Vorbe de încurajare pentru mame

21 June 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting No Comments

Am avut o zi care a mers prost cap-coadă. Și pentru că era început de săptămână am lansat o provocare în comunitatea online pe care am creat-o în jurul blogului. Suna cam așa dacă ar trebui să îi spui ceva încurajator unei alte mame, ce trece prin momente grele, ce i-ai spune? Trebuie să vă mărturisesc că am fost copleșită de puterea răspunsurilor primite. Autentice, simple, sincere, venite din experiența proprie a fiecăreia. Și pentru o fracțiune de secundă mi-am imaginat că dacă femeile nu ar fi în competiție unele cu altele, dacă s-ar vedea partenere cu adevărat și nu concurente, dacă s-ar motiva reciproc, pe lume nu armai exista războaie, nu ar mai exista atâta durere și atât de multă agresivitate. Oxitocina aceea care ne leagă încă de la naștere de puii noștri, care ne conectează atunci când alăptăm, atunci când iubim și ne îmbrățișăm ne-ar ajuta probabil să contruim și relații sociale mai trainice. Ce i-aș spune eu unei mame ce trece prin momente grele? I-aș spune că înțeleg. Și nu înțeleg doar din cuvinte și prin cuvinte, ci mai degrabă prin emoții. I-aș spune că uneori poate nu reușesc să exprim în cuvinte că o înțeleg și poate că înțelgerea mea nu poate cuprinde în acel moment toate încercările prin care trece, dar emoțional vibrez cu încercările ei. Că e un sentment pe care unele dintre noi îl avem și transcende bariere fizice. E ceva transgenerațional în puterea femeilor de a înțelege și de a simți. I-aș … Citeste mai departe

Bătălia șosetelor

2 June 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting No Comments

E aproape ora 12 noaptea. Îl supraveghez pe bebe în timp ce doarme și îmi aștept soțul să se întoarcă de la spital cu cel mare. Are febră mare, o tuse lătrătoare foarte zgomotoasă, probabil a făcut o laringită. Îl îmbrăcăm rapid, după ce trecem proba lui “nu vreau pantalonii ăștia și nici ăștia și nici ăștia…”. Știți momentul acela în care toți pantalonii curați parcă au intrat în pământ și nu îi găsești la îndemână decât pe cei ai bebelușului, iar când găsești unii care chiar sunt ai celui mare, el refuză să se îmbrace cu ei? Ajungem la ușă și ne pregătim să punem papuceii. Știți momentul acela în care exact când ai nevoie de ele, toate șosetele pereche par să se fi ascuns intenționat. Găsim victorioși Perechea. Ne mișcăm repede. Avem deja experiența unei jumătătăți de deceniu de early parenting. În haosul organizat din casa noastră, noi chiar reușim să ne descurcăm. Însă e doar o pereche de șosete. Restul sunt de forme, culori, mărimi diferite. Așa e când te grăbești, toate intră în pământ, iar cu doi copii mici aproape nimic nu mai e la locului lui prin casă, oricât te-ai strădui. “Nu vreau șosetele astea” “De ce?” “Pentru că nu îmi plac!” “De ce nu îți plac?” “Nu îmi plac!” Copilul își susține cauza, cu un nonverbal foarte hotărât, ca și cum la UPU e o armată întreagă de jurați ai unui show de fashion pentru copii. Nu ai cum să pui șoseta pe picior. … Citeste mai departe

Cum devii mama perfectă?

8 May 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Recunoașteți întrebarea? V-ați adresat-o vouă înșivă? Eu recunosc că niciodată. Dar cumva, literatura de parenting (minunată de altfel) dar asimilată în exces și fără simț critic, dorința noastră de a fi părinți buni (“nu ca ai noștri care ne-au făcut Decreței și ne-au setat drumul în viață din start greșit” cum de multe ori spunem), socializarea fără interacțiune directă ne-au făcut să credem (să sperăm chiar) că există perfecțiunea în parenting. Că există acolo, undeva părintele perfect. E mama aia care pare zen pe Insta, specialistul ăla care ne spune niște lucruri perfecte și ne dă rețeta perfectă pentru a avea copii perfect crescuți, drept semn al perfecțiunii noastre parentale, că doar cu atâta literatură de parenting la îndemână, nu îți mai permiți în ziua de azi să te faci de râs când copilul tău îl lovește pe altul în parc… Mama perfectă, părintele perfect vin de fapt însoțiți de tehnicile acelea perfecte (“Fii atentă ce zice X în cartea Y, când copilul lovește mai mult ca sigur că funcționează să faci asta”). E explicația pentru orice și soluția pentru orice. E ceea ce ne ajută să nu ne mai facem de râs ca părinți (în parc, la grădi, la școală, etc), să dovedim că noi ne creștem copiii ca lumea, că citim și ne instruim (“nu ca părinții noștri”) că reușim astfel să spălăm la modul simbolic păcatele unei generații întregi de părinți care la trei luni de zile ne-au expediat care pe unde au apucat pentru că ei … Citeste mai departe

Tu ai arătat precum Kate după naștere?

25 April 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting No Comments

Că orice pâine și circ online, discuțiile pe tema look-ului lui Kate ating extreme. Tabăra care spune că e imposibil să arăți așa după naștere (e posibil, vă asigur, deși realist este să înțelegem că majoritatea dintre noi nu arată așa imediat după naștere, ceea ce e perfect normal de altfel). Tabăra care spune că de fapt așa ar trebui să arătăm noi toate după naștere, că “doar nu o să apărem în față soțului ca niște epave”… Evident, în același stil cliché-istic ca la nașterile anterioare, poza lui Kate trebuie musai să fie însoțită de eterna discuție cezariană-naștere naturală. Adică vedeți voi astea care cereți cezariană de ce Kate arată așa bine, în timp ce voi stați imobilizate în pat? Altele zic că de fapt nu e o naștere vaginala că oricare altă, ci una regală cu hypno & stuff și asta garantează ca mamă să fie up & running la câteva minute de la expulzie. Alții zic că Kate joacă un rol și că ea nu e de fapt fericită, în timp ce alții spun că e adult și-a asumat asta. Ba chiar că pare cea mai fericită femeie de pe Pământ. Știți care e realitatea? Tot ce știm e că poză aceea e un protocol peste care nu se poate trece. Altfel, niciunul din cei care vor citi postarea mea habar nu are cum arată perineul lui Kate și pe unde a avut (dacă a avut) branule. Niciunul din noi nu știm ce e în mintea și … Citeste mai departe

Eu și rolurile mele

23 April 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting No Comments

Săptămânile trecute au fost cele mai intense din viața mea. Am avut senzația că toate rolurile pe care le am trebuie să iasă la rampă în același timp, altfel universul meu se destramă. Mamă, soție, pe alocuri mamă singură, femeie ce muncește, femeie ce stă acasă cu copiii, femeie ce își îngrijește părinții, prietenă, noră. Nici nu prea e de scris pe tema asta prea mult. Când nu scriu, înseamnă că ori nu e suficient de interesant încât să scriu despre, ori e prea dureros să scriu despre. Într-un fel cred că invitația Danei Lupșa cu doar câteva ore înainte de debutul evenimentului, de a participa la Conferința M.A.M.A – mothers are mere astonishing a fost providențială. Era pe to do list -ul meu, dar m-am trezit prea târziu, suficient de târziu încât să cred că nu mai găsesc niciun bilet la un eveniment care de câțiva ani se “vinde” cu casa închisă. De ce a fost providențială invitația? Pentru că la conferința de anul acesta tema a fost legată de “Eu și rolurile mele”. “Mamă, soție, prietenă, femeie de carieră. Eu. Mai este timp şi pentru mine? Cum jonglez cu rolurile mele? Care este cel mai important şi de ce? Sau poate nu există roluri”, asta scria în descrierea evenimentului și trebuie să recunosc că este tema de gândire ce m-a preocupat cel mai mult în utlimul an. Pentru că atunci când nu mai poți să jonglezi cu toate rolurile pe care le ai, ele pot deveni sufocante. Și am … Citeste mai departe

Cum își găsesc copiii noștri cu adevărat drumul?

27 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting, Psihologia copilului No Comments

Sunteți probabil obișnuiți să ofer sfaturi de parenting legate de bebeluși. De data aceasta vă spun ceva ce ar trebui să vă ghideze în relația cu copiii ce au depășit vârsta beleușiei. Lăsați-i pe copiii voștri să și exprime emoțiile pozitive dar mai ales negative. Învățați-i să își exprime constructiv emoțiile, chiar și cele de care voi ca părinți vă temeți sau care vă fac pe voi ca părinți să nu vă simțiti confortabil. Ghidați-i în acest proces, fiți alături de ei în acest proces. Poate vi se pare anevoios, poate vi se pare greu sau neacceptabil. Dar da, lăsați-i să își exprime furia, teama, anxietățile cele mai mărunte. Lăsați-i să spună ce îi doare sufletește. Încurajați-i “să se plângă”. Teama, disconfortul, furia, tristețea trebuie să își găsească o ieșire îm exterior, altfel ele vor face ravagii în interior. Și voi, părinții lor sunteți acolo pentru a-i ghida și a le fi sprijin emoțional. Nu negați emoțiile lor mari de oameni mici, doar pentru că vă sperie pe voi, oamenii mari. Nu întrerupeți brutal tantrumul, fiți mai degrabă acolo alături de copil, luați-l în brațe și ajutați-l să treceți împreună peste moment. Nu încercați să ștergeți lacrimile înainte ca ele să apară doar pentru că vă este vouă teamă de furia ce vine odată cu ele. Încercați să nu mai vedeți în teamă, în timiditate sau în insuccesul aparent al copilului o slăbiciune, ci mai degrabă o poveste din care puteți învăța împreună. Pentru că e un drum pe care … Citeste mai departe

Dar tu ce ai făcut astăzi toată ziua?

13 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting No Comments

Azi de dimineață mă gândeam că m-aș oferi voluntară pentru un reality show cu mame. E un gând asupra căruia mă gândesc din ce în ce mai des. Să vină cineva să îmi instaleze niște camere prin casă, să vadă yoată cum e în realtate viața mamelor. Să facem un show TV sau să ransmitem live pe Facebook. Să vină gașca de mame să (ne) plângem la unison. I feel you, sister! Mi-ai citit gândurile. Așa e și la mine. Exact așa. Credeam că sunt singura. Să vină mamele perfecte și să râdă de mine, de farfuriile din chivetă, de faptul că uneori îmi vine să plâng. Dar mai ales să nu mai aud pe nimeni spunând “Dar ce faci toata ziua?”. Un reality show din asta Motherhood Uncensored, dar nu in genul soft core TLC. Reiau. Mai ales să nu mai aud pe nimeni spunând, dar ce faci tu, toată ziua? Să vadă toată lumea cum e să te trezești la ora 8 după o noapte în care copilul cel mic a ajuns la spital pentru că a făcut laringită, sau după o noapte în care ți s-a trezit din cauza dinților. Să vadă toată lumea cum e cu un copil mic, care ți se agață la propriu de picior. Și nu te lasă să faci niciun pas. Să vadă toată lumea cum e să prepare micul dejun cu un copil agățat de picior, sau în brațe, cum mâncarea ți se revarsă pe mobile. Să vadă toată lumea cum … Citeste mai departe

De ce m-am oprit la doi copii

6 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting 1 Comment

Îmi aduc aminte că la nunta mea, unul din invitați m-a întrebat câți copii îmi doresc. I-am răspuns fără să stau pe gânduri că plănuim să avem cel puțin cinci. Într-un fel nu eram departe de adevăr. Urmăream în adolescență un serial simpatic, cu o familie cu nouă copii. Aveau provocări, viața lor avea o anumită dinamică dar la finalul zilei toată lumea era fericită, mai ales părinții. Veneam și eu și soțul meu din familii de copii singuri la părinți. Și asta ne-a făcut să preluăm asupra noastră, inevitabil, toată presiunea și așteptările mai mult sau mai puțin realiste, toate neîmplinirile ridicate la rang de dorință ale părinților noștri. Tânjeam copii fiind, la cel puțin un alt partener permanent de joacă, cu care să ne împărțim singurătatea. Așa că o familie mare cu mulți copii care să alerge prin casă într-un haos organizat nu părea deloc ceva utopic. Între timp am renunțat la idee, ba chiar m-ar speria gândul să am mai mult de doi copii, pentru că efectiv nu știu cum aș mai putea să fac față. Nu simt nevoia să justific cuiva de ce am decis să mă opresc aici, însă am avut ocazia să privesc în mine, de fiecare dată când am citit povești ale mamelor cu mai mulți copii, de fiecare dată când prietenele mă anunțau că se gândesc serios și la un al treilea copil. Pentru mine viața cu doi copii a fost plină de provocări pe care le resimt abia acum. Poate că … Citeste mai departe

Cănd copilul tău nu aude …

1 March 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting No Comments

Mirela este prietena mea. Mirela este și medic rezident pediatru și mama unui băiețel minunat, Teo, diagnosticat cu hipoacuzie congenitală, beneficiar de implant cohlear. Teo și Rareș sunt născuți la diferență de aproape o lună. Când Mirela se confrunta cu rezultatele  testelor de auz repetate, confirmându-i-se bănuielile, eu descopeream că Rareș are colobom. Amândouă, mame de bebeluși , confruntate cu situația de a afla că pruncii lor suferă de boli rare. Pentru mine a fost șocant, aproape că m-a adus în pragul depresiei, dar a trebuit să mă mobilizez și să fac ceea ce trebuia să fac ca să mă asigur că totul este și va fi în regulă cu Rareș. Aceasta este forța noastră, a mamelor, o forță pe care o descoperi atunci când e nevoie de ea. Drumul nostru s-a oprit destul de repede în privința investigațiilor făcute lui R., al Mirelei a fost ceva mai lung și cu mai multe obstacole, pentru ca la final povestea lor să fie una fericită. Nu i-am spus niciodată Mirelei (până acum) dar când mă gândesc la mame lupătoare, perseverente, capabile să mute munții pentru copiii lor, mă gândesc întotdeauna la ea. “Experiența noastră are rolul de a ajuta alți parinti. Sunt maternități care, din pacate nu fac testări auditive și mulți copii ajung sa fie diagnosticați prea târziu. E foarte important sa pui un diagnostic de hipoacuzie cat mai repede sau sa îți iei de grijă ca părinte că totul e bine. Așadar, părinți de sugari și copii mici testați-i! … Citeste mai departe

Cea mai frumoasă poveste de parenting

18 February 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, In brate la mami, Parenting No Comments

Citesc foarte puține postări despre copii și părinți (în mod paradoxal) pe bloguri, dar întâmplător am dat peste ceva ce m-a emoționat până la lacrimi, una din cele mai frumoase povești citite veodată. M-a emoționat pentu că m-am revăzut pe mine în momentele în care eram însărcinată, singură cu un copil mic și depășită de situațiile în care ne aflam și din care mi-aș fi dorit să vină cineva să mă salveze sau măcar să mă mângâie să îmi spună că înțelege… M-a emoționat pentru că am revăzut multe din situațiile în care mamele pe care le întâlnesc sunt singure și fără ajutorul real de care au nevoie. M-a emoționat pentru că mai există speranță. Mai jos este traducerea unei povești relatate de o bloggeriță din SUA: “Eram la poarta de îmbarcare, așteptând să mă urc în avionul spre Portland. Zboruri către două orașe diferite se îmbarcau de ambele părți ale porții spre Portland. Un copil ce părea a avea aproximativ 18 luni avea un tantrum, alerga printre scaune, dădea din picoare și țipa, apoi se trântea la pământ, refuzând să se urce în avion (care nu mergea spre Portland). Tânăra sa mamă, vizibil gravidă și călătorind singură cu fiul ei, era copleșită de situație…nu reușea să îl ridice de pe jos pentru că era foarte supărat, fugea de ea, apoi se trântea la pământ lovind din nou cu picioarele și țipând. În cele din urmă, mama s-a așezat pe podea, și-a pus capul în palme, cu copilul lângă ea … Citeste mai departe

Aventuri în Motherland

5 January 2018By Andreea OLA - Consultant alaptare IBCLC BrasovBlog, Parenting 1 Comment

Pentru mine, de departe (dar și dacă mă vezi de aproape), diminețile sunt cele mai grele. Mă trezesc relativ ușor și cu chef de viață (cu condiția să fi dormit măcar 4 ore legate în noaptea respectivă). Sunt a morning person.  Îmi place să factot ce pot, cât pot, dimineața, când încă am energie. Îmi rostesc această mantră z de zi, pentru ca atunci când apune soarele, să râd de cât de fraieră am fost să cred că așa ceva este posibil. Energia e ceva ce m-a părăsit odată cu venirea copiilor, dar visatul cu ochii deschiși i-a luat locul (urmează probabil să încep să vorbesc singură). Mă uitam de dmineață, spre exemplu pe Instagram (unde totul este perfect, drept pentru care ar trebui să se numească Perfectgram) și savuram (în scurtul drum de la așezatul copilului în scaunul de masă până la scosul omletei din cuptor) o postare cu o bucătărie perfectă, cuartă, albă, luminoasă, a unui cuplu frumos și perfect, fără copii. Și m-am uitat în jos, spre gresia mea imperfectă, acoperită cu pernele care ar fi trebuit să stea pe scaune, cu o pungă de gunoi lângă (între timp făceam și curățenie), cu bolul de mâncare, gol, al copilului (câine nu avem) direct pe gresie, rămas probabil de la masă de aseară. Nu , nu mâncăm pe podea, dar de multe ori, după mese, ajunge acolo. Diminețile sunt pentru mine cele mai grele. Diferite total de momentele în care îmi savuram ceaiul verde la birou, citeam mailurile … Citeste mai departe