Ce se întâmplă când ne ignorăm copiii?

4 September 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting, Psihologia copilului No Comments

În 1974, Edward Tronick, profesor de Psihologie la Universitatea Massachusetts din Boston, dădea publicității ceea ce avea să fie unul din cele mai replicate experimente din psihologia dezvoltării, The Still Face Paradigm. Tronick, autor al mai multor cerectări în domeniul sănătății mintale materne și a felului în care aceasta impactează dezvoltarea emoțională a copiilor, descria la vremea respectivă un fenomen în care, după 3 minute de interacțiune cu o mamă neresponsivă, copilul mic începe să plângă și să devină agitat, încercând în mod repetat să readucă interacțiunea cu mama la nivelul obișnuit de reciprocitate. Când aceste încercări repetate ale copilului de a obține un răspuns din partea mamei sale eșuează, copilul se retrage la rândul său din interacțiune, orientându-și fața și corpul din direcția mamei, afișând totdată o expresie facială retrasă. (mai multe puteți citi și aici) În video-ul de mai jos e exemplificat experimentul Still Face, cu explicații ale lui Edward Tronick Ce ne arată rezultatele acestui studiu? Că mintea bebelușilor noștri nu este o tabula rasa (o tablă ștearsă), așa cum se credea în urmă cu patru decenii (gândire ce persistă din păcate și în prezent în anumite contexte). Că bebelușii și copiii mici sunt implicați în interacțiuni sociale complexe cu figurile principale de atașament, fiind extrem de responsivi la emoțiile , reactivitatea și modul de interacțiune cu mama și având abilitatea să își regleze comportamentul în funcție de tiparul interacțiunii sociale. De altfel, cercetări contemporane vorbesc despre existența neuronilor oglindă și la oameni (neuroni ce se activează … Citeste mai departe

Cum devii mama perfectă?

8 May 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Recunoașteți întrebarea? V-ați adresat-o vouă înșivă? Eu recunosc că niciodată. Dar cumva, literatura de parenting (minunată de altfel) dar asimilată în exces și fără simț critic, dorința noastră de a fi părinți buni (“nu ca ai noștri care ne-au făcut Decreței și ne-au setat drumul în viață din start greșit” cum de multe ori spunem), socializarea fără interacțiune directă ne-au făcut să credem (să sperăm chiar) că există perfecțiunea în parenting. Că există acolo, undeva părintele perfect. E mama aia care pare zen pe Insta, specialistul ăla care ne spune niște lucruri perfecte și ne dă rețeta perfectă pentru a avea copii perfect crescuți, drept semn al perfecțiunii noastre parentale, că doar cu atâta literatură de parenting la îndemână, nu îți mai permiți în ziua de azi să te faci de râs când copilul tău îl lovește pe altul în parc… Mama perfectă, părintele perfect vin de fapt însoțiți de tehnicile acelea perfecte (“Fii atentă ce zice X în cartea Y, când copilul lovește mai mult ca sigur că funcționează să faci asta”). E explicația pentru orice și soluția pentru orice. E ceea ce ne ajută să nu ne mai facem de râs ca părinți (în parc, la grădi, la școală, etc), să dovedim că noi ne creștem copiii ca lumea, că citim și ne instruim (“nu ca părinții noștri”) că reușim astfel să spălăm la modul simbolic păcatele unei generații întregi de părinți care la trei luni de zile ne-au expediat care pe unde au apucat pentru că ei … Citeste mai departe

Ce este normal la un nou-nascut ?

16 April 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

După doi copii născuți de mine, plus alte câteva sute de bebeluși și copii mici cu care am interacționat îndeaproape pot să vă confirm lucrurile de mai jos ca fiind NORMALE: * bebelușii vor în brațe. E normal să dorească să stea “numai” în brațe. Nu am întâlnit până acum niciun bebeluș care să prefere altceva, brațelor mamei sau ale tatălui. Dacă aveți senzația că sunteți singurii părinți care se confruntă cu o dorință nestăvilită a bebelușului de a sta lipit de voi, aflați că nu este așa. Vi se alătură milioane de bebeluși din lumea întreagă. E nevoia lor primară să vă simtă aproape. * bebelușii au “probleme” de somn. De fapt problemele nu sunt ale lor, ci mai degrabă ale adulților din jur. Niciun bebeluș nu doarme de fapt, așa cum vedem în filme. E firesc ca în mica copilărie să se trezească pe timpul nopții și să aibă nevoie de sprijinul adulților pentru a readormi. Asta reprezintă normalitatea! * toți bebelușii și copiii mici par dependenți. De fapt și sunt. Dependenți de grija celor din jur, dependenți de iubirea lor, dependenți de apropierea fizică față de principala figură de atașament. Tocmai întrunirea (de către părinți) a acestor “dependențe” garantează un viitor adult autonom, independent. * deși tuturor bebelușilor și copiilor mici le place să fie ținuți în brațe, eu nu am întâlnit până acum niciun adult care să vrea să fie purtat non stop de mami și de tati în brațe. Deși mulți părinți se arată copleșiți … Citeste mai departe

Cum își găsesc copiii noștri cu adevărat drumul?

27 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Sunteți probabil obișnuiți să ofer sfaturi de parenting legate de bebeluși. De data aceasta vă spun ceva ce ar trebui să vă ghideze în relația cu copiii ce au depășit vârsta beleușiei. Lăsați-i pe copiii voștri să și exprime emoțiile pozitive dar mai ales negative. Învățați-i să își exprime constructiv emoțiile, chiar și cele de care voi ca părinți vă temeți sau care vă fac pe voi ca părinți să nu vă simțiti confortabil. Ghidați-i în acest proces, fiți alături de ei în acest proces. Poate vi se pare anevoios, poate vi se pare greu sau neacceptabil. Dar da, lăsați-i să își exprime furia, teama, anxietățile cele mai mărunte. Lăsați-i să spună ce îi doare sufletește. Încurajați-i “să se plângă”. Teama, disconfortul, furia, tristețea trebuie să își găsească o ieșire îm exterior, altfel ele vor face ravagii în interior. Și voi, părinții lor sunteți acolo pentru a-i ghida și a le fi sprijin emoțional. Nu negați emoțiile lor mari de oameni mici, doar pentru că vă sperie pe voi, oamenii mari. Nu întrerupeți brutal tantrumul, fiți mai degrabă acolo alături de copil, luați-l în brațe și ajutați-l să treceți împreună peste moment. Nu încercați să ștergeți lacrimile înainte ca ele să apară doar pentru că vă este vouă teamă de furia ce vine odată cu ele. Încercați să nu mai vedeți în teamă, în timiditate sau în insuccesul aparent al copilului o slăbiciune, ci mai degrabă o poveste din care puteți învăța împreună. Pentru că e un drum pe care … Citeste mai departe

Cum se vede abuzul prin ochii copilului devenit adult?

30 January 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

Am trăit toată viața mea cu convingerea că sunt singurul motiv pentru care părinții mei au stat împreună. Ba mai mult, că s-au agățat de mine și și-au agățat viața de a mea, la fiecare pas făcut de ei…. Până în acest punct nu m-am gândit niciodată să scriu despre violența domestică. Toată viața, în special în acele momente eram convinsă că deviza “Treci peste! Mergi mai departe!” e cea corectă și că o poveste de violență domestică rămâne acolo unde se petrece, în familie. Nu am învățat noi oare, că “rufele nu se spală în public?” Nu îmi aduc exact aminte momentul în care tatăl meu a început să o bată pe mama mea sau pe mine. Știu doar că eram în școala gimnazială. Din exterior păream o familie normală, respectabilă și respectată. Trăiam într-o comunitate, aveam vecini, multe rude, tatăl meu avea multe cunoștințe, trecea derept un om timid chiar și foarte galant, în intimitatea familiei însă se întâmpla “doar” să ne mai bată. Pe fondul consumului de alcool, cum se spune la știri. Nimic deosebit oricum în societatea noastră. Tatăl meu nu se considera un alcoolic, nu genul acela care nu își poate începe ziua fără să bea ceva. El era mai degrabă consumatorul compulsiv de alcool, care nu putea să se mai controleze odată ce consuma alcool. Momentele acestea însă deveniseră în acea perioadă din ce în ce mai dese. Dacă stau să mă gândesc la perioada școlii gimanziale, aceste episoade erau frecvente, aș zice săptămânale, … Citeste mai departe

Alăptarea și adaptarea la creșă

19 January 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, Psihologia copilului, Somnul lui bebe 1 Comment

Am decis să aloc o postare acestui subiect, alăptarea și adaptarea la creșă, deoarece de-a lungul timpului am primit multe întrebări pe această temă. Majoritatea au ca subiect adaptarea copliului alăptat, la programul de la creșă / grădiniță, în special la cel de somn. Pe tema somnului bebelușilor și în particular pe tema somnului în contextul adaptării la creșă am discutat și aici, pe pagina de Facebook De curând însă, am început să primesc mărturii ale mamelor de copii alăptați, cărora personalul de la creșă le-a impus (sub o formă mai mult sau mai puțin discretă), înțărcarea. În unele situații, mamele mi-au povestit că s-a condiționat primirea copilului în creșă, de înțărcare. Fără ca măcar să se dea șansa copilașului să se acomodeze la programul de somn. Sub pretextul că alăptarea face copilul “prea dependent” de mamă și îl împiedică să se acomodeze ușor. Ca atare, țin să fac o serie de precizări despre alăptare și adaptarea la creșă: Vârsta optimă din punct de vedere psihologic pentru ca un copil să intre în colectivitate este 3 ani. Sigur că, realist vorbind nu toate mamele își permit să fie alături de copil, de dimineața până seara, până la finalul primilor 3 ani din viață. Ca atare, creșele / grădinițile vin ca alternativă firească. Mamelor le recomand să aleagă, în măsura în care au această posibilitate, instituții educaționale unde acomodarea copiilor se face treptat. Cadrelor didactice le recomand să lase mamele să își acomodeze gradual micuții, în noul mediu. Știu că se … Citeste mai departe

Când ne ținem bebelușii în brațe le modificăm în bine ADN-ul

4 December 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovAlaptare, Blog, Psihologia copilului No Comments

Cât de des ne ținem bebelușii în brațe nu are doar efecte pozitive imediate, ci și efecte pe termen lung. Este concluzia unui studiu, de altfel primul studiu  ce a arătat legături între contactul fizic timpuriu între îngrijitori  și bebeluși și implicațiile asupra epigenomului. Studiul, publicat în 22 Noiembrie 2017 în Development and Psychopathology, a vizat 94 de copii, care au fost urmăriți începând cu vârsta de 5 săptămâni și până la 4 ani și jumătate. Cercetătorii au cerut părinților să țină un jurnal în care să noteze informații privind comportamentul copiilor (somn, agitație, plâns, hrănire), dar și date privind îngrijirea bazată pe contact corporal și atingere. La vârsta de 4 ani și jumătate cercetătorii au recoltat mostre de ADN de la subiecți, cu scopul de a analiza metilarea ADN-ului, modificări epigenetice de ordin biochimic, ce pot fi influențate de factori externi. Rezultatele au arătat diferențe între copiii care au avut parte de contact corporal sporit, față de copiii care au avut parte de contact corporal scăzut cu părinții. Copiii care au fost ținuți mai rar în brațe și care au manifestat un nivel mai mare de stress în peroada de bebeluși, aveau un profil molecular subdezvoltat pentru vârsta lor cronologică. Aceștia aveau o “vârstă epigenetică” mai mică decât vârsta lor cronologică, ceea ce în unele studii s-a corelat cu o stare de sănătate mai precară. “Noi credem că în cazul copiilor, o îmbătrânire epigenetică mai lentă poate reflecta un progres în dezvoltare mai puțin favorabil”, susține Michael Kobor, profesor … Citeste mai departe

Ce rol au bunicii?

2 December 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului 1 Comment

V-ați gândit vreodată care este rolul bunicilor în viața copiilor voștri? Cum implicarea lor în creșterea nepoților este un aspect selectat de evoluție și care le asigură longevitatea celor în vârstă? Antropologul Kirsten Hawkes a dezvoltat ceea ce numește Ipoteza bunicii, demonstrată chiar prin apel la un model matematic. Hawkes a arătat că femeile, au trăit dintotdeauna mai mult deoarece există un avantaj semnificativ din punct de vedere evolutiv, pentru întreaga familie, atunci când bunica își face simțită prezența. De la orginile umanității se pare că bunicile aveau un rol esențial în familie – culegerea hranei, creșterea celor mici și întărirea coeziunii sociale în familie. Nepoții ai căror bunici se implicau în creșterea lor, aveau se pare șanse mai mari să supraviețuiască. Conform lui Hawkes, prezența bunicilor (de gen feminin) în viața nepoților a făcut ca noi să beneficiem, de-a lungul evoluției, de un creier mai mare, de legături sociale mai puternice și chiar de o dublare a speranței de viață. Mai multe informații pe acest subiect puteți citi în acest articol, sintetizat de Raluca de la Kiddyshop . Mai jos, regăsiți ideil princiapel din el, traduse în română: Elefanții sunt conduși de cele mai în vârstă femele pentru că acestea pot determina cel mai bine pericolul real. Balenele ucigașe femele mai trăiesc încă 40 de ani după ce nu se mai reproduc, pentru că sunt liderii grupului. Ceea ce ne duce la rolul evoluționar benefic al bunicilor. Antropologii numesc acest rol “Ipoteza bunicii” și a fost demonstrat științific că … Citeste mai departe

Ce însemnă normalitatea la bebelușii nostri ?

26 September 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

După doi copii născuți de mine, plus alte câteva sute de bebeluși și copii mici cu care am interacționat îndeaproape pot să vă confirm lucrurile de mai jos ca fiind NORMALE! Bebelușii vor în brațe la mami * Bebelușii vor în brațe. E normal să dorească să stea “numai” în brațe. Nu am întâlnit până acum niciun bebeluș care să prefere altceva, brațelor mamei sau ale tatălui. Dacă aveți senzația că sunteți singurii părinți care se confruntă cu o dorință nestăvilită a bebelușului de a sta lipit de voi, aflați că nu este așa. Vi se alătură milioane de bebeluși din lumea întreagă. E nevoia lor primară să vă simtă aproape. Bebelușii au “probleme” de somn * Bebelușii au “probleme” de somn. De fapt problemele nu sunt ale lor, ci mai degrabă ale adulților din jur. Niciun bebeluș nu doarme de fapt, așa cum vedem în filme. E firesc ca în mica copilărie să se trezească pe timpul nopții și să aibă nevoie de sprijinul adulților pentru a readormi. Asta reprezintă normalitatea! Va invit sa cititi mai multe articole si despre somnul copilului … * Toți bebelușii și copiii mici par dependenți. De fapt și sunt. Dependenți de grija celor din jur, dependenți de iubirea lor, dependenți de apropierea fizică față de principala figură de atașament. Tocmai întrunirea (de către părinți) a acestor “dependențe” garantează un viitor adult autonom, independent. * Deși tuturor bebelușilor și copiilor mici le place să fie ținuți în brațe de mami, eu nu am întâlnit până acum … Citeste mai departe

Adaptarea la grădiniță

21 September 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Psihologia copilului No Comments

În imaginea din deschiderea postării aveam undeva pe la trei ani. Țin minte și acum, la trei decenii după, ziua respectivă. Aveam serbare la grădiniță, nu serbările obișnuite, ci probabil ceva ieșit din calendarul oficial de serbări. Și dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles pe deplin, cineva a uitat să îi anunțe și pe părinții mei. Nu știu dacă se vede în imagine, dar eu țin minte că abia îmi ascundeam lacrimile. Și țin mine și ce am simțit atunci. Un mare abandon și o senzație uriașă de teamă. Centrul unviersului meu nu era prezent în sala în care toți părinții celorlalți copii erau adunați. Oare a pțit ceva mama mea? Oare m-a abndonat aici? Ce s-a întâmplat cu ea de nu este prezentă aici? Am făcut ceva rău? Greu de descris sentimentul de singurătate și abandn pe care îl simți într-o aslă arhiplină de oameni. Pe vremea mea, gărdinița era cu Șoimii Patriei, un fel de brigadă antemergătoare Pionierilor Patriei, pe care din fericire nu i-am mai prins. Am mers la o grădiniță cu program prelungit (opusul grădinițelor cu program normal. În sine ideea, m-a făcut peste ani să mă întreb ce e anormal la grădinițele cu program prelungit, adică anormalele opuse grădinițelor cu program normal). Amintirile mele despre gărdiniță nu sunt frumoase. Țin minte și așa mi s-a și spus, că plângeam tot timpul. Cât poate să plângă un copil? Ei bine, eu am plâns pe toată perioada grădiniței, adică de dimineața de când eram lăsată acolo … Citeste mai departe

În vacanță cu copiii. Cum ne pregătim? Cum facem față?

29 June 2017By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului, Vacante cu copii 3 Comments

Nu știu dacă v-ați dat seama până acum (dacă nu ați avut ocazia, urmează să o aveți ) că vacanțele cu copiii nu (mai) sunt acele concedii în care vă bucurați împreună cu partenerul / partenera de viață doar de clipe de relaxare împreună. Concediile cu copiii sunt o extensie a vieții de părinte, cu atribuțiile și responsabilitățile ei de zi cu zi. Doar că vă mutați în alt decor. Sau dacă vreți să punem lucrurile într-o notă amuzantă: există vacanțe și există concedii. Asta a ținut să îmi spună și una din agentele de turism cu care am colaborat la un moment dat, accentuând diferența între vacanță în care pleci cu copiii și concediul în care te relaxezi fără ei. Concediu sau vacanță alături de copii? Nici nu cred că mai contează cum îi spunem. Mai jos, câteva sfaturi din experiența personală, îmbinate cu o notă de psihologie și sper eu umor. Asta ca să privți vacanța împreună cu cei mici, cu optimismul cuvenit. În primul rând ar merita să înțelegeți ce simte copilul vostru mic atunci când schimbați mediul și mergeți în vacanță. În funcție de vârstă va fi mai mult sau mai puțin evident pentru voi că va percepe vacanța ca pe o schimbare de ritm, de loc, de rutine și ritualuri. Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți stresați / anxioși / obosiți în mod inexplicabil atunc când vine vorba de mersul în concediu? S-ar putea ca și copilul vostru să perceapă schimbarea de ritm ca … Citeste mai departe