copil? Ei bine, eu am plâns pe toată perioada grădiniței, adică de dimineața de când eram lăsată acolo … Citeste mai departe

În vacanță cu copiii. Cum ne pregătim? Cum facem față?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului, Vacante cu copii 3 Comments

Nu știu dacă v-ați dat seama până acum (dacă nu ați avut ocazia, urmează să o aveți ) că vacanțele cu copiii nu (mai) sunt acele concedii în care vă bucurați împreună cu partenerul / partenera de viață doar de clipe de relaxare împreună. Concediile cu copiii sunt o extensie a vieții de părinte, cu atribuțiile și responsabilitățile ei de zi cu zi. Doar că vă mutați în alt decor. Sau dacă vreți să punem lucrurile într-o notă amuzantă: există vacanțe și există concedii. Asta a ținut să îmi spună și una din agentele de turism cu care am colaborat la un moment dat, accentuând diferența între vacanță în care pleci cu copiii și concediul în care te relaxezi fără ei. Concediu sau vacanță alături de copii? Nici nu cred că mai contează cum îi spunem. Mai jos, câteva sfaturi din experiența personală, îmbinate cu o notă de psihologie și sper eu umor. Asta ca să privți vacanța împreună cu cei mici, cu optimismul cuvenit. În primul rând ar merita să înțelegeți ce simte copilul vostru mic atunci când schimbați mediul și mergeți în vacanță. În funcție de vârstă va fi mai mult sau mai puțin evident pentru voi că va percepe vacanța ca pe o schimbare de ritm, de loc, de rutine și ritualuri. Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți stresați / anxioși / obosiți în mod inexplicabil atunc când vine vorba de mersul în concediu? S-ar putea ca și copilul vostru să perceapă schimbarea de ritm ca … Citeste mai departe

Au copiii nevoie de limite? Cum punem limite?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Întâlnesc din ce în ce mai frecvent ideea greșită că noile curente de parenting promovează o educație în care limitele puse copiilor ar trebui să fie inexistente. Termenul de parenting e folosit în acest context sub o aură peiorativă, ca și cum cineva a inventat un nou mod de a crește copiii, pe care încearcă să îl vândă părinților. Realitatea e că există de asemenea și o minoritate de părinți care au interpretat în mod greșit principiile curentelor de parenting pozitiv, ducând permisivitatea la o extremă ce dăunează în primul rând dezvoltării copilului. Nu o să discut prea mult despre clasificarea diverselor curente de gândire în creșterea copiilor, ci despre limite. Așadar, au copiii nevoie de limite? Cum punem limite? Sunt limitele necesare? Cu siguranță! Și acest lucru e consemnat de toate curentele oficiale de parenting, indiferent de orientare. Orientarea dă însă felul în care se recomandă setarea limitelor. De ce au nevoie copiii de limite? Câteva motive pentru care copiii au nevoie de limite: pentru a fi în siguranță atât ei, cât și cei din jur, cei cu care interacționează pentru a învăța să se adapteze regulilor general acceptate ale societății pentru a-și dezvolta autocontrolul și capacitatea de a-și frâna impulsivitatea (copiii nu se nasc cu abilitatea perfect dezvoltată de autocontrol al comportamentului, iar setarea de limite, empatic, cu respect față de copil și atunci când acestea sunt necesare ajută copilul să le internalizeze și să își dezvolte capacitatea de autocontrol). pentru a-i oferi un sentiment de siguranță și consecvență … Citeste mai departe

Performanța la copii – ce se poate ascunde în spatele ei?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Printre cărțile “de parenting” pe care le recomand părinților se numărăr și Open, carte autobiografică a lui Andre Agassi. O recomandare atipică ați spune, însă e una dintre cele mai realiste descrieri ale performanței așa cum este ea văzută din perspectiva copilului perfomer. Andre Agassi este incontestabil unul din cei mai celebri jucători de tenis din lume. Cum a ajuns la această performanță? Și ce l-a făcut să recunoască, cu o sinceritate debordantă, că în toată cariera sa a urât de fapt tenisul? După zeci de ani în care la fiecare interviu acordat, își declama o admirație (falsă) despre tenis. În spatele poveștii de succes stă însă copilul, adolescentul, adultul Andre Agassi adesea confuz, rebel (la un moment dat consumator de droguri și asta era să îl coste cariera sportivă), care a urât de fapt dintotdeauna sportul care l-a adus pe culmile gloriei. Atât de mult încât nici el, nici soția sa, Steffi (cu o poveste similară) nu și-au încurajat copiii să joace tenis. Mai jos, câteva pasaje din cartea Open: “Am șapte ani și vorbesc singur pentru că m-e frică și pentru că sunt singura persoană care mă ascultă. Respirând, îmi șoptesc Lasă-te Andre, renunță. Lasă racheta și ieși de pe acest teren. Du-te în casă și ia-ți ceva bun de mâncare. Joacă-te cu Rita, Philly sau Tami. Stai cu mama cât tricotează sau face un puzzle. Nu sună frumos? N-ar fi ca și cum ai fi în rai, Andre? Pur și simplu să te lași? Să nu mai joci … Citeste mai departe

Cea mai dură lecție de parenting

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Cea mai dură lecție de parenting a fost, pentru mine, să descopăr că atunci când îmi ating limitele, mă transform în părintele care nu vreau să fiu, în prototipul pe care am încercat conștient, să îl evit tot timpul și de care am încercat să mă detașez. Aud frecvent părinți care spun că în anumite momente, fără să vrea, pun în pratică exact acele lucruri pe care le detestau la părinții lor. Ca și cum atunci când deschid gura, nu vorbesc ei, ci mama sau tatăl lor. Pe măsură ce T. a crescut am constatat că îmi e din ce în ce mai greu să mă joc cu el. Să cobor la nivelul lui, pe podea și să intru în lumea sa. Credeam despre mine că mă descurc onorabil, însă totul până în punctul când venea momentul conexiunii prin joc, când mă blocam efectiv. Nici măcar încercările mele conștiente de a face asta (știți reminder-urile de genul azi trebuie să îți îmbrățișezi copilul de X ori, etc) nu mă ajutau prea mult. Rațional înțelegeam necesitatea jocului împreună, emoțional mă simțeam blocată și incapabilă să acționez. Mi-am dat seama că mama mea, la rândul ei nu avea timp să se joace cu mine. Și cât de mult tânjeam după jocul cu ea, dar ea nu avea efectiv niciodată timp să coboare la nivelul meu, pe covorul din sufragerie pentru a ne juca împreună. Într-una din zilele în care am rămas singură acasă cu T. și cu R. mi-am ieșit din fire. T. avea … Citeste mai departe

Ce le spunem copiilor despre Moș Crăciun?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

În 2012 Psychology Today publica un articol intitulat Say Goodbye to the Santa Claus Lie, (Spuneți adio minciunilor legate de Moș Crăciun, n.t.) în care se dezbăteau efectele negative ale introducerii lui Moș Crăciun în imaginarul copilăriei. Deși am copilărit alături de Moș Crăciun, fără a fi întrebați dacă îl acceptăm sau nu în viața noastră, mulți dintre noi au început să se întrebe serios și cu anxietate specific parentală, dacă este benefic sau  din contră, le facem rău copiilor noștri, prezentându-l pe Moș Crăciun. Dezbateri există chiar și în rândul psihologilor. Susținătorii lui Moș Crăciun spun că prin intermediul acestui personaj dezvoltăm imaginația copiilor și stimulăm jocul de rol. Opozanții lui Moș Crăciun spun că prezența personajului în viața copiilor se bazează pe o minciună nejustificată și poate submina încrederea pe care copiii ne-o acordă (aducând ca argument momentul dezamăgitor în care copiii află că Moș Crăciun nu există și că au fost mințiți de către niște persoane în care aveau încredere deplină). În fața acestei dileme, soarta a decis pentru familia noastră ca T. să afle de Moș Crăciun (e o dilemă cum) cu mult înainte să îmi pregătesc vreo strategie în acest sens. Practic, de prin vară întreabă cu nerăbdare despre acest personaj și am fost atât de impresionată de candoarea și nerăbdarea cu care se interesa de Moș Crăciun, încât am făcut ceea ce am făcut și până acum atunci când nu am avut răspunsuri la dileme de parenting – m-am ghidat după copil și dorințele sale. Ca … Citeste mai departe

Viața cu doi copii. Rivalitatea fraternă

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Psihologia copilului 2 Comments

Încă dinainte de nașterea lui Rareș am decis să îi punem și un prenume de sfânt, pereche cu cel al fratelui mai mare, Tudor. Și dacă pe T. l-am botezat și Mihai, lui R. ne-am gândit să îi spunem și Gabriel. Ne-am imaginat noi, cu mințile noastre de adulți, că cei doi frați Ola vor fi încântați de ideea noastră, că își vor serba împreună onomastica, că totul va fi la dublu – cadouri, prieteni, distracție. Am avut ocazia să facem proba adevărului, la o lună de la nașterea lui R. “La mulți ani, Tudor Mihai!”. Bucurie, chicoteli, veselie din partea sărbătoritului. La mulți ani, Rareș Gabriel! Ne-am gândit noi că ar fi frumos să îi urăm și fratelui necuvântător. Doar că primul sărbătorit nu a mai fost atât de încântat. S-a retras într-un colt al camerei, îmbufnat și clănțănind din dinți, supărat că împarte ziua onomastică cu altcineva. De când am născut cei din jur ne întreabă cum e viața cu doi copii. E o provocare, aș spune în timp ce scriu această postare, tastând cu un bebe adormit pe umăr, în timp ce fratele mai mare e la joacă cu bunicii. Viața cu doi copii nu e atât de dificilă pe cum m-au avertizat anumite persoane, dar nici pe departe atât de simplă precum principiul înmulțirii iubirii cu doi. Am început să îl pregătesc pe T. (care are acum 3 ani) pentru venirea lui R. (care tocmai a implinit 2 luni) din momentul în care sarcina a devenit … Citeste mai departe

Cum se dezvoltă creierul copiilor noștri? Ce ne spune știința?

By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului, Sfaturi 1 Comment

Circulă atât de multe informații despre dezvoltarea copiilor și impactul pe care îl au primii ani de viață, dar ce ne spune cu adevărat știința? Ce știm în acest punct despre impactul pe care primii ani din viața copiilor noștri îl au asupra felului în care se modelează creierul lor? Ce știm despre felul în care experiențele din primii ani de viață îi afectează, dar despre relația cu figurile principale de atașament, sau despre momentul în care toate acestea încep să acționeze? Cu siguranță știm mult mai mult decât știam în urmă cu câțiva zeci de ani. Ideea de bază este că ceea ce se întâmplă în mica copilărie (o perioadă considerată insignifiantă până în urmă cu câteva decenii) contează foarte mult, deoarece experiențele de care copilul are parte în această perioadă pot avea impact de durată asupra sănătății fizice și psihice, a comportamentului său, a felului în care învață. “Bazele arhitecturii creierului sunt stabilite în primii ani de viață printr-o serie continuă de interacțiuni dinamice în care condițiile din mediu și experiențele personale au un impact semnificativ în felul în care se exprimă predispozițiile genetice. Deoarece experiențe specifice afectează  circuite specifice din creier, în etape de dezvoltare specifice, numite perioade sensibile – este de o importanță vitală să profităm de aceste oportunități timpurii de dezvoltare. Cu alte cuvinte, calitatea mediului timpuriu în care trăiește un copil și disponibilitatea experiențelor adecvate, la momentul potrivit de dezvoltare sunt cruciale în stabilirea tăriei sau slăbiciunii arhitecturii creierului, aceasta determinând la rândul său … Citeste mai departe